11 Septembrie
2001, o zi linistita, obisnuita, soarele parea ca insoteste fiecare
trecator al strazilor New York-ului. De ce incep asa? Veti vedea imediat,
curiozitatea este una dintre marile defecte ale omului, sau de ce
nu, pentru altii o adevarata calitate. Si cum va spuneam totul parea
normal, un inceput perfect de o noua zi de munca, sau studiu, de vizitat
minunatele cladiri marete ce par a se contopi la un moment dat cu
cerul, sau de concediu (de relaxat). Privind in jur totul ti s-ar
fi parut rupt dintr-o alta realitate fictiva, cladirile imense, oamenii
roind incolo si incoace, masini blocate pe imensitatile strazilor
incercind sa scape si sa se indrepte catre o anumita destinatie, si
totul parea ca se desfasoara dupa un anumit program si ca nimic nu
este iesit din comun si nu poate schimba normalitatea zilei, dar iata
ca de data asta ceva imprevizibil s-a intimplat. Era ora 8:48 si unul
dintre turnurile gigant, cel mai mare din lume, dintr-o formatie de
pereche (cei doi gemeni World Trade Center), a fost lovit de un avion
deturnat. Terifiant nu? Cumva o poveste, o gluma pe seama celei mai
mari puteri din lume? Nu. Se pare ca este adevarat, o echipa specializata
de reportei, confirma si transmite in direct urmarile cosmarului.
Un foc imens incepe sa cuprinda incet-incet etajele superioare ale
cladirii gigant. Mii de curiosi s-au strins alaturi de autoritati
si privesc calvarul, confuzie si uimire, oamenii panicati alearga,
sau pur si simplu privesc, nestiind daca este vorba de o demonstratie
sau traiesc o realitate. Adevaratele persoane constiente de tragedia
ce urma a se petrece se aflau in cladire, iar altele cu o mai mare
sansa se aflau in cealalta cladire turn, celalalt geaman. In frenezia
evenimentului si a multimii bulversate, la 18 minute diferenta cel
de-al doilea turn gigant a fost de asemenea lovit, imaginea terifianta,
deja pusese stapinire pe populatia metropolei, presa adunata la acest
spectacol al groazei transmitea in direct un adevarat film ce parea
ca nu mai are sfirsit si ca de fapt este in plina desfasurare fara
a avea un final, indiferent care ar fi fost acela.
Incredibil cum poti participa la asemenea evenimente, sa te simti
oare onorat sau sa fie oare considerat un adevarat ghinion sa fi participant
sau chiar vietuitor al unui asemenea masacru? Intrebari cu care in
momentele respective nu-si mai batea nimeni capul, singura lor grija
era sa scape cu viata sau sa intre in contact direct sau indirect,
in functie de posibilitatile momentului, cu cei dragi.
Am aflat, prin prisma unei persoane aflate direct in una dintre cladirile
afectate, care a fost cauza ce a dus la moartea mai multor persoane,
decit ae fi fost necesar, ca fiind printre cele supravietuitoare daca
instinctele de supravietuire s-ar fi aplicat. Martina Grerovijch de
origine croata, se afla la unul dintre etajele superioare in momentul
atacului asupra unuia dintre turnuri. Fiindu-i foarte vizibila actiunea,
si fiind obisnuita cu cele petrecute asemanator in Iugoslavia, a fost
indemnata de instinctul animalic de a se salva, ceilalti colegi ai
ei incergind intr-un moment nu tocmai propice contactul cu cei dragi,
asadar telefoanele au fost luate cu asalt, si majoritatea dintre ei
au pierdut timp pretios, timp care le-a fost letal. Norocul nu este
de multe ori cu tine, dar se spune din batrini ca: daca vei avea vreodata
indoiala ca esti lipsit de noroc, acesta iti va salva viata, intr-un
moment in care te poti afla in iminenta unui pericol. Asa s-a intimplat
cu un alt angajat care se afla la parterul cladirii, afara pentru
a savura linistit o tigara, dat fiind faptul ca in cladire acest lucru
nu era permis; si iata cum un obiect sau un viciu care la un moment
dat te poate ucide, iti poate salva pielea. Ce putem intelege din
asta, ca biata fiinta umana este supusa unor mari incercari, pentru
a supravietui, dar la ce bun daca in ultima clipa cind ai spus ca
totul s-a terminat si ca poti fi in siguranta, intreaga lume pare
ca se prabuseste peste trupul tau, o parte infima din acest univers.
Acesta a fost cazul celor care incercau sa se salveze, aflati cu picioarele
pe pamint, vorbind la modul propriu, si care credeau ca au atins cel
mai culminant moment, acela al salvarii propriei fiinte, dar care
au atins una dintre culmile unui suflet, MOARTEA.
Teroarea parea ca se instaleaza din ce in ce mai bine, ca intr-un
loc foarte confortabil, si ca incet-incet isi extinde mrejele, mirosul
temerii si al mortii plutea in aer, si in acel moment, o voce parca
rostea ca un fel de imn spiritual ca o alta mare constructie a fost
lovita, o latura a Pentagonului a fost lovita de un alt avion, urmind
ca o serie de evenimente ulteriore sa dea curs unui adevarat scenariu
al groazei, o punere in scena perfecta a unui film, si totusi cu actori
necunoscuti.
Un alt avion a lovit un centru comercial din Pittsburgh, Departamentul
de Stat si Capitoliu era amenintat si lovit de explozii ale masinilor-capcana.
Situatia era destul de clara, gustul si mirosul unui razboi se simtea
pretutindeni. Intreaga omenire era cuprinsa de acest cosmar, si privea
stupefiata orice sursa de informare asupra evenimentelor petrecute
in Statele Unite ale Americii. Totul parea ca este tras intr-o imensa
groapa, la bursa de valori se inregistra o adevarata scadere a dolarului,
imaginea acestei puteri acum amenintata cu moartea si mai rau, cu
distrugerea intregii natii, se contura tot mai mult.
Marsul mortuar parca se auzea in surdina, subliniind si mai mult durerea
cauzata in sufletele rudelor victimelor, intreg universul socat inca
incerca sa gaseasca o explicatie a cele intimplate in mai putin de
citeva ore de viata. Programul, meticulozitatea cu care totul a fost
pregatiti, parea aproape supraomenesc, ireal, cum am mai spus, cu
riscul de a ma repeta, rupt dintr-o realitate fictiva a unui film.
Fortele armate americane s-au mobilizat, autoritatile guvernamentale,
de asemenea sub stare de soc, s-au intrunit pentru decizii cit mai
rapide in aceste situatii de gravitate mondiala.
Momentul colapsului se produce, cele doua turnuri gigant s-au prabusit
rind pe rind, cauzind o mare nenorocire in rindul celor aflati la
baza zgirie-norilor. Pompieri, ziaristi, simpli cetateni au fost prinsi
sub marea de cenusa si ruina a celor 2 monstri.
Nimic nu mai poate fi facut, inmarmurirea pusese stapinire pe fortele
celor aflati in viata transformindu-i in statui de ceara, nu puteai
sti de unde sa incepi si daca poti ajunge la un final, intr-un timp
cit mai scurt pentru a salva sufletele aflate sub darimaturi. Mizeria
lasata in urma, praful, mirosul, uscaciunea urmelor pareau ca amplifica
si mai mult durerea. Era strigator la cer ceea ce se petrecea, era
ca un fel de molima care nu inceta sa se raspindeasca si sa creeze
victime. Tehnologia informatiei era de asemenea cuprinsa de aceasta
frenezie, Internetul era invadat de mesaje de sustinere a populatiei
aflate in impas, informatia aparea la fiecare secunda indiferent daca
se inregistra sau nu o schimbare. Intreaga lume parea ca sufera alaturi
de cei napastuiti, si sufera si sufera…….in continuare…si
in sinea lui fiecare suflet plinge, si isi pune uneori semne de intrebare
ce le complica si mai mult existenta, si astfel ne invirtim intr-un
cerc vicios din care nu vom gasi niciodata portita de scapare.
Ca si o concluzie, cu toate ca acestea sunt date din alte lipsa de
cunostinte si/sau informatii, cine si ce a dus la aceste evenimente
dramatice? Inca este un caz neelucidat, si poate ca va mai dura mult
pina la solutionarea acestuia, dar groaza cea mai mare este ca, la
cite jertfe se va apela, cite suflete nevinovate vor pleda si vor
fi sacrificate pentru rautatea oamenilor, pentru invidie, si pentru
ura dintre nationalitati, de parca nu am fi creati de o singura Divinitate
si parca nu ne-am ruga unei singure Divinitati, insa cu apelative
diferite, fie ca o numim Dumnezeu, Iehova, Alah, Buda sau Mohamed
soarta noastra ii este incredintata si incercarile la care suntem
, am fost si vom fi supusi de-abia au prins contur…
COMENTARIU: Textul
m-a impresionat prin simplicitatea lui. Coplesit de evenimentele din
acea zi eu n-am avut timp sa scriu ceea ce simteam. Insa in mare,
Ramona Vasile a atins toate punctele importante prin textul ei. Informatia
din text este cea prezentata in ziua respectiva iar textul ilustreaza
perfect si "verde in fata" ce am trait cu totii atunci (crestini
sau mahomedani, evrei sau budisti): frica, mirare, stupefactie, indignare
si asa mai departe. Textul ar trebui lucrat din punct de vedere al
scriiturii pentru ca in cele din urma sa davina unul din cele ce merita
puse la loc de cinste in registrul de amintiri... la urma urmei in
vremea noastra s-a facut istoria!
