Carte Online

Mesagerii iubirii

              First published in Australia in Dec. 2008 by

Sarbatoare Publications, Sydney, NSW

For other publications SEARCH ‘Octavian Sarbatoare’ at

National Library of Australia: http://www.nla.gov.au/

Copyright (Drept de Autor) © 2008 and subsequent years by Octavian Sărbătoare - Email - Australia. Această lucrare este copyright (are drept de autor). Autorul dă dreptul ca lucrarea să fie publicată, copiată şi distribuită, integral sau parţial,  în orice formă cu condiţia să rămână nemodificată şi dreptul de autor (copyright) şi autorul să fie menţionate.

 Australian National Library Cataloguing-in-Publication entry

Sărbătoare, Octavian.

Mesagerii iubirii : Ecouri la proza romantică IUBIRE ÎN INDIA

ISBN 978 0 9803392 6 0.

1. Interpersonal relations--Fiction. I. Title.

859.335 

Typeset by Sarbatoare Publications

Octavian Sărbătoare

Mesagerii iubirii

Ecouri la proza romantică

IUBIRE ÎN INDIA 

Sarbatoare Publications

Sydney

Despre autor

Octavian Sărbătoare s-a născut la Braşov, România, la 18 Decembrie 1952. În anul 1986 a emigrat în Austria, apoi în anul 1987 în Australia, stabilindu-se la Sydney.

Absolvent al Facultăţii de litere, cu distincţie, (Bachelor of Arts – Honours; Master of Arts with Merit) la The University of Sydney, cariera scriitoricească şi-a început-o în anul 1998, cu publicarea de articole în reviste din Australia, precum şi în site-urile Internet-ului. Temele principale sunt religiile, tematici sapienţiale, mesianism, indianistică.

Între anii 1996 şi 2005, autorul a făcut în India şase excursii de cercetare în domeniul religiilor. A vizitat aşrame şi instituţii, cunoscând maeştri spirituali de renume.

Autorul este fondator al Societăţii Literare Internaţionale Mircea Eliade (Mircea Eliade International Literary Society) prezentă în site-ul cu acelaşi nume al Internet-ului, din anul 1998.

Autorul este directorul editurii Sarbatoare Publications, aflată cu sediul în Sydney, Australia.  

Lectura prozei romantice este mijlocul cel mai potrivit pentru a intra în ţesătura de idei spirituale. Totuşi pentru cei care din diferite motive nu au parcurs-o este necesar un sumar. Totodată autorul are în acest mod prilejul de a reflecta asupra ideilor şi sintetiza noţiunile principale pertinente scrierii sale.

Tematica prozei se doreşte, mai presus de toate, să ofere o înţelegere a transcendenţei sufletelor şi o metodologie aplicativă privind iubirea dintre sufletele perechi, sufletele îngemănate. Ideea milenară de samsara, reîncarnare şi transcendere a sufletelor, în tradiţia hindusă, este folosită în cazul scrierii pentru a crea un mod specific de a trăi iubirea în timpurile moderne. În acest sens se răspunde la întrebări esenţiale.

Cum apar sufletele îngemănate? Ce reprezintă ele? Cum putem intra în legătură cu ele? Care sunt metodele de chemare a sufletelor? Cine poate face aceasta? Cum se manifestă în lumea noastră voinţa sufletelor celor „plecaţi“? Cum se explică intrarea unor suflete în corpurile altor oameni? Oare sufletele care intră în alte corpuri au voinţă proprie? Ce legătură există între suflete îngemănate şi legea karmei? Cum se recunosc sufletele îngemănate? Care ar fi proba cea mai evidentă a transmigrării sufletelor îngemănate? Ce speranţe de împlinire a iubirii pot avea cei îndrăgostiţi? Sunt întrebări esenţiale pe care şi le pun cei care au preocupări spirituale şi doresc să aplice conceptul transmigrării sufletelor în cadrul iubirii dintre un bărbat şi o femeie. Dar chiar şi cei care nu dau credibilitate acestor idei se vor întâlni cu noţiuni care le vor stârni interesul.

Cadrul principal de desfăşurare al acţiunii este India, câteva secvenţe se petrec în Australia. Genul acţiunilor are patru laturi principale: spiritual, fantastic, sentimental şi logic.

Povestirea începe cu sosirea protagonistului principal la Kolkata în India, călătorul spiritual Cezar Augustin, român-australian, numit pe aceste meleaguri Ramdas. Poposind la hotelul Tourist Inn, din zona ospitalieră a oraşului, eroul o întâlneşte pe Sangita, o indiancă bengaleză, care după tată este originară din Sahibganj, un oraşel, de limbă hindi, aflat la un cot al fluviului Gange, în statul Jharkhand.

Întâlnirea are de la început sentimentul déjà vu; Ramdas nu-şi poate explica de ce crede că o cunoaşte pe Sangita. Misterul în scurt timp se rezolvă după ce eroul vorbeşte cu tatăl Sangitei, domnul Ramamurti: Ramdas află cu uimire că este supus unor forţe extraordinare; Sangita este angrenată de 20 de ani în a-şi chema sufletul îngemănat, care se constată că se află în protagonistul Ramdas.

Noua pereche se înfiripă treptat. Împreună pleacă la Deoghar, Sanctuarul lui Dumnezeu, unde cei doi plănuiesc să se căsătorească cu prilejul unor festivităţi deosebite, celebrarea nunţii paradigmatice dintre zeii Rama şi Sita, Sita Kalyanam. Sosind la Deoghar prima activitate importantă a celor doi este vizitarea templelor Baba Baidyanath.

Au astfel prilejul deosebit ca, sub îndrumarea panditului Girdari, să urmeze puja, rugăciunea la temple, printre care şi cel al zeului Rama, timp în care cei doi sunt foarte emoţionaţi, Rama şi Sita fiind zeii lor preferaţi.

Ramdas şi Sangita aranjează cu panditul Girdari să le oficieze căsătoria în ziua prielnică în care se va celebra Sita Kalyanam, căsătoria zeilor. Bucuroşi peste măsură, cei doi merg la Sureshwar, prietenul cel mai bun al lui Ramdas în Deoghar. El şi familia lui sunt de acord să fie nuntaşii mirelui, cei ai miresei, familia Sangitei, vor veni din Kolkata. Urmează nunta exotică ca-n poveştile indiene.

Ritualul căsătoriei hinduse vivah, deosebit de emoţionant pentru participanţi, este urmat cu stricteţe. Toţi revin apoi la Kolkata unde Ramdas şi Sangita sunt deosebit de fericiţi pentru câteva luni. Ramdas trebuie totuşi să revină singur în Australia unde studiază la universitate pentru licenţa în litere, care va fi obţinută la sfârşitul anului.

În decembrie eroul nostru revine la Kolkata unde doreşte să se stabilească definitiv. Este aşteptat la aeroport de tatăl Sangitei. Abia ajunşi acasă află cu stupoare că Sangita a dispărut absorbită în statuia lui Rama, zeitatea familiei. Sangita a lăsat două scrisori, una familiei şi cealaltă lui Ramdas, în aceasta din urmă menţionează că doreşte ca iubire lor să evolueze, să devină transcendentă.

Frânt sufleteşte, eroul revine la Sydney unde trece prin peripeţii, deoarece nu mai are unde să locuiască; renunţase la garsonieră la plecarea sa în India. În această etapă a povestirii, Ramdas are primele experienţe care probează existenţa transcendenţei sufletelor: este ajutat „din umbră“ de Sangita al cărei suflet intră în diferite persoane pentru a-şi salva iubitul din situaţii dificile.

Înţelegând că este vorba de sufletul Sangitei, care există undeva în lumea de dincolo, eroul îşi începe rugăciunile, urmează o sadhana pentru a o aduce pe Sangita înapoi în lume, chemând-o: „Sangita, te rog, întoarce-te!“. Rezultatul nu întârzie să apară.

Surpriza îi este mare când primeşte un telefon de la socrul lui din Kolkata, domnul Ramamurti, care îl anunţă că sufletul Sangitei a descins deja în corpul unei tinere din India, nepoata lui. Văzându-şi speranţă că se împlineşte Ramdas îşi organizează neîntârziat revenirea în India.

Sosit la Kolkata este aşteptat de domnul Ramamurti, care îl conduce acasă. I se face apoi cunoscut tot ce s-a întâmplat după plecarea sa din oraş anul trecut, şi faptul că în prezent sufletul Sangitei se găseşte într-o tânără, pe nume Tulsi, care se află deja la Deoghar, acolo unde doreşte să meargă şi Ramdas.

Eroul este plin de emoţii exclamând plin de entuziasm: „Iubita mea... este în viaţă, pe Pământ!“ sau „Doamne, cât Îţi sunt de recunoscător!“

Înainte de plecarea la Deoghar, Ramdas află conţinutul celei de-a doua scrisori a Sangitei, cea adresată familiei, în care se menţionează că ea şi Ramdas vor împlini lucruri deosebite. Deşi nelămurit asupra acestor cuvinte, de acum înainte eroul va fi foarte atent la desfăşurarea evenimentelor.

Înţelege în primul rând faptul că Sangita l-a proiectat într-o lume nouă, cea a interacţiei dintre sufletele îngemănate aflate pe tărâmuri diferite, cel lumesc şi cel al celor „morţi“ cu trupurile, dar vii cu sufletele. În gândirea spirituală hindusă sufletele nu mor niciodată.

Ajuns la Deoghar, Ramdas are ocazia să o întâlnească pe Tulsi, mai tânără decât el cu 29 de ani, la a cărei vedere exclamă fericit: „Am văzut-o! Iubita mea, Sangita, există!“. Un întreg capitol, numit Tulsi, este dedicat acestei noi interacţii dintre suflete, Tulsi posedând atât sufletul ei propriu cât şi pe cel al Sangitei. Acest fapt se va dovedi ulterior o problemă pentru amândoi.

Eroul are ocazia ca în prezenţa lui Tulsi să facă rugăciuni la temple. Panditul Girdari, aflând cele întâmplate cu Sangita, recomandă ca legământul căsătoriei să fie reînoit cu noua Sangita, adică Tulsi.

Totuşi Ramdas ezită. Diferenţa de vârstă este un prim obstacol, deoarece eroul în primul rând se gândeşte la fericirea tinerei. Tulsi face destăinuiri care pe Ramdas îl pun pe gânduri.

Ceea ce urmează în continuare este de cea mai mare importanţă privind tema esenţială a cărţii: prezentarea unei metodologii, de factură spirituală hindusă, asupra chemării şi descoperirii sufletelor îngemănate, prin urmare posibilitatea continuării conştiente a iubirii întrerupte cândva în viaţă. Trei persoane participă cel mai mult la revelarea acestei teme, Sureshwar, panditul Girdari şi panditul Jayanarayan.

Treptat lumea sufletelor îşi deschide larg porţile, eroul nostru înţelegând în cele din urmă mecanismul generării sufletelor îngemănate, al evoluţiei şi al manifestării lor în timp. În esenţă evoluţia spirituală se face prin interacţia armonioasă a sufletelor îngemănate, cunoaşterea dinamicii manifestării lor fiind de importanţă capitală.

Elementele de filosofie a karmei sunt de asemenea clarificate. Pas cu pas Ramdas îşi explică întreaga ţesătură de idei şi toate cele întâmplate, dobândeşte un nivel de înţelegere care îi permite să ia iniţiativa în ceea ce va urma în continuare.

Eroul constată că Tulsi este legată karmic de un tânăr numit Sanjay, un nepot al doamnei Amita, mama Sangitei, fapt care îi întăreşte convingerea să nu meargă înainte cu propunerea panditului Girdari, aceea de a se lega de Tulsi prin legământul căsătoriei.

Înţelegând bine influenţarea şi determinismul karmic reciproc dintre sufletelor îngemănate, Ramdas este convins că el este principalul responsabil de revenire pe pământ a Sangitei. Înarmat cu cunoştinţe temeinice este pregătit să-şi întâlnească sufletul îngemănat şi în alte împrejurări, deoarece iubirea sa pentru sufletul Sangitei este o influenţă karmică foarte puternică.

Renunţând la căsătorie cu Tulsi, Ramdas participă la nunta Sita Kalyanam, unde are ocazia să întâlnească iarăşi pe cineva care poartă sufletul Sangitei, o indiancă din Delhi, numită Purna. Eroul îi întâmpină sufletul în gând cu mare entuziasm: „Bine ai venit, iubito, bine ai venit, Sangita! Iată că eşti liberă! Suntem iarăşi împreună!“.

Faptul este semnificativ deoarece arată că, în stadiul în care se află, eroul nostru este capabil să o cheme pe Sangita, mai precis să determine sufletul ei să descindă în cineva de gen feminin.

Ultimul capitol, Privind spre viitor, este relevant prin trei vise, în care eroul întâlneşte sufletul Sangitei, care are acum prilejul să-şi expună crezul privind afirmaţia ei în scrisoarea către familie, precum că ea şi Ramdas vor face lucruri deosebite în viitor. Acest crez este de fapt concluzia prozei romantice privind metodologia expusă.

În vis Sangita spune că ea şi Ramdas vor învăţa omenirea să-şi creeze şi să-şi materializeze speranţa în dragoste, că Ramdas are misiunea de a expune astfel de idei în scris pentru a le face cunoscute omenirii. Prin aflarea lor suferinţele datorate iubirii vor înceta pentru cei care înţeleg lumea sufletelor îngemănate. Trebuie doar să fim conştienţi că iubirea zisă „pierdută“ poate reveni.

Sangita afirmă că urări de iubire frântă în viitor precum „Să vă iubiţi până la moarte!“, nu îşi mai au rostul. Nu există cu adevărat iubire până la moarte ci iubire eternă. Îndrăgostiţii devin astfel conştienţi de existenţa spiritului îngemănat cu care vor atinge viaţa veşnică, vor intra astfel în nemurire, vor fi una cu Dumnezeu, deoarece evoluţia spirituală este împlinită prin iubire.

Revenit în Australia, Ramdas are un vis în care Sangita îl îndeamnă să meargă la rădăcini, la locul copilăriei în România, de unde va porni pe o altă cale a înţelegerii iubirii. În final Ramdas realizează că el şi Sangita sunt mesageri ai iubirii. Rămâne ca în viitor, într-un alt volum, eroul să nareze ce a mai urmat, modul cum a procedat, pentru împlinirea iubirii la nivel personal, urmând metodologia expusă în carte.

Important de menţionat este faptul că prin întrebările esenţiale de factură spirituală (vide supra) la care răspunde Iubire în India o fac să fie categorisită ca operă formatoare de conştiinţă a iubirii. Densitatea mare de idei necesită ca lucrarea să fie citită de mai multe ori pentru înţelegerea acestui mod deosebit de a căuta şi găsi iubirea în viaţă.

Octavian Sărbătoare 2008, Sydney, Australia

Cap. 1

Corina

Au trecut câteva luni de la apariţia în România a prozei mele romantice Iubire în India.

Reîntors în Australia urmăresc reacţiile, generate de temele cărţii, în rândurile publicului. Primesc un email de la o cititoare care se încumetă să-mi nareze cu lux de amănunte povestea ei:

Stimate domnule Cezar Augustin,

Numele meu este Corina, sunt din Bucureşti, vă scriu după ce am citit cartea dumneavoastră Iubire în India apărută în România la Editura Flori Spirituale din Deva. Am parcurs-o cu multă atenţie, vă felicit pentru întregu-i conţinut. Mărturisesc că din momentul în care am început lectura nu am mai putut lăsa cartea din mână, mai cu seamă că trata o problemă de care sunt foarte interesată, ca şi multe alte femei: iubirea eternă. Aş dori să vă relatez povestea mea şi în ce măsură ceea ce scrieţi în carte mi-a fost şi îmi este încă deosebit de folositor. Să încep cu începutul.

O bună prietenă de-a mea, Laura, mi-a oferit spre lectură Iubire în India.

- Corina, citeşte această carte. Nu vei regreta, m-a îndemnat ea.

Am privit coperţile, titlul, i-am răspuns cu scepticism:

- Draga mea, nu mă interesează cărţi despre India. Iubire în India!? Ce vrea să însemne? Noi nu suntem în stare să înţelegem iubirea din cultura noastră, darmite să mai cercetăm cum se iubesc oamenii prin alte locuri în lume.

- Te asigur că-ţi va fi folositoare, a insistat ea. Mai ales că de mulţi ani ştiu că există relaţii dificile între tine şi soţul tău. Prin această carte vreau să te ajut.

Cu reţinere am acceptat. Era într-o duminică, acasă eram singură, soţul meu plecase ca de obicei să se întâlnească cu prietenii... la o bere.

„Iubire în India? Ce-o fi neobişnuit în cartea asta? Haide să urmez sfatul prietenei mea Laura şi să o citesc.“

Aşezată comod pe sofa am început lectura. Din primele pagini naraţiunea mi s-a părut că nu va avea nimic interesant. Citeam despre poluare în oraşul indian Kolkata, congestii de trafic… dar pe măsură ce înaintam în lectură subiectul devenea din ce în ce mai interesant. Mai mult... realizam că îmi poate da soluţii la problemele sufleteşti în care mă zbăteam.

Aici aş dori să fac o paranteză şi să vă spun despre ce este vorba.

Cu patru ani în urmă m-am căsătorit „din dragoste“. Abia terminasem facultatea şi mi-am găsit partenerul de viaţă potrivit… credeam eu atunci. Pe Paul, care mi-a devenit apoi soţ, l-am cunoscut la o sindrofie. A fost dragoste la prima vedere, ne-am privit, eu am simţit că... l-am recunoscut. „El este!“ mi-am zis. „Am întâlnit în sfârşit omul cu care mă voi căsători, pe care îl voi iubi toată viaţa şi care mă va iubi la fel!“

În câteva săptămâni deja decisesem să rămânem împreună. Ce a urmat este povestea tipică romantică a tinerelor perechi. A urmat nunta, apoi am petrecut o minunată lună de miere, ne-am aşezat în apartamentul nostru, amândoi având servicii bune.

Dar pe măsură ce ne cunoşteam mai bine realizam amândoi că am făcut o mare greşeală. Nu ne-au trebuit decât câteva luni de locuit împreună pentru a ajunge la concluzia clară că nu ne potrivim. Treptat relaţia noastră a devenit din ce în ce mai tensionată, de câteva ori am plecat de acasă la părinţii mei care locuiau într-un alt cartier din Bucureşti. Soţul meu a profitat de aceste lipsuri ale mele pentru a aduce în casă alte femei, care rămâneau şi peste noapte cu el.

Am dus-o aşa mai mult de patru ani. Relaţiile noastre deveniseră grave şi violente. M-a bătut de nenumărate ori.

Mă puteţi întreba de ce nu am divorţat încă de când am observat că treburile nu merg bine? Şi vă pot răspunde: încă vedeam din când în când sclipiri de iubire în ochii lui. Pur şi simplu nu aveam puterea să mă rup din acea situaţie, atâta timp cât nutream speranţa că-l voi regăsi pe acel Paul de care m-am îndrăgostit la prima noastră întâlnire.

Norocul meu a fost că în primăvară, prietena mea Laura mi-a dat să citesc cartea dumneavoastră care, precum veţi vedea în continuare, mi-a schimbat în întregime viaţa. În timpul lecturii mi s-a dezvoltat ideea cum aş putea să aplic în viaţa mea ceea ce scrieţi.

Am urmărit cum protagoniştii principali, Ramdas şi Sangita transcend aspectele grosiere ale existenţei, un fapt pe care eu nu l-am putut realiza în timpul relaţiei mele cu Paul. Mă ţinusem strâns legată de acel om fără să realizez că nu mai avea în el sufletul îngemănat de care mă simţeam cu adevărat legată, cel de care mă îndrăgostisem la început.

Până către seară am terminat de citit cartea. Am rămas apoi un timp în reverie. Mintea mea lucra febril la căutarea unei soluţii pentru viaţa mea. Din când în când reveneam la unele pasaje pentru a le înţelege mai bine, mai cu seamă la spusele lui Sureshwar şi ale panditului Jayanarayan. Apoi am înţeles că trebuie să pornesc pe o cale nouă, să deschid drumul descris în Iubire în India şi în viaţa mea. Voiam să încep cu ceea ce era cel mai evident, despărţirea de omul care nu mai avea în el sufletul îngemănat cu cel al meu, soţul meu Paul.

Decizia am luat-o destul de repede. Pentru prima dată nu aveam nici o ezitare în hotărârea de a mă despărţi definitiv de Paul. Mi-am făcut repede bagajul, luând cu mine câteva haine şi lucrurile de trebuinţă, şi pur şi simplu am părăsit casa unde locuisem cu soţul meu timp de patru ani. Oricum ştiam ce putea să urmeze şi în acea seară: Paul va veni iarăşi beat şi mă va maltrata.

Ce a urmat este desfăşurarea firească din astfel de situaţii; am divorţat, am stat un timp la părinţii mei.

Dar povestea mea nu se termină aici.

În ceea ce a urmat am căutat să aplic alte idei din cartea dumneavoastră. Ele m-au dus în cele din urmă pe calea pe care mi-am dorit-o întreaga viaţă: cea a iubirii.

Vă mărturisesc că nu am cunoştinţe despre tradiţia spirituală a Indiei, sunt născută şi crescută în mediul creştin ortodox, dominant aici în România. Astfel că nu am urmat calea mantrelor indiene, ci pe cea a rugăciunilor creştine.

Imediat după mutarea mea definitivă la părinţi am început să rostesc rugăciunea Tatăl Nostru. La sfârşitul fiecărei rugăciuni, în timpul celor zece minute în care o repetam, adaugam: „Doamne, trimite-mi sufletul îngemănat cu al meu, într-un bărbat potrivit pentru mine.“ Înaintea rugăciunii aprindeam o lumânare, aşa cum este obiceiul la noi.

Nu am creat „o agendă“ de doleanţe cu caracteristicile celui chemat, aşa cum fac alte femei... să fie înalt de atât, să aibă salariul cel puţin... astfel de cerinţe egoiste. L-am lăsat pe Dumnezeu să decidă pentru mine. El ştie mai bine cine îmi este potrivit.

Am înţeles din carte că sufletele îngemănate se recunosc din priviri. Timp de câteva săptămâni am urmărit cu atenţie privirile oamenilor care ar fi putut purta acel suflet care împreună cu al meu să creeze armonie în noi şi în jurul nostru. Ştiu de asemenea că sufletul îngemănat cu al meu apare mereu, trebuie doar să-l descopăr în ochii oamenilor. Am avut ocazia de multe ori de a-l găsi în câţiva bărbaţi cu care am încrucişat privirile, dar totuşi acel suflet nu rămânea acolo, după câteva secunde parcă dispărea, astfel că nu-l mai recunoşteam în cel din faţa mea.

Până într-o zi...

Trecuseră aproape două luni de când mă despărţisem de Paul. Eram în vizită la Laura, prietena mea. Discutam despre cartea dumneavoastră, îi descriam cum am înţeles eu temele de bază ale iubirii în India şi modul în care le aplicam în prezent.

Între timp Laura mă anunţă că este în aşteptarea altor musafiri, o prietenă cu fratele.

Nu trece mult timp şi oaspeţii sosesc. Laura mi-i prezintă pe Paula şi pe Călin. Cum l-am văzut... mi-am dat seama că „ceva“ există între noi.

La acea vreme eram deja în măsură să recunosc sufletul îngemănat cu al meu, în urma antrenamentelor făcute. L-am privit pe Călin de nenumărate ori pe furiş, aşa cum fac femeile, dar el mă privea direct în ochi, parcă surprins să mă vadă, mă... recunoştea cumva.

- Ce spui despre cartea Iubire în India şi despre protagoniştii ei principali, Ramdas şi Sangita? mă întreabă Călin.

- Cum? Ai citit-o? îl spun surprinsă.

- Laura mi-a recomandat-o. Şi nu regret deloc. Am învăţat multe din această lectură.

Gazda noastră ne creează momente plăcute. A pregătit aperitive… avem apă minerală şi băuturi soft.

- Sper să vă placă compania astăzi aici, încearcă Laura să ne antreneze în discuţie. Poate că spiritele românului Ramdas şi indiencei Sangita sunt cu noi în cameră chiar în momentul de faţă. Ce ziceţi? Cine poate şti?

Ne amuzăm la auzul vorbelor ei. Îmi dau seama că toţi cunoaştem povesta din proza romantică. Aflu că şi sora lui Călin, Paula, a citit cartea.

Încerc să aflu ce i-a impresionat cel mai mult, poate descopăr perspective noi de a înţelege ideile expuse:

- Voi ce spuneţi despre conţinutul cărţii? Eu vă mărturisesc că dau credibilitate celor scrise. Mai mult, aţi aflat că m-am despărţit de Paul. Acum, după ce am cunoscut un alt mod de a înţelege relaţiile de iubire, am cu totul o altă viziune asupra dragostei. Trebuie să existe un liant sufletesc esenţial între partenerii unui cuplu. Când mă gândesc câţi oameni se complac în suferinţa relaţiilor de familie incompatibile, aşa cum am făcut-o eu... mă înfior. Privind iubirea din noua perspectivă parcă mi s-a luat un văl de pe faţă, sunt alt om.

Toţi m-au ascultat atenţi.

- Cum ai căutat să aplici metodele de găsire a iubirii ideale? se interesează Laura. Practici acea mantră hindusă, Taraka, cum se numeşte?

- Nu, nu. Citind cu atenţie Iubire în India am realizat că autorul nu doreşte să prezinte metode strict indiene de a atrage sufletul armonios. Desigur că în India cadrul spiritual este altul... dar aici la noi... Eu am adoptat rugăciunea Tatăl Nostru. Este tot o cale devoţională.

Auzind cele spuse, Călin şi sora lui Paula se privesc cu subînţeles.

- Interesant, mi se adresează Paula. Vino cu mine şi cu Călin la biserică, duminica viitoare.

Accept invitaţia lor.

Înainte de a ne despărţi, vreau ca acum, aici, să am certitudinea să ştiu dacă sufetul îngemănat cu al meu este stabil în prezent în Călin.

- Oare cum este vremea afară? întreb încetişor, dar totuşi în aşa fel încât să fiu auzită şi de cei din jurul meu.

Mă ridic de pe scaun şi ajung la fereastră. Mă uit afară. În acelaşi timp caut să percep privirea lui Călin în spatele meu, mai precis energia care vine dinspre el. „Îl simt! Sufletul căutat este acolo, în el! Să vedem dacă în viitor va rămâne în acelaşi corp.“

În weekend m-am reîntâlnit cu noii mei prieteni. Am mers la catedrala Sfântul Iosif. Am aprins o lumânare. Pe Călin l-am simţit tot timpul lângă mine.

Domnule Cezar Augustin, ce pot să vă mai scriu în continuare? Presupun că ştiţi ce a urmat, deoarece într-adevăr eu şi Călin avem sufletele îngemănate. Acum că, atât el cât şi eu, cunoaştem bine, din expunerea pe care o faceţi în Iubire în India modului cum interacţionează sufletele, suntem siguri că vom avea un viitor fericit.

În încheierea scrisorii mele ţin să vă mulţumesc pentru speranţele în iubire care emană din cartea dumneavoastră. Sunteţi cu adevărat un mesager al iubirii, aşa cum spuneţi în ultima pagină a cărţii. Puteţi conta atât pe mine cât şi pe Călin. Ne vom strădui să fim şi noi mesageri ai iubirii.

                                            Cu deosebită consideraţie,

                                                                                Corina

I-am răspuns Corinei la scrisoare.

Iată că oamenii pornesc pe drumul formării unei noi conştiinţe a iubirii. Sunt bucuros să aflu că iubirea mea în India dă roade, aşa cum mi-am dorit.

* * *

Cap. 3

De pe malul Dunării

Deschid computerul pentru a afla noutăţi. Am un e-mail de la cineva din Brăila, aşa cum voi afla din conţinutul lui.

Stimate domnule Augustin,

Vă scriu din Brăila. Mă numesc Nicolae. Am citit proza romantică Iubire în India, scrisă de dumneavoastră, în care descrieţi povestea propriei iubiri. Am o deosebită consideraţie pentru această carte. În cele ce urmează voi argumenta afirmaţiile mele.

O parte din povestea vieţii mele se aseamănă cu cea trăită de dumneavoastră în India. Şi eu mi-am pierdut soţia, dar nu absorbită în statuia zeului adorat, aşa cum aţi relatat în cartea ce o semnaţi. Anamaria a avut un accident de maşină, în urma căruia a decedat. Ce a urmat pentru mine, vă puteţi imagina. Am fost deosebit de afectat de pierderea ei. Ne „luasem“ din dragoste, eram fericiţi, aveam planuri mari de viitor, dar întâmplarea ne-a condus către un sfârşit brusc şi tragic.

Un timp am crezut că mi-am pierdut minţile. Din fericire am avut alături familia care m-a susţinut să nu o iau razna, să nu îmi „înec“ amarul şi disperarea în alcool, aşa cum se întâmplă de multe ori cu un bărbat care şi-a pierdut iubita.

Acestea s-au petrecut cu cinci ani în urmă, la un an după ce ne căsătorisem.

Mărturisesc că în tot acest răstimp nu mi-am putut reveni niciodată la normal. De la despărţirea de Anamaria am rămas neconsolat, tânjind după iubirea ei. Deşi rudele şi prietenii au căutat mereu să îmi creeze un climat plăcut, să mă sustragă durerii care mă copleşea, eu nu am încetat să mă gândesc la dragostea noastră. Cei apropiaţi mie au încercat în repetate rânduri să îmi găsească o parteneră cu care să-mi refac viaţa, dar în zadar. Anamaria nu putea fi înlocuită de nimeni.

Într-o zi un prieten apropiat mi-a dat cadou cartea dumneavoastră, proza romantică Iubire în India. Am privit-o cu curiozitate, titlul, autorul, am răsfoit-o puţin, am citit câteva pagini. Apoi nu am mai lăsat-o din mână, citind-o absorbit de subiectul ei.

Pe măsură ce înaintam în lectură îmi dădeam seama că există o speranţă şi pentru iubirea mea pierdută. Am lăsat să treacă două zile, să judec temeinic ideile.

Apoi am citit din nou volumul. La sfârşitul lecturii mi-am creat un plan propriu de căutare a sufletului îngemănat, inspirat de metoda arătată în carte. Mă decisesem să o chem pe Anamaria, aşa cum aţi procedat dumneavoastră cu Sangita. Dar de unde să încep?

Eu nu am cunoştinţe despre zeii hinduşi, nici despre mantrele indiene şi nici nu sunt o persoană cu înclinaţii religioase. Mi-am zis că cel mai simplu ar fi să mă adresez direct iubitei mele Anamaria. Dacă spiritul ei se află în acea lume de dincolo, şi are capacităţi de percepere a celor de pe pământ, va şti cu siguranţă că doresc să se întoarcă lângă mine.

Chiar aşa am şi procedat. Mi-am rezervat, dimineaţa, acasă, un timp special pentru reverie. Stăteam liniştit cu ochii închişi timp de circa 20 de minute şi repetam în gând doar atât: Anamaria, întoarce-te ca să fim împreună. Eu te iubesc. Uneori seara mergeam pe malul Dunării şi o chemam de acolo. Căutam acea armonie pe care o descrieţi în carte ca existentă între sufletele îngemănate. Credeam de asemenea în curgere armonioasă a apelor Dunării a fi benefică realizării dorinţei mele.

Au trecut astfel trei săptămâni. Din când în când reveneam la lectura cărţii, în care în mod paradoxal descopeream mereu alte înţelesuri, deşi o citisem de câteva ori şi pot spune că-i cunosc bine toate episoadele.

Totodată eram foarte atent la persoanele cu care mă întâlneam, toţi cei care îmi apăreau în preajmă. Căutam astfel să descopăr în ce fel Anamaria îşi va anunţa prezenţa. Eram pe deplin încredinţat că mai devreme sau mai târziu va apare.

Într-o zi aflu la servici că sunt trimis… în delegaţie… la Bucureşti. Vestea m-a surprins deoarece până în prezent nu avusesem parte de deplasări în cadrul serviciului. Munca mea era de birou, fără ieşiri în afara firmei. Trebuia să merg la o conferinţă cu invitaţi din toată ţara.

Ajuns la Bucureşti, încă din prima zi întâmplările sunt relevante. Descopăr printre cei prezenţi la conferinţă o femeie care mi-a atras atenţia în mod deosebit. Exista între noi o atracţie inexplicabilă. Eram aşa de absorbiţi încât în hol, în pauză, deşi rumoarea glasurilor oameneşti crea un fond supărător, nici eu şi nici ea nu acordam atenţie la nimic din jur. Zgomotul nu ne deranja, celelalte prezenţe nici nu le observam, ne vedeam doar unul pe celălalt şi ne înţelegeam numai... din priviri.

Scenele s-au repetat de câteva ori în decursul celor trei zile de desfăşurare a conferinţei. În tot acest timp dimineaţa am continuat, conform obiceiului creat, chemarea în gând a iubitei mele Anamaria. În ultima zi mi-am luat inima în dinţi, m-am apropiat de femeia care mă fascina şi i-am vorbit.

Când i-am auzit glasul mi-am amintit de scena din cartea dumneavoastră, cea în care Ramdas se întâlneşte cu Purna din New Delhi, participanta la festivităţile de la Rikhia, în care spiritul Sangitei descinsese temporar. Vocea Anei din Iaşi, după cum se recomandase, era aproape identică vocii Anamariei.

Parcă pluteam. Am schimbat cărţi de vizită, seara am invitat-o în oraş la o plimbare. Am aflat că este cu cinci ani mai tânără decât mine… este singură… locuieşte cu părinţii. I-am povestit şi eu câte ceva despre mine, cât se cuvine în astfel de împrejurări.

Revenit la Brăila nu puteam să-mi iau gândul de la Ana. Spre norocul meu, curând sunt trimis într-o altă delegaţie. Urma să plec, unde credeţi? ...La Iaşi, unde trebuia să stau… timp de o săptămână.

Când Ana a auzit că vin în oraşul ei… a fost peste măsură de bucuroasă. Vă daţi seama, ne-am revăzut astfel doar la zece zile de la întâlnirea din Bucureşti. Parcă evenimentele în care amândoi eram protagonişti se orientau cumva.

Ana m-a invitat să-i cunosc familia. Seara ne plimbam prin parcul Copou, prilej cu care ne-am cunoscut din ce în ce mai bine. Realizam marea asemănare a Anei cu Anamaria.

Într-o seară i-am povestit despre cartea dumneavoastră, Iubire în India. Ea s-a arătat interesată să o citească.

- Ţi-o las până mâine, i-o ofer eu. Vom discuta apoi conţinutul?

A doua zi ne-am întâlnit din nou. Ce entuziasmată era de cele citite!

- Spune-mi cum vrei să aplici ceea ce scrie acolo în carte? întreabă ea.

Cu curaj îi relatez faptul că, de câteva săptămâni, în fiecare dimineaţă, timp de 20 de minute o chem continuu pe Anamaria, soţia mea decedată.

- Aşa deci… îmi spune ea, privindu-mă direct în ochi. Vrei ca sufletul Anamariei să coboare în mine.

- ...Mărturisesc că aşa este. Şi atunci când te-am întâlnit am trăit senzaţia reîntâlnirii cu ea. Dar tu să nu ai griji. Citeşte încă o dată în Capitolul 11, Pe calea dharma, despre volatilitatea sufletelor. Nu vei pierde nimic din ceea ce ai, ci îţi vei îmbogăţi sufletul cu sufletul pe care îl primeşti.

Ana a căzut pe gânduri. O urmăream cu atenţie să văd în ce fel reacţionează în faţa acestei situaţii inedite. I-am propus:

- Ia cartea din nou şi mai citeşte-o încă o dată până mâine, vrei? Apoi vom continua discuţia pe marginea ideilor ei.

În ziua următoare sunt atent la felul în care Ana mă întâmpină. Vreau să discern din gesturi cum a înţeles iubirea eternă expusă în carte. Sunt surprins de confidenţa Anei.

- Ştii ceva? îmi zice. M-ai introdus într-un domeniu extrem de captivant. Şi eu mă întrebam dacă iubirea eternă există, dar nu întrevedeam nici o soluţie. Faptul că scriitorul cărţii Iubire în India, a trecut prin acest fel de trăiri este uimitor. Iar eu... acum… culmea… fac parte dintr-un astfel de plan al tău.

Domnule Augustin, voi încheia aici povestea mea. Ceea ce a urmat cred că bănuiţi: Eu şi Ana suntem acum împreună. M-am transferat cu serviciul la Iaşi. Şi toate le trăiesc deoarece există cartea dumneavoastră pe care am avut curajul să o aplic şi care văd că alină suferinţele cele mai grave ale dragostei.

Minunea, care nu speram că o voi trăi vreodată, s-a împlinit. Iubita mea, Anamaria, a revenit, iar Ana este bucuroasă şi fericită.

Îi răspund lui Nicolae că am primit scrisoarea lui. Ce altceva aş mai putea adăuga? A trecut obstacolele nefericirii, este un mesager al iubirii.

* * *

Cap. 6

Eleva Dana dintr-a IX-a

Astăzi primesc o scrisoare electronică de la o elevă de liceu.

Domnule profesor,

Îmi cer scuze că îndrăznesc să vă scriu. Dar am găsit de cuviinţă că sunteţi cel mai în măsură să mă ajutaţi într-o problemă… extrem… de dificilă pentru mine. Am 16 ani, sunt elevă în clasa a IX-a în Bucureşti şi mă numesc Dana.

Anul trecut o colegă de-a mea de la liceul Octav Onicescu mi-a dat să citesc Iubire în India, cartea pe care aţi scris-o. Am parcurs-o cu multă atenţie, dar am rămas puţin cam nedumerită de finalul ei. Ulterior mi-am procurat şi continuarea povestirii astfel că unele neclarităţi au dispărut.

Pot spune că i-am înţeles conţinutul, dar am încă probleme în a şti cum să pun în practică învăţămintele ei. În ceea ce trăiesc există asemănări cu personajul Tulsi din relatările din cadrul volumului. Ramdas se întreabă dacă poate da curs unei legături romantice cu o persoană aşa tânără precum este Tulsi, diferenţa dintre ei fiind de 29 de ani.

Pe omul de care m-am îndrăgostit îl cheamă Ştefan, nu este căsătorit, are aproape 40 de ani şi este un prieten de-al tatălui meu. Eu îi spun nenea Ştefan de când eram copilă.

Din lectura cărţii am rămas nedumerită de rezolvarea pe care o daţi cazului când între doi parteneri care se iubesc există o mare diferenţă de vârstă. În carte panditul Jayanarayan îi dă soluţia lui Ramdas: „Tradiţia noastră nu are restricţii în această privinţă pentru cei care se iubesc. Este la latitudinea celor doi să decidă dacă pot continua să evolueze spiritual în corpurile pe care le au.“

Deşi esenţa legăturilor sufleteşti este spirituală, frazele de mai sus îmi creează mari nedumeriri. Dacă personajul Ramdas cunoştea că exista posibilitatea de a continua iubirea cu Tulsi, de ce nu i-a dat curs? De ce nu s-a căsătorit cu ea până la urmă? El a invocat considerente morale. Care sunt acestea?

Ceea ce vă scriu este pentru mine de cea mai mare importanţă. Spun fără ezitare că îl iubesc pe nenea Ştefan, mai ales acum când am înţeles conceptul despre sufletele îngemănate. Cred că eu şi el avem sufletele îngemănate. El nu s-a căsătorit până în prezent deoarece m-a aşteptat pe mine, sufletul lui îngemănat, să mă maturizez în corpul pe care îl am.

Mă găsesc într-o situaţie deosebită. Cel pe care îl iubesc este prieten din copilărie cu tatăl meu, care nu ştiu cum va reacţiona când va afla. Toate acestea mă afectează foarte mult.

Vă rog foarte mult să-mi daţi un sfat bun.

                                                             Dana din Bucureşti

Cele scrise de Dana m-au îngândurat. După câteva zile îi trimit un e-mail.

Dana,

M-ai luat prin surprindere cu cele relatate, deşi oarecum în carte există o astfel de situaţie. Totuşi, ceea ce prezinţi tu are aspecte mult mai complexe. Vârsta ta şi faptul că persoana iubită este un prieten de-al tatălui tău sunt factori serioşi pentru a fi luaţi în consideraţie pentru găsirea unei soluţii corecte.

Aş putea să-ţi dau câteva sugestii, dar mai întâi vreau să-mi răspunzi la întrebările ce ţi le voi adresa. Am nevoie de răspunsuri la ele pentru a clarifica situaţia în care te afli în prezent.

Care sunt sentimentele lui Ştefan faţă de tine, ştiind că eşti minoră?

Ai avut vreo atingere fizică cu el?

Care este intenţia ta faţă de această legătură romantică?

Vrei să te căsătoreşti cu el atunci când ajungi la maturitate?

Ai vorbit cu mama ta despre problemele tale?

Numai după ce voi primi răspunsurile tale voi veni cu câteva sugestii, compatibile cu temele tratate de mine în Iubire în India.

Totodată ar fi bine ca Ştefan să citească şi el cartea. În acest fel veţi avea acelaşi referenţial pentru evaluarea situaţiei.

                 Profesor Cezar Augustin

Curând soseşte un alt e-mail de la Dana.

Domnule profesor,

Iată răspunsurile la întrebările ce mi le-aţi adresat.

Pot spune că nenea Ştefan nu-mi prea dă atenţie, mă tratează ca pe o copilă. Între noi nu a fost nici o atingere fizică în afară de a da mâna la întâlniri şi despărţiri, gesturi care pentru mine contează. Intenţia mea este că, dacă va avea sentimente deosebite pentru mine, atunci când ajung la majorat, nu voi ţine seama de diferenţa de vârstă dintre noi şi doresc să mă căsătoresc cu el.

Mama mea a observat că îmi place de nenea Ştefan, mi-a atras atenţia să mă abţin de a arăta pe faţă această atracţie. Mi-a spus totuşi să am răbdare până la majorat. Cred că a facut-o deoarece îi este frică să nu fac vreo prostie din cauza tensiunii în care mă găsesc. Deci mama mă încurajează că este posibil ca visul meu să se împlinească. Ea a promis ca va da cartea spre lectură lui nenea Ştefan.

Vreau să menţionez de asemenea că sufăr foarte mult, chiar dacă sunt minoră. Nu ştiu cum să rezolv o astfel de situaţie.

Cam atât am avut să vă scriu.

Aştept răspuns, Dana

A doua zi răspund printr-un e-mail.

Dana,

Cred că mama ta are dreptate. Mai ai răbdare. În tot acest timp este bine ca tatăl tău să nu descopere atracţia ta secretă.

Desigur că este posibil ca cel pe care îl iubeşti să aibă sufletul îngemănat cu cel al tău. Deşi în prezent poţi face o evaluare corectă a acestor idei totuşi eşti lipsită de experienţă de viaţă, fiind la o vârstă critică.

Să revenim la prima ta scrisoare şi la întrebările ei:

Dacă personajul Ramdas cunoştea că exista posibilitatea de a continua iubirea cu Tulsi, de ce nu i-a dat curs? De ce nu s-a căsătorit cu ea pâna la urmă? El a invocat considerente morale. Care sunt acestea?

Îţi răspund următoarele:

Ramdas nu a continuat relaţia cu Tulsi deoarece şi-a dat seama pe parcurs că are o datorie morală faţă de acea tânără, aceea de a o face fericită şi împlinită întreaga viaţă, diferenţa prea mare de vârstă nelăsându-i această posibilitate. Ramdas a preferat o relaţie mai apropiată vârstei lui, din momentul în care a realizat că stăpâneşte metodele pentru a-şi atrage sufletul îngemănat.

Îţi sugerez să ţii seama de astfel de idei şi în cazul tău.

Prin urmare cel mai bine este să rămâi centrată pe ceea ce ţi se întâmplă în prezent, nu dispera că nu ţi se răspunde la sentimente, nu-ţi pierde cumpătul că nu vezi nici o ieşire din frământările tale actuale. Ele se vor rezolva în timp, aşa cum vei dori.

Te rog să mă ţii la curent cu evoluţia iubirii tale în viitor.

Profesor Cezar Augustin

* * *

Cap. 9

Interpretarea viselor

Domnule Ramdas,

Sunt Nana din Hunedoara. Am citit cu atenţie cartea Iubire în India, vreau să fac câteva comentarii pe seama unei singure teme abordate.

Am fost cel mai mult impresionată de visele pe care le descrieţi. Le-am copiat cu grijă într-un caiet şi le recitesc din când în când, căutându-le mereu multiple înţelesuri. De ce aceasta?

Printre cei care mă ştiu sunt privită drept o visătoare cu ochii deschişi. Dar şi la propriu, sunt atrasă de interpretarea viselor, poate că tocmai de aceea mi-au plăcut cel mai mult.

Am observat că succesiunea în care le prezentaţi nu este aleatorie. Cred că cele şase vise le-aţi aşezat într-o anumită ordine, tocmai pentru a transmite cititorului ceva important. După părerea mea este vorba de interacţiunea gradată dintre cele două lumi, a personajului Ramdas şi a Sangitei, după dispariţia ei, deci între lumea de aici şi cea de dincolo. Vă scriu ceea ce cred eu despre ele şi mesajele care transpar din fiecare vis în parte.

Primul vis, cel mai scurt, se află în capitolul 5, „Eşarfa“. Sangita vă dă posibilitatea de a pleca pe tărâmul celălalt în aceeaşi manieră ca şi ea, adică prin absorbţie în statuia zeului Rama. Invitaţia ei o refuzaţi.

Apoi în capitolul 7, „Speranţa se-nfiripă“ Sangita îşi face cunoscută prezenţa în unele nopţi în care aveţi „tresăriri stranii“ aşa cum le numiţi. Deşi nu descrieţi nici un vis, am copiat şi acest paragraf. Găsesc că astfel de experienţe sunt o continuare a legăturii gradate care se materializează între dumneavoastră şi Sangita. Ea a înţeles că trebuie să întreprindă ceva de vreme ce dumneavoastră nu doreaţi să părăsiţi lumea materială.

Tot în acelaşi capitol aveţi un vis în camera din Kolkata. În munţii Himalaya, pe un vârf de munte, într-un peisaj feeric, sunteţi împreună cu Sangita, care nu vă vorbeşte. Acest fapt este semnificativ. Denotă faptul că sufletul Sangitei este pe aproape, dar nu aţi luat legătura directă cu ea, deoarece are o noua înfăţişare, cea a lui Tulsi.

În capitolul următor, „Lămuriri şi dileme“ aveţi un vis în care Sangita vă şopteşte vorbe de iubire. Deci comunicaţi cu personajul cheie, deşi încă şoptit. Apropierea ei de dumneavoastră este din ce în ce mai evidentă. Totuşi Sangita pleacă făcându-vă semn să o urmaţi, dar încă nu sunteţi pregătit de a ţine pasul cu ea.

În cele din urmă, în capitolul 12, ultimul, aveţi trei vise care creează cadrul viitorului cuplu transcendental Ramdas-Sangita. În primul vis Sangita lămureşte esenţa iubirii dintre sufletele îngemănate, ideea că evoluţia spirituală este împlinită prin iubire. Din nou nu o puteţi urma, dar de acum sunteţi conştient că trebuie să o faceţi în viitor.

Urmează apoi visul în care vă aflaţi cu Sangita în apele unui râu limpede şi răcoros. Vă jucaţi în apă, vă sărutaţi, dar în cele din urmă Sangita tot pleacă, nu înainte de a vă spune explicit să o urmaţi pentru că sunteţi două suflete în armonie.

Acţiunea din finalul cărţii se termină practic cu un vis. Sangita vă îndeamnă să mergeţi la rădăcinile de unde aţi pornit conştient în viaţă, la locul copilăriei, Drăgăneşti-Olt. De acolo veţi păşi pe o altă cale a înţelegerii iubirii. Deşi în acest vis reuşiţi să o urmaţi pe Sangita un timp, totuşi ea este mai iute şi se pierde în susul străzii.

Aceasta arată că deja sunteţi hotărât să o urmaţi, dar vă trebuie experienţa unui nou început, care practic ia fiinţă exact în momentul când aţi urcat dealul şi aţi mers acasă la rădăcinile copilăriei. Noua cale vizionară a iubirii transcendente poate fi deci trăită. Aţi devenit astfel un om care înţelege iubirea, puteţi de acum să fiţi numit un mesager al iubirii.

Sunt curioasă ce s-a întâmplat ulterior. Sper că aţi urmat îndemnul Sangitei şi aţi mers la Drăgăneşti-Olt, locul unde se găsesc rădăcinile vieţii dumneavoastră, copilăria.

În linii mari pot spune că visele acestea prezintă o metodologie ce poate fi utilă cuiva care doreşte să-şi întâlnească sufletul îngemănat ce-şi poate anunţa prezenţa în vise. Eu cred că acesta va fi şi cazul meu, cândva în viitor.

 Toate cele bune, Nana

Îi răspund Nanei cu următoarele cuvinte:

Doamnă Nana,

Într-adevăr visele prezentate de mine în carte formează o temă aparte. Este acea interacţiune, dintre cele două tărâmuri, adusă în mentalul lui Ramdas, care treptat în vis percepe cel mai bine ce se întâmplă dincolo, în comunicarea sa cu Sangita. Evaluarea ce aţi făcut-o este corectă.

Plecată pe tărâmul celălalt, Sangita are ocazia, în visele lui Ramdas, să-şi exprime dorinţele, care devin esenţiale pentru desfăşurarea acţiunii. Gradat vorbele ei clarifică misiunea cuplului: de a deveni mesageri ai iubirii, urmând calea transcendentă.

Nu-mi rămâne decât să vă urez vise plăcute, în care sufletul îngemănat să vă apară şi să vă inspire.

 Ramdas, Australia

* * *

Cap. 12

Chemarea iubirii

Primesc prima scrisoare electronică din afara României.

Domnule Augustin,

Vă scriu din Israel, sunt Dan Baran. Din capul locului ţin să vă felicit pentru proza romantică Iubire în India. O rudă a mea din România mi-a trimis-o aici la Haifa, ştiind că sunt interesat de astfel de teme. Părinţii mei au emigrat din România cu peste 40 de ani în urmă, dar limba română continuă să se vorbească în familia noastră. Eu cred că o vorbesc bine, deşi sunt născut şi crescut aici în Israel. Scriu de asemenea bine, cred eu, vă rog totuşi să mă scuzaţi dacă voi mai face greşeli de exprimare sau ortografie.

Ce vreau să vă comunic prin această epistolă? Lectura cărţii am făcut-o cu multă atenţie. Are găsit acolo o mare densitate de idei spirituale, deşi saga este destul de simplă. Pot spune că sunt foarte entuziasmat de temele tratate, dar una dintre ele mi-a atras cel mai mult interesul... metodele de a lua legătura cu sufletul îngemănat.

Ideea principală pe care o prezentaţi este devoţiunea. Cazul concret din proză foloseşte o metodă indiană, practica Taraka Mantra, precum şi altele cunoscute de domnul Ramamurti, tatăl Sangitei, care este un artist silpi în contextul cultural al Indiei. Din fericire pentru mine am studiat de-a lungul anilor tradiţia spirituală a Indiei, dar şi alte căi în acest sens, cu precădere iudaismul, religia părinţilor mei şi a mea. Sunt profesor de istorie a religiilor, aşa cum a fost şi ilustrul d-voastră compatriot Mircea Eliade.

Susţin ideea că metodele de a intra în legătură cu sufletul îngemănat pot fi extrem de diverse, de la rugăciuni tradiţionale oricărei religii, până la simpla chemare mentală. Totul însă trebuie făcut cu sufletul, pot spune, deoarece numai un suflet poate fi cel mai apropiat de un alt suflet. Este ceea ce în mod curent se numeşte practică devoţională.

Veţi vedea că am motive întemeiate să cred acestea.

După lectura cărţii mi-am început practica cu Taraka Mantra, Shri Ram Jaya Ram Jaya Jaya Ram, la care am adăugat: „Iubito vino!“. După circa şase săptămâni am cunoscut o tănără evreică aici la Haifa careia îi plăcea să fie numită Sita. Culmea era că fata locuia la Tel Aviv, venise „întâmplător“ aici la Haifa la o mătuşă pe care nu o mai văzuse de zece ani. Am reflectat atent la aceste fapte trăgând concluzia că am reuşit să atrag persoana care se potrivea cel mai bine devoţiunii pe care o făceam în acel timp, cea către zeul hindus Rama.

Am prezentat-o pe Sita părinţilor mei care în mod firesc au găsit-o cam ciudată. Nu le-am spus despre practicile mele cu chemarea sufletului îngemănat. După două zile de când ne cunoscusem Sita s-a reîntors la Tel Aviv, părinţii mei au răsuflat uşuraţi. Mi-au spus: „Din tot Israelul ai găsit tocmai pe zănatica asta... Sita?“

Eu am luat în serios vorbele lor. Am întrerupt practica devoţională. După o săptămână am primit un email de la Sita care îmi scria că avea un prieten, un instructor yoga acolo la Tel Aviv, şi nu mai poate menţine legătura cu mine. Nu pot spune că vestea mi-a frânt inima, fusesem prieteni aici la Haifa doar două zile.

M-am hotărât să încerc altceva, alegând de data aceasta mantra buddhistă Om Mani Padme Hum, la care adăugam aceleaşi cuvinte de chemare: „Iubito vino!“. După vreo trei săptămâni cunosc o tânără care, fără să fiu surprins, mi-a spus că practică buddhismul, mantra pe care o foloseam eu făcea parte din sadhana ei zilnică. Tara, aşa îi plăcea să fie numită, a fost prezentată şi ea părinţilor mei, care nici de data asta nu au fost mulţumiţi de relaţia mea sentimentală. „Ai gusturi cam ciudate!“ mi-au spus ei. „Ce se întâmplă cu tine fiule în ultimul timp?“ m-au chestionat ei cu îngrijorare.

Noua mea prietenă Tara era din Eilat. Venise aici la Haifa la nişte prieteni, adepţi buddhişti şi ei, evrei buddhişti, jewbuddhzi, cum sunt numiţi în mod uzual. Tara urma să plece curând în India la Dharamsala să-l întâlnească pe Dalai Lama. Ne-am despărţit după câteva zile, promiţând să ţinem legătura. Ulterior am încetat practica mea cu mantra buddhistă. Tara nu mi-a scris deloc din India, practic am întrerupt legătura.

Încurajat de rezultatele obţinute, am dorit să continui aceste practici care s-au dovedit până la urmă experimente foarte interesante. Pur şi simplu am realizat că puteam să-mi chem sufletul îngemănat în forma în care doream să mi se manifeste.

Am făcut o altă încercare, de data aceasta mult mai temerară. Vroiam să-mi chem sufletul îngemănat să apară în cineva de religie zoroastră. Aici în Israel nu am auzit că ar locui o astfel de persoană. Eram foarte curios cum Dumnezeu îmi va răspunde la această chemare a iubirii.

Am folosit mantra Ahunawar, cea mai potentă a tradiţiei zoroastre, împreună cu chemarea: „Iubito vino!“. Zilnic practicam dimineaţa şi înainte de culcare timp de circa 20 de minute. Au trecut astfel opt săptămâni. Parcă şi pierdusem speranţa că sufletul meu îngemănat va apara aici în Israel în cineva care să aibă vreo legătură cu religia zoroastră.

Într-o zi trebuia să plec la Ierusalim trimis cu nişte treburi de firma la care lucram. Ajuns în oraş, îmi găsesc cazare şi în două zile rezolv sarcinile. Delegaţia mea era de patru zile astfel că am timp să vizitez oraşul pe îndelete.

Merg la Zidul Plângerii. Acolo este un dute-vino continuu. În afară de evreii care fac rugăciuni, vin şi turişti care pot privi zidul de departe.

M-am apropiat de un astfel de autocar, turiştii care coborâseră din el păreau după îmbrăcăminte proveniţi din India. Intrând în vorbă aflu că sunt din Mumbai. Mi-a atras atenţia în mod deosebit o tânără foarte drăguţă despre care aflu că o chiamă Mina. Din vorbă în vorbă aflu că este de religie zoroastră, făcea parte din etnia parşilor din India. Toţi cei din grupul lor, cu care vorbisem până atunci, îmi spuseseră că sunt hinduşi.

Imediat mi-am dat seama ce se întâmplă. Sufletul meu îngemănat nu m-a lăsat nici de data aceasta fără certitudinea că există în forma în care l-am chemat: a venit de la o distanţă aşa mare... să mă întâlnească aici în Israel. Găsesc aceste fapte ca fiind extraordinare.

Am aflat de la Mina că va mai fi în Ierusalim câteva zile, grupul era pe punctul de a se întoarce în India, după un tur în Israel. În după-amiaza zilei ne-am întâlnit în faţa hotelului ei. Ne-am plimbat, am vorbit mult.

Mi-a povestit despre practicile ei devoţionale. Studiase iudaismul şi era încântată de calea spirituală oferită de religia mea. Dar în acelaşi timp îşi continua practicile devoţionale zoroastre, pe care din când în când le combina cu cele evreieşti, mai precis rugăciuni la lumânări şi pronunţarea numelor îngerilor. Cu precădere Mina folosea numele Mihael, îngerul iubirii la evrei. Practica ei din ultimele luni consta din a folosi mantra Ahunawar urmată de numele îngerului Mihael.

Concluzia pe care am tras-o din tangenţa mea cu Mina este că Dumnezeu, în urma rugăciunilor noastre de chemare a iubirii, a făcut să ne întâlnim la mijloc: eu îmi chemam iubita cu mantra zoroastră, ea iubitul cu mantra zoroastră invocând totodată şi pe îngerul Mihael. Aceste chemări nu puteau să creeze decât conjunctura în care ne aflam: eu evreu chemam o tânără zoroastră, ea zoroastră chema un evreu care să aibă tangenţă cu religia ei.

Nu credeţi că aceste fapte sunt uimitoare, domnule Augustin?

Închei aici. Cred că deja scrisoare mea a fost cam lungă.

Toate cele bune,

Dan Baran

Găsesc rândurile scrise de cititorul meu din Haifa, Israel, o bună sinteză de idei privind metodele de atragere a sufletelor îngemănate. Cele trei experimente făcute de domnul Baran sunt o mărturie a puterii devoţiunii. Îi răspund:

Domnule Baran,

Scrisoarea pe care mi-aţi trimis-o mi-a făcut o deosebită placere. Este plină de miez, aş mai fi dorit să aflu ceea ce a urmat în urma relatărilor pe care le faceţi.

Presupun că prin aprofundarea metodelor de chemare a iubitei aţi continuat şi cu alte experimente. Aş fi bucuros dacă naraţiunea de idei ar urma şi mi-aţi scrie în continuare pe aceste teme.

Cu stimă,

Cezar Augustin

După două zile primesc iarăşi un email din Israel.

Domnule Augustin,

În scrisoarea mea anterioară am scurtat povestea, deşi aş mai fi avut multe de spus. Acum că mi-aţi răspuns pozitiv la cele scrise pot relua firul de idei.

Din discuţiile mele cu Mina am înţeles că de fapt chemările sufletelor îngemănate se fac din ambele direcţii. Această idee este susţinută şi de primele două experimente făcute de mine, cea cu Taraka Mantra şi cea cu mantra buddhistă Om Mani Padme Hum.

Este drept nu am prea avut timp de a schimba informaţii cu Sita şi Tara, cele două fete fiind doar pentru puţin timp în Haifa. Pe atunci nu aveam experienţă. Oricum faptul că ne-am despărţit arată că Sita şi Tara nu făcuseră eforturi să-şi caute conştient, ca mine, sufletul îngemănat. Ele mai degrabă au răspuns la chemarea mea. Prezenţa mea în vieţile lor era doar un rezultat al dorinţelor lor vagi.

Pot astfel să trag concluzia că este nevoie de chemări din ambele direcţii pentru ca oamenii să creeze legături mai stabile. Există astfel multiple nivele de compatibilitate culminând cu cea a sufletelor îngemănate.

Cred că sunteţi curios ce s-a întâmplat mai apoi cu relaţia mea cu Mina. Veţi fi foarte surprins să aflaţi cele ce au urmat.

Mina era căsătorită. Locuia în Mumbai cu soţul ei şi avea un copil. Mi-a povesit că în ultimul timp nu prea se înţelegeau în familie. Întâmplător i-a căzut în mână o carte despre Kabbalah, partea esoterică a iudaismului, şi a aflat astfel de îngerul iubiţilor, Mihael. Prin a-i menţiona numele, Mina dorea să-şi îmbunătăţească relaţiile cu soţul, fără să-şi dea seama că folosirea numelui îngerului în forma lui originală predispune la legături de iubire cu un evreu. Chiar şi excursia pe care a făcut-o în Israel era un rezultat al practicii pe care o urmase. Minei nu-i era prea clar cum de se hotărâse să facă o astfel de călătorie.

Eu i-am explicat cum stăteau lucrurile, mai precis de ce a venit în Israel şi cum chemările ei s-au transformat într-o realitate pe care nu o aştepta, întâlnirea ei cu mine. Cred că m-a înţeles foarte bine. La plecare m-a lăsat să o sărut pe obraz. Ne-am luat rămas bun ştiind că nu ne vom mai întâlni niciodată. A fost o reuniune de suflete îngemănate doar pentru câteva zile. Astfel că povestea mea de dragoste cu zoroastra Mina din India s-a încheiat.

Voi mai relua temele şi alta dată, acum nu mai pot rămâne pe net. Voi reveni curând.

Toate bune,

Dan Baran

Peste alte două zile domnul Baran îşi continuă naraţiunea aplicaţiilor în viaţa proprie a temelor din Iubire în India.

Domnule Augustin, revin cu scrisul la subiectele anterioare.

După plecarea Minei din Israel, am reflectat asupra celor învăţate în urma celor trei experimente făcute de mine. Stăpâneam deja tehnici esenţiale, formaţia mea de profesor de istorie a religiilor ajutându-mă cu informaţii privind iubirea în alte culturi ale umanităţii. Simţeam chiar că aş fi putut scrie o carte pe tema chemării iubirii în felurite moduri spirituale, inclusiv religioase. Ar fi fost o sinteză de idei folosind drept ghid pentru toţi cei care caută iubirea cu sinceritate. Oricum proza d-voastră era jalonul de concepte pe care m-aş fi bazat.

Întors la Haifa nu am mai continuat experimentele cu chemarea sufletului meu îngemănat marcat de o anumită înclinaţie religioasă. Puteam să invoc astfel sufletul existent în creştinism sau în oricare altă religie, dar am încetat folosirea acestor metode. Pur şi simplu am adoptat simpla formulă de invocare: „Iubito vino!“. Rezultatul nu putea să fie decât în contextual social în care mă găseam aici în Israel.

După nici două săptămâni o cunosc pe Sara. Încă de la început am avut faţă de ea o atracţie deosebită. Aveam preocupări comune, era şi ea interesată de religii şi în general de spiritualitate. I-am narat ideile din cartea Iubire în India şi a fost entuziasmată. Mi-a spus că de mult căuta să cunoască concepte care să trateze întâlnirea iubiţilor îngemănaţi cu sufletele. Citise câte ceva în iudaismul esoteric, în Kabbalah. Ce mai pot spune? A fost un happyend. Eu şi Sara ne-am căsătorit în luna decembrie, în perioada festivalului evreiesc al luminilor, Hanukkah.

Cât despre părinţii meu, ei au fost foarte fericiţi. Mi-au spus: „Aşa mai vii de acasă!“.

Vă mulţumesc pentru deschiderea drumului iubirii în inima mea.

Cu recunoştinţă,

Dan Baran, Haifa, Israel

☼  ☼  ☼  ☼  ☼  ☼  ☼  ☼

 

---

 

Alte scrieri de Octavian Sărbătoare:

Cărţi în limba română la Editura Flori Spirituale, Deva, România:

Colecţia MINTE şi INIMĂ

India puterilor magice – Vol. 1 (Deva: Editura Flori Spirituale, 2007). Volum omagial Mircea Eliade.

Jivanmukti: Calea eliberării spirituale în viaţă (Deva: Editura Flori Spirituale, 2007). Volum omagial Mircea Eliade 2007.

Iubire în India (Deva: Editura Flori Spirituale, 2007). Volum omagial Mircea Eliade 2007.

Spirit şi iubire în India – Vol. 1 (Deva: Editura Flori Spirituale, 2007). Volum omagial Mircea Eliade 2007.

Yoghinii Indiei – Vol. 1 (Deva: Editura Flori Spirituale, 2007). Volum omagial Mircea Eliade 2007.

Iubire în India (continuare) (Deva: Editura Flori Spirituale, 2007). Volum omagial Mircea Eliade 2007.

Colecţia AVATARII

Aşteptând Salvatorul Lumii în India (Partea întâi) (Deva: Editura Flori Spirituale, 2008).

Cărţi în limba română la Sarbatoare Publications, Sydney, Australia:

Colecţia CARTEA PENTRU INIMĂ

Din înţelepciunea chineză: Tao-te Ching – Cartea Căii şi Puterii (Sydney: Sarbatoare Publications, 2005).

Din înţelepciunea hindusă: Yoga Sutras – Aforisme Yoga (Sydney: Sarbatoare Publications, 2006).

Gândeşte bine, vorbeşte frumos, fii drept – Cugetări (Sydney: Sarbatoare Publications, 2006).

Colecţia FLORI SPIRITUALE

India nemuritoare (Sydney: Sarbatoare Publications, 2007). Volum omagial Mircea Eliade 2007.

Colecţia IDEALURI

Iubire în India (Ediţie completă) (Sydney: Sarbatoare Publications, 2007). Volum omagial Mircea Eliade 2007.

Iubire în India : Calea împlinirii iubirii - Mărturisirea autorului (Sydney: Sarbatoare Publications, 2007). Volum omagial Mircea Eliade 2007.

Cărţi în limba engleză

Awaiting the World Saviour in India: Basic Scriptural References, and Modern and Contemporary Perspectives (Sydney: Sarbatoare Publications, 2006).

Awaiting the World Saviour in the Middle East: Basic Scriptural References, and Modern and Contemporary Perspectives (Sydney: Sarbatoare Publications, 2006).

Hermeneutics of the Sacred: An Introduction to Mircea Eliade’s Phenomenological Approach to the Study of History of Religions. (Sydney: Sarbatoare Publications, 2007).

From St. Augustine to Samuel Huntington: A Study of Just War Tradition, Human Rights and the Clash of Civilisations (Sydney: Sarbatoare Publications, 2007).

Long Road to Peace: Studies in International Regional Conflicts (Sydney: Sarbatoare Publications, 2007).

Love Story in India: Mircea Eliade birth centenary volume – Romantic prose (Sydney: Sarbatoare Publications, 2007).

[Home]