Izvorul
E Lună Nouă, văd muntele la poale.
Bătrānii spun că are un izvor;
īn spate e adāncul, către vale.
Să urc, să urc, e singurul meu dor.
Şi gāndul mi se-ndreaptă la izvor,
īl simt, răcoarea-i trupul īmi străbate.
De voi sorbi din el, nu am să mor.
Nimic acum din drum că mă abate.
Aud un susur şi mintea-mi se extinde.
Sunt treaz. Deşi n-am aripi, sunt īn zbor,
mă contopesc cu zarea cāt o pot cuprinde.
Cine sunt eu acum? Am devenit izvor.
Şi-ii Lună Plină.
Sydney, Australia 1999
Copyright © 1999 by Octavian Sărbătoare
Acest poem este Copyright © Octavian Sărbătoare. Autorul dă dreptul ca poemul să fie copiat, tradus şi publicat (īn orice formă) fără modificări, cu condiţia ca drepul de autor să fie menţionat şi păstrat. Poemul poate de asemenea fi folosit ca text pentru muzică īn condiţiile menţionate mai sus.
Inapoi la pagina principala