Iubiri în India - carte Online de Octavian Sărbătoare

Octavian Sărbătoare s-a născut la Braşov, România, la 18 Decembrie 1952. În anul 1986 a emigrat în Austria, apoi în anul 1987 în Australia, stabilindu-se la Sydney.

Absolvent al Facultăţii de litere, cu distincţie, (Bachelor of Arts – Honours; Master of Arts with Merit) la The University of Sydney, cariera scriitoricească şi-a început-o în anul 1998, cu publicarea de articole în reviste din Australia, precum şi în site-urile Internet-ului. Temele principale sunt religiile, tematici sapienţiale, mesianism, indianistică.

Între anii 1996 şi 2005, autorul a făcut în India şase excursii de cercetare în domeniul religiilor. A vizitat aşrame şi instituţii, cunoscând maeştri spirituali de renume.

Autorul este fondator al Societăţii Literare Internaţionale Mircea Eliade (Mircea Eliade International Literary Society) prezentă în site-ul cu acelaşi nume al Internet-ului, din anul 1998.

Autorul este directorul editurii Sarbatoare Publications, aflată cu sediul în Sydney, Australia.

Prefaţă

Literatura din limba română, cea referitoare la tematica iubirii dintre un european şi o indiancă, este destul de restrânsă. Romanul de dragoste cel mai cunoscut la joncţiunea dintre cele două culturi şi civilizaţii este Maitreyi, scris de Mircea Eliade şi publicat în 1933 la scurt timp după revenirea sa din India în România.

Scopul scrierii prezentei proze romantice este de a întregi ceea ce Eliade a portretizat în Maitreyi. Acum, la trei sferturi de secol de la experienţa sentimentală a lui Eliade în ţara misterelor, aş dori să completez tematica iubirii cu profunzimea dimensiunii sacrului, care în factură fenomenologică a devenit ulterior un laitmotiv în scrierile autorului de mai târziu.

Câteva cuvinte se pot spune pe marginea scrierii Maitreyi şi a genului literar căruia îi serveşte. Romanul este de natură sentimental-erotică, vârsta autorului a influenţat scrierea sa; Eliade portretizează exaltarea romantică a tinereţii, angajându-se într-o fantezie care ulterior a fost completată cu mai multă maturitate de însăşi protagonista romanului, scriitoarea bengaleză Maitreyi Devi.

Povestea cuprinsă în paginile acestei cărţi îşi propune să prezinte cititorului valenţele sacre ale iubirii, caracteristice culturii ancestrale a Indiei: speranţa în iubirea eternă, ideea că „DRAGOSTEA NU MOARE“, aşa cum a fost ulterior afirmată de eroina romanului lui Mircea Eliade, în scrierea cu acelaşi nume de mai târziu.

Doresc cititorilor să regăsească în dragostea trăită de Ramdas şi Sangita sanctitatea iubirii de pretutindeni prezentată prin prizma unei iubiri în India.

Octavian Sărbătoare, martie 2007, Sydney, Australia

Sosirea mea astăzi în Kolkata, nu pare cu nimic deosebită faţă de cele din anii trecuţi.

De la aeroport iau un taxi pentru a mă duce la hotelul Tourist Inn, de pe strada Sudder, aria de ospitalitate hotelieră a oraşului, unde cei mai mulţi turişti străini poposesc înainte de a se răspândi care încotro, în vasta peninsulă ce este India.

Este după-amiază, când circulaţia în urbe frizează infernul. Maşini, motociclete, ricşe şi mulţimea de oameni, ce mişună fără astâmpăr, parcă sunt un furnicar haotic. Politiştii, aflaţi pe la marile intersecţii, se străduiesc din răsputeri să orienteze traficul.

Aerul toxic şi zgomotul afectează pe toţi cei ce se află în Kolkata, unul din marile oraşe poluate ale lumii, care în plus este marcat şi de suprapopulaţie.

Şoferul, deşi tânăr, se pare că are multă experienţă în strecuratul printre maşinile ce stau, în unele locuri, bară lângă bară. Cu mare dexteritate, reuşeşte în câteva rânduri să evite zonele ticsite, unde cel prins în aglomeraţia rutieră nu are mari speranţe de a ieşi curând din încleştare.

Pentru mine, astfel de congestii urbane sunt cel mai greu de suportat. Taxiurile nu au aer condiţionat, fără ventilaţia de aer prin ferestre, în timpul mersului maşinii, călătorul va inhala mai mult din aerul poluat.

Sunt însă pregătit deja din Sydney pentru a preîntâmpina astfel de situaţii. Port înfăşurat un şal peste faţă, protejându-mi astfel căile respiratorii. Din când în când închid ochii pentru a evita contactul cu mediul. Ştiu că mulţi oameni din Kolkata au vederea afectată din cauza poluării, astfel că le slăbeşte de la o vârstă tânără; unii chiar orbesc.

Cu toate eforturile făcute de conducătorul taxiului, expert în ambuteiajele oraşului, totuşi trece o oră şi jumătate până când ajungem la hotelul dorit. Maşina este parcată, şoferul îmi descarcă valiza din portbagaj, chiar la uşa de intrare a hotelului Tourist Inn.

Cu câteva săptămâni înainte trimisesem o scrisoare de rezervare a unei camere, deşi poate că nu ar fi fost necesar; pe managerul hotelului, Manish, îl cunosc bine din alţi ani, pot spune chiar că suntem prieteni.

De-a lungul timpului îi întâlnisem aproape întreaga familie, inclusiv pe tatăl lui, care este de fapt proprietarul legal. Tânărul Manish conduce nu numai hotelul, dar şi agenţia de voiaj Kuka Travels, aflată chiar în aceeaşi incintă.

- Bun sosit sir, îmi urează Lakshman, portarul. Vă aşteptam. Camera este pregătită pentru a vă primi.

- Manish a plecat deja! îmi comunică el. Va fi la birou mâine dimineaţă după ora 9. Cel mai sigur îl puteţi întâlni pe la ora 10.

- Nu-i nici o grabă! îl încredinţez. Stau câteva zile în Kolkata, vom avea timp din plin să ne vedem şi să vorbim.

Instalat în cameră îmi despachetez lucrurile de primă urgenţă. Mă întind pe pat pentru a mă reface după o călătorie obositoare cu avionul. Somnul mă cuprinde.

Într-un târziu mă trezesc... „este ora 7 seara! Tocmai bine pentru a cina!“ Cobor din hotel cu gândul de a merge către Zürich, unul din restaurantele preferate de turiştii străini.

Cei care deservesc clienţii fac parte din acelaşi personal de service pe care îi ştiu din alţi ani. Unul dintre ei mă recunoaşte şi el. Vine curtenitor în întâmpinarea dorinţelor mele.

- Nimic deosebit! Totul este aproape neschimbat! răspunde ospătarul, după care lasă cartea de meniu pe masă, dându-mi timp să fac alegerea.

După cină fac o mică plimbare prin împrejurimi. Seara, la această oră, magazinele sunt toate open, aşa cum este obiceiul în India; shopurile se deschid târziu şi se închid tot târziu, în jur de orele 9-10 noaptea.

Străzile pe care le parcurg sunt destul de înguste, nepermiţând un trafic intens, prin urmare nivelul de poluare este mai scăzut decât în alte părţi ale oraşului. Pentru acest motiv vreau să rămân doar în aria străzii Sudder.

Merg în susul şi în josul aceloraşi străduţe, dar după un timp simt că mă cuprinde oboseala. Constat că nu sunt încă restabilit în urma călătoriei aeriene făcute din Australia. Revin la hotel după ce cumpăr articolul cel mai necesar aici: un bidon cu apă potabilă.

Se ştie că oraşul nu are apă bună de băut, turiştii sunt nevoiţi să-şi procure singuri acest articol de primă importanţă. Deşi la hoteluri pot exista filtre purificatoare, nu se poate avea încredere în calitatea apei produse.

Ajuns în camera mea, mă pregătesc de culcare. În liniştea ce se aşterne, adorm curând.

A doua zi dimineaţa, în hol, mă întâmpină administratorul, domnul Mohan, care mă invită să-mi trec numele în catalogul de intrare-ieşire, o sarcină obligatorie pentru turişti.

- O voi face după ora 10, îl asigur eu. Atunci cred că apare la slujbă şi Manish, patronul. Vreau să îl reîntâlnesc pe bunul meu prieten.

Mai schimb câteva vorbe cu Mohan, ies apoi să-mi iau micul dejun, de data aceasta la Blue Sky, un alt restaurant din zonă, şi acesta des frecventat de turişti, ca şi Zürich.

Către ora 10 mă reîntorc la agenţia Kuka Travels pentru a completa registrul de evidenţă a noilor cazaţi.

Cum intru, observ la birou o doamnă pe care nu o mai văzusem acolo în anii trecuţi. Este îmbrăcată într-un sari foarte frumos, are însemnat pe frunte un bindu, semn al femeilor măritate sau al celor care sunt angajate într-un legământ solemn, într-un fel logodite, cum spunem noi cei din cultura iudeo-creştină.

- Sunt Ramdas din Australia. Am sosit ieri după-amiază. Vreau să-mi înscriu numele în registrul de oaspeţi.

Sunt privit lung, cu atenţie, ochii nu i se desprind de pe întreaga mea prezenţă. Îmi întinde volumul cerut, după care mă priveşte iarăşi.

Cu toată memoria mea bună, nu reuşesc să-mi dau seama cum şi unde ne-am mai văzut. Încerc să înfirip o conversaţie, pe când completez datele în rubrica cerută.

- Eu vin des în India. Până acum nu cred că v-am mai întâlnit. Dar totuşi am sentimentul că vă cunosc de undeva.

- Fireşte! îmi răspunde într-o stare de euforie; îmi zâmbeşte tot timpul.

- Dumneavostră vă amintiţi împrejurările care ne-au mai adus faţă în faţă?

Încheind de scris şi ultimul cuvânt, încerc să mai aflu amănunte, poate, poate, reuşesc să îmi reamintesc măcar un mic detaliu.

Nu reuşesc să mă adun. Sunt totuşi încredinţat că o ştiu. De neînţeles, faţa acestei tinere mi se pare familiară.

„Poate karma mea să-mi explice aceste simţăminte. Cine ştie în ce încarnare Sangita mi-a fost o cunoştinţă apropiată?!“

- Mie mi se spune Ramdas, îi reamintesc. Numele meu adevărat este Cezar Augustin, aşa cum am notat în registrul turiştilor.

Sunt convins că în cele câteva zile de şedere în Kolkata voi rezolva această enigmă, fie că memoria îmi va reveni, fie că Sangita însăşi va ridica vălul surprizei revederii.

- Pe aici... iarăşi în căutarea misterelor Indiei! Dar ţie cum îţi mai merge?

- Mulţumim lui Bhagavan, suntem sănătoşi. Toţi pe care îi ştii din familia mea, sunt bine. Treburile hotelului merg excelent, de asemenea agenţia. Ce să spun? Nu mă pot plânge. Avem de lucru din belşug.

- Sangita a fost angajată de curând. Aveam nevoie de încă o persoană cu studii de contabilitate.

- Nu suntem rude. Sangita nu este măritată, deşi ar fi trebuit să fie până la această vârstă...

- Are peste 30 de ani, cred că are 35. Este trecută bine de vârsta potrivită încheierii unui mariaj, care, aşa cum se obişnuieşte la noi indienii, are loc cam la 20 de ani. După cum ştiu, a avut de multe ori ocazia să facă o partidă bună. Este foarte frumoasă, cred că ai observat. În plus are o educaţie bună, de asemenea face parte dintr-o familie onorabilă, din casta kshatriya, ca şi noi, după cum cred că îţi aminteşti.

- Totuşi ce o reţine de a se căsători? De când călătoresc în India, n-am mai auzit până acum despre un astfel de caz.

- Nu ştim. Nici părinţii ei nu spun nimic. Eu cred că şi ei au pierdut speranţa că Sangita se va aranja vreodată la casa ei.

„Iată un caz de excepţie! O tânără indiancă frumoasă, bine educată, dintr-o familie aleasă, nu şi-a întemeiat un cămin până la vârsta de 35 de ani.“

Sunt mai hotărât ca oricând să dezleg misterul care ne învăluie, mai ales că... această fiinţă îmi pare că ar fi mereu prezentă lângă mine.

Ne mai împărtăşim noutăţile de care am avut parte fiecare în răstimpul de când nu ne-am mai văzut, dar după o vreme îl las pe Manish şi mă retrag în camera mea. Sunt dornic să fac o şedinţă de meditaţie, în ideea că mintea mi se va ordona şi voi putea astfel să descopăr împrejurările în care eu şi Sangita ne-am mai văzut.

Contemplarea interioară decurge bine. Totuşi, până la sfârşitul ei nu reuşesc să-mi reamintesc de Sangita.

În schimb sunt acum încredinţat că am pentru ea sentimente deosebite. Inexplicabil, în mine se înfiripă un simţământ al regăsirii. De acum sunt convins că mă aflu pe drumul cel bun, către a descifra taina Sangitei.

- Sangita, cu toate strădaniile mele, nu reuşesc să-mi amintesc anturajul, locul, momentul în care să fi fost în trecut, împreună. Tot ce ştiu este că am impresii foarte bune despre tine. Te rog să primeşti o ciocolată ca semn de bun găsit.

- Vă mulţumesc! Apreciez gestul dulce cu care veniţi în întâmpinarea necunoscutului relaţiilor noastre.

- Am putea avea ocazia să discutăm? Urmărind să supunem mintea, inimii, misterul va fi elucidat. Ce zici? Servim prânzul împreună în pauza ta de masă? Crezi că ar fi bine ales acest timp?

„Îmi place foarte mult de ea. Sunt convins că în curând voi îndepărta negreşit vălurile care înconjoară cunoştinţa noastră din trecut!“

Cu două minute înainte de ora stabilită, mă înfiinţez la biroul agenţiei. Sangita este aproape gata. Îşi pune în ordine ultimele hârtii, pentru ca să-şi poată relua optim lucrul, după prânz.

Coborâm din hotel şi ne îndreptăm către restaurantul Zürich, după ce, mai înainte, mă asigur că invitata mea este de acord cu alegerea făcută.

Deşi este o oră de vârf, avem mare noroc că tocmai la intrarea noastră în local se eliberează o masă. Unul dintre ospătari ne invită să luăm loc pe banchetele de curând vacante.

Sangita îşi ia rolul în serios. Vădit îi place această îndeletnicire. Cu naturaleţe şi încredere alege dintre meniurile de pe listă.

- Aş vrea să cunosc cât mai multe despre tine! Manish mi-a spus că ai studiat la universitate.

- Da, Accounting şi English. Am absolvit facultatea cu mulţi ani în urmă.

- Ai lucrat la multe firme până acum? Eşti doar de curând angajată la Kuka Travels.

Vremea servirii soseşte. Cineva din personalul restaurantului aduce meniul comandat.

Alegerea Sangitei mă uimeşte. Este ceea ce prefer de obicei la masa de prânz. Desertul, în special, este plăcerea mea de zile mari – rasgulla.

- Mă surprinzi în mod neaşteptat. Sunt mâncărurile pe care mi le doresc foarte mult.

O observ atent cum mănâncă. Este delicată. Foloseşte ca şi mine tacâmurile, nu modul tradiţional indian, cel de a duce la gură conţinutul farfuriei, direct, cu degetele.

Din când în când privirile ni se întâlnesc. Încerc să păstrez cât mai mult imaginea chipului ei minunat.

„Îmi place Sangita... Am pentru ea o atracţie deosebită, pe care nu mi-o pot lămuri. Dar este oare dragostea, un sentiment explicabil? Cum aş putea să supun raţiunii ceva ce depăşeşte logica? Trăirile ce se înfiripă în prezenţa-i îmi creează o stare de pace şi linişte. Am impresia că pot oricând întinde braţele către ea... şi să o cuprind.“

- Spune-mi ce cunoşti despre apropierea noastră din trecut? mă las purtat de leit-motivul nedescifrat încă. De unde mă ştii, de unde te ştiu? Cu toate strădaniile mele, nu-mi pot aminti de vreo întâlnire a noastră. Dar mărturisesc că în mintea mea există stări deosebite faţă de tine. Am sentimente duioase, blânde, pline de căldură, de parcă ne cunoaştem de când lumea. Poate am fost împreună într-o altă încarnare?

- Poate! Depinde de noi să ne „amintim“ aceasta. Ceea ce ştiu este că nu ne-am întâlnit vreodată în viaţa prezentă.

- Nu ne-am văzut niciodată în această încarnare, nici că ne-am fost în preajmă în cele precedente, după cum ştiu eu! Dar de unde am simţământul acesta plăcut că ne-am văzut, că ne înţelegem şi că suntem o pereche firească?

- Sentimentele descrise corespund exact celor spuse de dumneavoastră şi este normal să vă puneţi întrebări. Pentru ca lămurirea lor să fie mai uşoară, poate că ar fi bine să vorbiţi cu tata.

Cred că Sangita nu are curajul să continue convorbirea noastră. Ştiu că este un obicei în India că, atunci când o fată nu poate depăşi anumite bariere într-o conversaţie, mai ales de natură afectivă, îşi cheamă tatăl în ajutor.

- Sunt bucuros că ai făcut o astfel de propunere. În mod sigur tatăl tău va clarifica legătura dintre noi.

Paşii făcuţi împreună parcă ne poartă într-o lume de basm. Simt cum pacea ne stăpâneşte pe amândoi. Bogăţia de emoţii mă învăluie.

„Am o atracţie irezistibilă pentru ea. Întreaga ei fiinţă, de la modul de a păşi, de a se mişca, de a vorbi, de a se manifesta, aduce în mine atingerea profunzimilor vieţii. Ce mi se întâmplă oare?“

Faptul că doreşte să-i cunosc tatăl îmi întăreşte convingerea că Sangita îmi împărtăşeşte sentimentele.

- Voi mai sta în Kolkata câteva zile. Când pot să-l întâlnesc pe tatăl tău?

- Chiar astă-seară. Îl voi suna la telefon. Cred că va putea veni către ora 5, aproape de ieşirea mea din serviciu.

Cu câteva minute înainte de ora fixată mă înfiinţez la biroul Sangitei. Tatăl ei nu sosise încă.

În scurt timp, pe uşă intră un domn în etate, mic de statură. Este plăcut la înfăţişare, are o ţinută care emană respect. Presupun că este tatăl Sangitei.

- Ramdas! Am vorbit cu Sangita. Dorea să ne întâlnim. Sunt aspecte despre care aş dori să vorbim şi care nu au putut fi clarificate în convorbirile mele cu fata dumneavoastră. Cred că ar fi bine să mergem la o cofetărie. Ca localnic vă este mai uşor să faceţi o alegere. Putem acolo discuta în voie.

Ne luăm rămas bun de la Sangita. Pornim către destinaţia aleasă. Pe drum tatăl fetei se interesează de drumurile şi cercetările mele în India:

- Pot rămâne câteva zile, nu mai mult de 5. Merg apoi să particip la evenimentul drag mie, ce include recitări din epopeea Ramayana. Poate aţi aflat despre festivităţile ce se desfăşoară la Rikhia, lângă Deoghar, în statul de curând înfiinţat, Jharkhand.

- Îmi sunt cunoscute sărbătorile care au loc în ultimii ani în localitatea iubită de zeii noştri. Chiar Sangita intenţionează să meargă acolo anul acesta. Doreşte să asiste la cunoscuta ceremonie matrimonială Sita Kalyanam, o reeditare a nunţii zeităţilor hinduse Sita şi Rama.

Ajungem la locul ales de domnul Ramamurti cu gândul de a discuta misterul Sangitei pe când ne bucurăm de dulciurile indiene.

Companionul meu face serviciul de gazdă, alegând pentru amândoi delicatesele din vitrine.

- Scopul venirii mele este spiritual, dar cred că există o componentă despre care nu sunt conştient. Pur şi simplu ceva mă atrage irezistibil aici, deşi în fiecare an pot apare experienţe neplăcute. Vă imaginaţi că viaţa mea în Australia este cu mult diferită de ceea ce trăiesc aici, în India. Acolo am confort, o existenţă plăcută, pot spune aceasta fără ezitare.

Domnul Ramamurti zâmbeşte. Gânditor se uită la prăjiturile atrăgătoare, care mai de care mai ispititoare, prin formă şi culoare, aşezate pe o tavă, într-un display îmbietor.

Dacă tot ne îndeletnicim cu produse dulci, vreau să aduc în discuţie dulcele care a creat nedumeririle mele... Sangita.

- Poate fata dumneavoastră v-a spus că am impresia că o ştiu de undeva, că ne-am întâlnit cândva. Recunosc că îmi este foarte dragă.

- Mă apropii de 50. Dar după cum vedeţi, alura îmi este tânără. Sunt viguros pentru vârsta mea.

- Am observat. Viaţa acolo în occidentul dumneavoastră este altfel. Aici, în India, oamenii îmbătrânesc mai devreme. Poate din cauza vieţii aspre, poate este climatul... Bhagavan ştie. Cert este că după 40 de ani părul ne albeşte. Ce să mai spun despre femei!? De aceea se căsătoresc mult mai devreme decât cele din ţara din care proveniţi.

- Totuşi Sangita nu se înscrie în normele vieţii din India, pare cu mult mai tânară, deşi are 35 de ani. Este vârsta la care femeile din India se consideră bătrâne.

Domnul Ramamurti mai alege câteva zaharicale. Îl aştept să-şi continue ideile.

- Într-adevăr, aşa este. Dar profesia pe care o am m-a determinat să practic multe ritualuri. În casa noastră pot spune că prezenţa lui Bhagavan este invocată zilnic. Avem chiar un foc sacru care arde de când ne-am căsătorit, eu şi Amita, mama Sangitei.

- Sunt artist silpi, o profesie cunoscută şi sub numele de silpi yogi. Nu ştiu dacă aţi aflat despre această modalitate de a crea frumosul spiritualizat.

- Îmi este familiar întregul concept. Dar nu am avut ocazia să întâlnesc artişti plastici cu un asemenea profil şi să văd un atelier de artă silpi.

„Este evident că domnul Ramamurti doreşte să mă apropii mai mult de familia lui?“

- Bucuros de invitaţie. Care ar fi momentul cel mai potrivit ca să mă primiţi?

- Mâine seară, după ce Sangita îşi încheie ziua de serviciu. Puteţi veni împreună.

Ne despărţim, fără ca eu să am impresia că am înaintat vreun pic în aflarea răspunsurilor la întrebările, ce mă frământă, legate de mine şi Sangita. Mai mult chiar... misterul se adânceşte.

Îmi petrec restul serii într-o reverie continuă. Sunt cu gândul la noile mele cunoştinţe.

„Iată ce întorsătură îmi poate lua viaţa! De când am cunoscut-o pe Sangita, mi se deschide o cale neexplorată. Evenimentele se derulează cu atâta intensitate, de parcă sunt purtat de un destin de excepţie.“

A doua zi dimineaţa merg să o revăd pe Sangita. Ciocolata, pe care i-o duc, o aleg cu grijă, dorind să poarte cu ea gândurile mele de afecţiune şi tandreţe.

- Tatăl tău m-a invitat la cină astăzi. A spus că putem veni împreună, după ce serviciul tău se încheie.

De data aceasta nu o invit la masa de prânz, nedorind să par prea îndrăzneţ, deşi tânjesc să fiu în compania ei cât mai mult timp.

Cap. 2

Arta însufleţirii zeilor

Chiar la ora stabilită mă înfiinţez pentru plecare. Sangita este şi ea pregătită. Biroul îi este aranjat în ordine; putem acum coborâ împreună.

Un taxiu liber se află chiar în faţa hotelului. Maşina ne poartă prin urbe timp de peste o jumătate de oră. Din când în când mai schimbăm câteva vorbe, dar nu doresc să redeschid niciunul din subiectele care mă urmăresc şi încă nu se clarifică. Aştept un prilej mai potrivit pentru a relua cu Sangita elucidarea misterelor legăturii noastre sentimentale.

Curând smogul dispare, suntem într-o zonă aerisită şi înverzită. Ajungem în cele din urmă în faţa unei vile, acoperită în mare parte de plante agăţătoare.

Taxiul opreşte. Coborâm. Cineva ne aşteaptă chiar la intrare.

Este domnul Ramamurti. Cred că a aflat de sosirea noastră, după zgomotul motorului maşinii.

- Bine aţi sosit în vizită la noi, domnule Ramdas! îmi urează el pe când păşesc pragul casei.

- Bine v-am găsit!

Sunt condus în sufragerie, unde întreaga familie este strânsă pentru a cina.

Îmi este prezentată mai întâi soţia, mama Sangitei, shrimati Amita. Apoi Sati, o soră de-a domnului Ramamurti, care, îmi explică el, a rămas văduvă şi s-a alipit de membrii familiei din Kolkata, pentru a nu trăi în singurătate. Un alt membru al familiei este Sanjay, un nepot de-al doamnei Amita. Acesta este venit de undeva de la ţară. Este student la universitate. Pe timpul studiilor locuieşte aici, nedorind să stea la căminul studenţesc, unde „condiţiile de cazare nu sunt prea bune“, îmi explică el.

- Nu sunteţi o familie numeroasă, după standardele indiene. Doar cinci persoane în această vilă, care pare destul de spaţioasă.

- Mare parte din spaţiu este ocupat de atelierul meu de lucru, îmi explică domnul Ramamurti. Vi-l voi prezenta după cină.

Sangita şi-a pus deja ţinuta potrivită pentru a ajuta.

Luăm loc la dining table din sufragerie.

Gazda se întrece pe sine. Mâncărurile sunt delicioase. Sunt specifice locului. Dar, cred că persoanele care au gătit au fost informate şi de preferinţele mele culinare.

- Cine a pregătit cina? îmi arăt dorinţa de a şti cui să mulţumesc la sfârşit, pentru conţinutul meniului şi pentru gustul deosebit al preparatelor.

- Soţia mea Amita şi sora Sati. Sangita, deşi ştie bine să gătească, nu prea are timp, fiind ocupată cu munca de la birou. În schimb are o plăcere deosebită de a servi în astfel de ocazii.

Este o cină minunată. Le mulţumesc celor care au pregătit-o.

Într-un târziu ne ridicăm de la masă.

Domnul Ramamurti vrea să-mi arate întreaga casă. A găsit de cuviinţă că o astfel de prezentare este mai potrivită după cină, decât să o fi făcut la venirea mea, considerând că spaţiul său de lucru, ca artist silpi, ar necesita un timp mai îndelungat pentru explicaţii.

La intrarea în încăperea alăturată se deschide atelierul impresionant al artistului. Este luminat din toate direcţiile.

- Aici este camera principală de lucru. După cum vedeţi, statuile, idolii, reprezentările zeităţilor hinduse, sunt în diferite stadii de execuţie şi finisare.

De jur împrejur observ mulţimea de rafturi pe care se găsesc, puse în ordine, obiectele lumii reale ale creatorului. Unele obiecte sunt din ghips, altele din piatră sau din lemn.

Privesc cu mare luare aminte la eleganţa formelor care îmbină simplitatea cu rafinamentul.

Recipientele cu vopsele, folosite la decorarea statuilor, sunt aşezate ordonat în intervalul rămas liber pe lângă pereţi.

Curiozitatea mă încearcă.

- Sunteţi artist silpi. Cum efectuaţi încărcarea energetică a acestor înfăţişări ale zeităţilor?

- Domnule Ramdas, observ că aveţi cunoştinţe despre esenţa profesiei mele. Ne deosebim de alţi artişti. Un silpi yogi, în afară de a construi forma respectivă, are ca sarcină să transmită putere, manifestare spirituală creaţiei sale... să o încarce energetic, aşa cum bine aţi menţionat. Meseria poate fi numită... arta însufleţirii zeilor. Metodele sunt diferite, dar toate folosesc incantaţii de mantre, specifice fiecărui pas. Ar fi prea multe de spus despre aceste formule magice. Cert este că procedeele de „vitalizare“ a statuilor necesită cunoştinţe temeinice. Eu le-am învăţat de la tatăl meu, care şi el a fost silpi artist.

Îmi iau timpul necesar să trec prin faţa tuturor exponatelor. Observ statui mai mari sau mai mici, în care recunosc principalele zeităţi hinduse, după forma corpului şi pictura feţei, îmbrăcăminte, mudre, în care sunt reprezentate tradiţional.

- Mai am şi alte odăi în care depozitez materialele, mă îndeamnă domnul Ramamurti să continuăm evaluarea locului.

Mă conduce apoi să văd câteva cămăruţe în care se găsesc sacii cu materialele artistului, culorile, precum şi o varietate de mistrii, pensule, unelte, tot ce poate fi necesar pentru realizarea şi şlefuirea acestor opere de cult hindus.

- Sunt impresionante obiectele care servesc execuţiei statuilor şi statuetelor. Cum sunt sculele pe care le folosiţi?

- Deşi am unelte rămase încă de la tatăl meu, cele mai multe dintre ele sunt moderne. Le-am procurat în cursul timpului, pe parcursul lucrului. În prezent mă gândesc să obţin scule electrice de bună calitate. Munca va fi mult mai uşoară cu un astfel de echipament.

Părăsim spaţiul creator al artistului.

În cele din urmă domnul Ramamurti mă conduce să văd focul sacru al casei, grihyagni. Este o mică vatră, din care iese continuu fum, pe un coş special construit.

- Acest foc a fost aprins iniţial din cel care a servit la căsătoria mea cu Amita. După cum cred că stiţi, în timpul căsătoriei unei perechi de religie hindusă, se creează focul matrimonial. El exprimă unirea indisolubilă, în această lume, a celor doi parteneri, dar desigur că serveşte şi altor scopuri, nu pot intra acum în detalii... Dar vă invit să vedeţi şi ce este sus.

Pe o scară interioară urcăm către acoperişul clădirii. Aici o terasă largă se întinde pe tot cuprinsul lui. Din loc în loc sunt aşezate, în ordine, ghivece cu flori şi plante, printre ele recunoscând cu duioşie busuiocul indian, tulsi. Câteva băncuţe, bine îngrijite, sunt mărturie că terasa este des vizitată.

- Sangita vine mai des pe aici. Îi place ca nopţile să privească stelele. Tot ea are grijă de plante şi de flori.

Priveliştea oraşului ce se arată de la această înălţime este pitorească. Mai toate clădirile înalte sunt viu colorate, original conturate prin forma şi conţinutul teraselor aflate la nivele diferite.

Revenind în atelierul principal, domnul Ramamurti mă invită să iau loc pe unul din scaunele care-i servesc, cred eu, la odihnă, atunci când este istovit de prea mult lucru.

Mă aşez, mai cuprind o dată întreaga incintă.

- Ce se va întâmpla cu toate aceste lucruri. Sunteţi trecut de 60 de ani, probabil că v-aţi gândit de a lăsa pe cineva să vă continue munca. Nu aveţi decât un urmaş... pe Sangita, după câte ştiu.

Domnul Ramamurti se aşează şi el pe un scaun alăturat. Oftează.

- Am dorit să am şi un băiat, să-mi urmeze ca silpi artist. Dar după ce Amita a născut-o pe Sangita, nu a mai putut avea copii. Apoi întreaga speranţă mi s-a îndreptat către fată, mai ales că de mică a fost foarte interesată de o astfel de muncă. Sangita a învăţat toate procedeele prin care trece o statuie până ajunge la forma finală. Cunoaşte toate ritualurile şi mantrele care energizează obiectele ce sunt create de mâna unui silpi yogi.

- Sangita cred că este o fată extraordinară! am eu ocazia să-mi mărturisesc gândul despre ea.

- Nu mă pot plânge cu nimic. Dar totuşi nu am reuşit să o conving să mă urmeze.

- Cum aşa? Doar aţi spus că Sangita ştie tot ce trebuie făcut într-o astfel de meserie, care implică şi spiritul, nu numai materia.

Domnul Ramamurti oftează iarăşi. Îmi explică motivul mâhnirii adâncite în sufletul lui de părinte:

- Sunt nişte lucruri pe care aş dori să le ştiţi... Totul a început la vârsta când Sangita ar fi trebuit să se căsătorească. Urma ca noi, familia, să găsim pe cineva potrivit, când fata ne-a comunicat că nu-i nevoie să ne ocupăm de găsirea viitorului ei soţ. Ne-a asigurat că va îndeplini ea această sarcină.

- Unele fete au iniţiativă! îmi exprim eu părerea tributară liberalismului culturii europene.

- Precum spuneţi... numai că în cazul nostru situaţia a fost cu totul deosebită.

- !?!

Domnul Ramamurti se pregăteşte pentru o expunere mai detaliată. O cheamă pe Sangita şi o roagă să ne aducă două ceaiuri.

Încerc să restabilesc dialogul.

- Cum dorea fata să facă alegerea soţului? Probabil prin rude şi prieteni, aşa cum se obişnuieşte pe aici.

- Nicidecum. Sangita, aşa cum am aflat mai târziu, intenţiona să folosească aceleaşi rituale şi mantre care sunt utilizate la însufleţirea zeilor reprezentaţi în statuile din încăperi. Credinţa ei este că dacă aceste metode sunt eficiente în cazul „dăruirii vieţii“ idolilor hinduşi creaţi în atelier, aceleaşi procedee pot servi şi la materializarea unui soţ... precum şi-l doreşte ea.

- Este uimitor ceea ce spuneţi! Logic, metoda este fără cusur. Dacă spiritele zeităţilor sunt invitate, prin metodele folosite de un silpi yogi, de a intra în statuile care le redau forma, de ce oare nu se pot chema acele spirite de a pătrunde într-un corp uman viu?

- Este procedeul pe care Sangita îl urmează de 20 de ani. Zi de zi meditează şi invocă spiritul dorit, în prezenţa statuii zeului Rama, aflată în camera ei. Intenţia este ca puterea invocată să intre într-un bărbat care să-i fie soţ. În plus, cunoaşte înfăţişarea şi calităţile acelui om care să vină să se întâlnească cu ea.

- 20 de ani este un timp destul de lung de aşteptare. În ce stadiu se găseşte în prezent?

Uşa dinspre sufragerie se deschide, Sangita apare cu ceaiurile. O urmăresc cum se îndreaptă graţios către noi, privirea ei îmi evocă imaginea zeiţei Sita, soţia credincioasă zeului Rama.

Ne zâmbeşte, lasă pe masă tava cu ceainicul, ceştile, linguriţele şi zahărul. O privesc cum se întoarce în sufragerie cu aceleaşi mişcări frumoase.

După discuţiile de până acum cu domnul Ramamurti încep să fac legătura cu ceea ce aflasem de la Manish şi Sangita, în zilele anterioare. Realizez că pot fi involuntar legat de acest plan al Sangitei pe care îl urmează de aşa mult timp, acela de a-şi crea un soţ după cum şi-l doreşte, prin puterea rugăciunii.

- Cum a decurs înfăptuirea dorinţei ei de-a lungul anilor? vreau să cunosc mai multe amănunte.

Domnul Ramamurti mă invită să mă servesc singur. Îşi toarnă şi el ceai în ceaşcă, adaugă zahăr după gust.

- Noi cei din familie am crezut iniţial că această căutare o să se sfârşească curând. De-a lungul timpului au fost tineri corespunzători pentru Sangita, care doreau să se căsătorească cu ea. Dar ea i-a refuzat pe toţi.

- De ce?

- După cum ne-a relatat, ştie foarte bine înfăţişarea celui care îi va fi soţ. Astfel că nu i-a trebuit prea mult timp pentru a se convinge că, dintre toţi pretendenţii de până acum, nici unul nu era cel căutat. Pe de altă parte Sangita are secretele ei pe care nu le dezvăluie nimănui. Nu ne-a spus niciodată cum arată bărbatul pe care îl aşteaptă. De altfel, de mulţi ani, noi, cei din familie, am renunţat de a mai invita acasă potenţialii peţitori, aşa cum este obiceiul hindus. Fata trecuse deja de vârsta căsătoriei. Faptul că ea m-a sunat ieri pentru a veni la hotel şi a vă cunoaşte, este ceva care nu credeam că se va petrece vreodată.

De acum situaţia îmi pare evidentă.

- Domnule Ramamurti, credeţi că sunt eu acel soţ aşteptat?

- După cum se comportă fata mea... Niciodată ea nu a creat posibilitatea ca vreun bărbat eligibil să fie invitat în casa noastră.

Confirmarea enunţată de domnul Ramamurti mă lasă fără glas.

„Asta înseamnă că sunt supus unor forţe despre care nu am fost până acum conştient şi care-mi creează un destin de excepţie. Este deci posibil ca în ultimii 20 de ani să fi acţionat involuntar, pentru a îndeplini planul unei tinere aflate la mare distanţă de mine, în India. Deci toate eforturile mele de a pleca din România, a emigra în Austria, a trăi în Australia şi a veni în India, încep să se explice.“

Destăinuirile făcute nu sunt uşoare nici pentru gazda mea. Domnul Ramamurti este stingherit, se foieşte, nu îşi găseşte locul. Ar dori să ne întoarcem în sufragerie. O recheamă pe Sangita să strângă serviciul de ceai.

Revenim în dining room, unde reîntâlnim întreaga familie.

- Este ora când noi urmăm puja, închinarea zilnică zeităţilor care ne protejează pe noi şi întreaga casă. Dacă doriţi, puteţi să participaţi cu noi, mă invită pater familias.

- Aş fi încântat să fie şi eu prezent la acest ritual, accept.

Domnul Ramamurti face semn tuturor să fie pregătiţi pentru cele ce vor urma. Cu toţii intrăm într-o cameră mică, puja room.

Pe rafturi, rezemate de un perete, se află aşezate statuile zeităţilor cărora ne vom închina. Recunosc pe zeul Rama şi pe soţia lui, zeiţa Sita; la picioarele lui Rama este îngenuncheat credinciosul Hanuman, zeitatea cu chip de maimuţă.

Domnul Ramamurti stă în faţă, are pe soţia Amita în stânga şi pe sora Sati în dreapta. În spatele lui sunt eu, Sangita se afla în stânga mea, iar Sanjay în dreapta.

Capul familiei conduce ritualul. Aprinde câteva beţişoare parfumate, agarbhati. Incantarea mantrelor începe.

Recunosc pasaje din Ramacharitamanasa, o variantă a Ramayanei, cea scrisă de poetul devoţional Tulsidas. Strofele îmi sunt familiare de la ritualurile la care am participat anul trecut la Rikhia. La final se intonează tradiţionala rugăciune Arati, care semnalează încheierea actului de slăvire a zeilor.

În linişte, pioşi, ne retragem cu toţii în sufragerie. Domnul Ramamurti se apropie de mine, doreşte să-mi cunoască impresiile:

- Ce îmi spuneţi?

- Văd că vă închinaţi zeilor Rama şi Sita. Sunt zeităţile hinduse adorate şi de mine, deşi aparţin religios tradiţiei creştin-ortodoxe.

- Avem aceleaşi preferinţe.

- V-am relatat mai înainte că sunt venit în India tocmai pentru a asista la ceremoniile de la Rikhia, unde ritualurile conţin pasaje din Ramacharitamanasa care se referă la nunta Sitei cu Rama, Sita Kalyanam.

Sangita este foarte atentă la conversaţia pe care o am cu tatăl ei. Intervine în momentul de pauză creat:

- Vroiam şi eu să merg anul acesta la Rikhia! îşi exprimă dorinţa, pe care o aflasem anterior de la domnul Ramamurti.

- Putem merge împreună! mă adresez eu tatălui ei, cerându-i astfel permisiunea.

- Dacă ea doreşte să mergeţi amândoi, va fi cu atât mai bine.

Sangita ne dăruieşte din plin zâmbetul ei. Vestea pare că este cea pe care o dorea.

- Chiar mâine voi merge la agenţia de bilete de tren! le spun hotărârea mea.

Ideea că eu şi Sangita vom pleca în curând împreună înviorează atmosfera. Familia nu mai asistase vreodată, cred eu, la un astfel de eveniment: Sangita să fie însoţită în călătorie de bărbatul viselor ei.

Plăcerea conversaţiei serii continuă cu teme legate de viaţa şi obiceiurile oamenilor din India, când realizez că s-a făcut târziu.

- Aş dori să merg la hotel, cer permisiunea gazdelor de a mă retrage.

- Vom căuta un taxi pentru dumneavoastră, mă încredinţează domnul Ramamurti. Vă mulţumim pentru timpul plăcut petrecut împreună.

Sanjay iese pentru a găsi o maşină. Curând ne anunţă că taxiul aşteaptă deja în faţa casei.

Îmi iau rămas bun de la cei prezenţi. Pe Sangita o voi revedea mâine la birou, unde vom putea rezolva detaliile călătoriei noastre.

Până atunci am timp să-mi pun în ordine gândurile. Discuţiile avute cu domnul Ramamurti sunt aşa de surprinzătoare încât îmi trebuie timp să mă adun.

Ideea că sunt aşteptat de 20 de ani de o fată din India, pentru a mă căsători cu ea, îmi pare încă de neimaginat.

* * *

A doua zi, după micul dejun, iau un taxi spre a merge la agenţia de voiaj care deserveşte în mod special turiştii străini. La cumpărarea biletului, aceştia trebuie să facă dovada că au schimbat valuta în moneda locală, rupiile indiene.

Sosesc cu puţin timp înainte de deschidere, la ora 9. Aici întâlnesc şi alţi foreigners ce doresc un bilet de călătorie.

Din păcate la acest birou nu pot comanda bilet de tren şi pentru Sangita. Ea nu este cetăţean, va trebui să-şi facă rezervarea separat de la casele de bilete pentru autohtoni. Biletul de tren emis de oricare astfel de oficii dă drepturi de călătorie similare: atât străinii cât şi indienii pot avea locuri în aceleaşi vagoane şi compartimente.

Intenţia mea este ca după ce obţin biletul, care are pe el înscrisă rezervarea respectivă, să o informez pe Sangita, astfel ca ea să poată cumpăra un bilet cu un loc cât mai apropiat de cel al meu.

Timpul de aşteptare, cam 30 de minute, trece repede. Clienţii sunt serviţi de câţiva funcţionari care folosesc terminale de computere, pentru a găsi rapid cursa dorită de solicitant. Odată decizia luată, biletul este tipărit pe un format de hârtie specială, apoi înmânat cumpărătorului care totodată îl plăteşte.

Am mare noroc că pot obţine un bilet class II air conditioning, până la Jasidih Junction, staţia cea mai apropiată de Deoghar. Plecarea va fi mâine cu Poorva Express, în jur de ora 9 dimineaţa.

Intrat în posesia biletului de tren, iau imediat un taxi pentru a ajunge cât mai repede la hotel.

O găsesc pe Sangita la birou, ocupată cu actele de contabilitate. Îi fac cunoscute numărul cursei de tren şi numărul locului, date pe care ea şi le notează atent într-un carneţel.

- Voi obţine şi eu un bilet. Îl pot comanda chiar acum prin noi... suntem doar agenţie de turism.

- Bine, Sangita. Voi reveni mai târziu. Aproape de ora prânzului e bine? Primeşti invitaţia să-l servim împreună?

Întors în camera mea îmi continui lectura preferată; citesc episoade din Ramacharitamanasa de Tulsidas, varianta bilingvă engleză-avadi, un dialect al limbii hindi. Este versiunea cea mai populară a epopeeii Ramayana. Ştiu că şi anul acesta evenimentele de la Rikhia, mica localitate de lângă Deoghar, vor include recitarea pasajelor tradiţionale ale nunţii dintre Sita şi Rama, celebrare cunoscută sub numele de Sita Kalyanam.

- Am veşti bune, mă întâmpină ea. Am obţinut bilet de tren... am locul chiar în compartimentul dumneavoastră, Ramdasji. Deci vom călători foarte apropiaţi.

- Te-aş ruga să fii mai puţin formalistă. Îmi poţi spune pe nume... Ramdas, în loc să adaugi la el silaba protocolară. Cred că de acum ne putem considera deja prieteni.

Înţeleg că-i este greu să încalce obişnuinţele de respect practicate în India. Sangita zâmbeşte.

- Bine Ramdasji... uf... Voi încerca să-mi schimb felul de adresare către dumneavoastră. Ştiţi, aici în India, formulele de politeţe sunt folosite chiar în apelarea dintre soţi; soţia i se adresează soţului cu pronumele personal de politeţe, dumneavoastră, obţinut prin adăugarea la sfârşitul numelui lui a particulei de respect ji.

- Bine. Ne-am înţeles deci că vei adopta noua formă de adresare fără ji. În altă ordine de idei... observ că evenimentele pe care le trăim curg în aceeaşi direcţie de realizare a dorinţelor noastre. Nu numai că vom călători împreună, dar avem locuri chiar în acelaşi compartiment.

„Vestea primită este de-a dreptul o încântare! Voi fi mai mult timp împreună cu Sangita, am ocazia să o cunosc mai bine.“

- Am aranjat deja cu Manish... am acordul lui. M-a încredinţat să nu-mi fac griji în acest concediu.

- Am sunat deja. Tata s-a bucurat să afle că avem biletele de tren cu locuri unul lângă altul. Mama mi-a spus că-mi pregăteşte bagajul. Până mâine dimineaţă, când este plecarea trenului, timpul este scurt.

- Parcă o mână divină aliniază evenimentele în direcţia dorinţelor noastre. Ce spui de aceasta? Unde este Manish? Aş dori să vorbesc cu el.

- Te rog. Spune-i că vreau să schimbăm doar câteva vorbe. Poate că este foarte ocupat.

- Te pofteşte în biroul lui, îmi spune ea. Este bucuros să te întâlnească.

La intrarea mea în încăpere Manish mă întâmpină cu jovialitate, întinzându-mi amândouă braţele.

- Ramdas, ce surpriză! Am auzit că vei pleca curând... împreună cu Sangita, pentru a asista la ceea ce se va petrece acolo la Rikhia.

- Este foarte interesantă această situaţie. Ce să spun? Sunt realmente surprins de ceea ce se întâmplă. Îţi urez ca noua ta prietenie să-ţi aducă mult noroc. Aşa a vrut Bhagavan, fiecare are un destin, o soartă.

- Vreau să-ţi mulţumesc pentru că ai lăsat-o pe Sangita să-şi ia concediu, aşa, pe nepregătite.

- Nu a fost nici o problemă. M-am bucurat de cele ce mi-a spus. Cât despre agenţie... ne vom descurca.

- Cred că nu te mai văd până la revenirea mea în Kolkata, peste câteva săptămâni. Trenul meu pleacă mâine devreme, după ora 9.

- Drum bun, Ramdas. Este posibil să ne revedem destul de curând. Anul acesta intenţionez şi eu să vin pentru câteva zile acolo la Deoghar, fără soţie, doar cu fetiţa cea mare Vedika.

Coborâm împreună pentru dejun, prilej cu care vom pune la cale planurile plecării noastre de a doua zi.

- Cel mai bine este să ne întâlnim la gară, chiar pe peronul de unde va pleca trenul. Oricum nu ne pierdem... avem locuri în acelaşi compartiment de tren.

- Aş dori să aflu ce intenţii ai. În ce fel vezi tu participarea noastră la ceremoniile de la Rikhia?

Un ospătar se iveşte la masa noastră să ne ia comanda. Alegem din bunătăţile ce ni se oferă.

Până la servirea lor ne continuăm discuţiile. Fiecare din noi are să-i împărtăşească celuilalt atâtea. Îi spun Sangitei câte ceva despre destinaţia noastră.

- Cunoşti localitatea Deoghar, acest sanctuar? Orăşelul are un nume deosebit. Deo înseamnă Dumnezeu în latină, iar ghar în hindi este casă. Deci numele locului care ne va primi în vizită, ar putea fi numit, în traducere liberă, „Casa lui Dumnezeu“ sau, considerând caracteristica spirituală a locului, „Sanctuarul lui Dumnezeu“. Ai mai fost pe acolo?

- Cu mulţi ani în urmă tata m-a dus acolo să vizităm shivalinga şi templele. Dorea în primul rând să ne închinăm soţilor Rama şi Sita, zeităţile familiei noastre, în templul patronat de ei. Cu acea ocazie am îndeplinit abhisheka, îmbăierea statuilor lor cu apă din Gange. Eram fetiţă pe atunci, aveam doar 10 ani. Dar tu, Ramdas, ai vizitat acel sanctuar?

- Am fost înăuntrul câtorva temple. Am turnat apă pe shivalinga şi am atins-o cu mâna. Am făcut abhisheka şi la templul lui Rama.

După masă hoinărim încă o vreme prin orăşel, până când ajungem la locul meu de cazare şi la serviciul Sangitei – hotelul şi biroul de călătorii din incintă. Facem o înţelegere: dacă nu ne mai vedem până seara, întâlnirea noastră va fi mâine la gară, în compartiment.

După-amiază îmi mai găsesc de lucru prin cameră, ies apoi să cumpăr cele necesare pentru a doua zi. Revenit la hotel după ora 6 constat că agenţia lui Manish se închisese.

Către seară mă retrag mai devreme în cameră. Sunt dornic de un somn bun şi astfel odihnit, mâine să trăiesc intens clipele fericite ce mi se promit de providenţă.

Dimineaţa zilei mă întâmpină cu bucuria marilor începuturi. Am sentimentul că un nou orizont s-a deschis vieţii mele din momentul în care am cunoscut-o pe Sangita.

Taxiul mă poartă preţ de 25 de minute către gară. Deşi ora este matinală, Howrah Junction, cea mai importantă staţie de cale ferată a oraşului, este cuprinsă de ecoul agitaţiei şi murmurul mulţimii călătorilor care vin şi pleacă neîncetat.

Mă îndrept către linia la care ştiu că trenul meu este garat. Mai sunt aproximativ 30 de minute până la plecare. Poorva Express se află deja pe linie, aşa cum anticipam.

Sunt nerăbdător s-o revăd pe Sangita, care cred că a sosit şi mă aşteaptă în compartiment.

Găsesc cu uşurinţă vagonul. Îmi verific numele pe lista cu locurile rezervate, afişată lângă uşă.

Trag draperia compartimentului… speranţa mi se confirmă… Fata se află aşezată lângă geam… se ridică… eu nu pierd ocazia de a o îmbrăţişa, acum că suntem singuri.

Sangita este puţin cam stânjenită de iniţiativa mea îndrăzneaţa. Zâmbeşte totuşi, după care îmi arată unde să mă aşez.

- Avem vreo 5-6 ore de mers. Este timp destul să comandăm prânzul mai târziu.

Între timp soseşte primul pasager cu care vom împărţi compartimentul. Este un domn între două vârste care ne salută în bengali. Îşi pune mica valiză sus, după care se adânceşte în lectura unui ziar local.

După vreo 10 minute soseşte o tânără care călătoreşte singură. Se uită atentă la mine, observă că sunt străin, ne salută pe toţi în engleză: Hi!

Trenul porneşte. De după draperia compartimentului apare un tânăr gâfâind. A prins trenul în ultimul moment. Trage după el o valiză grea. Respiră uşurat văzându-se că în sfârşit a ajuns să se urce şi să-şi găsească locul.

Noul călător se aşează, se recomandă, Vijay. Eu şi Sangita ne spunem numele, apoi se prezintă şi tânăra de mai înainte, Sunu.

După un timp apare controlorul de bilete, apoi se iveşte însoţitorul de vagon pentru a lua comenzile pentru masa de prânz. Spre surprinderea lui nu primeşte nici o solicitare. Omul se retrage dezamăgit.

Eu şi Sangita avem pentru masa de prânz toate cele necesare. Bănuiesc că ceilalţi călători, Vijay şi Sunu, dacă nu au comandat nimic de mâncare, vor coborâ şi ei curând.

Într-adevăr, Sunu ne părăseşte la staţia următoare, iar Vijay la cea de după aceasta. Rămân deci singur în compartiment cu Sangita.

Ne gospodărim. Sangita scoate din valiză cele pregătite de acasă. Are şi farfurii din plastic, ca cele pentru picnic.

După masă ne împărtăşim felul în care ne-am gândit să petrecem sejurul la Deoghar, participarea la festivităţile ce vor urma la Rikhia, modalitatea de cazare.

- Eu am rezervat o cameră single, la hotelul Yatrik în Deoghar. Sper să găseşti o posibilitate asemănătoare. După câte ştiu, nu sunt camere multe pentru o singură persoană, dar vom vedea ce au la dispoziţie.

Suntem acum doar noi doi; vreau să aflu mai multe despre gândurile Sangitei privind participarea la festivităţile ce vor urma la Rikhia.

- Te înţeleg. Dar de ce cu mine? Te rog să mă crezi că ceea ce se petrece în ultimul timp, evoluţia rapidă a prieteniei noastre, reprezintă pentru mine o surpriză peste aşteptări. Nu pot să-mi imaginez că mă pot căsători cu o fată pe care o cunosc doar de câteva zile. Pe de altă parte, am acum pentru tine sentimentul că te cunosc de când lumea.

Ne apropiem frunţile. Simt că sunt pătruns de energii care-mi aduc în vibraţie fiecare celulă a corpului. Atingerea Sangitei mă trezeşte la o viaţă care îmi pare eternă ca şi universul.

Timpul parcă zboară. Apropiindu-ne de Jasidih Junction pregătim bagajele pentru coborâre. Trenul opreşte. Ne aflăm acum pe peron.

Cu o motoricşă ne îndreptăm către hotelul Yatrik, unde ajungem într-o jumătate de oră.

La hotelul Yatrik ne întâmpină recepţionerul, domnul Kalyani, pe care îl cunosc bine din anii trecuţi. Camera rezervată mă aşteaptă, în schimb nu are ceva similar şi pentru Sangita.

- Pentru doamna am o cameră dublă. Aveţi noroc că cineva a părăsit această încăpere chiar astăzi la prânz.

Sangita se grăbeşte să accepte oferta; pe măsură ce zilele se scurg, şi timpul festivităţilor se apropie, se aşteaptă ca hotelul să fie din ce în ce mai aglomerat.

- Vin să te iau în oraş pe la ora 7 să facem o plimbare prin localitate? Vrei?

Intrat în cameră, îmi scot din bagaje doar obiectele pentru toaletă şi hainele de schimb. Ştiu că duşul din cameră nu are decât apă rece. Comand la recepţie o găleată cu apă fierbinte.

Sunt acum pregătit pentru a ieşi în oraş. Aproape de ora stabilită bat la uşa Sangitei.

Împreună pornim pe una din străzile comerciale, cea de la turn, Tower, către complexul de temple Baba Baidyanath. Este pe înserate, dar străzile, pe care se găsesc shopuri, au lumină electrică din plin. La această oră oraşul este ca un furnicar; prăvăliile sunt toate deschise, restaurantele sunt pline cu clienţi.

Ajungem la bifurcaţie, de unde ne îndreptăm înspre partea stângă a drumului, calea cea mai apropiată către temple.

- La întoarcere vom reveni pe partea cealaltă, astfel că putem vedea întreaga zonă, o încredinţez pe Sangita.

- Eu nu-mi amintesc nimic de aici. A trecut prea mult timp de când am vizitat aceste locuri.

Parcurgem în trecere toate acele mici shopuri care vând produse specifice credinţei hindusă: postere şi fotografii ale zeilor, simple sau puse în rame, tablouri, brăţări, cercei şi alte podoabe feminine.

- Doar pe dinafară. Nu aş dori să intrăm acum în incintă, ci mâine dimineaţă.

Aruncăm o privire fugară înspre complexul templelor, apoi revenim în zona shopurilor şi ne continuăm turul orăşelului. Comercianţii ne invită insistent să le cumpărăm produsele.

Într-un târziu suntem înapoi la hotel. Urcăm către camera Sangitei, ne despărţim cu un sărut pe obraz.

Adorm cu gândul că începând de a doua zi zeii, aici la Deoghar, vor fi chemaţi să-şi manifeste prezenţa direct în vieţile noastre.

Iubirea pe care o simt pentru Sangita va fi de acum binecuvântată de prezenţa zeilor, aici în Sanctuarul lui Dumnezeu.

În ziua următoare, după micul dejun, ne retragem fiecare în camerele noastre pentru a ne pregăti pentru vizita la temple.

De la hotelul nostru, care se află în zona centrală a oraşului, lângă Tower, ne îndreptăm iarăşi către binecunoscutele temple ale complexului Baba Baidyanath. Strecurându-ne pe străzile înguste, ajungem în scurt timp în vecinătatea lor. Ne lăsăm încălţămintea, precum se recomandă în astfel de împrejurari, în grija cuiva, apoi, desculţi fiind, pătrundem în aria împrejmuită cu ziduri.

- Iată că ne aflăm în inima Sanctuarului Marelui Zeu! îi spun Sangitei. Să vedem cum vom fi călăuziţi de acum încolo!

Pornim către centrul curţii. După circa 20 de paşi suntem întâmpinaţi de Swami Girdari, unul din pandiţii cunoscuţi care deservesc templele. Ne salutăm cu Anjoli Mudra.

- Bun sosit... Ramdas! îmi pronunţă el numele bucuros că m-a recunoscut. Ce vânt te aduce din nou pe la noi? Văd că anul acesta eşti însoţit. Iarna trecută ai făcut singur vizita la aceste temple.

Preţ de câteva secunde, panditul îşi fixează privirea asupra însoţitoarei mele, apoi ne priveşte alternativ, încercând să descifreze ce ne-a adus împreună în aceste locuri şi care este legătura ce există între mine şi o hindusă.

- Aşa deci... doriţi să vizitaţi templele lui Parvati, al lui Shiva Mahadev şi pe cel al perechii divine Rama-Sita! ne stabileşte el itinerarul care i se pare cel mai potrivit.

Apare evident că panditul a descoperit dintr-o privire cauza faptului pentru care ne aflăm împreună aici. În faţa experienţei lui vaste nu putem ascunde sentimentele care există între mine şi Sangita.

Ne conduce la locul de unde ne putem cumpăra apă adusă din marele fluviu, sfânt hinduşilor, Gangele. Urmează să o folosim pentru abhisheka, îmbăierea rituală a statuilor din temple. Lichidul fluviului sacru este ţinut în butoaie mari. Plătim serviciul pentru apa care ne este înmânată în cupe mici de lut ars, de către personalul angajat prin grija conducerii aşezământului religios.

La sfatul îndrumătorului nostru spiritual cumpărăm florile pe care le vom folosi pentru ofrande.

Având astfel cele necesare, panditul ne îndrumă paşii către intrarea templului zeiţei Parvati, soţia lui Shiva.

Din locul în care ne găsim îmi las privirea să alunece prin întreaga incintă. Ziua pare deosebită.

Panglici lungi, subţiri, de culoare roşie, leagă templul lui Parvati de cel al lui Shiva, acolo unde se află jyotir shivalinga, simbolul de iluminare spirituală sub a cărei formă este adorat adesea Shiva Mahadev, Marele Zeu.

Câteva fetiţe insistă să cumpărăm fâşii mici din acelaşi material textil roşu, culoarea zeiţei. Panglicile ne sunt legate fiecăruia la încheietura mâinii. Plătim generos aceste podoabe care astfel aranjate ne leagă învizibil cu panglicile unirii dintre Parvati şi Shiva.

Suntem astfel pregătiţi să intrăm în templul marii zeiţe. Este locul unde, legenda spune, inima zeiţei Sati, o formă ancestrală a Divinităţii Feminine Supreme, a fost îngropată din timpuri imemoriale, conform miturilor hinduse din Purane.

Lăcaşul de rugăciune este deservit de un alt pandit, care are grijă de a urma ritualurile tradiţionale de adorare în acest templu. Gazda noastră, panditul Girdari, ne sfătuieşte să urmăm instrucţiunile acestui purohit, brahman, preot hindus.

Abia intraţi, ne luăm locul în rândul celor ce aşteaptă. După numai câteva minute ajungem în faţă.

Idolii templului sunt reprezentaţi de două statui, una a lui Parvati, iar cealaltă a zeiţei Durga. Se ştie că Parvati, Durga, Sati, Gauri, Devi, Shakti sunt aspecte diferite ale Divinului Feminin personificat, nume diferite date aceluiaşi spirit, îngemănat cu cel al zeului Shiva.

Suntem invitaţi să ne apropiem de statui. Nu este necesar să spunem vreun cuvânt. Experienţa brahmanului este bogată. Ne priveşte cu atenţie timp de câteva secunde pentru a ne evalua intenţiile sincere cu care am păşit în templu, atât cele conştiente cât şi cele subtile.

Desigur că slujitorul acestui templu a văzut multe „perechi“ ca noi, prin urmare ştie perfect cum să ne îndrume.

- Staţi aici! ne invită. Când vă fac semn, oferiţi florile, apoi turnaţi apa peste statui, mai întâi în stânga, pe statuia zeiţei Parvati, apoi în dreapta pe cea a zeiţei Durga... dar să o faceţi amândoi în acelaşi timp!

Ritualul începe cu intonarea unor mantre. La momentul potrivit ni se spune că a sosit timpul de a dărui ofranda. Atât eu cât şi Sangita ne sincronizăm astfel mişcările încât statuile primesc jertfa noastră de flori şi apă, în acelaşi timp. Panditul încheie ritualul cu câteva alte versete sacre. Facem o donaţie, după care ieşim din templul zeiţei Parvati.

O stare de profundă bucurie ne cuprinde. Ne simţim uşori ca pasărea în zbor în înaltul cerului.

Îl privim întrebători pe Swami Girdari asupra a ceea ce mai urmează să îndeplinim de acum înainte.

- Trebuie să mergeţi la templul lui Shiva, pentru a aduce prinosul vostru în faţa jyotir shivalingamului.

Înca o dată ne procurăm apă gangetică şi flori pentru ritual. De data aceasta, Swami Girdari, personal, ne va da instrucţiuni asupra a ceea ce trebuie făcut în acest lăcaş.

Deşi ora este matinală, incinta templului abundă de oameni. Templul poartă simbolul iluminării dată de Shiva Mahadev, Marele Zeu.

Panditul îşi asumă rolul de a ne conduce şi a ne indica cu precizie momentele exacte când să oferim florile, apoi apa, în cavitatea jyotir shivalinga. Tot acolo fiecare lăsăm şi câteva monezi. Suntem apoi sfătuiţi să căutăm să atingem cu mâna piatra sfântă hinduşilor, sarcină care pare destul de greu de îndeplinit; datorită erodării în timp, shivalinga este acum adâncită, în loc de a fi o protuberanţă deasupra bazei.

Îngenunchind, atât eu cât şi Sangita reuşim mult doritul contact tactil cu piatra sacră. Se spune că atingerea unui falus de lumină, adică jyotir shivalinga, produce în minte scântei ale iluminării spirituale şi spală păcatele.

Se ştie că o astfel de jyotir shivalinga se găseşte foarte rar. Nu există decât doar 12 astfel de reprezentări consacrate adorării lui Shiva în întreaga lume, toate găsindu-se în aria Peninsulei India.

La ieşirea din încăperea principală, panditul Girdari nu uită să ne atingă capetele de pereţii templului, aceasta marcând „o transcendere“, ne explică el.

Am sentimentul că m-am uşurat de un balast pe care îl purtam continuu cu mine. Privind-o pe Sangita îi observ faţa luminoasă, este şi ea pe de-a-ntregul detaşată, plină de iubire în ochii cu care parcă îmbrăţişează întreaga lume.

Swami Girdari consideră necesar să ne explice beneficiile unui astfel de gest de adorare:

- Cei care ating această jyotir shivalinga, primesc impulsul eliberării spirituale. Depinde de ei dacă vor putea să menţină starea respectivă. Puţini oameni în lume au şansa divină de a fi iubiţi de Shiva, aşa cum sunteţi voi, cărora vi s-a permis să atingeţi piatra sacră. Faptul că aţi urmat aceste rituale împreună... vă consacră unul altuia.

Spusele panditului mă surprind. Mă uit către Sangita, observ pe chipul ei transfigurare la auzul acestor cuvinte prin care visele i se îndeplinesc.

Totul parcă se clarifică încetul cu încetul. Devin mai conştient de legăturile subtile dintre noi. Parcă miriade de firicele ne unesc, ca panglicile roşii dintre templele ce exprimă principiile masculin şi feminin îngemănate.

Sangita ştie mult mai multe. Nu întâmplător ne aflăm aici... a fost ideea ei de a veni la Baidyanath pentru a urma ritualurile de oferire a ofrandelor.

Ce poate să urmeze de acum încolo? Gazda noastră pare că ne ghiceşte gândurile subtile.

- Acum că aţi îndeplinit aceste acte de devoţiune, va trebui să vizitaţi şi templul zeului Rama, cel care conţine statuile perechii ideale tradiţiei noastre hinduse, zeii Rama şi Sita, precum şi pe cele ale fraţilor lui Rama: Lakshmana, Bharata şi Shatrughna. Să mergem să vă procuraţi iarăşi flori şi apă, după care vom vizita acest templu! ne îndeamnă panditul nostru.

Avem pregătite ofrandele şi ne îndreptăm către lăcaşul zeităţilor iubite de toţi cei care-şi doresc o viaţă fericită de familie; zeii Rama şi Sita sunt recunoscuţi ca exemple paradigmatice de armonie dintre soţi.

De data aceasta, gazda noastră nu va fi cu noi în momentul sacrificiului pe care îl vom face zeilor. În schimb ne instruieşte asupra modului de a urma ritualul.

- Tineţi constant în minte dorinţele care vreţi să vi se îndeplinească pe timpul cât depuneţi darul adus zeilor. În acelaşi timp intonaţi împreună Taraka Mantra, adică Om Shri Ram Jaya Ram Jaya Jaya Ram, pe care cred că o cunoaşteţi foarte bine.

La intrarea în templu constatăm cu surpriză că înăuntru nu se află nici o altă persoană. Vom fi astfel singuri cu zeităţile pe care le vom adora.

Ne apropiem cu smerenie de statui, cu gândul că suntem doar noi împreună cu zeii cuplului ideal Rama şi Sita. Momentul este încărcat de emoţiile noastre; ne găsim într-un loc binecuvântat de Dumnezeu, acolo unde puterea Sa de a da armonie perechilor care îl caută, se manifestă din plin.

Pentru Sangita, ca fiică a unui silpi yogi, îmi este peste putinţă să descriu semnificaţia clipelor trăite. Eu, ca nonindian, va trebui să reevaluez mai târziu intensitatea acestor trăiri.

Însoţitoarea mea se află în stânga. Îi caut privirea, care m-ar încuraja în actul pe care îl vom face împreună. Pentru ea este momentul care o duce la înfăptuirea marilor aşteptări. Are acum ocazia, după mulţi ani de rugăciuni înălţate iubirii, să le facă în compania celui aşteptat.

Suntem deja lângă platforma unde se află statuile Rama şi Sita. Începem la unison să intonăm Taraka Mantra. Cu gândurile fixate către ruga şoptită pe care le-o adresăm, oferim împreună florile, turnăm în acelaşi timp apa peste tot ansamblul de statui.

La ieşirea din templu... Sangita mă ţine de mână. Panditul Girdari ne observă imediat.

- Cred că totul s-a desfăşurat aşa cum am dorit! Am urmat întocmai instrucţiunile pe care ni le-aţi dat! îl încredinţez eu de reuşită.

Vizita noastră la temple s-a încheiat. Ne îndreptăm către ieşire, suntem conduşi de gazda noastră către locul unde i-am spus că ne-am lăsat încălţămintea. Facem o donaţie pentru temple.

- Vă mulţumim pentru tot ce aţi întreprins pentru noi. Vă vom vedea la Rikhia în timpul ceremoniilor.

- Desigur Ramdas şi Sangita. Bhagavan fie cu voi. Dacă mai doriţi să vorbiţi cu mine până la începerea festivităţilor, ştiţi unde să mă găsiţi... aici la temple.

Cap. 4

Suflete îngemănate

Ajunşi la hotel, suntem în faţa uşii camerei Sangitei, când îmi dau seama că am ceva foarte important să-i comunic.

Bănuiesc că se gândeşte şi ea ca ceremonia căsătoriei noastre să se petreacă într-un moment extrem de prielnic, cum este cel al solemnităţii Sita Kalyanam din timpul festivităţilor de la Rikhia.

- Să nu pierdem prilejul deosebit care ni se oferă. Ne putem căsători chiar în aceeaşi zi când s-au legat pe veşnicie zeii Rama şi Sita, în a cincea zi după Luna Nouă, în luna margashirsha, după calendarul hindus. În anul 2001 în care ne aflăm, această dată ar fi 19 decembrie.

Sangita se apropie drăgăstoasă, mă lasă s-o cuprind de mijloc. Îmi zâmbeşte, semn că încuviinţează. Prind curaj. Plănuiesc deja ceea ce cred că trebuie să facem în continuare.

- Mâine vom vorbi cu panditul Girdari! El ne poate da un sfat bun.

O căldură plăcută ne învăluie, suntem parcă legaţi cu o panglică roşie, ca cele dintre templele Parvati şi Shiva din inima Sanctuarului lui Dumnezeu.

Ne despărţim, după o zi plină de evenimentele în care am fost purtaţi pe aripi divine la templele Baba Baidyanath.

A doua zi de dimineaţă, după micul dejun, suntem iarăşi la temple. Îl găsim la datorie pe Swami Girdari, care ne întâmpină cu voie bună ca şi în ziua precedentă:

- Ce vânt vă aduce şi astăzi aici? Aţi uitat cumva să vizitaţi vreunul din templele care v-ar fi interesat? se arată el binevoitor.

Îmi iau sarcina de a-l lămuri:

- Suntem pe deplin mulţumiţi de cele înfăptuite ieri. În schimb dorim să vă consultăm asupra unui fapt foarte important pentru noi. Eu şi Sangita... dorim să ne căsătorim, chiar în timpul când se serbează Sita Kalyanam la Rikhia. Am aflat că la Rikhia, anul acesta, a fost deja ales un cuplu pentru a reprezenta perechea divină. Pentru ca cele două oficieri să se producă deodată, ce ne sfătuiţi să facem?

Brahmanul se uită lung la noi, ca pentru a ne cântări ardoarea. Pare că evaluează favorabil dăruirea ce o citeşte în ochii noştri.

- Ar fi o soluţie! Deşi la Rikhia se vor face rugăciuni speciale, totuşi aici la templele Baidyanath energia este mai puternică. Cea de-a cincea zi, după Luna Nouă, are o anumită configuraţie astrală benefică, aspectul ei înlesnind „coborârea zeilor“ atunci când pandiţii pronunţă mantrele în preajma focurilor sacre yajna, ce se aprind cu acest prilej. În această conjunctură, divinităţile se manifestă prin energia subtilă dată de astre. În astfel de ocazii spiritele zeilor sunt cu noi şi influenţează pe cei care participăm la eveniment. Părerea mea este că locul cel mai bun pentru voi, de a face o astfel de căsătorie în ritual hindus, este aici în aria templelor. O pot oficia chiar eu.

Privesc pe Sangita, ea pe mine. Ne înţelegem imediat din ochi.

- Suntem întru totul de acord! Poimâine va fi ziua mult aşteptată. Vom reveni mâine după-amiază pentru a discuta toate cele necesare pentru căsătoria noastră, festivitatea matrimonială hindusă shadi, vivah.

- Spuneţi-mi câte persoane vă vor însoţi?

- Până mâine vom decide pe cine invităm. Dintre rude nu avem pe nimeni lângă noi, dar vom vedea. Eu am prieteni aici în Deoghar, familia domnului Sureshwar.

- Vă aştept deci mâine!

Ne despărţim de panditul Girdari cu gândul că de acum încep pregătirile căsătoriei noastre.

- Să-l vizităm pe Sureshwar chiar acum! o îndemn pe Sangita.

Luăm o motoricşă care ne duce la casa prietenului meu unde batem la uşă. Sureshwar ne iese în întâmpinare. Toţi ai casei sunt bucuroşi de surpriza revederii.

- Vă mulţumim că v-aţi gândit la noi! ne spune el cu entuziasm, după ce află scopul vizitei noastre. Dacă ne invitaţi, familia mea întreagă poate participa la nunta voastră.

- Sunteţi singurii care puteţi întruni rolul rudelor şi prietenilor noştri. Rudele Sangitei sunt în Kolkata, ale mele în România. Căsătoria noastră prin aceste locuri este neobişnuită. Practic nu avem când să-i anunţăm şi să le aşteptăm venirea. Timpul până la desfăşurarea unirii matrimoniale sacre, Sita Kalyanam, ne lasă doar două zile libere.

- Eu cred că mai este timp ca cei apropiaţi miresei să poată veni pentru a participa la acest eveniment. Puteţi suna imediat la Kolkata.

Sangita vorbeşte cu ai ei, în bengali, timp de câteva minute.

- Toţi vor să fie prezenţi! izbucneşte ea cu bucurie. Vor face tot posibilul să ia un tren cât mai curând! I-am anunţat unde ne găsesc la hotel, le-am relatat pe scurt planul căsătoriei noastre!

Ce veste minunată! Vom avea nuntaşi! Cei din partea Sangitei pentru mireasă, familia lui Sureshwar va reprezenta rudele mele, ale mirelui!

Ne continuăm cu efuziune discuţia. Se apropie ora prânzului. Sureshwar ne reţine la masă, prilej cu care nu încetăm să dezbatem tema zilei: vivah dintre Ramdas şi Sangita.

- Noi, ca invitaţi ai mirelui, îţi vom pregăti veşmântul în vederea căsătoriei! mă anunţă Sureshwar prin surprindere.

- Vă mulţumesc. Doream să vă consult asupra felului în care să mă îmbrac cu această ocazie.

- Lasă totul în grija noastră! mă asigură prietenul meu. În dimineaţa nunţii voi trimite un curier să-ţi aducă pachetul cu haine la hotel.

După dejun cu şi Sangita plecăm bucuroşi că Sureshwar şi ai săi au acceptat să fie oaspeţii noştri la nuntă.

A doua zi devreme ne grăbim să mergem din nou la temple. Pe pandit îl informăm privind invitaţi ce-i vom avea.

- Rudele Sangitei, 4 la număr, vin curând din Kolkata. Din partea mea participă domnul Sureshwar şi familia. Ei sunt din localitate. Vor fi 4-5 persoane.

- Prin urmare veţi fi cam 12 nuntaşi. La acest număr mic de persoane vă pot oferi o anumită încăpere tocmai potrivită, în care se poate desfăşura vivah. Poftiţi vă rog să v-o arăt.

Panditul Girdari ne invită să intrăm într-o cameră din incinta templelor. De mărime medie, este numai bună pentru numărul viitorilor oaspeţi.

Cu această ocazie ne atrage atenţia asupra principalelor etape de urmat:

- Voi fi prezent aici mâine de la ora 4 şi jumătate după-amiază. La 5 voi începe ritualul. Sunt convins că grupările de invitaţi, fiind hinduşi, cunosc rolul ce trebuie să-l îndeplinească în timpul ritualului.

Putem acum părăsi incita templelor. Suntem bucuroşi că am lămurit cu panditul câte ceva din protocolul nunţii.

Reveniţi la hotel recepţionerul ne informează:

- Aţi primit un telefon de la Domnul Ramamurti. Vor sosi în această seară la Deoghar şi vă roagă să fiţi pregătiţi pentru a-i primi.

„Aduc cu ei rochia de mireasă a Sangitei şi alte lucruri trebuincioase unei nunţi hinduse“, mă gândesc eu.

Desfăşurarea rapidă a evenimentelor ne dă o stare alertă. Atât eu cât şi Sangita nu putem sta locului. După-amiaza zilei ne-o petrecem umblând ici şi colo prin oraş, pentru a ne umple timpul până la venirea rudelor ei.

După cină, către ora 6 suntem iarăşi la hotel. Aşteptăm împreună în camera Sangitei.

Nu trece prea mult timp până când auzim rumoare pe hol. Recunoaştem vocile. Le auzim din ce în ce mai aproape. Grupul urcă pe scări. Ieşim pe culoar... musafirii de la Kolkata sunt toţi prezenţi în faţa noastră.

Sangita este imediat îmbrăţişată, eu sunt felicitat cu strângeri de mâini.

S-a rezolvat şi cu cazarea. Mama Amita şi sora Sati vor sta în camera Sangitei. Domnul Ramamurti şi Sanjay au obţinut cameră separată.

Intrăm cu toţii în camera viitoarei mirese. Un bagaj este despachetat... o minunată rochie de mireasă iese la iveală.

Sangita izbucneşte în lacrimi de bucurie în timp ce mama încearcă să-i verifice măsura veşmântului. Este un moment fericit, care pune stăpânire pe noi, răscolindu-ne emoţiile.

- Va trebui să mergeţi în camerele voastre! Vrem să gătim mireasa... de probă.

Noi bărbaţii părăsim încăperea. Conduc pe domnul Ramamurti şi Sanjay înspre camera lor, care se află pe acelaşi etaj cu a mea.

- Stau acolo la capătul culoarului! Când terminaţi, de a vă aranja, daţi-mi de ştire.

După numai cinci minute aud uşoare bătăi în uşă.

- Ramdas, să mergem în oraş să căutam un costum de ginere pentru tine. Îl puteam lua din Kolkata, dar am dorit să ţi-l alegi singur.

- Totul este aranjat deja! Prietenul meu Sureshwar îmi va trimite veşmântul mâine dimineaţă.

- Aşa deci!? Ai prieteni de încredere prin aceste locuri.

- Pe Sureshwar îl ştiu de mulţi ani. El şi familia lui s-au oferit să fie reprezentanţii invitaţilor şi rudelor mele.

Dialogul îl purtăm mergând către camera Sangitei. Ajunşi, batem discret la uşă.

- Un moment! se aude vocea mamei. O pregătim pe Sangita! Mai avem puţin!

După câteva minute suntem lăsaţi să intrăm în încăpere.

Ceea ce văd întrece imaginaţia cea mai bogată... Sangita este îmbrăcată într-o rochie minunată, de culoare roşie, o nuanţă mai închisă. La gât poartă colierul de aur, mangala, purtător de noroc. Pe frunte are o diademă cu pietre preţioase. În jurul mijlocului îi este petrecută o eşarfă de culoare verde, aşa cum poartă zeiţa Sita în timpul ceremoniei căsătoriei ei cu Rama, Sita Kalyanam.

Domnul Ramamurti şi Sanjay sunt veseli peste măsură. Eu rămân pentru moment uimit de ceea ce am în faţa ochilor... iubita mea Sangita arată ca o zeiţă, aşa cum cred că şi-a imaginat a fi în toţi anii petrecuţi în rugăciuni. Credinţa ei dă roade.

- Gata pentru moment! ne anunţă doamna Amita zâmbind. O veţi putea admira pe zână cât doriţi în timpul nunţii. Sunteţi buni să ne lăsaţi?

După câteva minute doamna Amita şi Sangita ies şi ele pe culoar.

- Sati rămâne aici! ne spune mama. Este foarte obosită. Noi vom merge să mai cumpărăm câte ceva din cele de trebuinţă pentru festivitatea de mâine.

Nunta fetei face ca familia ei să fie perfect conştientă de sarcinile pe care le are în astfel de momente de excepţie.

Facem un tur al oraşului, timp în care cumpărăm felurite articole necesare nunţii. Într-un târziu revenim la hotel.

Ne retragem toţi în camere cu gândul unui somn adânc, acum, înaintea marelui eveniment de mâine. Nunta noastră va fi celebrată în acelaşi timp cu uniunea matrimonială a zeilor Rama şi Sita, Sita Kalyanam.

Ziua mult aşteptată a sosit. Către dimineaţă ne întâlnim cu toţii la micul dejun, pe la ora 8.

Curând primesc vestea, de la recepţie, că a sosit un curier care mi-a lasat un pachet.

- Sunt veşmintele trimise de Sureshwar. Le voi încerca mai târziu în camera mea. Vă rog să mă asistaţi la îmbrăcarea lor de probă! le spun eu celor doi bărbaţi.

După micul dejun îl sun la telefon pe Sureshwar. Îi mulţumesc pentru „pachetul“ ginerelui. Îi fac totodată cunoscute ultimele noutăţi, stabilirea încăperii unde va avea loc ceremonialul, precum şi venirea oaspeţilor miresei.

- Vom fi acolo pe la patru şi jumătate după-amiază! mă asigură prietenul meu.

Împreună cu domnul Ramamurti şi Sanjay urcăm în camera mea. Probez veşmântul de ginere. Este ca turnat pe mine.

- Te vom pregăti noi pentru diseară! mă încredinţează Sanjay.

Suntem într-o continuă mişcare. Batem în uşa camerei miresei.

- Puteţi intra! se aude vocea ei veselă.

- Să ieşim în oraş! ne îndeamnă domnul Ramamurti. Vom putea vedea şi noi locul oficierii căsătoriei şi pregăti cele ce mai sunt necesare.

Eu împreună cu Sangita îi îndrumăm, deoarece cunoaştem bine drumul.

Ajunşi în zona templelor ne iese în întâmpinare cel care are grijă, în timpul zilei, de camera matrimonială. Îi explicăm scopul vizitei noastre. Ne conduce în încăperea unde panditul Girdari va oficia căsătoria.

Făcându-şi privirea roată, tatăl miresei evaluează ce ar mai trebui de făcut. Dă instrucţiuni îngrijitorului camerei:

- După ceremonial, petrecerea nunţii va avea loc aici. Vă rog să ne aduceţi două mese mari pe care vor fi aranjate mâncărurile pentru oaspeţi.

Reveniţi în oraş constatăm că este deja ora prânzului. Păşim pragul unui restaurant care pare cunoscut domnului Ramamurti.

- Ultima oară, când am fost aici, am rămas plăcut impresionat de prestaţie! ne informează el.

- Unde este domnul Yadav? i se adresează unui ospătar.

- Un moment, sir!

Curând apare patronul, un om pântecos şi mic de statură.

- Domnul Ramamurti!? Ce surpiză! Mă bucur că aţi venit pe la noi! Dar luaţi loc la mese! invită el grupul nostru.

Toţi ne aşezăm cu excepţia domnului Ramamurti care se retrage mai deoparte cu patronul. Ascultând vorbele ce i se spun, acesta îl aprobă dând tot timpul afirmativ din cap.

- Am aranjat întregul serviciu pentru party. Pe la ora 6, după ce ceremonialul panditului se va încheia, domnul Yadav va trimite curierii cu cele comandate.

De acum totul este gata. Nu rămâne decât să aşteptăm ora mult dorită.

- Ar fi bine să ne odihnim, ne sugerează tatăl Sangitei. Va fi obositor. Este bine dacă reuşiti să dormiţi o oră-două. Pe la ora 3 şi jumătate vom începe pregătirea mirelui. De mireasă se vor ocupa, mai devreme, Amita şi Sati. Împodobirea ei este mai migăloasă.

La ora stabilită primesc în cameră pe îndrumătorii mei, pentru a fi îmbrăcat corespunzător evenimentului.

Aranjatul meu este destul de simplu. Prietenul meu Sureshwar ştiind că sunt devotat zeului Rama, mi-a trimis îmbrăcămintea adecvată.

Port haine de culoare galbenă. Am un coif regal, aşa cum se obişnuieşte la hinduşi în astfel de ocazii, doar că al meu are tendinţa de a-l egala pe cel purtat de prinţul Rama, în timpul căsătoriei lui cu Sita.

- Deşi este de sorginte divină şi va deveni ulterior rege, zeul Rama a purtat o îmbrăcăminte simplă, la ceremonia căsătoriei sale cu Sita. Poate alţi miri hinduşi să fie mai împodobiţi, dar eu cred că prietenul tău Sureshwar ţi-a trimis exact ceea ce trebuie pentru oficierea unei căsătorii în stilul Sita Kalyanam.

Pe la ora 4 batem la uşa camerei miresei.

- Suntem aproape gata! ne răspunde doamna Sati.

- Grăbiţi-vă... nu mai avem decât o jumătate de oră!

Se întârzie.

- Aşa sunt toate miresele din lume! spune zâmbind a scuză domnul Ramamurti. Timpul de împodobire le pare că este mereu scurt.

Cu zece minute înainte de ora 4 şi jumătate suntem gata de plecare. Toţi cinci încăpem într-un taxi care în scurt timp ajunge în aria templelor, care de acum vor fi inexorabil legate de viaţa noastră.

Se lasă înserarea. Cum ajungem la locul dorit, o zărim pe gazda noastră, panditul Girdari, care ne întâmpină cu voioşie.

După vreo zece minute soseşte grupul condus de Sureshwar. Ca mire mă alătur lor. Sangita rămâne în grupul ei, cel al miresei.

Este aproape ora 5. Observ că panditul Girdari a făcut pregătirile preliminare.

În mijlocul camerei este aranjat locul de oficiere. Pe o mică platformă improvizată din pietre, se află containerul care va conţine focul sacru al nunţii noastre. Câteva pături, pe care ne vom aşeza, sunt întinse de jur împrejur.

Îl vad pe viitorul meu socru cum conversează cu Sureshwar asupra secvenţelor participării optime a celor două grupuri, cu funcţii separate, cel al miresei şi cel al mirelui. Cei doi discută apoi cu panditul pentru a se asigura de corectitudinea intervenţiilor lor în timpul ritualului hindus.

Toţi suntem pregătiţi pentru începerea ritualului nunţii. Deja grupul lui Sureshwar, reprezentând mirele, aşteaptă afară momentul propice când va fi invitat să intre, conform regulilor matrimoniale hinduse.

De acum întreaga ceremonie se află sub conducerea panditului Girdari. Eu şi Sangita primim primele instrucţiuni de urmat.

Ghirlandele, prin care mirele şi mireasa indică acceptarea partenerului, sunt pregătite. Mie şi Sangitei panditul ne face semn să fim gata. Ritualul ce urmează se numeşte jayamala.

Sangita îmi aşează în jurul gâtului, cu multă graţie o frumoasă ghirlandă de flori proaspete. La rândul meu, am şi eu o mala asemănătoare, pe care tandru o petrec pe după gâtul miresei.

Acest gest al miresei de a oferi ghirlanda de flori partenerului ei, vesteşte că ritualul în sine a început. Este un semn de primire a grupului mirelui. Toţi cei din grupul lui Sureshwar sunt anuntaţi afară că a sosit momentul să intre, fiind de acum invitaţi „oficial“ la nuntă.

Panditul îmi indică apoi ceea ce se cheamă asan, adică să-mi iau locul potrivit. Primesc acman, apa sacră pe care o beau, apoi urmează madhupark, amestecul de miere şi lapte bătut, pe care îl mănânc. Sunt semne ce urează bun venit mirelui, în viaţa de familie, care are urcuşurile şi coborâşurile ei.

Apoi domnul Ramamurti şi soţia o aduc pe Sangita lângă mine. Împreună îmi predau mireasa şi cu acest gest responsabilitatea lor este dată mirelui. Actul se numeşte kanyadan.

Este timpul ca panditul Girdari să aprindă focul sacrificial, havan, prin frecarea a două beţe. Sangita ia loc în faţa mea, doar focul ne desparte. Urmează momentul cel mai semnificativ al serii.

Deasupra flăcării sacre, iau uşor mâna miresei în mâna mea. În acelaşi timp promit să-mi iau responsabilităţile de soţ faţă de viitoarea mea soţie. Etapa hastagrahan ne uneşte mâinile deasupra focului sacru.

Sanjay, care are funcţia de frate al miresei, se apleacă şi ia piciorul drept al Sangitei şi-l pune pe una din pietre. Shila rohan, această parte a ritualului matrimonial, îmi dă voie să întreb mireasa:

- Vei fi tare ca piatra şi vei înfrunta cu curaj toate dificultăţile vieţii?

- Da! răspunde Sangita.

Urmează laja havan ce ne cuprinde prin înţelepciunea ei. Eu şi Sangita aruncăm în focul sacru bobiţe de orez basmati şi de porumb de floricele, acestea din urmă, prin contactul cu focul se desfac imediat, devenind floricele de porumb. Este un mod de a exprima relativitatea trăirilor vieţii. Partenerii învaţă să fie optimişti şi să ştie că problemele arzătoare ale vieţii se pot transforma în flori, sau pot sfârşi întocmai ca bobiţele de orez care dau un miros plăcut după ardere.

Prin parikrama se defineşte rolul femeii în viaţa cuplului. Mireasa şi mirele înconjoară de patru ori locul unde arde focul, mireasa fiind în frunte. Aceasta semnifică rolul conducător al soţiei în treburile interne ale casei.

A sosit momentul de a aplica sindur, pudra roşie. Sangita îşi desface în două părul pe mijlocul capului, după care eu presar pudra pe această „cărare“, gestul indicând că fata este de acum căsătorită.

Apoi eu şi Sangita facem împreună cei şapte paşi, saptapadi. De data aceasta eu sunt în frunte, simbolizând faptul că bărbatul este cel care conduce activităţile din exteriorul casei. Cu fiecare pas fac o promisiune pentru noua mea familie; îmi iau responsabilităţile pentru hrană, vigoare, prosperitate, veselie, urmaşi, comportare plăcută şi prietenie cu partenera de viaţă.

Ritualul se încheie cu hridaya sparsh, fuziunea inimilor. Amândoi promitem să avem o viziune comună în viitor şi credinţă unul pentru celălalt.

Căsătoria religioasă este de acum încheiată. Oaspeţii se grăbesc să ne facă urări, primim ceea ce se cheamă vivah ki badhai, felicitări cu ocazia căsătoriei. Invitaţii ne oferă cadouri şi flori.

Mai este un pas pe care, eu şi Sangita, trebuie să îl îndeplinim. Gestul Druva darshan prin care privim Steaua Polară. Momentul semnifică dorinţa noastră de a fi stabili ca astrul ceresc şi de a ţinti cu mintea către infinit, aceasta fiind soluţia de a evita să ne pierdem în mărunţişurile vieţii.

Exprimă de asemenea transcendenţa căsătoriei noastre, faptul că avem o legătură eternă a sufletelor, o uniune care se reînnoieşte cu fiecare încarnare.

Sangita este la stânga mea, o cuprind de mijloc arătându-i steaua. Pentru prima dată mireasa mă lasă să o sărut pe gură. Este sărutul sufletelor noastre îngemănate.

La întoarcere în cameră găsim mesele pline de mâncăruri alese şi dulciurile cele mai aromate. Socrul meu este ocupat cu organizarea servitului oaspeţilor.

Chipul nostru şi al invitaţilor este luminat de fericire. Petrecem astfel până când oaspeţii dau semne că ar dori să se retragă. Unul câte unul îşi iau rămas bun.

Socrul meu plăteşte generos panditului Girdari, pentru serviciile făcute.

Am câteva cuvinte de spus „preotului“ nostru.

- Vă rog să rămână între dumneavoastră şi noi întregul eveniment al căsătoriei noastre. Ceea ce s-a întâmplat aici este ceva personal petrecut între mine şi Sangita. O căsătorie dintre o hindusă şi un creştin este ceva foarte rar. Viitorul va dovedi valenţele unor astfel de legături matrimoniale. Poate că exprimă o năzuinţă a omenirii, pentru atunci când vom fi toţi uniţi, fără deosebire de rasă şi religie, într-o viziune măreaţă care ne întregeşte ca fiinţe umane.

- Promit că va rămâne totul între noi şi Dumnezeu, Bhagavan! mă încredinţează panditul, după care îmi înmânează recipientul special în care arde mocnind focul sacru al căsătoriei noastre, îndeplinite după exemplul zeilor.

Ne luăm rămas bun de la panditul Girdari.

Luăm un taxi şi curând ajungem la hotel. Rudele Sangitei se retrag în camere.

În pragul uşii camerei mele, soţia mea îmi şopteşte:

- Vin la tine mai târziu.

- Bine. Te aştept.

Am timp să îmi schimb costumul de mire cu haine uşoare.

Aud bătăi în uşă. Este Sangita! Şi-a schimbat îmbrăcămintea, are părul lăsat pe umeri, zâmbeşte tot timpul. Ia loc pe pat alături de mine.

- Ce zi extraordinară! îi spun impresiile mele. Se pare că cei care cred cu tărie, într-o viziune deosebită a vieţii, reuşesc din plin, chiar dacă trec zeci de ani!

Îmi aprobă spusele, prin zâmbetul care îi înfloreşte în ochi.

Sangita îşi face de lucru prin camera mea punând în ordine diferite obiecte, luându-şi în serios rolul de soţie.

- Haide să ne odihnim în seara aceasta. Vom avea timp destul acasă să fim doar noi doi. Aş dori ca prima noastră noapte să o petrecem în camera ta, la Kolkata.

- Cum doreşti tu, dragul meu.

La uşă, o sărut pe obraz... dar nu rămân doar cu atât. Descopăr că soţia mea are slăbiciunea îmbrăţişărilor.

Dimineaţa, la micul dejun, socrul meu ne face o surpriză arătându-ne biletele de tren pe care le-a obţinut pentru Poorva Express, care va ajunge la Kolkata în după-amiaza zilei. Devreme, cu o motoricşă, mersese la Jasidih Junction, staţia de tren aflată la 10 Km de Deoghar, de unde ne-a procurat tichetele cu rezervare.

- Să ne pregătim de plecare! ne îndeamnă el. Deşi de obicei expresul are întârziere, este bine să fim totuşi la timp în gară.

Ne facem bagajele, plătim hotelul, ieşim.

În afară de valiză port cu mine containerul cu focul sacru al nunţii noastre.

Un taxi ne poartă timp de circa 30 de minute către gară, care este deja aglomerată. Nu apucăm să zăbovim prea mult aşteptând. Avem noroc, de data aceasta expresul vine la timp.

Urcăm, ne găsim lejer locurile rezervate. Eu şi Sangita stăm pe scaune alăturate. Din când în când o privesc în ochii-i pătrunzători în care descopăr tainele astrelor.

„Prezenţa ei este trezire. Simt că percepţia lumii îmi este din ce în ce mai acută. Cu toată experienţa mea în practicile yoga, să fiu împreună cu Sangita le întrece pe toate. Simt că exist într-o curgere a timpului care nu are sfârşit. Am intrat pe calea cea mare a unirii. Iubirea este yoga ultimă.“

Sosim în Kolkata. Întreaga familie luăm un taxi. Ajungând acasă, păşitul pragului îl fac cu un sentiment deosebit.

„De acum am familia mea, aici în India. De ani de zile caut să fiu adoptat de Mama India... iată că acum dorinţa mi s-a împlinit!“

- Ne întâlnim la cină, la ora 7! propune socrul meu.

Duc bagajele mele şi ale Sangitei în camera ei, care de acum va fi camera noastră.

Soţia mea intră smerită purtând, în mâna dreaptă, containerul nunţii noastre. Mă alătur ei când îl depune cu evlavie la baza statuii zeului Rama murmurând cuvinte de recunoştintă.

După călătoria obositoare de 6 ore, în sfârşit putem respira în voie. Mă întind pe patul odihnitor. Sangita ia loc în stânga mea, dă şi ea semne de oboseală. Se trage mai aproape de mine, îmi atinge braţul cu fruntea, curând adoarme.

Privesc la statuia zeului Rama, unde Sangita s-a închinat de când era copilă.

„Eşti mulţumit acum?“ îl întreb în gând. „Desigur că da! Iată că până la urmă i-ai înfăptuit dorinţa fetei care te-a venerat timp de 20 de ani!“

Cina pregătită de doamna Amita este frugală. Toţi ne grăbim să ne retragem în camerele noastre.

În dimineaţa următoare mă trezeşte glasul dulce al Sangitei. Tradiţia indiană, a respectului soţiei faţă de soţ, inspirată din viaţa de excepţie a zeilor hinduismului, nu se dezminte.

- Micul dejun este gata! mă îndeamnă ea să primesc tava pe care mi-o întinde pe pat.

- Mulţumesc honey, iubito! Nu sunt obişnuit să fiu răsfăţat astfel, dar promit că mă voi adapta.

Către ora 10 întreaga familie suntem în sufragerie. Toţi aşteaptă să afle de la noi, proaspeţii căsătoriţi, planurile noastre de viitor.

Domnul Ramamurti deschide discuţia:

- Nu ştim nimic despre intenţiile voastre de acum înainte. Unde veţi locui împreună... în India sau Australia?

- Babuji şi Ammaji! mă adresez eu pentru prima dată, domnului Ramamurti şi doamnei Amita, cu apelativele de respect pentru părinţi. Am fost purtaţi rapid de val, încât nici noi nu am discutat astfel de planuri. Eu va trebui să mă întorc în Sydney, să-mi continui studiile la universitate, începând cu luna martie a anului următor. Sunt student în ultimul an universitar, pe care îl voi finaliza în luna noiembrie. Acolo, în Australia, îi voi reglementa statutul soţiei. Va trebui să ne căsătorim legal, nu numai religios, aşa cum s-a petrecut aici în India. Ştiu că pentru Sangita ceea ce contează cel mai mult este căsătoria noastră făcută... în faţa zeilor. Dar va trebui să fim realişti. Societatea cere un statut civil legal între soţ şi soţie.

- Ce spun legile australiene referitor la aceasta? mă îndeamnă Babuji să fiu mai explicit.

- Pentru căsătoria civilă va trebui să-i fac chemare. Se aşteaptă cel puţin şase luni, poate chiar şi un an, ca uniunea civilă să aibă loc în Australia şi astfel Sangita să obţină rezidenţa permanentă în ţară. Acum să auzim şi părerea ei!

Soţia mea se uită când la mine când la părinţi.

- Este drept că Ramdas şi cu mine am considerat că stabilirea noastră într-un loc anume este de importanţă secundară, după căsătoria religioasă. Spun aceasta deoarece soţul meu este ca şi hindus, deşi creştinismul ortodox îi este religia în care s-a născut. Faptul că India îl atrage, ca o patrie, indică de fapt cărui mediu spiritual îi aparţine. Eu sunt convinsă că el doreşte să ne stabilim aici. Aşa cum l-am aşteptat mulţi ani, tot astfel pot să mai treacă cele câteva luni până îşi va termina studiile în Australia. Apoi el va veni să stea aici, cu noi.

Cele spuse sunt, în câteva cuvinte, sinteza discuţiilor. Toţi mă privesc pentru a-mi cunoaşte părerea.

- Sunt de acord cu cele spuse. Deşi şi în Australia am putea avea un viitor bun, totuşi aici în India este mediul cel mai potrivit să locuim împreună. Ce spun Babuji şi Ammaji?

Doamnei Amita îi dau lacrimile. Cu adâncă emoţie în glas, mărturiseşte:

- Noi am dori să rămâneţi să staţi aici cu noi. Sangita este singurul nostru copil. A pleca în Australia, să trăiască acolo, ne-ar răni sufletele!

Ammaji o cuprinde în braţe pe fata iubită. Sora Sati li se alătură.

De acum lucrurile sunt clare. Suntem toţi bucuroşi de concluziile la care am ajuns. Babuji şi Sanjay îmi strâng mâna.

- Mai aveţi destul timp până vă reîntoarce-ţi în Australia. De altfel nu veţi sta prea mult acolo, nouă luni vor trece repede! mă încurajează Sanjay.

O iau pe iubita mea de mână. Intrăm în camera noastră. Împreună îngenunchem cu recunoştinţă în faţa statuii zeului Rama.

În lunile care urmează îmi cunosc din ce în ce mai bine aleasa inimii. Multe seri, ore întregi, ni le petrecem împreună pe terasa clădirii, în contemplare, printre flori şi plante de busuioc. Cu Sangita în braţe miriadele de stele îmi par că sunt la o atingere de mână. Sărutul ei are misterul întregului infinit. Noaptea târziu, chiar şi din camera noastră, întinşi pe pat, putem vedea pe fereastră cerul înstelat.

„Oare în câte încarnări anterioare am fost împreună? În câte ne vom mai revedea? Am convingerea că am atins viaţa eternă, despre care se scrie în Biblie că este răsplata faptelor bune.“

Aproape seară de seară ne pierdem astfel în liniştea nopţii oraşului în care se aude mereu câte un cântec vesel... Kolkata este doar City of Joy.

- Ce mă voi face în Australia... fără tine?

În serile ce urmează, Sangita, cu multă perseverenţă, mă învaţă tehnici de meditaţie cum să intru în spaţiul mental cidakash şi astfel să-i simt prezenţa de la distanţă.

- Mă poţi contacta mental oricând! mă asigură ea. Pentru cei care pot accesa spaţiul mental infinit, nu există despărţire.

Suntem aşa de fericiţi încât nici nu observăm că este deja sfârşitul lunii februarie, atunci când eu trebuie să revin în Australia.

Îmi iau rămas bun de la noua mea familie.

- Voi fi cu tine în cidakash când doreşti! mă asigură draga mea, la aeroport.

Lacrimile despărţirii, cu care sunt obişnuit în cultura creştină din care fac parte, nu-şi mai au rostul acum, după ce am învăţat cum să simt prezenţa iubitei în planul subtil.

După doar nouă luni de zile vom fi iarăşi împreună, în carne şi oase, ca să ne adâncim în misterele nopţilor în Kolkata, oraşul veseliei.

* * *

Este trecut de mijlocul lunii decembrie, până reuşesc să-mi rezolv formalităţile legate de obţinerea licenţei universitare, deşi practic cursurile le-am terminat în noiembrie.

Cu gândul că de acum Kolkata va fi oraşul în care voi locui renunţ la garsoniera de stat, pe care o am în Riverwood.

Perspectiva de a părăsi definitiv Australia îmi creează o continuă stare de exaltare. Acum, la sfârşitul anului 2002, voi reveni în India, pentru a rămâne să trăiesc alături de Sangita, în familia lui Babuji.

Cu o săptămână înainte de plecare vorbesc la telefon cu Sangita. Îmi anunţ sosirea.

După escala în Singapore, aterizez în Kolkata cu gândul că o voi revedea imediat pe Sangita, după nouă luni de la despărţirea noastră fizică.

Cobor din avion, după care merg să îndeplinesc formalităţile de intrare în ţară. Acestea fiind terminate, îmi iau bagajul şi mă îndrept către ieşire.

Printre cei prezenţi îl recunosc imediat pe socrul meu care, spre surprinderea mea, este singur.

Babuji a reservat deja un taxi cu care parcurgem repede oraşul. Intensitatea emoţiilor revenirii în Kolkata face ca timpul de a ajunge la destinaţie să-mi pară cât o clipită.

Taxiul opreşte în faţa casei în care am plănuit să-mi desfăşor viaţa de acum înainte. Respir aerul proaspăt al revederii locului.

Abia intraţi în sufragerie, observ că toţi ai casei sunt prezenţi: soţia doamna Amita, sora Sati şi tânărul Sanjay... dar nu o văd pe Sangita.

- Unde este... ? întreb eu nerăbdător pe doamna Amita care se uită când la mine când la Babuji.

- Aceasta am dori să ştim şi noi cu mai multă precizie. Nu aş dori să-ţi prelungesc suferinţa care, precum observ, ţi s-a întipărit pe faţă. Îţi aduc la cunoştinţă că Sangita pur şi simplu... a dispărut.

- A dispărut!? Cum se poate aceasta? Cineva nu poate să se facă nevăzută, aşa... din senin!

- Ba se poate! Ai cunoscut-o bine pe fata mea. Ştii foarte bine cât de devotată era zeului Rama.

- Acum câteva zile. Pur şi simplu, în acea dimineaţă, Sangita nu se mai afla în camera ei. Fata mea a lăsat două scrisori închise, una pentru familie şi alta pentru tine.

Babuji îmi întinde un plic, de pe care citesc: „Lui Ramdas. Citeşte această scrisoare în camera noastră, singur. Sangita.“

Cu multă grijă pun plicul în buzunar, imaginându-mi că ating mâna iubitei mele.

Babuji mă priveşte lung. Îmi vede chipul răvăşit de emoţii, nu mai îndrăzneşte să articuleze nici un cuvânt.

„Dacă mi-a lăsat o scrisoare, Sangita a prevăzut în amănunt tot ce urma să se întâmple.“

- Haideţi în sufragerie, spun eu gazdei mele. Am nevoie de timp să pot realiza ce se întâmplă... să mă reculeg. Veştile primite sunt neobişnuite, îmi trebuie o vreme pentru cuprindere.

- Să ducem bagajele în cameră! îmi sugerează Sanjay. Cina va fi gata curând.

„Observ că întreaga familie nu este afectată de cele întâmplate. Ce cred ei despre toate acestea? Cum este posibil ca după doar câteva zile, de când Sangita nu mai este, ei să se comporte ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat? Ce atitudine faţă de viaţă poate fi aceasta?“

Întrebările mă năpădesc, acum când ştiu că sufletul îngemănat cu al meu, cel al iubitei mele Sangita, nu mai are un corp uman.

Va trebui să-mi reevaluez atitudinea faţă de ideea „morţii“, astfel ca gândurile negre să nu mă domine acum şi în viitor.

...Cuibul noastru pare neschimbat. Toate sunt la locul lor aşa cum le ştiam de anul trecut, dar parcă... statuia zeului Rama... are ceva deosebit!?

Îmi amintesc de legenda hindusă, din secolul al XVI-lea, descriind-o pe Mira Bai, prinţesa rajputană care prin devoţiunea sa de neegalat şi-a împlinit dragostea pentru zeul Krishna şi a transcens realitatea materială devenind una cu statuia lui.

„Fără doar şi poate aceasta s-a întâmplat! Sangita a dispărut absorbită de statuia zeului nostru adorat, Rama!“

Pun scrisoarea pe noptieră, dornic să mai reflectez asupra acestui timp de excepţie.

Mă alătur apoi celor din sufragerie, care sunt deja pregătiţi pentru cină. Masa este plină cu bucatele care par că reflectă o atmosferă de veselie, în loc de tristeţe.

- Ia loc! mă invită Babuji. Noi serbăm evenimentul plecării în transcendenţă al Sangitei. Puţini oameni în viaţă au reuşit să facă ceea ce a realizat fata noastră. Sunt convins că tu, care ai afinitate cu cultura hindusă, poţi înţelege de ce prilejul este mai degrabă bucurie decât tristeţe.

Am resentimente. Locul din stânga mea, unde de obicei stătea la masă Sangita, rămâne acum neocupat.

„Aşteptările mele, acumulate de nouă luni de zile, de când m-am despărţit de Sangita, sunt acum toate năruite. Mi-am imaginat atâtea trăiri pe care le voi avea alături de iubita mea încât afirmaţiile lui Babuji nu mă consolează.“

Cei prezenţi în jurul mesei schimbă cuvinte vesele, dar eu lăcrimez în sufletul meu. Îmi este greu să mă adaptez noilor circumstanţe.

„Sangita nu mai este! Ce se va întâmpla cu mine de acum înainte? M-a lăsat singur, deşi ştia cât o iubesc de mult!“

Cei prezenţi îmi observă emoţia întipărită pe faţă. Babuji le face semn tuturor să fie ponderaţi în exuberanţa cu care se comportă: „Cineva este trist datorită plecării Sangitei, respectaţi-i profunzimea sentimentelor!“, parcă le sugerează el tuturor, prin gesturi.

„Iată-ne pe toţi strânşi aici, numai cea pe care o iubesc cel mai mult lipseşte. Zeule Rama, de ce s-au întâmplat toate aceastea? Oare nu ţi-am fost destul de devotat? Sau poate ca ţi-am fost... prea devotat... dispariţia Sangitei poate fi o răsplată!“

Într-un târziu ne retragem în camerele noastre. Păşesc cu greutate către încăperea pe care am împărţit-o cu Sangita.

Deşi timpul petrecut împreună a fost scurt, mă leagă atâtea amintiri de această cameră mică. Îmi răsună în minte glasul ei... văd imaginile gesturilor ei... amintirile mă copleşesc.

„Sunt singur... singur! Sangita a plecat! Va putea oare până la urmă raţiunea să-mi domine emoţiile?“

Despachetez cele necesare pentru a dormi. Mă aşez pe pat imaginându-mi că Sangita se află în stânga mea, ca de obicei.

Mă aşez în poziţia obişnuită pentru contemplare, folosesc Taraka Mantra, formula mistică cea mai potrivită pentru un astfel de moment; zeul Rama îmi poate alina frământările. Cobor mental în profunzimi.

„Unde aş putea să-mi regăsesc sufletul îngemănat, decât în adâncurile minţii?“

Într-un târziu revin din meditaţie cu o singură dorinţă: „Trebuie neapărat s-o regăsesc pe Sangita! Sunt încredinţat că scrisoarea care mi-a lăsat-o, este călăuza care mă va conduce la ea.“

Sunt încredinţată că vei înţelege bine ce s-a întâmplat cu mine, dar sunt anumite lucruri pe care aş dori să le cunoşti scrise chiar de mâna mea.

A trebuit să plec. Iubirea noastră, care a cunoscut limitările materiei, trebuia să evolueze spiritual, să devină transcendentă. Numai în acest fel poate fi cu adevărat împlinită.

Ţi-am lăsat eşarfa mea verde, cea pe care am purtat-o în timpul rugăciunilor către zeul nostru Rama, precum şi la căsătoria noastră. Se află în sertarul ultim al noptierei mele. Din când în când poart-o petrecută în jurul gâtului. Vei avea parte de inspiraţie, te va călăuzi în tot ceea ce vei întreprinde în viitor.

„Iubita mea a ales calea metempsihozei, o trecere conştientă dintr-o formă a existenţei în alta, în vederea evoluţiei spirituale. Sangita a ajuns acolo unde aspir şi eu de fapt... să fiu una cu zeitatea adorată, Rama.“

Familia se adună veselă în jurul mesei. Toţi mă îndeamnă să servesc din bogăţia preparatelor. Am iarăşi sentimentul că serbăm ceva. Tatăl Sangitei expune esenţa tradiţiei în care crede şi pe care vădit o aplică şi în cazul de faţă.

- Noi suntem deosebit de fericiţi că zeul Rama a acceptat-o pe Sangita. Cultura hindusă, din care facem parte, îmbrăţişează credinţa prin care omul, cu o deosebită aspiraţie spirituală, are parte de unirea cu zeii.

Doresc să îmi clarific ideile. A pune cap la cap cele ştiute de mine cu cele cunoscute de familia Sangitei este ceea ce mă poate scoate din situaţia deosebită pe care o trăiesc.

Babuji îmi ghiceşte furtuna interioară prin care trec. Mă invită în atelierul său, locul nostru favorit de conversaţii.

- Mă bucur că v-aţi revenit oarecum după şocul aflării dispariţiei fetei mele. Cred că acum, după citirea scrisorii pe care v-a adresat-o, cele întâmplate le înţelegeţi cu mai mare claritate.

- Sangita mi-a lăsat o scrisoare foarte scurtă. Mesajul ei se referă mai mult la ce va fi, decât la trecut.

- Este firesc să fie aşa. Conform credinţei din hinduism spiritele nu mor. Există un progres continuu până când se atinge etapa finală, cea de unire cu divinul.

- Se pare că Sangita a atins-o! A fost absorbită în statuia zeului Rama, divinitatea familiei noastre.

- Din scrisoarea lăsată nouă, nu reiese că ar fi atins etapa ultimă a existenţei. Nu cunosc conţinutul epistolei adresate ţie.

- Precum mă aşteptam! Promisiunea revederii înseamnă revenire, deci faza de eliberare finală nu a fost atinsă.

Mă bucur că Babuji îmi confirmă ceea ce am înţeles şi eu: Sangita a plănuit să reapară. Oare în ce fel?

- Căile spiritului sunt greu de cunoscut. Aşa cum se ştie din tradiţia noastră, persoana dispărută din lumea materială are la îndemână universul subtil al existenţei. Ea poate interveni în viaţa celor rămaşi pe pământ. Cum, când, unde, rămâne de văzut.

- Ce credeţi că se va întâmpla de acum înainte, gândindu-vă la mine şi la Sangita?

- Te iubeşte foarte mult! Tocmai de aceea a plecat. A dorit să pregătească cele două karme, pentru încarnarea următoare. Cu timpul vei descoperi exact despre ce este vorba.

Ceea ce aud îmi confirmă aşteptările. Scopul urmărit de Sangita este pe măsura dispariţiei ei: transcende înţelegerea obişnuită.

Doamna Amita intră în atelier, ne serveşte ceai, tot aşa cum obişnuia să facă fiinţa mea iubită.

Tăcerea dintre noi mă predispune la reflecţie. „Sangita poate fi împreună cu noi chiar în momentul de faţă.“

- Să fie oare existenţa subtilă a Sangitei, cea care ne inspiră chiar în aceste momente? Este posibil ca ea să fie prezentă acum cu noi în atelier?

„Iată un punct de unde aş putea porni pentru a-mi redescoperi sufletul îngemănat. Trebuie să o caut în acele persoane care fac aceleaşi lucruri cum ar fi făcut ea: mă ajută să-mi îmbunătăţesc existenţa şi prin urmare karma. Dacă iubita mea trăieşte în planul subtil, dragostea ei va trebui să iasă la iveală prin a mă călăuzi în viaţa pe care o voi trăi de acum înainte.“

Discuţia cu Babuji mă aduce pe linia de plutire. Îmi dau seama că de acum am depăşit faza emoţională, raţiunea este în control: iubita nu m-a părăsit... mă invită la o existenţă care depăşeşte înţelegerea obişnuită.

„Sangita nu este pierdută, trebuie cumva s-o regăsesc într-o altă dimensiune a înţelegerii. Totul va depinde acum de mine.“

- Să revenim în sufragerie, îi sugerez lui Babuji. Am înţeles, cred eu, cele întâmplate. Va trebui să-mi pregătesc revenirea în Australia.

În după-amiaza zilei merg să-mi comand bilet de avion. Reuşesc să prind curse care vor zbura poimâine, în ajunul Anului Nou, din Kolkata în Singapore, apoi de acolo, cu un alt avion, voi zbura la Sydney.

Timp de două ore navighez pe Internet scriind emailuri. Cer ajutor prietenilor de a mă caza temporar până îmi găsesc casă undeva, în prezent fiind fără adăpost, acolo în Australia.

Reîntors acasă, mai dorm încă două nopţi în camera noastră. Simt de acum prezenţa energetică a Sangitei cum radiază din statuia zeului Rama.

Sunt încredinţat că dacă aş rămâne mai multe nopţi în cameră şi m-aş atinge de zeitate, s-ar întâmpla cu mine ca şi cu Sangita: voi dispare absorbit în statuie.

- Au fost ale Sangitei. În scrisoarea către noi ne-a rugat să ţi le dăm. În timp vei afla semnificaţia lor.

Toţi membrii familiei mă conduc la aeroport. Ne luăm rămas bun cu speranţa revederii.

Urcat în avion mă năpădesc gândurile revenirii mele în Australia. Cum mi se va revela oare existenţa transcendentă a Sangitei?

Toţi banii care mi-au mai rămas, sunt doar câteva sute de dolari. În situaţia mea nu-mi ajung decât pentru a supravieţui câteva zile, dacă voi locui undeva la un hotel.

Prietenii?... nici unul din Australia nu mi-a răspuns, până în prezent, că ar vrea să mă ajute în această situaţie critică.

Dar în schimb, din afara ei, se oferă să mă sprijine financiar, dacă le cer, credinciosul meu prieten Marius din România, precum şi buna doamnă Ruth din Argentina. Sunt sigur că Dumnezeu le-a pus deoparte acest merit, de a oferi o mână salvatoare unui om aflat pe drumuri, ca mine. În situaţie extremă va trebui să apelez la gestul lor de bunătate.

Condiţia în care mă găsesc este grea. Numai Dumnezeu mă poate salva. Totuşi, am credinţa fermă că lucrurile se vor rezolva.

Sangita mi-a dat speranţă că mă voi descurca în orice împrejurare. Tot ce trebuie să fac este să mă gândesc la ea. Eşarfa este rămăşiţa materială care mi-a lăsat-o. Purtatul ei mă va convinge că Sangita se află undeva. În tot ce voi face, de acum înainte, voi căuta să percep existenţa Sangitei şi posibilitatea ca ea să intervină în viaţa mea prezentă.

Avionul se îndreaptă către terminal. Stewardezele împrăştie soluţie antibacteriologică pe întregul spaţiu de călătorie.

Pasagerii îşi coboară bagajele de mână şi se pregătesc de ieşire. Uşa avionului se deschide, permiţând călătorilor să se îndrepte către zona de verificare a paşapoartelor.

La deskuri, unde ni se cer documentele de intrare legală în ţară, funcţionarul vamal îmi cercetează paşaportul australian. Totul este în regulă.

Mă îndrept către sala de colectare a bagajelor mari care vin pe bandă, apoi intru în zona de verificare a lor.

Vama australiană este vigilentă, ca de obicei. Pe cuponul de intrare în ţară declar că am alimente, food.

Recunosc pe vameşa de origine indiană, care îmi verifică conţinutul valizei. Priveşte fişa completată de mine. Mă întreabă:

- Este un cadou primit acolo. Tocmai de aceea l-am purtat cu mine. Desigur că aş putea obţine orez indian şi aici în Sydney, la supermarket.

- Produsul este ambalat, are termen de garanţie. Nu prezintă nici o problemă. Vă mulţumim. Îl puteţi lua cu dumneavoastră.

Vameşa zâmbeşte cu mulţumire. Se gândeşte probabil la aroma orezului indian basmati.

Mă îndrept către staţia de metrou. Cumpăr un bilet către city, centrul oraşului. Sunt foarte obosit. Vreau să găsesc un hotel sau casă de oaspeţi unde să mă pot odihni câteva ore până mâine dimineaţă.

La această oră metropola este în mare agitaţie; în noaptea Anului Nou, în zona dinspre port se află circa un milion de australieni. Mulţi se adună la Operă. De la miezul nopţii încep focurile de artificii.

Cobor la staţia Town Hall. Trag anevoie valiza după mine. Vreau să merg pe jos către staţia Central. Ştiu că pe acest traseu sunt o mulţime de case de oaspeţi, un fel de hoteluri mici care au drept clientelă turiştii ad hoc.

Întreb în diferite locuri dar, spre dezamăgirea mea, este imposibil să găsesc vreun pat liber. Un recepţioner mă informează că nu are rost să mai caut; toate hotelurile şi casele de oaspeţi sunt pline, în această noapte de sărbătoare, datorită numărului mare de turişti atraşi de posibilitatea petrecerii Anului Nou în Sydney.

Sunt nevoit să fac calea întoarsă. În drum către Opera întâlnesc câţiva dintre cei care în mod curent dorm noaptea pe străzile oraşului. Sunt cerşetorii profesionişti ai urbei.

Am încă speranţa că aş putea găsi totuşi un loc de dormit unde să plătesc. Mă încumet să-i întreb pe membrii unui astfel de grup, care îşi au sălaşul în faţa intrării unei biserici, de o astfel de posibilitate.

„Nu pot sta cu ei! Cine ştie ce oameni sunt? Eu am haine bune, bagaj, oamenii aceştia nu au nimic ce să piardă. Dacă mă asociez cu ei, ajung ca ei!“

La o mai atentă introspecţie, găsesc că mă aflu acum într-o situaţie mai critică decât cerşetorii fără casă ai oraşului. Ei cel puţin ştiu unde vor putea dormi peste noapte, o certitudine pe care eu nu o am.

Nu am altă alternativă, decât să-mi continui mersul către port, Sydney Harbour. Va fi acolo o mare mulţime de oameni, astfel sunt în siguranţă. Vrând-nevrând voi participa la evenimentul central al nopţii: focurile de artificii.

Pe drum întâlnesc grupuri vesele. Oamenii sunt care mai de care mai fistichiu înveşmântaţi. Se pare că eşarfa pe care o port la gât se încadrează bine în decor; sunt şi eu parte din pitorescul îmbrăcăminţii celor care parcurg noaptea străzile oraşului.

Deşi merg încet către port, ştiu că mă voi încadra în timp. Sosesc cu un sfert de oră înainte de evenimentul nopţii.

Mulţimea este adunată după staţia de metrou Circular Quay. De acolo se poate admira mai bine spectacolul.

„Ar trebui să nu mă amestec cu cei de acolo. Mă pot trezi cu poliţia care să mă aresteze sub bănuiala că aş putea fi terorist. Cine mai este ca mine, cărând o valiză grea, în noaptea Anului Nou, printr-o mare metropolă? Vederea mea într-o mulţime de oameni ar genera suspiciuni, mai ales că nu arăt deloc ca vagabonzii oraşului. În astfel de situaţii nu prea se stă la îndoială. Cu înfăţişarea mea mediteraneană, mă pot trezi în cătuşe, sub bănuiala că aş avea bombe în valiză, ba pot sfârşi şi mai rău.“

Rămân astfel pe partea dinspre oraş a gării de metrou. Pot urmări foarte bine şi de aici spectacolul rafalelor de artificii trase în toată aria portului.

Dar iată că evenimentul mult aşteptat a sosit. Se apropie miezul nopţii, se aud primele salve. O ploaie de scântei îmbracă cerul ca nişte girlande viu colorate.

Mulţimea de oameni reverberează cu panorama care ni se înfăţişează. Spectacolul este măreţ. Într-o regie deosebită, multiplele locuri de tragere îşi coordonează trimiterea artificiilor astfel încât cerul este luminat a giorno.

„Iată cum debutez în noul an! Grandoarea momentului intrării în anul 2003 nu este decât începutul unei noi perioade din viaţa mea.“

După circa o jumătate de oră spectacolul încetează. Oamenii se răspândesc în toate direcţiile. Este timpul să merg să găsesc un loc unde să pot aţipi. Mai sunt câteva ore bune până în zori.

Pornesc la pas către Martin Place unde ştiu nişte bănci care ar fi tocmai potrivite.

Mulţi dintre entuziaştii nopţii Anului Nou în Sydney vor rămâne totuşi pe străzi să petreacă toată noaptea.

Poliţia se află şi ea prezentă peste tot, voi fi astfel în siguranţă până dimineaţa.

Sunt deja frânt de oboseală. Ajuns la locul dorit îmi aleg o bancă tocmai bună. Mă acopăr cu scurta, somnul mă cuprinde curând.

Mijeşte de ziuă. Mă trezesc refrişat. Grupuri de tineri petrecăreţi încă mai hălăduiesc prin oraş. La această oră cei mai mulţi dintre ei sunt beţi zdravăn. În treacăt, unul mă atinge peste umăr.

- Eşti un vagabond! Eşti un pierdevară! Locuieşti pe stradă! strigă el la mine.

„Iată-mă cum am ajuns! Dar sunt la rădăcina începuturilor. Sunt pe străzi... de aici calea în viaţă nu poate fi decât ascendentă. Să vedem încotro sunt călăuzit de providenţă!“

Curând în Martin Place sosesc gunoierii oraşului pentru a face curăţenie după marea noapte de petrecere. Au cu ei o cisternă cu apă cu care intenţionează să spele pavajul.

„Cel mai bine este să reînnod legătura cu viaţa mea de dinainte de plecarea în India. Cel mai potrivit ar fi să merg la casa unde am locuit înainte şi să văd ce se poate întâmpla acolo.“

Este aproape ora 7, când oraşul este încă amorţit. Sosesc în Riverwood. Trag anevoie valiza după mine către vila unde am locuit.

La complexul de garsoniere unde am stat, am surpriza să întâlnesc pe fosta mea vecină, Tasha.

- Cezar! Unde ai dispărut? Ai plecat aşa pe neanunţate... nu ai mai dat nici un semn de viaţă. Noi vecinii nu ştim ce s-a întâmplat cu tine.

- Văd că porţi o eşarfă indiană la gât! Doreşti un ceai? Cred că nu ai servit micul dejun.

Tasha mă invită să iau loc pe o sofa pe când pregăteşte ceai, pâine şi miere. Breakfastul vine tocmai la momentul potrivit.

- Deocamdată nu am locuinţă. Noaptea trecută am dormit în Martin Place, pe o bancă.

- Deocamdată nimeni din Australia nu s-a oferit să mă ajute când s-a aflat că revin în Sydney şi am rămas fără locuinţă.

După micul dejun Tasha îmi sugerează să mergem să vorbim cu o cunoştinţă de-a ei, domnul Paul, care locuieşte la blocul vecin. Poate mi se va permite să dorm pe terasa de acolo.

Îl găsim pe domnul Paul în garsoniera sa de la etajul unu. Tasha îi explică situaţia în care mă aflu.

- Nu cred că-i vreo problemă! spune el. Voi vorbi cu Nora. Mobilierul este al ei.

Totul pare aranjat. Noaptea este cald în acest sezon. Nu voi avea probleme cu dormitul în aer liber.

Domnul Paul bate la uşa unei garsoniere de vis-à-vis şi vorbeşte cu o doamnă.

- Cezar, poţi dormi pe terasă până te aranjezi! mă informează el la revenire. Dacă ai nevoie de baie, vino la mine! Te poţi bărbieri sau face un duş.

Îi mulţumesc domnului Paul pentru ospitalitate. Îmi aduc valiza şi bagajul de mână, mă instalez pe o sofa.

„Iată deci că am un loc unde pot dormi. Providenţa se arată a fi cu mine.“

În jurul orei prânzului Nora îmi aduce ceva de mâncare. A aflat de situaţia mea, de la domnul Paul.

- Este moblierul meu pe care îl folosim numai ziua. Ştii... mai bem o cafea, mai stăm la o parolă. Dar noaptea este liber.

După-amiază reuşesc să dorm câteva ore. Sunt în curs de refacere după oboseala acumulată în ultimul timp.

Se lasă noaptea, toţi locatarii blocului s-au retras, mă pregătesc şi eu de dormit pe terasă. Am un somn profund.

Dimineaţa simt că mi-au revenit forţele. Pe la ora 8 domnul Paul vine să mă cheme să-i folosesc baia.

- După-amiază merg în oraş să-mi citesc emailurile. Poate am primit veşti care să mă scoată din această situaţie.

Spre prânz fac un tur prin împrejurimi. Tasha nu este acasă. Mă uit cu nostalgie la garsoniera mea, care acum este ocupată de altcineva.

„Ce viaţă plăcută am trăit aici! Şi iată unde am ajuns!... Dorm pe terasa unui bloc!“

Nu las regretele să mă cuprindă. Din garsonieră iese noul locatar, care după rasă pare a fi originar din insulele Pacificului.

- Este o poveste lungă. Am mers în India, unde speram să rămân. Dar a trebuit să mă întorc. Nu am deocamdată locuinţă. Dorm pe terasa blocului de vis-à-vis. Tasha, vecina pe care cred că o ştiţi, mi-a găsit acest loc.

Waisea mă invită la o plimbare. Aflu că este creştin dintr-o grupare neo-protestantă. Discutăm despre Biblie, Waisea este încântat de cunoştinţele mele în domeniu.

- Ştii ceva? Dormi la mine până îţi găseşti o nouă locuinţă. La noi în insule avem o tradiţie a ospitalităţii. Oaspeţii dorm în pat, pe când gazda doarme pe jos. Haide să-ţi iei lucrurile chiar acum. Te poţi muta imediat.

Revenirea mea la vechea locuinţă este ca şi cum aş intra în lumea minunilor. Noaptea trecută am dormit pe terasă, iată că acum mă aflu în casa unde am stat înainte. Numai Dumnezeu ştie ce mai poate urma.

Am veşti bune: un prieten din Wollongong, căruia îi scrisesem din India, referitor la întoarcerea mea în Australia, mă invită să stau cu familia lui. David este australian get-beget. Preferă însă să-i spun pe numele lui spiritual, Mounamurti.

Seara, întors la locuinţa lui Waisea, iau legătura prin telefon cu prietenul meu.

- Ramdas, vino să stai la noi. Sunt sigur că te vei aranja curând. Vin mâine să te iau cu maşina, pe la ora 7 seara.

Voi dormi doar o singură noapte în fosta mea locuinţă. Îi sunt adânc recunoscător lui Waisea. Îl informez despre plecarea mea de a doua zi.

- Cum am spus, poţi să mai stai la mine. Oricum, dacă prietenul tău din Wollongong are locuinţă mare, te vei simţi mai bine acolo.

A doua zi seara soseşte Mounamurti. Încărcăm în portbagaj puţinul ce-l am, ne luăm rămas bun de la gazdă.

Ajunşi în Wollongong, Margaret, soţia lui David, mă întâmpină cu voie bună.

Pe cei doi îi cunosc de mai mulţi ani, de pe vremea când încă nu erau căsătoriţi. Au pentru mine o cameră liberă, nemobilată, unde pot dormi confortabil pe o saltea.

- Ramdas, cred că te vei simţi bine aici. Suntem foarte nerăbdători să aflăm ce s-a întâmplat în aventurile tale din India. Noi te ştim plin de judecată. Ce ai făcut? Cum ai rămas aşa... pe drumuri?

- Nu ştiu dacă am puterea să vă povestesc. Trăiesc în vârtejul unor evenimente care cu greu pot fi relatate. Sunt aspecte sentimentale care depăşesc modul convenţional de gândire.

- Bine. Cum doreşti. Dacă sunt experienţe strict personale, nu insistăm să le aflăm.

Cei doi îmi povestesc despre faptul că de curând au deschis un centru în care se va preda yoga. Vor să mă aibă şi pe mine colaborator şi într-un fel consilier, pentru a-i sfătui cum să procedeze în aplicarea proiectului lor.

- Particip cu plăcere la ceea vreţi să întreprindeţi. Dar nu pot rămâne prea mult pe aici. Vreau să mă întorc în Sydney, deşi acum, aşa cum mă găsesc în prezent, pot lua viaţa de la început, oriunde în Australia. Averea mea se rezumă în prezent la o valiză şi un bagaj de mână, după cum aţi văzut.

Şederea mea de câteva zile în Wollongong a fost de bun augur. Între timp iau legătura cu Waisea pentru a reveni în Sydney. Prietenul meu, creştinul din insulele Solomon, mă aşteaptă.

- Am vorbit despre tine la gruparea de duminecă din care fac parte. Vor să te cunoască.

Sosit în Sydney, în ziua următoare merg la adunarea creştină. Participanţii sunt în majoritate originari din aceiaşi zonă a Pacificului ca şi Waisea.

Serviciul lor religios pare deosebit... pe lângă predicile ce cuprind faptele din Biblie, credincioşii dansează, în ritmul muzicii ce se cântă în timpul slujbei.

„Ce poate să urmeze de acum înainte? Am observat că vizitele în zonele unde am locuit în trecut dau roade.“

Îmi formez un plan. Sunt încredinţat că legea karmei va lucra pe tematica cea mai importantă a momentului: doresc să-mi găsesc o locuinţă a mea.

În ziua următoare plănuiesc să merg într-o altă arie a oraşului, în Chester Hill, unde am locuit cu mulţi ani în urmă.

Merg direct la panoul din zona comercială, cel ce conţine anunţuri comunitare. Acolo se pot găsi informaţii despre locuinţe de închiriat în zonă.

Citesc: „Căutăm coleg cu care să împărţim o vilă spaţioasă în Chester Hill. Preferăm pe cineva care este credincios creştin.“

Vila la care ajung este impresionantă. Pe doamna o găsesc singură, aşteptând sosirea mea.

Purtăm o discuţie pe teme de creştinism, Sylvia este încântată de cunoştinţele mele în domeniu.

- Se vede că vii din India... porţi la gât o eşarfă indiană. Vino să stai cu noi. Suntem 3 persoane, eu, soţul meu Shaun şi David, un prieten din aceeaşi biserică ca şi noi. Sunt convinsă că cei din casă se vor bucura de alegerea pe care am făcut-o. Cred că eşti persoana pe care o aşteptam.

Sylvia îmi arată camera liberă, acolo unde voi dormi. Nu are nici un fel de mobilier, doar o saltea. Este tot ceea ce am nevoie deocamdată. Am în schimb dulapuri încastrate în perete.

Revenit la locuinţa lui Waisea, acesta este încântat că mi-am găsit în sfârşit casa în care voi avea camera mea separată.

Astăzi merg să fac cerere de a primi locuinţă de stat. După nici patru săptămâni, primesc aprobarea. Mâine mă mut în garsonieră.

Realizez că nu m-a părăsit niciodată. De acum sunt pe deplin încredinţat că spiritul ei poate pătrunde în persoanele pe care le întâlnesc.

Sangita este cu mine. Nu-mi lipseşte. Mă veghează. O pot regăsi, începând cu toate succesele avute de la revenirea mea în Australia.

Sangita este iubita eternă. Sunt pregătit să o reîntâlnesc de acum încolo de-a lungul întregii mele vieţi. Sufletele îngemănate nu se pot despărţi.

Cântecul Sangitei a fost ca cel al lebedei, doar că dispariţia ei este o transcendenţă, o nouă experienţă în cidakash.

Noua mea locuinţă în Riverwood este mult mai spaţioasă decât cea veche. Pe lângă camera largă am şi o bucătărie elegantă precum şi dependinţe în stare foarte bună.

Două vaze lungi, din ciment, sunt încastrate în peretele exterior, în dreptul ferestrelor camerei principale. Încă din primele zile plantez în ele busuioc grecesc, urmându-mi crezul că această plantă poartă noroc celui care o îngrijeşte. Sunt conştient de asemenea că busuiocul, numit în India tulsi, dă sănătate locuitorilor casei unde se află.

Locul este liniştit. Atât vecinii cât şi împrejurimile sunt silenţioase. Am destul timp de studiu şi de reflectare asupra trăirilor mele recente din India şi Australia.

Până acum Sangita nu şi-a făcut cunoscută prezenţa, de acolo din tărâmul transcendent, decât în situaţii de scurtă durată. Analizându-mi viaţa din Australia, după ultima noastră despărţire, îmi dau seama că iubita mea a putut determina anumite persoane să mă ajute, în circumstanţele fortuite în care mă găseam. Participarea ei, alături de mine, în acele clipe de grea încercare, a fost ca apa vie pentru un însetat.

De acum înainte nutresc speranţa ca Sangita să-şi manifeste existenţa şi în alte moduri. Din cele ce cunosc din tradiţia hindusă, de la domnul Ramamurti, tatăl ei, şi din experienţa mea de până acum, sunt încredinţat că spiritul ei îşi va arăta prezenţa în situaţii mai concrete. Am ferma convingere că mai devreme sau mai târziu Sangita va reapare întrupată în fiinţă vie.

Îmi doresc atât de mult să o revăd încât, la scurt timp după ce mă instalez în noua locuinţă, mă angrenez cu ardore într-o sadhana care, cred eu, mă va purta către ţelul mult visat. Taraka Mantra este formula magică potrivită pentru a glorifica pe zeul Rama, năzuind că el îşi va revărsa graţia asupra mea, îndeplinindu-mi nădejdile. Adresându-mă acestei divinităţi hinduse, cu care Sangita este contopită în camera noastră din Kolkata, sunt convins că şi ea îmi va primi mesajul de iubire. Din când în când, printre şirul de cuvinte ale mantrei Om Shri Ram Jaya Ram Jaya Jaya Ram, mai adaug: „Sangita, te rog, întoarce-te!“

Trec astfel câteva luni. Sadhana urmată cu consecvenţă îmi aduce mici împliniri.

În unele nopţi am tresăriri stranii: parcă cineva m-a atins pe umăr, pe spate sau pe cap. Mă trezesc abia trăgându-mi răsuflarea, de parcă senzaţia a fost reală. În multe nopţi recit mantra chiar şi în somn.

De luni de zile, în mod intenţionat, nu am dat telefon familiei mele din Kolkata. Nu ştiu practic ce le-aş putea spune. Chiar şi dacă voi merge în India la sfârşitul acestui an, în noiembrie 2003, aşa cum intenţionez să fac, nu doresc să-i vizitez. Toţi ai casei îmi amintesc de clipele petrecute alături de Sangita... de absenţa ei. Deşi în mod logic rana mea ar trebui să fie vindecată, oricât m-aş strădui nu pot uita că vreau să o revăd pe cea care poartă sufletul îngemănat cu al meu. Sunt pe deplin convins că totul depinde doar de mine să o readuc cumva în planul material al existenţei. Acum nu am nici un dubiu că am luat legătura cu ea, cu cea care se află în planul transcendent.

Vreau să ajung iarăşi la Deoghar, acolo unde am făcut amândoi legământul sufletelor noastre îngemănate. Mergând pe urmele lăsate de noi în trecut ştiu că aş putea reactiva anumite energii care m-ar putea ajuta în proiectul meu. Festivităţile de la Rikhia, lângă Deoghar, mă vor conecta şi mai puternic cu zeii Indiei.

Acolo se va serba din nou Sita Kalyanam, nunta simbolică dintre zeii Rama şi Sita, paradigma cuplului ideal la hinduşi, precum şi Sat Chandi Mahayajna/ Mahayagya, o adorare a mamei universale, Shakti, cunoscută popular sub numele Chandi. Concomitent, organizatorii au programat şi Raja Suya, consacrarea unui rajah indian, prin care regele nu este ales de către oameni, ci este investit cu această calitate de conducător de către Divin, un eveniment unic petrecut în epoca modernă. Conform tradiţiei, ultima Raja Suya s-a petrecut pe vremea vieţii pământeşti a zeului Krishna, al optulea avatar al zeului Vishnu. Această dată este marcată aproximativ în anul 3212 î.e.n., aşa cred anumiţi cercetători în domeniu.

Este deja sfârşitul lunii octombrie. În mod surprinzător primesc un telefon de la tatăl Sangitei.

- Mulţumim lui Bhagavan, suntem sănătoşi. Te vom vedea anul acesta în India?

- Voi fi la Kolkata în noiembrie, în ziua de 11. Să văd ce timp am la dispoziţie... poate voi trece să vă văd.

- ...Este legat de... Sangita... Am convingerea că spiritul ei... a descins... deja... în cineva... de aici...

...Mi se taie răsuflarea... Domnul Ramamurti, cu câteva cuvinte, îmi aduce vestea cea mare.

- Cum? În ce împrejurare? Vă rog să îmi spuneţi cât mai multe…! afirm cu vocea tremurândă.

- Acum nu îţi pot explica mai mult. Evenimentului i-a trebuit timp ca să se producă. Amănuntele trebuie să le discutăm în linişte. Dă-ne de ştire cu câteva zile înainte, de sosirea ta la Kolkata! La revedere!

...Vestea primită le întrece pe toate. De luni de zile de când urmez sadhana cu Taraka Mantra, tot sper ca proiectul meu, de revedere a iubitei în acest plan material al pământenilor să se împlinească, fără să întrezăresc însă vreo materializare concretă a lui, deşi acele tresăriri nocturne sunt convins că au fost generate chiar de Sangita.

De acum situaţia este cu totul alta. Spusele tatălui ei mă proiectează brusc din lumea speranţei în cea a certitudinilor.

„O, iubito! Te-ai îndurat de mine! Zeule Rama, îţi reverşi graţia asupra mea! Doamne, nu am cuvinte să-Ţi mulţumesc!“

Zilele pe care le mai petrec în Sydney parcă au acum o altă încărcătură emoţională.

Sunt extrem de meticulos în a-mi pregăti bagajul, conştient fiind că-mi este dat să o reîntâlnesc pe Sangita. Eu, care de multe ori evit de a atinge lucrurile care îmi amintesc de ea, acum le dezmierd cu gingăşie, le adun cu grijă şi le împachetez cu gândul la posibila noastră revedere.

Printre ele se află fireşte şi eşarfa verde, pe care mi-a lăsat-o ca o legătură materială existentă continuu între noi. Sunt încredinţat că acolo, în India, această lucrătură fină din mătase ne va uşura recunoaşterea.

Cu două zile înainte de plecare îl sun pe Babuji pentru a-i face cunoscută cursa cu care voi sosi în India, via Bangkok.

După escala din Thailanda, avionul aterizează la Kolkata. În emisfera nordică mă întâmpină plăcuta iarnă a zonei tropicale: ziua are o temperatură optimă, dar noaptea este răcoare.

La ieşirea din vamă îl recunosc imediat pe Babuji. Un taxiu ne poartă pe drumul cunoscut până acasă. Nu schimbăm decât câteva vorbe uzuale, neîndrăznind să aduc în discuţie nimic despre Sangita.

La intrarea în imobil ne întâmpină imediat Sanjay, nepotul doamnei Amita. Tânărul pare acum mai matur. Şi-a lăsat mustaţă, are alura unui bărbat serios. Mă salută respectuos, îmi preia bagajul cu care se îndreaptă înspre sufragerie.

Aici îi întâlnesc pe ceilalţi membri ai familiei: doamna Amita, mama Sangitei şi Sati, sora domnului Ramamurti. La revederea mea surprind în ochii celor două femei câteva lacrimi de fericire, dar când se văd descoperite dispar imediat în bucătărie.

- M-aş bucura dacă ai considera că aici te afli iarăşi acasă. Vrei să mergi în cameră să-ţi despachetezi lucrurile? Ne revedem pentru cină după circa o jumătate de oră? mi se adresează Babuji.

Odată păşit pragul îi aduc omagiul meu zeului Rama, închinându-mă statuii care se află tot în locul în care o ştiam. Cuprind cu privirea toată încăperea. Constat că aproape toate lucrurile sunt aşa cum le-am lăsat.

Mă întind pe pat pentru a mă reculege. Moliciunea locului în care am dormit cu Sangita de nenumărate ori mă cuprinde şi mă mângâie. Amintirile emoţiilor simţite alături de fiinţa dragă îmi sunt vii.

„Oare este posibil ca traiul ce l-am avut cu iubita mea să reînvie? Sufletele noastre să se revadă iarăşi în această lume materială? Iubirea noastră să înflorească la fel ca în trecut?“

Deschizând uşa dulapului de haine, sunt învăluit de o adiere suavă ce-mi aduce aminte de prezenţa Sangitei. Cu multă atenţie le răsfir pentru a le simţi şi recunoaşte, dar printre ele constat… că sunt unele... pe care nu le ştiu.

La ora stabilită ne strângem toţi la cină. Spre surprinderea mea locul din jurul mesei, destinat în trecut Sangitei, rămâne neocupat... pare că este în aşteptarea celei căreia îi aparţine. Îl privesc pe domnul Ramamurti întrebător; acesta îmi confirmă gândul printr-un gest afirmativ, care ar vrea să spună: „Este gol în acest moment, dar are un ocupant!“

Retras în cameră simt cu adevărat oboseala acumulată în urma călătoriei cu avioanele din Sydney până în Kolkata.

Îmi las trupul greu de neodihnă să alunece pe pat în locul devenit obişnuinţă în timpul fericirii noastre.

Somnul mă cuprinde repede. Petrec o noapte bogată în imagini ale unor vise trăite până la cel mai mic detaliu. Din când în când mă trezesc la atingeri catifelate, iubitoare, dătătoare de pace dar şi de fioruri dorite, ca un ecou al celor simţite în Sydney. Senzaţiile tactile sunt însoţite de şoapte mângâietoare şi reverberaţii de sunete. O voce cu timbru cunoscut îmi mângâie auzul în somn, dar încetează în momentul în care mă trezesc.

„Ea este! Sangita îşi anunţă prezenţa-i! Nu trebuie să mă tem! Ceea ce trăiesc nu sunt coşmaruri ci semne de bun sosit în cuibul nostru!“

Noaptea trece ca o alinare. Dimineaţa întreaga familie este aşezată în jurul mesei, la micul dejun. Le relatez stările mele minunate din noaptea precedentă.

- Şi noi am trecut prin astfel de momente! Dar ele au încetat cam de când Tulsi a venit în casa noastră! mă linişteşte Ammaji.

- Îţi voi spune totul! mă asigură Babuji. Vom merge în atelier unde în linişte îţi voi împărtăşi modalitatea prin care Sangita a revenit printre noi.

Este ceea ce şi facem după micul dejun. Babuji mă conduce în atelierul său de silpi artist, acolo unde în trecutul nu foarte îndepărtat îi ascultam cu nesaţ vorbele înţelepte.

Camera pare aproape neschimbată, aşa cum o ştiam când am văzut-o ultima oară... rafturi, statui de zei, materiale, unelte.

- Ia loc! mă invită gazda. Voi trece direct la subiect. Îmi dau seama cât de nerăbdător eşti să afli ce se întâmplă de fapt. Ceea ce ţi-am comunicat la telefon, atunci când erai în Australia, nu este o ştire obişnuită. De cea mai mare importanţă este faptul că eu cred... noi credem... că spiritul Sangitei a descins deja în cineva! Altfel spus... Sangita este încarnată, trăieşte!

- Vă rog să-mi relataţi în detaliu toate câte s-au petrecut după plecarea mea din Kolkata anul trecut, în ajunul Anului Nou.

- ...Chiar a doua zi după ce ai părăsit oraşul, era Kalpataru, adică ziua de 1 ianuarie. În tradiţia noastră spirituală începutul anului are un rol deosebit, noi hinduşii credem că modul în care îţi petreci această zi îţi influenţeză felul în care se desfăşoară evenimentele întregului an. Tocmai de aceea de Anul Nou am început o serie de rugăciuni speciale pentru a o readuce pe Sangita în planul material, a o face să se întrupeze. Am urmat într-un fel calea pe care a parcurs-o ea, a rugăciunii, adică japa cu o mantră specială, pentru a-şi materializa dorinţa de a avea un soţ deosebit, ceea ce s-a şi întâmplat, după 20 de ani de închinare către zeul Rama. Rezultatul sadhanei Sangitei a fost, precum îl ştii, întâlnirea, dragostea şi căsătoria voastră. Astfel de acte devoţionale continui să le practic şi în prezent.

- Şi eu am întreprins ceva, acolo, în Sydney! mă grăbesc să-mi destăinui faptele, la rândul meu. După ce am obţinut locuinţă, la începutul anului, am urmat zi de zi japa cu Taraka Mantra, o rostire repetitivă a acestei mantre, făcută cu multă ardoare, tot cu acelaşi scop, cel de a o readuce pe Sangita în planul nostru fizic, într-un corp omenesc. Singurul succes, ca să spun aşa, sunt acele experienţe nocturne când, în somn fiind, sunt „atins“ de cineva care vrea să-şi facă cunoscută prezenţa. Fără doar şi poate este Sangita! Se vede totuşi că sadhana mea nu a avut prea mare putere. Dar în cazul dumneavoastră, care cunoaşteţi metode mai eficiente decât mine, situaţia este alta... Vă rog frumos să-mi iertaţi întreruperea şi să continuaţi!

- La câteva luni după ziua Kalpataru primesc un telefon de la fratele meu Vijay care locuieşte în orăşelul Sahibganj, în statul Jharkhand. Eu şi sora mea Sati suntem născuţi în această localitate aflată pe un cot al Gangelui. Mă ruga să o primesc la Kolkata, adică la noi, pe nepoata lui... Tulsi. Fata este fiica băiatului său, Chaturanand Ojha. Tânăra abia împlinise 21 de ani în octombrie anul trecut, fiind născută în anul 1981.

Ammaji ne aduce ceaiurile. Bem cu plăcere din infuzia aromată şi îndulcită. Ne mai înviorăm un pic.

- Tulsi a sosit în Kolkata după câteva luni de la începerea anului şcolar! Mergea des să viziteze University of Calcutta, voia să se familiarizeze cu mediul de studiu, cu clădirile, cu sălile, cu programa, pentru viitor când se va hotărâ să urmeze cursurile ce şi le va alege.

- Spuneţi-mi câteva cuvinte despre această fată! îl rog eu pe Babuji, fiind de acum convins că noul personaj este participant direct la cele ce ni se întâmplă.

- Tulsi îi seamănă destul de mult Sangitei. Camera voastră fiind liberă, nepoata mea s-a instalat acolo chiar din prima zi a venirii ei.

- Nu s-ar putea spune că este o încăpere neocupată, ştiind că statuia zeului Rama se află acolo. În plus Sangita însăşi este parte din ea!

- Tocmai aceste caracteristici au avut o mare importanţă, aşa cum am constatat şi eu ulterior. Deşi ritualurile pe care le-am înfăptuit nu au fost direcţionate către o persoană anume care să primească spiritul Sangitei, în această cameră exista puterea cea mai mare pentru a se îndeplini planul meu. Imediat după venirea ei, Tulsi se comporta firesc, integrându-se perfect în ambient. La scurt timp după ce şi-a început viaţa ei în comun cu a noastră, surprinderea noastră a fost foarte mare... găseam din ce în ce mai multe asemănări între personalitatea ei şi cea a Sangitei. Cu alte cuvinte, treptat, treptat spiritul Sangitei şi-a găsit sălaş alături de cel al lui Tulsi, astfel că în prezent pot spune fără ezitare că fata mea... este încarnată... trăieşte!

„Iubita mea... este în viaţă, pe Pământ! Putem relua clipele minunate din care ne-am hrănit în trecut! Doamne, cât Îţi sunt de recunoscător!“

Babuji mă lasă preţ de câteva minute să realizez importanţa veştilor relatate.

Încerc să-mi imaginez momentele de fericire viitoare pe care le voi trăi alături de Sangita... dar totuşi... realizez că... sunt nişte probleme.

Situaţia în care mă aflu mă proiectează clar în lumea dilemelor. Mă gândesc că de acum, ştiind că Sangita este astfel prezentă pe tărâmul nostru, va trebui să mă adaptez complexităţii situaţiei create, aceea că ea nu vieţuieşte singură în învelişul uman ce-i adăposteşte spiritul. O altă entitate va fi participantă activă la legătura noastră.

„Deci... trebuie... să intru în contact şi cu spiritul gazdă, cel al tinerei Tulsi, care acum este purtătoare a sufletului cu care sunt îngemănat.“

- Eu... ce voi face? Sunt căsătorit cu Sangita, care în prezent împarte corpul fizic cu nepoata ei, Tulsi! Mai precis, este primită ca „musafir“, pot spune, într-un trup care aparţine altcuiva!

Babuji tace, gândindu-se la noua situaţie ivită. Dacă lui îi este mai uşor să se adapteze noilor condiţii, ştiind că Tulsi îi este nepoată, cazul meu, de soţ al Sangitei, este cu totul aparte.

Fără să-mi dea un răspuns, Babuji îmi face semn către uşă, ar dori să revenim în sufragerie.

- A plecat la Sahibganj, urmează ca de acolo să meargă la Deoghar, apoi la Rikhia, pentru a participa la festivităţile programate în această perioadă a anului, între 24-28 noiembrie. De când are în ea şi spiritul Sangitei a îmbrăţişat noi preocupări legate mai ales de... spiritualitate.

Pentru mine, de acum, relaţiile viitoare cu Sangita apar într-o altă perspectivă. Sunt pus în faţa unei întâmplări de necrezut. Până când nu voi defini ceea ce reprezintă noua entitate Tulsi-Sangita, încadrarea mea în proximitatea lor va crea multe necunoscute.

- Vreau să plec curând la Deoghar! îl anunţ eu pe Babuji pe când intrăm în sufragerie.

Cei ai casei se află toţi împreună, aşteptând câteva cuvinte din partea noastră, prin care să le ilustrăm conversaţia avută în atelier.

- Ramdas va pleca! anunţă Babuji. Doreşte să o întâlnească pe Tulsi, să-şi lămurească astfel nedumeririle privind întoarcerea Sangitei. Vreau să-l sun pe fratele meu la Sahibganj să aflu dacă ea mai este acolo!

După o scurtă convorbire telefonică în hindi, limba maternă a domnului Ramamurti, aflăm noutăţile:

- Tulsi se află deja la Rikhia! Este cazată chiar acolo în clădirile din complexul aşramului.

- Voi pleca poimâine! Am timp să mă odihnesc şi să obţin un bilet de tren pentru dimineaţă la Poorva Express, la ora 9 şi câteva minute. Este transportul cel mai bun pe calea ferată până la Jasidih Junction, cel mai apropiat nod de circulaţie feroviară care deserveşte orăşelul Deoghar. Voi ajunge pe la ora 2 după-amiază la Rikhia.

Pe chipurile celor prezenţi citesc înduioşare şi mulţumire, înţeleg că sunt întru totul de acord cu planurile mele. În scurt timp plec la agenţia de voiaj care deserveşte turiştii străini, în Kolkata. Obţin un bilet la clasa AC II, o rezervare confortabilă după standardele din India.

După prânz dorm câteva ore. Mă simt complet refăcut. Pot să confrunt mai liniştit noutăţile. Apar întrebări peste întrebări. Pe unele îndrăznesc să i le pun lui Babuji:

- Cum pot s-o identific pe Sangita în noua ei înfăţişare? Ce ştie Tulsi despre mine?

- De aceste lucruri să nu-ţi faci griji! Dacă ea este cea pe care ai aşteptat-o, vă veţi recunoaşte. Sufletele îngemănate nu dau niciodată greş. Lui Tulsi noi i-am spus tot ceea ce ştim despre tine şi despre viaţa pe care ai dus-o cu Sangita. Nu putem anticipa cum va reacţiona ea, acum, când... există un amestec de spirite în acelaşi corp.

Seara după cină mă retrag mai devreme în camera mea. Am din nou ocazia să ating hainele Sangitei, dar şi pe cele ale tinerei Tulsi.

„Impresia plăcută pe care o resimt nu se distinge cu nimic de cea cu care mă obişnuise prezenţa Sangitei. Se vede că Tulsi a intrat aşa de mult în pielea personajului Sangita încât contopirea pare perfectă!“

Suntem împreună pe un vârf de munte, într-o poiană cu flori viu colorate, frumos mirositoare şi iarbă abundentă. Totul în jurul nostru este feeric. Câţiva cerbi şi căprioare se apropie încrezători de noi. Păsările îşi arată măiestria în trilurile cu care ne încântă auzul.

Sangita îmi ţine capul în poale, mă mângâie pe păr, dar nu-mi vorbeşte. Pe un nor, deasupra capetelor noastre, se găsesc zeii Rama şi Sita aşezaţi pe tronul regal. În preajma lor se află fraţii lui Rama: Lakshmana, Bharata şi Shatrughna. La picioarele lui Rama stă îngenunchiat credinciosul Hanuman, zeul cu chip de maimuţă. Întregul tablou reprezintă vestita postură regală cunoscută în tradiţia spirituală din India sub numele de Rama Darbar.

Pe neaşteptate Sangita se ridică, îmi face semn să o urmez. Aleargă foarte iute. Nu pot ţine pasul cu ea. Dispare în zare.

Către dimineaţă mă trezesc cu gândul de a vorbi cu Babuji, şi cu toţi ai casei, despre întâmplările pe care le-am trăit fiecare, de la ultima noastră despărţire. M-ar interesa în mod deosebit cum s-a desfăşurat sadhana Sangitei, dispariţia ei şi apoi revenirea spiritului în corpul în care se găseşte în prezent.

Sunt atât de impresionat de toate câte s-au petrecut până acum încât trebuie să pun cap la cap bucăţelele de puzzle ale vieţilor noastre pentru a construi o vedere de ansamblu a ceea ce se întâmplă.

Părerea lor mă poate ajuta să evaluez situaţia deosebită în care mă aflu. Voi putea astfel acţiona optim şi cu curaj în tot ceea ce va urma în continuare.

După micul dejun luăm loc pe fotoliile care ne invită la siestă. Babuji şi Ammaji deschid discuţia pe care mi-o doresc de mult timp.

- Sangita trebuia să revină oricum! adaugă Ammaji. Scrisoarea adresată nouă nu lasă nici o îndoială asupra acestui fapt.

- Ce cuprinde mesajul ei către dumneavoastră? îmi exprim eu speranţa că în sfârşit am ocazia să cunosc rândurile scrise în cea de-a doua epistolă lăsată de Sangita înainte de dispariţie.

Domnul Ramamurti îi face un semn cu înţeles soţiei care pleacă degrabă să o aducă. Revenită în sufragerie Ammaji îi înmânează plicul. Babuji citeşte:

Mă simt datoare să vă dau câteva explicaţii. Mă voi referi atât la faptele petrecute până acum, dar şi la cele care vor urma. Unele din subiectele acestor destăinuiri cred că le cunoaşteţi sau le bănuiţi, astfel că eu vă pot aduce prin această scrisoare confirmarea şi completarea lor.

Am avut în ultimul timp momente, în camera mea, când am simţit că, pur şi simplu, mă dezintegrez material. Dar de fiecare dată am optat pentru a rămâne încă în această lume. Însă, fără doar şi poate, voi pleca din ea în curând.

De ce mă voi lăsa până la urmă absorbită în statuia zeului Rama, cea din camera mea? Este întoarcerea la sursă. Numai din unirea mea cu marea putere de dincolo pot avea acces la acea energie care, mie şi lui Ramdas, ne va da forţa să împlinim lucruri deosebite.

Pentru aceasta voi reveni. Tatăl meu, prin metodele cunoscute lui ca silpi yogi va crea legătura dintre planul meu subtil şi tărâmul pământesc. Ramdas va afla în timp cum mă poate ajuta în procesul de descindere.

Concluziile îmi par evidente. „Sangita a ştiut că voi dori să revină în lume! ...Împlinire de lucruri deosebite!? La ce se pot referi aceste cuvinte?“

- Nu îmi dau seama ceea ce a vrut să spună! Aş fi vrut ca Sangita să clarifice în mai multe cuvinte ideea cu privire la planurilor noastre viitoare. Eu cred că până în prezent noi nu am făcut nimic ieşit din comun, decât că ne-am manifestat iubirea unul faţă de celălalt. Dar desigur că dragostea poate duce la înfăptuiri care ies din sfera normalului, mai ales în tradiţia hindusă unde invocarea rituală a spiritelor zeilor este o datorie. Ştiu că astfel de practici conduc nemijlocit la apropierea de entităţile transcendente şi în cele din urmă la contopirea cu ele.

Babuji mă priveşte cu mult interes, cuvintele i-au mers direct la suflet. Vrea să adauge mai multe date la spusele mele:

- Este foarte important să ţinem seama de puterea zeilor. Acolo la Rikhia vor avea loc ritualuri care-şi propun să atragă spiritele cereşti, ale zeului Rama şi soţiei lui Sita, să coboare pe pământ. În hinduism există aspiraţia omului de a se afla spiritual în imediata apropiere a zeilor. Numai acolo la Rikhia îţi poţi da seama în ce măsură, tu Ramdas, beneficiezi de binecuvântarea spiritelor lor. Îţi este necesară mai ales acum când ştim că sufletul Sangitei este prezent într-un corp uman. Acolo vei dobândi un alt grad de înţelegere care te va face să intuieşti încotro te invită Sangita să mergi în viitor alături de ea. Întâlnirea cu Tulsi îţi va crea legătura cu Sangita. Astfel este posibil ca ideea împlinirii de „fapte deosebite“, cum spune ea, să fie clarificată numai acolo la Rikhia, după întâlnirea ta cu Tulsi.

Tăcerea care ne învăluie îi permite lui Babuji să-şi continuie raţionamentul:

- Până în prezent noi aceasta ştim şi atâta presupunem că se va petrece în continuare. Pot spune fără ezitare că legătura voastră de suflete abia începe să se înfiripe în această încarnare a ta. Până în prezent nu aţi făcut decât de a vă cunoaşte şi recunoaşte ca suflete îngemănate. Pe parcurs vă veţi da seama de întreaga ţesătură ce începe acum să se urzească. Trebuie să-ţi reevaluezi fiinţa, să încerci să te redefineşti în noile circumstanţe! îmi recomandă Babuji cu vocea apăsată.

„Ce vrea să spună? Cum adică să mă redefinesc? Oare nu sunt eu acel Ramdas, călătorul spiritual prin India, alias Cezar Augustin, născut în România, cel ce mă ştiu dintotdeauna?“

Deşi nu-mi sunt clare spusele socrului meu ele îmi întăresc convingerea că în spatele evenimentelor produse până în prezent există o viziune cu mult peste aşteptările mele.

Simt nevoia să fiu singur pentru a regândi cele auzite şi mă retrag în cameră.

La prânz ne regăsim în jurul mesei într-o tăcere neobişnuită. Presupun că Babuji i-a rugat pe toţi ai casei să păstreze liniştea, mauna, pentru ca eu să pot să-mi limpezesc gândurile, care acum, după discuţiile „lămuritoare“ avute cu el, par că aduc mai multe dileme decât clarificări.

După-amiază mă retrag iarăşi în camera noastră. Încerc să evaluez evenimentele petrecute până în prezent.

„De când am cunoscut-o pe Sangita trăiesc o viaţă deosebită la care nici nu visam că există. Iată ce rezultate apar atunci când eu ca bărbat, purtător al acelei infime părticele din principiul masculin, reprezentat în hinduism prin zeul Shiva, mă aflu în interacţiune armonioasă cu Sangita, aducătoarea acelei infinit de mici părţi din principiului feminin, reprezentat în hinduism prin zeiţa Shakti. Dinamica acestei conexiuni Shiva-Shakti, la orice nivel s-ar manifesta ea, poate genera fenomene ieşite din comun. Totul este să încercăm să le conştientizăm. Sangita m-a proiectat într-o lume nouă în care nu am crezut vreodată că voi intra. Domeniul trancendental era doar un vis, o aspiraţie pentru mine. Prin voinţa zeilor am putut lua legătura cu Sangita când trăia în tărâmul celălalt.“

- Lumea sufletelor este ceva greu de înţeles pentru mine, mă adresez lui Babuji. Cum să fac să cunosc mai multe despre existenţa lor? Fără să ştiu noţiuni din acest domeniu, esenţiale în împrejurările pe care le trăiesc, pur şi simplu sunt mereu surprins de necunoscut. Cum trebuie să acţionez în anumite circumstanţe? ...Câteva noţiuni de bază m-ar ajuta să fac faţă mai bine situaţiilor prin care trec! îl rog eu pe Babuji să mă ajute.

- Şi noi am dori să stăpânim mai bine o astfel de cunoaştere. Din păcate nu ştim mai nimic despre tărâmul de dincolo, acolo unde sălăşluiesc sufletele. Tot ce ştiu eu este dobândit prin experienţa la care am luat parte efectiv, prin observarea manifestării sufletelor în lumea noastră şi compararea rezultatelor obţinute... Ele sunt scântei de conştiinţă, care prin evoluţie spirituală se unesc cu marea lumină, Dumnezeu, Bhagavan. Dar aceste scântei au nevoie să se manifeste într-o dinamică. Numai prin astfel de mişcări ele pot creşte în intensitate, putându-se astfel maturiza, ca să spun aşa. Nu trebuie să facem eroarea de a aplica sufletelor regulile noastre pământeşti. De exemplu, un suflet care în această viaţă îmi este fiică sau fiu, într-o altă existenţă pământească a fost mama sau tatăl meu. Există o lipsă de logică pământeană în evaluarea lumii sufletelor... Sau altă dilemă: cum descind sufletele? Au oare ele liberul arbitru de a alege în ce corp să coboare? Este evident faptul că sufletele au capacitatea de a transmigra, aşa cum s-a observat clar în cazul Sangitei. Noi, oamenii, întrupări tot ale unor suflete, cât putem contribui la a le orienta acţiunile viitoare şi cât din manifestările lor reprezintă voinţă proprie? Există multe alte întrebări... Din experienţă putem spune fără tăgadă că noi cei vii, ca să zic aşa, avem influenţă asupra a ceea ce vor întreprinde acele suflete. Paradoxal este şi faptul că fiecare dintre noi are un suflet despre care nu ştie mai nimic, deoarece existenţa actuală, într-un alt tărâm, are criterii de evaluare complet diferite. Am cunoştinţe destul de limitate în acest domeniu care îi este bine cunoscut lui Sureshwar, prietenul tău din Deoghar!

- Prin cele auzite acum mi-am format o imagine cât de cât mai clară, deşi încă neîntregită. Negreşit că îl voi consulta pe amicul meu. Am nevoie neapărat de astfel de considerente pentru a înţelege mai bine trăirile prin care trec.

Noaptea în somn mă bucur din nou de prezenţa Sangitei. Sufletele noastre se caută reciproc.

Ne aflăm într-o vale plină de maci. Îmi ţine iarăşi capul în poale şi mă mângâie. Şoaptele ei sunt imperceptibile, dar ştiu că sunt legate de iubirea noastră.

Într-un târziu Sangita se ridică şi porneşte alergând către muntele vecin. Îmi face semn să o urmez. Dar, vai, îmi este peste putinţă să ţin pasul cu ea.

Dimineaţa mă trezesc devreme. Mă simt uşor, parcă sunt purtat pe aripi. Fac un înconjur al terasei clădirii. Toate pe care le ştiu par la locul lor. Observ că cineva a îngrijit şi de busuiocul din vaze.

Cu ajutorul lui Sanjay aduc bagajul în sufragerie. Tânărul mă va conduce la gară. Îmi iau rămas bun de la cei ai casei şi cu un taxi pornim spre gară.

- Eu studiez ingineria electronică la universitate. Deşi sunt născut hindus, noţiunile de încarnare sau de comunicare cu spiritele celor plecaţi în lumea de dincolo, nu prea le stăpânesc. Ştiu doar câte ceva, din cele auzite în casă de la Babuji şi Ammaji.

- Dar ce părere ai despre Tulsi? Ai stat cu ea în aceeaşi casă aici în Kolkata, deşi pentru scurt timp... dar ai cunoscut-o bine şi pe Sangita, soţia mea!?

- Presupun că avem legături karmice împreună, aşa cum am aflat de la Babuji că este cazul cu toţi cei din casa de la Kolkata. Şi dumneavoastră aveţi legături karmice cu noi!

- Nu încape nici o îndoială în această privinţă! Altfel nu m-aş afla aici!

Sosim la timp în gară, cu un sfert de oră înainte de plecarea trenului. Găsim vagonul în care voi călători, Sanjay mă ajută să-mi urc bagajele în compartiment. Ne luăm rămas bun.

Aşezat pe locul rezervat mă pregătesc sufleteşte pentru o călătorie mai lungă, de peste cinci ore. Voi avea timp din plin să reflectez asupra noilor circumstanţe în care mă găsesc în prezent.

Cum va decurge prima noastră întâlnire? Mă va recunoaşte oare noua Sangita? Ce relaţii există acum între noi? Oare căsătoria înfăptuită anul trecut mai este valabilă? Ce voi face acum, când diferenţa de vârstă dintre noi s-a mărit? Mai înainte erau 14, acum sunt 29 de ani.

Deşi mintea îmi este plină de nenumărate raţionamente, îmi fac timp să citesc pe parcursul călătoriei. Din când în când mai schimb cuvinte cu cei din compartiment.

Pe la ora 2 după prânz trenul soseşte în sfârşit la Jasidih Junction. Din gară iau o motoricşă cu care în scurt timp ajung la hotelul Yatrik din Deoghar.

Receptionerul nu-mi poate oferi o cameră single, pentru o singură persoană. Are în schimb o double, la nivelul terasei, cu 300 rupii pe noapte. Accept bucuros oferta.

Mă instalez confortabil în camera spaţioasă. După-amiază dorm o oră. Este ora 4 şi jumătate când îl sun la telefon pe prietenul meu Sureshwar.

Mă îmbrac într-o ţinută adecvată serii şi îl aştept pe Sureshwar în faţa hotelului la ora stabilită. În scurt timp acesta vine într-o motoricşă din care coboară foarte bucuros că mă vede.

- Bun venit, Ramdas! îmi urează prietenul meu cel mai statornic de pe aceste meleaguri. Bănuiesc că ocazia care te-a atras aici este Raja Suya şi alte rituale care vor fi ţinute şi anul acesta la Rikhia.

- Într-adevăr unul din motive este că nu doresc să pierd acest prilej! Dar mai am şi altele pentru care vreau neapărat să fiu prezent prin aceste locuri.

- Să mergem undeva să servim cina împreună! Îmi vei relata atunci subiectul care te preocupă. Cum mai este viaţa în Sydney?

- Îmi merge excelent în prezent, nu mă pot plânge, dar am trecut prin momente de grea încercare... într-un timp am avut de rezolvat problema locuinţei. Noroc că Dumnezeu s-a îndurat de mine şi s-a rezolvat cu bine.

În curând intrăm chiar în restaurantul de pe colţ, de lângă Tower, local binecunoscut mie din trecut.

Abia aşezaţi pe banchete îi depăn pe scurt amicului meu câteva din cele întâmplate după plecarea mea din India anul trecut. Mă ascultă atent, îşi dă apoi cu părerea:

- Bine că ai rezolvat totul. Lucrurile nu sunt întâmplătoare, vei vedea!... Ia să vedem ce mâncăm? O masala dosa ar fi tocmai potrivită! Localul este vestit pentru calitatea acestui fel de mâncare, mă asigură prietenul meu, după care face comanda. Ei, care sunt noutăţile cele mai importante pe care vrei să mi le spui?

- ...Sunt legate de soţia mea, Sangita. Îţi este cunoscut deja faptul că ea a dispărut către sfârşitul anului trecut, în 2002, nu-i aşa?

- Am aflat despre toate aceste evenimente de la tatăl ei, domnul Ramamurti Ojha cu care am ţinut legătura după ce ne-am cunoscut acolo la nunta voastră.

Sureshwar mă priveşte cu ochii mari, fără să poată articula vreun cuvânt. Într-un târziu reuşeşte să întrebe:

- Tatăl ei, după cum cred că ştii, este de profesie silpi yogi şi un bun cunoscător al procedeelor de a atrage anumite spirite să descindă parţial în statuietele ce le confecţionează, să le dea în acest fel ceva din puterea zeului întruchipat. Începând cu ziua Kalpataru, 1 ianuarie, anul acesta, el a urmat o sadhana deosebită pentru a determina spiritul Sangitei să coboare... într-un corp uman. Vestea îmbucurătoare pe care mi-a dat-o, pe când eram încă în Sydney, aproape de venirea mea în India, este că practica lui a dat rezultate – spiritul Sangitei a coborât într-o nepoată a ei, numită Tulsi, fiica lui Chaturanand, băiatul fratelui domnului Ramamurti, Vijay, care locuieşte în Sahibganj, în statul Jharkhand.

Un ospătar ne serveşte cu cele două porţii de masala dosa. Tăcuţi, mâncăm totul, până la ultima legumă dreasă cu sosurile picante. Alaturi avem lassi, iaurtul indian, care mai diminuează din iuţeala mâncării.

Părăsim localul pentru a face, ca de obicei, o plimbare pe străzile din apropiere, timp în care ne continuăm conversaţia.

- Până în prezent nu ne-am văzut! Babuji mi-a spus că asemănarea lui Tulsi cu Sangita este foarte mare, mai ales în comportare. Deosebită este tinereţea ei, are doar 22 de ani. Fata este acum la Rikhia, mai precis locuieşte chiar la clădirile aşramului. Participă la pregătirile ce se fac pentru festivităţi.

- Aşa deci... noua Sangita se află pe aproape!... Sigur vă veţi întâlni curând! Cum o poţi recunoaşte?

- Deocamdată nu am nici o idee! Babuji m-a asigurat că ne vom descoperi reciproc. Tu ce mă sfătuieşti să fac?

- Cel mai potrivit ar fi ca ea să vadă la tine un obiect... ceva care i-a fost drag.

- Am eşarfa verde pe care mi-a lăsat-o prin scrisoare ei către mine. Cred că acesta ar fi semnul de recunoaştere. Cum să o port oare? Aici în India este un accesoriu al îmbrăcăminţii pentru femei.

Deşi adânciţi în conversaţie, observăm totuşi că am ajuns în zona templelor, complexul Baidyanath, inima Sanctuarului lui Dumnezeu.

- Ar fi foarte util pentru mine să pot vorbi cu panditul Girdari! propun eu. Sper că îl putem găsi.

Ne lăsăm încălţămintea în grija cuiva, aşa cum se obişnuieşte aici, înainte de a păşi în incinta sacră, apoi prin străduţele strâmte ajungem în curtea mare.

De departe îl recunoaştem pe panditul căutat. Brahmanul este însoţit de un asistent.

- Namaste! Bine aţi venit! ne salută el. Ramdas şi... domnul Sureshwar!? Ce plăcere să vă întâlnesc împreună!

- Aş vrea să mă sfătuiesc cu dumneavoastră. Vă este cunoscut faptul că soţia mea Sangita a dispărut anul trecut din locuinţa noastră din Kolkata. Eu eram pe atunci în Australia.

- O astfel de veste nu trece fără să fie auzită. M-am întrebat ce a urmat după aceea?

- Iată ce s-a petrecut! Începând cu ziua Kalpataru, intrarea în noul an, socrul meu a început practicarea unei sadhane pentru a-şi readuce fiica înapoi pe pământ, într-un trup omenesc. Aflaţi că... Sangita a reapărut! Spiritul ei sălăşluieşte acum într-o tânără numită Tulsi, o nepoată de frate a socrului meu. Fata se găseşte acum la Rikhia... încă nu am întâlnit-o.

Panditul Girdari nu este surprins de ceea ce aude. I se pare firesc să se petreacă samsara, transmigrarea sufletelor.

- Majoritatea spiritelor se întorc în corpuri noi! ne spune el. După cum am observat la nunta voastră, legătura puternică pe care o aveaţi unul pentru celălalt fireşte că vă predispunea la revenirea pe pământ, deci la reîncarnare, după părăsirea acestei lumi. Stadiul de eliberare finală atins de cei care şi-au consumat karma este fără întoarcere. Acesta nu este cazul vostru!

- Panditji, noi desigur că nu am atins acel nivel de evoluţie spirituală! Sangita chiar a menţionat într-o scrisoare, lăsată familiei ei din Kolkata, că va reveni pentru ca împreună să realizăm lucruri deosebite! Nici acum nu pot înţelege la ce s-a referit! După cum îmi este cunoscut din tradiţia hindusă, fapte de excepţie sunt împlinite doar de cei care au împuterniciri date de zei.

- Întocmai! Doar zeii pot „delega“ pe cineva să realizeze lucruri remarcabile. Ceea ce este de făcut se va arăta la momentele potrivite. Noi oamenii avem datoria de a-i venera pe zeii care ne evaluează faptele şi intervin în vieţile noastre.

- Sunt aspecte ale existenţei noastre pe care nu le putem anticipa. Aş dori să vă consult în problema mea personală: eu, Sangita şi noua ei înfăţişare, Tulsi.

- Am câteva dileme! În primul rând nu ştiu cum trebuie privită acum căsătoria mea cu Sangita?

Panditul Girdari se gândeşte la situaţia ivită. Într-un târziu se pronunţă:

- Noi hinduşii credem că unirea celor doi, făcută în timpul ceremonialului căsătoriei, este pentru veşnicie. Mai presus de toate vivah trebuie privită ca unire a sufletelor.

- Dar de ce căsătoriile sunt aşa de frecvente, adică au loc în fiecare viaţă? Presupun că perechile au mai fost împreună şi în vieţile anterioare.

- Deoarece oamenii în general nu au cunoştinţă, nu îşi amintesc faptul că au fost căsătoriţi într-o altă încarnare. Dar chiar şi pentru cei care se recunosc, lucrurile trebuiesc clarificate în contextul comunităţii unde trăiesc. Societatea în care trăim doreşte să vadă lucrul împlinit în prezent. Nu se poate baza pe ceva care se crede că s-a întâmplat în trecut, poate chiar cu sute de ani înainte, în timpul încarnărilor acelor suflete. În acest fel, de fiecare dată, legământul sacru al căsătoriei este nevoie să se înnoiască în viaţa prezentă.

- Va trebui să o cunoşti mai bine! Numai după aceea vei putea evalua relaţia ta matrimonială cu noua Sangita. Totuşi, chiar şi dacă vei întâmpina armonie din partea celor două spirite aflate într-un singur corp, va trebui să reînnozi legământul căsătoriei.

- Acest lucru îmi este greu de conceput! Ce va crede lumea dacă mă voi căsători cu o femeie mai tânără decât mine cu 29 de ani?

- Să plecăm Ramdas! mă îndeamnă amicul meu Sureshwar. Vei avea timp să te gândeşti asupra noilor circumstanţe ivite, acum după ce ai aflat opiniile unui brahman.

Sunt totuşi mulţumit că am aflat părerea panditului, el fiind cel mai în măsură de a ştii ce trebuie făcut în astfel de situaţii, deoarece a oficiat căsătoria între mine şi Sangita.

- Nu credeam că lucrurile pot deveni aşa complicate! îi mărturisesc lui Sureshwar. Atunci când Sangita era întrupată în vechiul corp, totul părea simplu. Ne iubeam, trăiam într-o lume a împlinirilor, pe când acum mă străduiesc să reevaluez situaţiile, fac eforturi să mă regăsesc pe mine însumi în noua conjunctură. Poţi să mă ajuţi cu sugestiile tale? Mi-ar fi de mare folos.

- Voi merge la Rikhia, de dimineaţă! Vreau ca la ora 8 să fiu acolo, să-mi anunţ venirea, pentru a putea participa la festivităţi.

- Bine, Ramdas! Succes! Îmi dau seama că trăieşti evenimente deosebite. Nu oricui i se întâmplă ca iubita, plecată de pe tărâmul pământesc, să reapară aşa, deodată. Important este faptul că eşti conştient de noile situaţii. Cât priveşte schimbul de idei, poţi conta oricând pe mine. Te voi susţine în tot ceea ce va urma. Dă-mi de ştire dacă ai nevoie de orice fel de ajutor.

Ajuns în cameră mă pregătesc pentru prima mea noapte de somn în Deoghar. Adorm cu gândul că mâine la Rikhia îmi voi revedea iubita, persoana care posedă sufletul îngemănat cu al meu.

Este sâmbătă, 15 noiembrie 2003. Dimineaţa mă trezesc cu sentimentul că în viaţa mea se petrec mari împliniri. Mă stăpâneşte gândul că-mi voi reîntâlni curând jumătatea hărăzită de Dumnezeu.

Cu emoţie îmi înfăşor în jurul capului eşarfa verde, ca pe o panglică cu nod la spate, aşa cum m-a sfătuit prietenul meu Sureshwar să fac.

Cobor scările, găsesc imediat un şofer, cu motoricşa lui, chiar la ieşirea din hotel.

- La aşramul din Rikhia! îi indic eu ţinta. Trebuie să fiu acolo în jumătate de oră.

Este ora 8 fără câteva minute când sosesc la poarta Akhara, acolo unde se află recepţia, într-o clădire a complexului aşramului.

Sunt întâmpinat la intrare de un swami însărcinat cu primirea oaspeţilor. Îi spun cine sunt şi de unde vin. Sannyasinul dispare imediat înăuntru pentru a informa pe cei care ţin evidenţa noilor sosiţi, de prezenţa mea.

Aştept reîntoarcerea sa. Curând, din clădire, iese o tânără indiancă, mică de statură, care cum mă vede cu eşarfa petrecută în jurul capului îmi zâmbeşte cu uimire şi încântare.

Preţ de câteva secunde sunt complet absorbit de imaginea noii Sangita. Fata face iute calea întoarsă, cuprinsă de emoţii, fără ca eu să apuc să-mi umplu inima cu ea. Oricum, s-a stabilit un fir roşu între noi. Mă simt copleşit de o bucurie fără margini. Conştientizez întreaga trăire cu o mare intensitate.

„Am văzut-o! Iubita mea, Sangita, există! Are şi ea un corp ca şi al meu, este om! Doamne, ce clipe îmi dai să trăiesc!“

La scurt timp apare un swami cu registrul aşramului. Notează datele mele: nume, ţara, adresa mea din Australia, unde am cazare în Deoghar, etc. Mi se spune să mai aştept.

Curând mi se spune ce am de făcut pe linie de Karma Yoga. Trebuie să merg să ajut la curăţenie la Christ Kutir, o bisericuţă creştină aflată în incinta. Un grup de turişti greci se află deja acolo, având aceleaşi îndeletniciri.

După prezentările de rigoare, liderul grupului îmi explică procedurile de îndeplinit. Kutirul trebuie măturat, apoi obiectele din interior, constând mai mult din icoane, vor fi şterse de praf şi rearanjate.

Dupa circa o jumătate de oră apare... Tulsi. Se apropie de mine, zâmbeşte, îmi strecoară în palmă doi biscuiţi. Apoi îmi aşează degetele peste ei, închizându-mi pumnul. Cu paşi măsuraţi face drumul înapoi.

„Ce-a fost asta!? mă întreb uimit. Tulsi îşi arată în felul acesta afecţiunea pentru mine. Vrea să-mi comunice că suntem apropiaţi, dar nu are curajul să o spună. De ce toate acestea? Eu am sentimentul că o cunosc de când lumea, iar ea...! Este evident că simte la fel de intens legătura noastră, dar îşi exprimă altfel emoţiile prin care trece! Este doar o fiică a zeiţei Shakti!“

Ziua îmi este plină de sentimente şi trăiri. Încerc să privesc noua conjunctură din toate unghiurile. Ce voi face în această situaţie? Cum? Ce poate urma? Şirul nedumeririlor care mă frământă este lung.

Către seară, cu o motoricşă ajung în Deoghar, unde cobor chiar în faţa casei lui Sureshwar. Amicul meu cred că m-a observat pe fereastră şi mă întâmpină chiar la uşă. Nu este surprins să mă vadă.

- Ce îmi poţi spune despre ziua aceasta neobişnuită? V-aţi întâlnit? Dacă da, cum a decurs prima voastră întrevedere? Te-a recunoscut? mă copleşeşte el nerăbdător, cu întrebările lui.

- Sureshwar, îmi este dat să trăiesc clipe unice! Am văzut-o... ne-am privit şi... recunoscut imediat. Ce să spun? Îi simt sufletul, aşa cum o simţeam pe Sangita atunci când vieţuia în celălalt corp.

Amicul meu participă cu toată bucuria la entuziasmul meu. Îmi strânge mâna... mă felicită... este la fel de emoţionat ca şi mine.

- Eşti binecuvântat de Cel de Sus! Veşti atât de neobişnuite îmi este dat foarte rar să aud! Iată o poveste de la care întreaga lume poate învăţa! Iubirea care continuă... ce fericire! Dacă oamenii ar asimila ideea posibilităţii perpetuării iubirii, multă tristeţe ar dispare din lume... dar… poftim în casă! Ne-am întins aici la vorbă. Noi suntem gata de cină.

Toţi din familia lui Sureshwar şi-au luat locul în jurul mesei. Parcă anticipau venirea mea. De la bucătărie încep să apară bunătăţile.

- Ramdas... Doamne...! Ce îţi este dat să trăieşti! Întâlnirea cu iubirea pierdută şi regăsită...! Cine ar putea gândi la o astfel de posibilitate? Câte persoane au parte de minunea revenirii spiritului fiinţei iubite? Cine ar putea îndrăzni să creadă că este martorul unei astfel de întâmplări, cum îmi este dat mie să fiu? Este ceva ce nu credeam că voi putea întâlni în viaţă! Aş dori să îmi împărtăşeşti în continuare etapele şi stările prin care vei mai trece.

După cină nu mai pot zăbovi la familia mea de prieteni. Le mulţumesc pentru ospitalitate, dar mă scuz că trebuie să plec. Doresc să mă retrag în singurătate, să reflectez la Tulsi, la Sangita, la iubirea care revine împreună cu spiritul care o animă.

- Te voi suna la telefon! îl asigur pe Sureshwar. Ar trebui să vii şi tu la Rikhia, chiar dacă festivităţile nu au început încă!

Ajuns la hotel cumpăr o ciocolată de la unul din chioşcurile din apropiere. Vreau să o ofer mâine celei pe care o iubesc.

În cameră mă întind pe pat. Chiar aşa frânt de oboseală cum sunt, mintea îmi este încă preocupată de iubirea mea regăsită. Sunt adânc impresionat de faptele la care particip.

„Aşteptata întâlnire s-a produs! Cine a mai auzit vreodată că s-au petrecut astfel de întâmplări? Iubita dispărută să poată fi reîntâlnită!? Şi toate acestea mi se întâmplă... mie... mie… Ramdas! Doamne, ce merite am, că Tu mi-ai dat putinţa să am astfel de trăiri? Ce pot face eu acum pentru a-Ţi fi recunoscător? De ce mă ţii în braţe?“

Dimineaţa în jurul orei 8 sunt iarăşi la Akhara. Tulsi îmi iese în întâmpinare.

La despărţire folosesc prilejul pentru a-i oferi ciocolata. Tulsi este bucuroasă. Înţelege că i-am apreciat gestul de ieri şi că i-l susţin.

In cursul zilei primesc felurite însărcinări pe care le duc la bun sfârşit cu mai multă eficienţă. Participarea mea la pregătirile festivităţilor este plină de entuziasm.

Dimineaţa mă pregătesc sufleteşte pentru o nouă zi în care să trăiesc noi ipostaze ale iubirii.

„Voi putea discuta în voie cu Tulsi-Sangita şi vom defini astfel relaţiile în care ne găsim în prezent.“

Tot timpul dimineţii făuresc planuri legate de cele mai stringente întrebări. Ce-i voi spune? Ea cine se simte că este, Tulsi sau Sangita? Ce sentimente are pentru mine? Cât de îndrăzneţ pot fi, ştiind că Sangita îmi este soţie?

Clipele mi se par nesfârşite. Timpul parcă s-a oprit. La 12 şi câteva minute Tulsi coboară dintr-o motoricşă.

„Nici pentru ea nu sunt uşoare aceste clipe! Dacă eu, ca om cu experienţă bogată de viaţă, am emoţii deosebite, ce tumult interior trăieşte această tânără care abia a ajuns la maturitate!“

- De acord! La această oră panditul Girdari este alături de credincioşii care îi aşteaptă îndrumările. Negreşit îl vom găsi şi noi.

Pe drum îi povestesc cum a decurs, acum două zile, întâlnirea mea cu panditul.

Pătrunzând în curtea mare retrăiesc cu intensitate amintirea clipelor petrecute cu Sangita la templele Baba Baidyanath. Revăd cu ochii minţii cele întâmplate, toate mi se perindă prin faţă ca într-un film: darshan la zeităţi, ceremonialul religios al nunţii noastre...

„Iată că mă apropii iarăşi de zei! Voi pătrunde mai adânc în misterele închinării la zeii hinduşi, aici, în inima Sanctuarului lui Dumnezeu.“

- Ramdas şi... Tulsi! intuieşte el de cine sunt însoţit. Bun venit! Poftiţi vă rog! Ce temple doriţi să vizitaţi şi unde vă veţi depune ofranda?

Preţ de câteva secunde îndrumătorul nostru spiritual ne priveşte atent, încercând să pătrundă direcţia în care ne îndreptăm în viaţă. Cu experienţa care nu îl dezminte ne recomandă:

- Templul lui Ganesha mai întâi, apoi aş zice… pe cel al lui Rama şi în final altarul Tulsi Chaura. Cred că drumul ales pentru închinare este cel mai potrivit în noile circumstanţe în care vă aflaţi! încheie panditul.

Ne procurăm cele necesare ritualului, apa gangetică, precum şi florile. De acum cunosc destul de bine cum trebuie să execut ritualul pentru ca ofranda noastră să fie primită acolo... sus, de către zei. În plus Tulsi este născută hindusă.

În primul templu ne întâmpină statuia zeul Ganesha. Este reprezentat în plin dans, îşi etalează cu graţie cele 8 braţe, fiecare ţinând în mână un alt dar promis adoratorului.

Mă gândesc la semnificaţia pe care o dă această vedere a zeului, darshan, în situaţia în care mă găsesc:

„Toate obstacolele din viaţă îmi vor fi eliminate! Ganesha care dansează... mă invită la bucuriile vieţii!“

Nici că se potriveşte mai bine recomandarea panditului la prima noastră adorare.

După împlinirea ritualului mergem după noi ofrande. Ne îndreptăm apoi către templul zeului Rama, cel pe care ultima dată l-am vizitat în prezenţa Sangitei.

Cu multă evlavie intrăm. Recunosc grupul statuar înfăţişând zeii cei iubiţi, Rama, Sita şi fraţii zeului. Îmi amintesc de recomandările făcute de pandit la puja făcută în compania Sangitei: oferta trebuie făcută de amândoi în acelaşi timp.

Vreau să îi comunic lui Tulsi metoda pe care o vom urma. Dar nu am cui, fiinţa de lângă mine este transfigurată la vederea statuii lui Rama, lacrimile îi curg ca dintr-un izvor nesecat. Oare este sufletul Sangitei care are preponderenţă în acest moment? Oare îşi aminteşte de clipele petrecute atunci când sufletul ei era în corpul Sangitei? Doamne, cât aş dori să ştiu!

Observând mişcările pe care le face, mi le sincronizez pe ale mele cu ale ei, astfel că oferta noastră se produce simultan.

„Ne-am reînnoit dedicaţia unul pentru celălalt! Ce ne mai trebuie altceva!? Suntem iarăşi împreună! Zeii Rama şi Sita ne dau binecuvântarea lor prin primirea ofrandei noastre!“

Tulsi îşi şterge lacrimile, îşi revine încetul cu încetul la clipa prezentă, după care ieşim din templu.

- Ne-au mai rămas atât apă cât şi flori! Haide la Tulsi Chaura! o îndemn eu.

Păşind prin spatele templului Baba Baidyanath, după câţiva paşi ajungem la altarul făcut din piatră. Cu multă reverenţă salutăm zeiţa, trancenderea formei grosiere în care oamenii o venerează.

Obiectul la care ne închinăm are înălţimea staturii unui om scund. În centrul lui se poate vedea swastika ariană, un semn de bun augur în tradiţia hindusă, o expresie simbolică a dinamicii manifestării soarelui.

La vederea altarului zeităţii, cu care imparte numele, Tulsi este foarte veselă. Mă gândesc la semnificaţia momentului. Zeiţa Tulsi dă sănătate, este o formă primară a zeiţei Lakshmi, soţia zeului Vishnu. Asigurându-şi sănătatea omul este în măsură să-şi împlinească dorinţele.

Urmăm acelaşi ritual ca şi la templul zeului Rama. Împreună cu Tulsi punem cu grijă florile la baza altarului Tulsi Chaura, apoi turnăm apa peste statuile de la bază. Adorarea statuilor zeilor din inima Sanctuarului lui Dumnezeu ne-a adus astfel graţia lor şi prin aceasta binecuvântarea lui Dumnezeu.

Ajungem din nou în curte, în mulţime îl căutăm cu privirea pe Swami Girdari. Îl descoperim chiar în faţa templului zeiţei Parvati.

- Aţi încheiat rugăciunile, aţi oferit zeilor, în semn de devotament şi recunoştinţă, darurile voastre de flori şi apă din Gange. Veniţi cu mine acum?!

Panditul ne conduce chiar la camera unde s-a oficiat căsătoria mea cu Sangita. Sunt foarte curios să aflu ce intenţii are.

Luăm loc pe scaune. Gazda cheamă pe cineva de a-i casei şi-i comandă ceaiuri.

- Deci Sangita a revenit! afirmă el cu privirea îndreptată atent către Tulsi. Cum putem şti că într-adevăr aşa este?

Tulsi îl priveşte mirată, este îmbujorată la faţă, se uită stingherită când la pandit când la mine... nu îndrăzneşte să articuleze nici un cuvânt... nu ştie ce atitudine să ia...

- Panditji! îl apelez eu. Poate că nu este acum momentul să facem estimări sau aprecieri. Eu afirm cu toată convingerea că Tulsi a primit sufletul Sangitei. Cât îşi aminteşte ea din vechea-i existenţă, nu cunosc. Nici nu ştiu dacă, pentru validare, se fac astfel de probe de identitate.

- Nu, nu! Să nu mă înţelegeţi greşit! Întrebarea mea se referea la felul cum vă simţiţi spiritual legaţi unul de celălalt. Ramdas deja a răspuns la aceasta întrebare. Dar Tulsi?

Fata încă nu şi-a revenit din emoţii. Continuă să ne privească cu sfiiciune, pe rând, strecoară câteva cuvinte:

- Eu... Ramdas... suntem prieteni... eu... Sangita...! reuşeşte ea să articuleze.

- Aşa deci! Totuşi este necesar să clarificaţi aceste sentimente pentru a proceda corect în noua relaţie care se creează în prezent între voi. Acum câteva zile am avut o discuţie cu Ramdas despre căsătoria voastră anterioară. În situaţia dată va trebui să reînnoim jurămintele de credinţă. Întregul ceremonial nu este necesar, ci doar întărirea vechii legături. Spuneţi-mi dacă sunteţi de acord?

O privesc pe Tulsi întrebător. Pare nehotărâtă. Mi se pare normal să ezite.

„Nici măcar nu am avut o discuţie deschisă în care să ne spunem fiecare părerea asupra situaţiei în care ne aflăm! Cum poate oare să-şi dea consimţământul unei legături matrimoniale când ceea ce ni se întâmplă îi este neclar?“

- Să ne mai lăsaţi un timp de gândire! Vă vom comunica decizia noastră altădată, îl rog pe pandit.

- Bine! Daţi-mi de ştire! Vă repet că este foarte important de a reînnoi printr-un ritual religios legătura voastră, înainte de a începe să vă trăiţi viaţa ca soţ şi soţie, chiar dacă nu aveţi nici un dubiu că aparţineţi deja unul altuia... prin căsătoria făcută anterior.

Ne luăm rămas bun. Prin străduţele înguste ieşim în aleea principală. O invit pe Tulsi, aşa cum făceam în trecut cu Sangita.

Nu îndrăznesc să mai discut nimic de conjunctura creată între noi. Tulsi este încă emoţionată în urma ritualurilor la care am participat împreună şi a discuţiilor care ne-au cerut clarificarea sentimentelor noastre unul faţă de celălalt, în postura nou creată: iubirea dintre noi.

- Vino la mine la hotel! Vom putea vorbi în linişte şi face planuri de viitor.

Curând ajungem în faţa hotelului Yatrik. Urcăm către camera mea. Pe Tulsi o invit să ia loc pe un scaun, eu mă aşez pe pat.

Gândindu-mă la spusele panditului, seria nedumeririlor privind Tulsi parcă este fără sfârşit.

Cea mai mare dorinţă pe care o am acum este de a cunoaşte sentimentele ce le are fata pentru mine. O abordez direct:

- Ce spui! Ce să facem acum? Suntem amândoi puşi în faţa unei situaţii inedite! Nu văd cum raţiunea ne-ar putea oferi o cale pe care să o urmăm în această împrejurare! Poate că am avea nevoie de famila ta din Kolkata? Ei ar putea clarifica multe lucruri.

Tulsi tace. Simt că ceva interior o împinge să treacă peste obstacolele care ne sunt potrivnice, dar altceva o reţine de a merge prea rapid înainte.

Nu cumva se duce o bătălie interioară între Sangita şi Tulsi? O personalitate dublă poate exista într-o astfel de situaţie! După cum îmi amintesc din psihologie, poate exista o alternanţă în manifestare, care să determine predominanţa uneia sau a celeilalte personalităţi. Cum pot fi rezolvate astfel de trăiri?

- Dragă Tulsi! Ştiu că îţi este greu! Nu ai încă motivaţia pentru a face primii paşi către mine! Ştii foarte bine că eu am fost căsătorit cu Sangita! Nici mie nu-mi este uşor să-mi cenzurez comportarea faţă de soţia mea cu care am fost într-o uniune sufletească şi trupească deosebită. Eu desigur că te privesc ca fiind soţia mea, deşi tu arăţi altfel, ai corpul lui Tulsi. Tu ce crezi despre toate acestea? Ce personalitate crezi că ai? Cum mă simţi tu pe mine?

- ...Ramdas, mă privesc de multă vreme şi încerc să mă dumiresc asupra sentimentelor pe care le trăiesc! De când am sosit în casa unchiului meu Ramamurti, la Kolkata, m-am schimbat foarte mult. Este o transformarea care continuă şi în prezent. Nu pot face deosebirea dintre sentimentele trăite de Tulsi şi cele ale Sangitei. Eu mă simt ca fiind o singură persoană... fără nici o dualitate în manifestare. Dar, totuşi, prin întâlnirea cu tine, situaţia pentru mine a devenit mai complexă. Mi-a fost destul de uşor să mă adaptez, acolo în Kolkata, acestei noi prezenţe, dar acum cu tine... ca soţ al Sangitei, lucrurile sunt mult diferite. Toate câte mi se întâmplă... mă copleşesc.

- Cât priveşte relaţia mea cu tine, felul în care o simt în prezent... apropierea ta îmi dă întotdeauna emoţii, aşa cum am observat în jur că se întâmplă între un bărbat şi o femeie când simt ceva deosebit unul pentru celălalt. Dar ceva mă reţine... nu pot face pasul! Ştiu că eşti soţul Sangitei, pe care o iubeşti foarte mult, recunosc că ceva mă împinge să te ating!

„Draga mea dragă, treci prin acea perioadă a unei tinere fără experienţă, a întrebărilor date de emoţiile puternice! Eu trebuie să fac ceva!“

Tulsi parcă se înviorează. Deschide ochii mari, curioasă de ceea ce îi voi şopti.

Cu multă tandreţe mă apropii de ea, îi susur la urechea stângă „Eşti foarte frumoasă!“, după care în treacăt o sărut pe obraz.

Timpul s-a oprit. Fata a încremenit surprinsă de gestul meu, de şoapta mea. Îşi lasă ochii în jos fără să poată schiţa nici cea mai mică mişcare.

Coborâm din hotel, ne reluăm mersul pe strada comercială care duce la temple. În drum ne mai oprim privirile prin vitrinele comercianţilor care oferă o mare varietate de produse.

- Aş dori să îţi fac o bucurie, spune-mi dacă ceva îţi place foarte mult şi l-ai dori, vreun obiect din aceste magazine?

- Aş vrea să plec la aşram după ce terminam aici! se uită Tulsi rugător către mine.

Iarăşi pe stradă, mergem către Tower, unde vom găsi sigur un mijloc de călătorie pentru Tulsi, să o ducă la aşram.

Rămas locului îmi flutur mâna în semn de rămas bun. Tulsi îmi zâmbeşte, mă roagă astfel să îi înţeleg neliniştile.

„Ce zi! Ce zi...! Încerc se reînnod legătura emoţională cu sufletul meu îngemănat! Nu credeam să fie aşa de dificil!“

După cele petrecute până în prezent în compania lui Tulsi am ajuns la concluzia că eu nu înţeleg bine ceea ce se întâmplă în astfel de situaţii.

Am nevoie să mă consult cu cineva care are cunoştinte temeinice în profunzimile transmigrării sufletelor. Îmi amintesc de ceea ce domnul Ramamurti, la Kolkata, îmi sugerase, de a-l consulta pe prietenul meu Sureshwar privind nedumeririle pe care le am.

Familia nu este acasă. Sureshwar stă întins pe unul din şezlongurile din verandă. Se uită întrebător la mine.

- Dragă prietene! Acolo în Kolkata am avut o scurtă discuţie cu domnul Ramamurti, privind lumea sufletelor. Atunci am asimilat câteva idei, dar recunosc... conceptul nu l-am cuprins! Dânsul m-a îndrumat să îţi cer părerea în această privinţă.

- Lumea sufletelor...? Nu mă pot numi specialist, dar câteva noţiuni pot spune că le stăpânesc. De-a lungul anilor într-adevăr am aprofundat experienţa mea şi a altora, comparând-o cu lectura cărţilor. Ce te-ar interesa?

- Sunt dornic să înţeleg noţiunile de bază privind lumea sufletelor, a spiritelor. Sunt termeni similari nu-i aşa?

- Într-adevăr, într-o anumită accepţiune suflet şi spirit pot fi noţiuni care să se confunde!

- ...În tradiţia noastră spirituală se crede că sufletele au fost create de către Bhagavan, Dumnezeu. Ele sunt reprezentate ca nişte scântei care ies din marea lumină Divină, din Dumnezeu Însuşi. Pătrunse în lumea materială, în prakriti, ele sunt înconjurate de un văl care le estompează adevărata lumină. În resorbţia în Divin, în drumul de întoarcere de la materie la conştiinţă, prin dinamica evoluţiei spirituale în timp, aceste scântei redevin din ce în ce mai strălucitoare, culminând în cele din urmă cu unirea lor cu sursa care le-a creat, adică Marele Creator. După o astfel de unire nu mai există nici o distincţie între sufletul, spiritul individual şi cel universal, al lui Dumnezeu.

- Ele apar tot timpul! Este ca şi cum Dumnezeu ar fi ocupat continuu cu o astfel de creaţie, care pleacă de la El ca apoi să revină la matcă. Este acel proces de manifestare a lui Dumnezeu în creaţie şi apoi... de resorbţie a creaţiei în sursa primordială. De ce se întâmplă aceasta? ...Este un secret pe care nimeni nu îl ştie!

- Deci sufletele sunt părţi mici din Dumnezeu. Ele au capacitatea de a reveni la sursa generatoare. Cum se manifestă această dinamică?

- Este dată în principal de legea karmei! Cauzele şi consecinţele lor parcă defilează într-un joc al manifestărilor. Noi îl numim lila, jocul iluziei lumii.

Curând aflu cine a sosit... sunt ceilalţi membri ai familiei însoţiţi de o persoană necunoscută mie. Prietenul meu are o scurtă discuţie cu musafirul.

- Va trebui să întrerupem taifasul nostru! S-au ivit câteva treburi urgente! Îmi pare rău! Putem continua mâine seară după ce revii de la Akhara!?

- Este panditul Jayanarayan de la templul Harila Jori din apropiere. Aşezământul spiritual este cunoscut şi sub numele de Harihar Jori, un loc în care se spune că în vechime zeii Shiva şi Vishnu s-au întâlnit. Aria templului are o semnificaţie deosebită prin diferitele episoade relatate în legende, fiind legată de pierderea lingamului lui Shiva de către Ravana, viitorul adversar al zeului Rama.

- Foarte interesant! Păcat că nu putem discuta... dar vă las! Poate altădată!

Îmi iau rămas bun de la oaspete, arătându-mi bucuria că l-am cunoscut, apoi de la prietenul meu şi de la cei prezenţi şi plec către hotel.

Ajuns, în camera mea, mă întind pe pat. Sunt obosit de intensitatea în care am trăit evenimentele zilei. Mă gândesc la cele câteva idei despre lumea sufletelor prezentate de prietenul meu Sureshwar. Mă gândesc la Tulsi… mă gândesc la mine.

Cea mai aprigă dorinţă a mea este să cunosc ceea ce se ştie despre existenţa sufletelor îngemănate. Realizez imperativul de a înţelege cât mai bine astfel de noţiuni, încât relaţia mea cu Tulsi-Sangita să poată progresa.

Dimineaţa sunt din nou la Akhara, la aceeaşi oră. Pe Tulsi o văd preţ de câteva secunde, după care dispare în clădirea administrativă. Îmi este îndeajuns să reactivez firul roşu care ne leagă.

Un grup de oameni, de mai multe naţionalităţi, din diferite colţuri ale lumii, este strâns lângă porţi pentru a primi însărcinările de lucru ale zilei. Curând sunt repartizat şi eu; împreună cu alte câteva persoane voi lucra în zona Paramahamsa, un complex de clădiri aflate la circa 10 minute de mers pe jos de la locul în care ne aflăm.

Cu forţele înnoite de sentimentele iscate la vederea iubitei mele, ziua trece pe negândite. Spre seară, cu o motoricşă, trag direct la casa lui Sureshwar.

- Bine că ai sosit! mă primeşte el cu inima deschisă. Am veşti bune! Află că am pătruns mai adânc în tema abordată de noi doar tangenţial ieri... lumea sufletelor... gândindu-mă să pot cuprinde ceea ce te-ar putea interesa. Panditul Jayanarayan, pe care l-ai văzut aseară, m-a ajutat să pătrund în profunzimile acestui subiect vast. După ce am rezolvat treburile urgente care ne presau, ne-a rămas timp să vorbim îndelung.

- Şi noi ne-am gândit la aceasta! Din păcate era însă prea târziu ca să te chemăm. Eu ştiam că pleci devreme la Akhara! Noi indienii, după cum ştii, zăbovim până noaptea târziu atunci când suntem atraşi de subiecte spirituale.

Sureshwar mă invită pe terasă, după ce o roagă pe soţie să ne servească ceai, apoi continuă.

- Nu aş dori să pornesc eu discuţia despre lumea sufletelor, mai degrabă aş căuta să răspund la nedumeririle tale! mă invită el. Ce spui de propunerea mea?

- Şi mai bine! Conversaţia noastră de ieri a fost un bun început! Am lămurit deja sursa de unde provin sufletele şi faptul că, după apariţia lor în lumea materială, ele sunt supuse dinamicii legii karmei. M-ar interesa în continuare cum apar sufletele îngemănate? Ce reprezintă ele de fapt?

Sureshwar cumpăneşte atent întrebările mele şi nu se grăbeşte cu răspunsul. Îmi dau seama că doreşte ca expunerea să-i fie temeinică şi solidă, astfel ca eu să-mi pot construi o imagine clară despre trăirile prin care trec în prezent în viaţă.

Curând soţia lui Sureshwar soseşte. Suntem serviţi cu clasicul dudh chai, ceaiul cu lapte, puţin iute, masala.

- Vreau mai întâi să-ţi expun pe scurt conceptul zeităţile hinduse perechi! adresează Sureshwar primul subiect de conversaţie. Prin comparaţii şi deducţii poţi înţelege astfel mai bine noţiunea de suflete îngemănate.

- Tradiţia hindusă, atunci când este vorba de zeităţile majore ale trinităţii, trimurti – Brahma, Vishnu şi Shiva – şi nu numai despre ele, are reprezentări duale. Pe bună dreptate te poţi întreba de ce aceasta? ...Deoarece numai printr-o astfel de dualitate se creează... o dinamică a existenţei zeităţilor. În acest sens cred că îţi este bine cunoscut faptul că fără Shakti, adică puterea, Shiva este neputincios să acţioneze, deşi este pe de-a-ntregul conştient de existenţa sa, adică este treaz. Tot aşa se întâmplă şi cu celelalte două zeităţi din trimurti, Vishnu şi Brahma, şi perechile lor feminine, Lakshmi şi respectiv Saraswati, care sunt sufletele lor îngemănate. Trebuie bine înţeles faptul că zeităţile sunt unite în aspectele lor masculine şi feminine, sunt deci androgine. Tradiţia noastră le reprezintă distinct, tocmai pentru a le sublinia dinamismul existenţei. O astfel de unire a celor două principii, masculin şi feminin, este relevantă pentru fiecare caz în parte, adică Brahma-Saraswati, Vishnu-Lakshmi şi Shiva-Shakti. Unirea androgină a zeilor reprezintă culmea aspiraţiei împlinirii celor ce năzuiesc la evoluţie spirituală. Putem spune că zeii sunt exemple paradigmatice. Noi oamenii căutăm să le emulăm existenţa şi astfel să ieşim de sub controlul condiţionărilor la care ne supune materia, prakriti, deci să păşim pe calea care duce la eliberarea spirituală. Cu alte cuvinte dorim să fim în proximitatea zeilor, şi în cele din urmă să ajungem să fim ca şi ei.

- Ai menţionat că sufletele sunt generate de Bhagavan, adică Dumnezeu! Te rog să-mi explici în continuare ce legătură au zeităţile din trimurti cu sursa „naşterii“ lor?

- Bhagavan, Dumnezeu, este o entitate transcendentală în forma sa abstractă, deci nu are echivalenţă în lumea materială. Noi îl mai numim şi Brahman. Deşi transcendent, El este cel care generează sufletele, aşa cum am menţionat anterior. Ele sunt apoi supuse unei dinamici a manifestării atunci când au tangenţă cu existenţa materială.

- Cum apar zeii trinităţii? Cum se manifestă prezenţa lor în lumea formelor?

- Noi credem că cele trei zeităţi majore şi aspectele lor feminine sunt principii ale existenţei, de la care începe manifestarea. Nu fi surprins să afli că perechile din trimurti sunt şi ele provenite din Brahman, dar au ajuns la acest stadiu avansat de existenţă prin... evoluţie spirituală, în procesul invers, de resorbţie în Divin. Există multe legende în care se arată că sufletul unui anumit zeu a descins într-un corp uman, s-a întrupat, cum s-ar spune, pentru a duce la bun sfârşit ceea ce dorea să facă pe pământ. Un caz binecunoscut este cel al perechii Rama-Sita, care, precum ştim din epopeea Ramayana, sunt zei proveniţi din perechea Vishnu-Lakshmi şi coborâţi pe pământ pentru a îndeplini o misiune deosebită. Rama posedă jumătate din sufletul lui Vishnu, se spune in Ramayana.

- Înţeleg că sufletele perechilor despre care mi-ai vorbit sunt suflete îngemănate!

- Cum apar iniţial astfel de suflete îngemănate? Oare Dumnezeu le creează separat, ca mai apoi ele să se întâlnească, să-şi astfel să-şi jaloneze un destin?

- Într-adevăr, sufletele apar distinct atunci când sunt create. Mai precis, în acel moment nu există nici o îngemănare cu un alt suflet... ea se creează pe parcurs în procesul de resorbţie, acela de accedere către Divin, datorită dinamicii evoluţiei spirituale a acelor suflete marcate de acţiune, de legea karmei. Cu alte cuvinte, pentru a evolua spiritual la nivelul paradigmatic de pereche divină, precum sunt Vishnu-Lakshmi, de exemplu, îngemănarea unui om-suflet cu un alt om-suflet de gen opus, se stabileşte în jurul unei centralităţi care se... remodelează din mers. Esenţial de înţeles din astfel de idei este faptul că o apropiere armonioasă masculin-feminin generează un dinamism creator, stimulează evoluţia spirituală către unirea cu principiile despre care ţi-am pomenit anterior, ceea ce noi numim zeităţi majore.

Sureshwar se opreşte pentru a-mi da timp de analiză şi gândire. O concluzie este evidentă: Evoluăm spiritual către a ne uni cu zeii ca principii de manifestare!

Prietenul meu continuă să îşi susţină logica de idei şi cu alte argumente:

- Dacă îţi aminteşti în tratatul yoga Shiva Samhita, în sutrele de la sfârşit, se menţionează beneficiile devoţiunii către zei: după eforturi deosebite de centralitate mentală cu o anumită mantră, se ajunge chiar la identificarea cu zeii.

- Îmi sunt cunoscute sutrele şi ideile tratatului despre care vorbeşti. Se menţionează de exemplu faptul că repetiţia de 10 milioane de ori a unei mantre face ca practicantul să fie absorbit în realitatea ultimă, adică Brahman, Dumnezeu. Tot Shiva Samhita relevă dobândirea feluritelor puteri, siddhisuri, sau chiar nivele de zeităţi, atunci când repetiţia se face de un număr mare de ori. Se începe modest, cu repetiţia unei mantre de 100.000 de ori, adică un lakh, o performanţă care-l răsplăteşte pe practicant prin a dobândi o personalitate foarte atractivă, madana, ceva caracteristic zeului iubirii, Kamadeva. În faze avansate se obţine chiar absorbţia în marii zei ai trinitaţii, Brahma, Vishnu sau Shiva.

- Mă bucur să constat că ai reţinut aspectele de performanţă ale recitării mantrelor din tratatul sus amintit. Ele au o aplicabilitate practică vastă pentru evoluţia spirituală în general. De remarcat este faptul că oricine poate aspira la unirea cu zeii şi astfel dobândi caracteristicilor lor. Desigur că aceste sadhane iau timp, practicanţii se află pe felurite trepte de evoluţie spirituală absorbind câte ceva din sufletele model la care aspiră conştient sau inconştient. O astfel de creştere spirituală noi o numim... descindere parţială, faptul că principiul căutat se manifestă doar într-o proporţie mică în corpul şi mintea celui care îl caută. Trebuie bine înţeles faptul că descinderile parţiale se acumulează pe tot timpul vieţii omului, ele contribuie în esenţă la creşterea calitativă şi deci la perfecţionarea sufletului deja existent în noi.

- Cu ce proporţie din spiritul lui poate un zeu participa la îmbogăţirea sufletului într-o fiinţă omenească? Ce se întâmplă cu sufletul zeului în cazul descinderii parţiale în cineva? Presupun că i se ia ceva din cantitatea totală de suflet pe care o posedă acel zeu! Până unde poate merge o astfel de fragmentare? Ce mai rămâne din zeul respectiv?

- Este esenţial să reţii faptul că spiritele zeilor nu sunt măsurate în cantităţi finite, aşa cum logic am putea crede noi cei din tărâmul pământesc. Deşi zeii pot descinde parţial, aceste „pierderi“, pot fi fără număr, astfel că putem spune că mulţi oameni pot poseda părţi din acel spirit paradigmatic. Îţi dau un exemplu chiar din Biblie. În Noul Testament se spune că oamenii pot fi ca Isus. Imaginează-ţi mulţimea credincioşilor care doresc să asimileze în propriul suflet ceva din spiritul celui despre care religia creştină crede că este fiul lui Dumnezeu! Dacă spiritul lui ar fi finit s-ar putea presupune că la un moment dat cantitatea de spirit s-ar epuiza... dar nu este aşa. De două milenii creştinii se hrănesc din spiritul lui Isus Hristos fără ca să se simtă cumva că s-ar epuiza în acest mod. Tot aşa se întâmplă cu oricare alt spirit al celor pe care noi în hinduism îi numim zei, dar... şi cu sufletul oricărui om, care în starea lui pură este provenit tot din divinitate, aşa cum am relatat ieri seară. De remarcat este faptul că aducerea în planul material a sufletelor anumitor oameni se face în aceeaşi manieră ca şi chemarea spiritelor zeilor... prin devoţiune. Desigur că legea karmei are o contribuţie importantă.

Ideile expuse de Sureshwar se dovedesc prea dense. Doresc să întrerup aici discuţia pentru a putea reflecta mai adânc asupra lor.

- Cred că astăzi mi-ai prezentat prea multe noţiuni... sunt mult prea condensate pentru a trece repede peste ele. Vreau să revin mâine dimineaţă pentru a continua discuţia noastră. Până atunci voi reflecta la cele auzite astazi!

- Într-adevăr! Am nevoie să mă adâncesc în aceste raţionamente spirituale. Numai după ce le înţeleg bine pot avea o atitudine corectă în relaţia mea cu Tulsi.

Mă ridic de pe scaun, prietenul meu mă conduce pînă la uşă, ne despărţim cu o strângere de mână.

Ajuns la hotel mă liniştesc. Am timp să depăn toate ideile apărute în urma discuţiilor spirituale cu Sureshwar. Deducţiile sunt acum evidente.

„Evoluăm spiritual de la forma originară de suflet, generat de către Dumnezeu şi descins iniţial în forma materială primară, până la a ne uni cu zeii şi în cele din urmă cu Dumnezeu Însuşi! Pe parcursul vieţii căpătăm felurite caracteristici care ne formează continuu sufletul prin dinamismul interacţiunii armonioase cu persoanele de sex opus!“ Şirul gândurilor continuă.

„A deveni o persoană de genul masculin sau feminin apare tot pe parcurs, în urma dinamicii care se creează în jurul centralităţii iniţiale, a sufletului însuşi, nepolarizat.“

La o mai atentă examinare a ideilor şi a logicii aşezării lor deterministice, fac legătura cu lumea animală, polarizată pe genuri, pe măsură ce fiinţele acestui regn evoluează ca nivel de conştiinţă.

„Deci aceasta este direcţia! Dacă vieţuitoarele evoluează către caracteristici distincte ca genuri, mascul şi femelă, atunci şi în cazul omului, care reprezintă însăşi apogeul evoluţiei spirituale pe această planetă, stimulul este reprezentat de interacţiunea armonioasă masculin-feminin. Sureshwar a punctat corect în raţionamentul său rolul fiecărui component al devenirii, aş spune chiar că s-a încadrat în ceea ce este acceptat parţial ştiinţific.“

Precum ştiu conştiinţa evolează, prin urmare logica existenţei perechilor divine, ca principii esenţiale şi suflete îngemănate, precum sunt Brahma-Saraswati, Vishnu-Lakshmi şi Shiva-Shakti, este corectă în procesul descris, acela de resorbţie în Divin.

Mâine voi putea lămuri cu prietenul meu alte idei neelucidate din lumea complexă a existenţei sufletelor. Mă gândesc la aspectele practice ale interacţiunii noastre, a celor vii, ca să spun aşa, cu sufletele celor morţi. Am deja formulate în minte câteva întrebări.

Dimineaţa în jur de ora 10 bat la uşa casei lui Sureshwar. Acesta mă aşteaptă.

Intraţi în grădină schimb saluturile de bun găsit cu soţia lui, care grijulie ne aduce apoi serviciul cu ceai.

- În linii mari pot spune fără ezitare că am cuprins esenţa evoluţiei lor spirituale. Rămân totuşi alte componente care se cer desluşite. De pildă, cum putem intra în legătură cu ele? Care sunt metodele de chemare a sufletelor? Cine poate face aceasta? Mă gândesc la cazul cel mai concret pe care îl cunosc: revenirea Sangitei.

Sureshwar mă priveşte, încearcă să intuiască gradul de acurateţe a percepţiilor mele. Liniştit de concluzia la care a ajuns, se reaşează comod în fotoliu şi îşi expune părerile:

- Vei fi surprins să auzi că o astfel de îndeletnicire, de chemare a sufletelor, este la îndemâna oricui! Desigur că unele persoane pot fi mai eficiente decât altele. Mă refer la pandiţi de pildă. Aceştia au cunoştinte temeinice care pot fi folosite conştient pentru a aduce în lumea noastră anumite suflete. Dar chiar şi omul obişnuit poate face aceasta, deşi nu cunoaşte metodele rituale. Pur şi simplu participă la chemarea sufletelor, prin legea karmei.

- Oamenii care au legături karmice cu cei plecaţi acolo în lumea „de dincolo“ îi cheamă pe aceştia... involuntar sau voluntar. Gândeşte-te la mulţimea de dorinţe pe care le manifestă cei în viaţă faţă de cei „de dincolo“. Toate aceste năzuinţe îi fac pe cei „morţi“ să revină într-o nouă încarnare pentru a-şi consuma karma deterministică. Aceste legături se acumulează, deoarece în timp creşte numărul de implicaţii karmice ale „celor plecaţi“, prin noile acţiuni ce le săvârşesc. Află că şi de acolo, din lumea cealaltă, sufletele acţionează aici pe pământ, deci produc o karmă care se adaugă la cea existentă.

- Un suflet desigur că merge dincolo încărcat cu o karmă care necesită o dinamică de desfăşurare ulterioară, o tendinţă de... a se consuma în viitor, în contextul apropiat în care a fost produsă. Legăturile dintre cei vii şi cei de dincolo funcţionează numai atunci când karma, dorinţa celor morţi, rezonează sau coincide, cu karma, dorinţa celor vii care îi cheamă în acest fel pe pământ să împlinească acele fapte neterminate. Excepţie desigur că o fac cei care sunt plecaţi dincolo fără încărcătură karmică, acei eliberaţi în viaţă, cei care au atins starea jivanmukti. Sunt puţini acei care scapă din lanţul reîncarnărilor.

- Scrierile spirituale ale hinduismului susţin ideea că sufletele pot interveni în viaţa celor care au rămas vii pe pământ. Deci între cele două tărâmuri există o legătură bidirecţională, atâta timp cât rămân legături karmice între ele. Ai auzit sunt sigur de şedinţe de spiritism, comunicări cu morţii prin felurite metode, în meditaţie, vise, etc. Toate aceste fapte denotă indiscutabil că cei „plecaţi dincolo“ şi care au karmă de consumat, sunt activi în această direcţie. Cât priveşte modul în care ei îşi duc existenţa acolo în lumile celelalte nu ne rămân decât speculaţiile. Religiile au încercat să prezinte imagini ale acelor lumi, dar după părerea mea astfel de reprezentări sunt greu de verificat ca fiind veridice. Ceea ce contează pentru lumea noastră, a celor vii, este... influenţarea, condiţionarea şi determinismul karmic reciproc între cei de dincolo şi noi cei de pe pământ. Starea lor existenţială până a se reîncarna este neimportantă. Ceea ce contează este în ce măsură pot acţiona pe pământ.

- Spune-mi te rog ce crezi că s-a întâmplat între mine şi iubita mea, Sangita?

- ...Părerea mea este că nu tatal ei a avut influenţa cea mai mare în a-i readuce sufletul pe pământ... ci tu.

- Eu!? Dar domnul Ramamurti este specialist în astfel de ritualuri de descindere!

- Nu-i nici o tăgadă în această privinţă! Totuşi, ţin să-ţi reamintesc că Sangitei i-au trebuit 20 de ani pentru ca tu să apari în viaţa ei. Cum crezi că tatăl ei a putut să o readucă într-un timp atât de scurt? Pe de altă parte ţin să precizez că iubirea este... o influenţă karmică foarte puternică. Contribuţia cea mai mare în reapariţia Sangitei a fost a ta, la ea s-a adăugat şi efortul tatălui ei, care prin sadhana specifică şi legătura karmică a lui cu ea, a accelerat revenirea fetei lui pe pământ.

Deci eu am chemat-o pe Sangita! Mai precis iubirea mea pentru ea a contribuit cel mai mult la revenirea ei!

„Mă întreb ce pot face acum în cazul acesta, când ea are un alt corp?“ Cer lămuriri lui Sureshwar despre amestecul de suflete.

- Cum se explică intrarea unor suflete în corpurile altor oameni? Am auzit multe astfel de istorisiri când cineva a dobândit o personalitate dublă sau multiplă. Chiar psihologii tratează astfel de cazuri, când un om are comportamente de personalităţi diferite, sărind uşor de la o stare la alta. Biblia relatează cazuri când entitaţi malefice pun stăpânire pe oameni. Ştiu că Isus avea puterea de a alunga aceste duhuri parazitare care îi făceau pe oameni să sufere.

- Trebuie să reţinem faptul că lumea spiritelor este extrem de complexă! Noi de aici, din tărâmul pământesc, percepem doar frânturi a ceea ce se poate întâmpla de acolo. Suntem practic terenul de manifestare al spiritelor, care, datorită legăturilor karmice create de ele aici pe pământ, când trăiau ca fiinţe omeneşti, trebuie să revină în existenţă, deoarece acolo, în lumea de dincolo... nu se poate consuma karma cu care au plecat. Deşi ele sunt libere în acea lume, rămân dependente de lumea noastră prin necesitatea de a-şi manifesta karma. Aceasta este un paradox; de la un anumit grad de libertate în care se află în lumea lor, sufletele trebuie să revină într-o lume care le trage înapoi. Dar astfel de lucruri sunt necesare, pentru ca sufletele să poată evolua spiritual şi astfel să se reîntoarcă la sursa generatoare, ca o împlinire a întregului lor periplu în timp.

- Mă întreb dacă sufletele care intră în alte corpuri au voinţă proprie? Îşi dau ele oare seama de situaţia în care se găsesc?

- Să nu uităm că atunci când sufletul intră sau reintră în lumea materiei, prakriti, de cele mai multe ori uită de unde provine. O amintire vagă poate exista, dar ea cu greu este scoasă ulterior în evidenţă.

- Dragă prietene! Am observat la Tulsi o oarecare reţinere în relaţia ei cu mine. Mi-a făcut câteva destăinuiri, dar totuşi nu suntem apropiaţi, nu pot spune că o am în faţă pe Sangita! Mă întreb oare dacă există o luptă între cele două suflete, cel al lui Tulsi şi cel al Sangitei, pentru ca unul din ele să fie predominant?

- Nu poate exista nici o luptă! Sufletul Sangitei, este indus treptat în personalitatea lui Tulsi într-un mod paşnic. Aici nu avem de-a face cu un suflet parazitar, aşa cum este descrisă existenţa lor în Biblie, ca duhuri necurate, deoarece cel al Sangitei a fost primit de bunăvoie în corpul lui Tulsi şi este un suflet bun.

Rămân pe gânduri. Ceea ce aud de la Sureshwar îmi confirmă complexitatea lumii sufletelor şi a existenţei lor în lumea materială. Îmi amintesc de spusele lui Babuji în Kolkata, sugestiile pe care mi le-a făcut de a-mi reevalua fiinţa, de a mă redefini ca entitate umană. De acum apar întrebări stringente.

- Mă întreb cât de siguri suntem că... suntem cine credem că suntem? Cu alte cuvinte câtă certitudine am eu că sunt Ramdas, că posed acel suflet? Auzind toate cele pe care mi le-ai relatat, am dubii! Nu numai că nu-mi este clară personalitatea duală Tulsi-Sangita, dar încerc o criză personală de identitate!

- ...De aceea am spus că lumea sufletelor este greu de înţeles, că felul nostru obişnuit pământean de a încerca să o înţelegem nu se poate aplica existenţei lor. Totuşi aş încerca să-ţi prezint logic câteva aspecte. Prin extrapolare vei trage singur concluziile corecte. Spune-mi, te rog, acel Ramdas de acum 30 de ani este acelaşi cu cel prezent?

- Ei, vezi!? Totuşi un anumit suflet era prezent în corpul tău... dar avea o altă încărcătură karmică, avea o altă personalitate, avea alte predispoziţii karmice, rezona cu aspectele specifice acelor vremuri. Dar era tot sufletul tău care avea un alt nivel de evoluţie spirituală.

- Crezi oare că alte suflete au descins în mine, s-au amestecat cu sufletul meu iniţial, acea scânteie primordială cu care am pornit iniţial?

- Dar cine sunt eu oare dacă am suferit astfel de descinderi şi influenţe? Mai sunt eu acelaşi Ramdas?

- Centralitatea rămâne... dar remodelarea sufletului continuă! Filonul central, slab la început, se conturează mai pregnant pe parcursul evoluţiei spirituale. Miezul sufletului fireşte că se menţine aşa cum a fost generat de Bhagavan, dar tot ce se depune peste el, ca un fel de înveliş aş putea spune, se acumulează treptat. Aceste învelişuri estompează temporar lumina sufletului, cum este în cazul involuţiei spirituale, sau o măreşte, aşa cum se întâmplă în cazul evoluţiei spirituale. Aşa cum am menţionat mai înainte evoluăm către resorbţie în Dumnezeu, prin urmare numai... acumularea luminii ne poate aduce într-o astfel de proximitate. Ţi-am dat deja exemplele concludente cu zeii.

- Până la urmă sufletul ei va părăsi corpul lui Tulsi. Ea este în prezent doar musafir acolo, pot spune. Ţi-ai dat seama, pe când erai încă în Australia, că Sangita a descins parţial şi pentru scurt timp în felurite persoane pe care le-ai întâlnit în timpul crizei de locuinţă prin care ai trecut, aşa cum mi-ai povestit.

- Din lecturi pe aceste teme ştiu că cineva poate pune stăpânire pe corpul cuiva, astfel că în acea persoană devine sufletul dominant. Poate oare Sangita face aceasta în cazul lui Tulsi?

- Fără doar şi poate! Dar nu cred că se va întâmpla. Sufletele evoluate descind doar parţial şi pentru un timp relativ, de la o fracţiune de secundă, la ani, zeci de ani, sau chiar pentru o întreagă viaţă de om.

Ultimele spuse ale prietenului meu îmi aduc în sfârşit clarificările mult dorite.

- Sureshwar, voi pleca acum! Îţi multumesc atât ţie, cât şi panditului Jayanarayan, pentru ajutorul dat în lămurirea marilor nedumeriri prin care am trecut. De acum lucrurile îmi sunt cu mult mai limpezi. Am de-a face cu spiritul Sangitei care poate zăbovi mai mult sau mai puţin în corpul tinerei Tulsi, în urma legăturilor karmice puternice pe care Sangita le are cu cei care au dorit-o să revină. Ea pur şi simplu a urmat consecinţele karmice la chemarea mea şi a lor, şi a revenit în existenţa terestră. În prezent vieţuieşte în corpul lui Tulsi. Vom vedea în viitor cum vor evolua lucrurile.

- Mă bucur să aflu că ai un alt orizont de acum înainte, că vei orienta relaţia ta cu Tulsi în direcţia cea mai potrivită! De acum ştii că depinde de tine cât timp vrei să menţii noua legătură de care ţi-ai dat seama că eşti... responsabilul principal.

Părăsesc casa lui Sureshwar cu sentimentul că trăiesc o zi împlinită. Am toate datele esenţiale. Pot spune că lumea sufletelor şi-a deschide larg porţile către mine, acum înţeleg cu mult mai bine relaţia mea cu Tulsi.

După toate câte mi s-au dezvăluit în ultimul timp sunt mult mai liniştit. Astăzi mă trezesc mai devreme decât de obicei. Ies pe terasă pentru a urma yoga sadhana. După câteva asane mă aşez confortabil pe păturică pentru meditaţie. Am timp să reflectez.

„Din cele învăţate de curând trag concluzia că sufletele îngemănate, parcurgând încarnări după încarnări, se îndreaptă către o centralitate din ce în ce mai apropiată şi mai stabilă în timp, pe măsură ce ele evolează spiritual. Fără doar şi poate eu şi Sangita urmăm împreună modelul perechii divine Rama-Sita. Pentru Sangita zeul Rama este venerat din familie, eu sunt de asemenea devotat aceleiaşi zeităţi. Oare câte vieţi ne vor trebui ca aspiraţia noastră să ajungă la împlinire?“

„Nu încape îndoială că acum, dupa ce mi-am întregit cunoştinţele despre lumea sufletelor, voi putea să rezolv optim relaţia mea cu Tulsi.“

La ora 8 sosesc la complexul aşram. Cobor din motoricşă, când... o surpriză îmi iese în cale? ...Tulsi.

- Ramdas, asta este pentru tine, îmi întinde ea o ciocolată. Babuji, Ammaji şi Sanjay sosesc astăzi la Deoghar.

- Vor încerca la Yatrik, acolo unde stai şi tu! Speră că vor găsi camere libere.

- Foarte bine! Aş dori să vorbesc cu tine în timpul mesei de prânz. Te aştept pe la 11 şi un sfert în zona Christ Kutir, pe terasa clădirii din stânga. Vrei să servim prânzul împreună?

Tulsi zâmbeşte, îmi arată astfel că acceptă propunerea mea. Se întoarce rapid şi… pleacă grăbită la treburile care o solicită.

„Iată că iubita nu a uitat cât de mult îmi place ciocolata! O voi păstra pentru prânz ca să o savurăm împreună.“

Primesc însărcinările zilei. Dimineaţa voi lucra în grădina din spatele curţii Akhara, acolo unde se află noua clădire Gauri-Ganesha. Voi uda aranjamentele florale din jurul fântânii, acele câteva mini grădiniţe dedicate zeităţilor Ganesha, Parvati, Shiva, Lakshmi, Rama şi Sita. Realizez că a da apă grădinilor zeilor este o preocupare nu numai plăcută dar şi adânc spirituală.

Timpul zboară. Este deja ora 11 când trebuie să merg la masa de prânz, să o întâlnesc acolo pe Tulsi.

Cu mâncarea aşezată pe „farfuria“ din frunze mă îndrept către zona Christ Kutir, la locul unde ne-am înţeles să ne vedem. O zăresc deja pe Tulsi, este în aşteptarea mea. Găsesc un loc potrivit, mă sprijin de unul din stâlpii clădirii. Tulsi stă pe dalele de marmură, în stânga mea. Servim prânzul în linişte, din când în când îmi arunc privirea către fată.

„Ce frumoasă este! Şi este şi foarte tânără... iar eu... am trecut deja de 50 de ani! Ce viitor poate să aibă Tulsi cu mine? Trebuie să fiu realist în această lume a materiei, să nu mă las sedus de atracţia pe care o am faţă de o tânără. Mai important este viitorul ei. Dacă stau şi mă gândesc bine... sufletul meu este legat de cel al Sangitei, care se află doar temporar în corpul acestei fete. Oare ce soluţii pot exista pentru o rezolvare corectă în circumstanţele de excepţie în care mă găsesc? Vreau să urmez calea virtuţii, dharma... zeii îmi vor evalua comportamentul după deciziile pe care le voi lua!“

Gândindu-mă la felul în care am procedat când am chemat-o pe Sangita să revină, realizez că a fost nedirecţionat. Îmi dau bine seama că ea a ales ce i s-a părut firesc atunci, găsind de cuviinţă să descindă în corpul unei rude. În ceea ce priveşte alegerea corpului gazdă, cred că Babuji a avut în acest caz influenţa cea mai mare, pentru ca sufletul Sangitei să se instaleze chiar în cel al lui Tulsi, nepoata sa.

„Oare voi putea fi în armonie cu această fată astfel încât împreună să putem creşte evolutiv-spiritual în lumea care încă se creează între noi? Are vreun rost să urmez calea care mi se arată în prezent, aceea de a mă lega prin căsătorie de Tulsi? Bine că nu am promis nimic panditului Girdari!“

Îmi dau seama că prin sadhana mea cu Taraka Mantra nu am avut o ţintă clară în efortul de a o rechema pe Sangita, gândindu-mă doar la faptul că ea se va întrupa, dar lăsând la voia întâmplării unde şi cum o va face. Realitatea este că aşa cum am chemat-o atunci, la fel pot relua procedeul acum, dar fără intervenţia lui Babuji. Va trebui de data aceasta să am o direcţionare mai clară. Sureshwar a punctat pe drept că... eu sunt cauza principală pentru ca Sangita să revină şi responsabil de rezultatele pe care le voi obţine şi de felul în care o va face.“

- Ce bine că vin aici cei de la Kolkata! îi împărtăşesc lui Tulsi părerea mea. Va trebui să ne consultăm cu ei în hotărârile ce le vom lua. Calea noastră de urmat este virtutea, dharma.

Tulsi este tăcută, înţelege ce doresc să îi transmit şi dă aprobator din cap.

- După ora prânzului. Vor fi în acelaşi tren care soseşte zilnic la Jasidih Junction, Poorva Express, cel cu care ai venit şi tu.

Împart ciocolata cu Tulsi, mănâncă cu plăcere partea ei. Este bucuroasă că m-am gândit şi la ea, deşi intenţia i-a fost ca ciocolata să fie doar pentru mine.

- Trebuie să plec! îmi spune cu grabă în glas. Am treburi urgente de rezolvat!

- Bine. Dacă nu ne mai vedem în restul zilei, atunci pe mâine. Oricum, în această seară voi vorbi cu oaspeţii veniţi de la Kolkata. Mâine dimineaţă vom sosim aici împreună.

Tulsi se pierde în mulţimea din jurul nostru. Îmi adun cu grijă rămăşiţele de la masă şi le depozitez în butoaiele special amenajate pentru reziduuri alimentare.

Până la reluarea lucrului îmi fac siesta. Folosesc timpul şi pentru a întoarce pe toate părţile problemele care mă frământă.

„Nu pot lua decizii de unul singur în situaţia complexă în care mă găsesc. Pot eu oare stabili cu uşurinţă destinul unei tinere ca Tulsi? Va trebui să mă sfătuiesc cu persoane în măsură să judece mai obiectiv aceste împrejurări.“

Cine m-ar putea ajuta mai bine decât panditul Jayanarayan? El este cel pe care l-a consultat chiar şi Sureshwar. A mă întâlni cu panditul, pentru a primi învăţătura călăuzitore, este un imperativ.

De la telefonul public de la recepţie îl sun pe Sureshwar pentru a-i solicita ajutor.

- Telefonează din nou peste o oră! mă roagă el. Voi lua legătura cu panditul şi te voi anunţa dacă a acceptat să te vadă, când şi unde.

- Îţi mulţumesc prietene! Am foarte mare nevoie de îndrumarea lui. Vreau ca ultimele neclarităţi cu privire la domeniul vast al existenţei şi manifestării sufletelor să-mi poată fi elucidate. Voi aduce în discuţie cazul meu concret.

După o oră revin la telefon. Am veşti bune. Panditul a acceptat să ne întâlnim pe la ora 7 astă-seară, chiar acasă la Sureshwar.

Am încheiat deja lucrul zilei. Cu o motoricşă merg direct la hotelul meu în Deoghar. La recepţie mă interesez dacă au sosit rudele aşteptate din Bengal:

- Uitaţi-vă în registru, vă rog! Să-mi spuneţi dacă aţi cazat cumva pe cineva venind de la Kolkata... domnul Ramamurti?

- Nu mai aveam locuri libere încă de ieri! Într-adevăr trei persoane din Kolkata ne-au întrebat după-amiază dacă avem o cameră liberă, dar noi i-am trimis la hotelul Vijaya. Ştiţi unde se află?

Pornesc imediat pe jos. Ajuns la recepţia hotelul Vijaya sunt informat unde este camera lui Babuji.

Păşesc pragul, ne strângem mâinile, schimb saluturi de bun găsit cu Ammaji Amita şi cu Sanjay.

- N-am găsit cameră la Yatrik, pentru ca să fim mai apropiaţi de tine, spune Ammaji cu regret. Dar nici aici la Hotel Vijaya nu ne este rău, deşi vom dormi trei persoane în aceste două paturi.

- Sanjay ar putea sta cu mine la Yatrik! intervin cu promptitudine. Am acolo o cameră cu două paturi.

- Am servit ceva, spune Babuji. Ne-am propus să mâncăm mai puţin pe timpul şederii noastre aici. Ştim că acolo la Rikhia se oferă gratis cele trei mese zilnic. Vom realiza acest tapas pentru a simţi mai bine efectele spirituale ale evenimentelor de aici.

- Noi vom pleca acum, anunţ eu. Astă-seară trebuie să merg la Sureshwar. Mâine dimineaţa voi fi la Rikhia pe la ora 8. Poate veniţi şi dumneavoastră tot cam pe la acea oră. Sunt sigur că Tulsi ne va aştepta pe toţi.

Sanjay este deja cu bagajele în mână şi aşteaptă să plecăm. Ne luăm rămas bun de la Ammaji şi Babuji. Curând ajungem la hotelul Yatrik.

- Aici este patul tău! îi arăt lui Sanjay unde va dormi. Te rog fă-te comod. Eu va trebui să plec acum. Voi reveni cred pe la ora 9... Uite cheia camerei! Dacă ieşi afară din hotel nu o lăsa la recepţie, dar să fii oricum aici înainte de venirea mea.

Cu un sfert de oră înainte de 7 mă aflu la locuinţa lui Sureshwar. Îl găsesc singur în verandă, familia îi este ocupată cu alte activităţi ale serii.

Este preocupat să ne asigure confortul viitoarelor dezbateri. Face aranjamente de mese şi scaune astfel ca eu şi panditul Jayanarayan să ne găsim faţă în faţă pentru o mai bună comunicare.

Până la sosirea oaspetelui îl chestionez pe amicul meu despre pandit. Mă interesează educaţia şi experienţa sa spirituală.

- A studiat foarte mult! mă lămureşte Sureshwar. Are masterat în filosofie şi doctorat în Studies in Religion. Are pasiune pentru toate religiile lumii. Despre creştinism... citeşte Vechiul Testament în original, textul masoretic, cât şi Noul Testament în greaca biblică koine. Ce să mai spun despre limba sanskrită!? ...De la textele din Vede până la cele scrise în perioadele mai târzii, înainte şi după reforma limbii făcută de gramaticianul Panini. A urmărit limba sanskrită în toate fazele ei de evoluţie.

- Va fi deosebit de interesant să discut cu un astfel de om dedicat atât de profund studiului! îmi exprim admiraţia.

- Pe deasupra este şi modest, trăieşte o viaţă armonioasă de familie, pot spune că are în sânge virtutea, dharma.

- Îţi sunt recunoscător că pot să port conversaţii spirituale cu un astfel de personaj!

Într-un târziu panditul soseşte. Este îmbrăcat în veşmântul alb al castei brahmane. Ne salutăm cu respect cu palmele împreunate la piept, Namaste. Sureshwar ne invită cu curtoazie să luăm loc. Noul oaspete deschide imediat discuţia.

- Domnule Ramdas, sunt încântat să vă reîntâlnesc. De la Sureshwar am aflat câte ceva despre dumneavoastră. Mi-a relatat pe scurt conversaţiile pe care le-aţi avut. Pe aceleaşi teme am vorbit şi cu panditul Girdari. Sunt, cum s-ar spune... la curent cu situaţiile deosebite prin care treceţi.

- Sunt de-a dreptul copleşit de atenţia pe care mi-o acordaţi. Vă mulţumesc foarte mult că v-aţi interesat de momentele prin care trec. Îmi va fi astfel mai uşor să îmi exprim nedumeririle. Realitatea este că ceea ce mi se întâmplă nu este deloc obişnuit... nici măcar pentru un hindus, darmite pentru cineva născut în tradiţia religioasă creştin-ortodoxă, cum este cazul meu. Din fericire pentru mine am avut un mare sprijin din partea lui Sureshwar, altfel nu ştiu cum m-aş fi descurcat până în prezent. El însuşi, la rândul lui, v-a solicitat ajutorul privind complexităţile lumii sufletelor.

- Câteva idei generale au fost discutate, dar desigur că noi nu am ştiut ce v-ar fi interesat în mod deosebit.

- Cred că noţiunile de bază au fost expuse cu claritate, dar totuşi mai am lacune. Aş dori să-mi zugrăviţi, într-o privire de ansamblu, apariţia, evoluţia spirituală şi unirea sufletelor individuale cu marea lumină din care au izvorât, Brahman, Dumnezeu. În special mă interesează crearea şi evoluţia celor îngemănate, şi interacţiunea dinamică ce determină creşterea lor spirituală. Astfel de idei au mai fost abordate şi în discuţiile mele Sureshwar, aş dori o completare a lor. Mai concret, cum putem înţelege că se manifestă iubirea în astfel de situaţii?

Soţia lui Sureshwar intră şi ne serveşte ceai. Sureswar însuşi toarnă lichidul aburind în ceşti, ne servim singuri cu zahăr. Ne lăsăm purtaţi de mireasma deosebită ce ne învăluie.

Prietenul meu este şi el interesat de discuţiile ce urmează. Se trage mai aproape de noi, îl priveşte întrebător pe pandit.

- Cunosc doar în linii mari ceea ce aţi discutat mai înainte, aşa că dacă voi repeta anumite idei...

- ...Despre suflete... apariţie, evoluţie spirituală, unire... Şi toate acestea în contextul sufletelor îngemănate şi al iubirii umane! Sunt teme... vaste, nu glumă!

- ...Să presupunem că un suflet s-a „născut“ din Brahman. Îl putem reprezenta ca fiind o scânteie minusculă, dar desigur că forma reală şi consistenţa lui adevărată nu ni le putem imagina... Sufletul descinde în lumea materiei, mai precis în cea amorfă, care se găseaşte într-o anumită dinamică în materie, prakriti. Nu aş zăbovi prea mult la acest nivel al evoluţiei. Important de reţinut este faptul că acea scânteie „avansează“ către a se manifesta în lumea organică, apoi prin legea karmei se polarizează în genul masculin sau feminin... La un astfel de stadiu importanţa regnului animal are o semnificaţie mult scăzută decât ceea ce va urma în viitor, în lumea umană. Sufletele din animale evoluează şi ele la nivel de conştiinţă, iar acolo unde se trăieşte în armonie progresul se face cu mult mai rapid. Prin urmare, atunci când există perechi stabile, armonia cuplului este un factor decisiv pentru ca în viitoarele încarnări acele suflete să apară în vieţuitoare mai evoluate ca regn. Am stabilit deja că există o direcţie de creştere şi progres al conştiinţei bazat pe armonia în cadrul perechii masculin-feminin.

- Cred că stadiul preuman, deşi abordat în puţine cuvinte, este clar expus, intervine Sureshwar.

- Să presupunem acum că sufletul nostru de gen masculin, dat ca exemplu, a atins nivelul când pentru prima oară descinde într-un corp uman. Acest suflet are deja o încărcătură karmică ce îl predispune. Sufletul îngemănat cu care a vieţuit sporadic în încarnările anterioare revine şi el în corp uman astfel că acel cuplu reia temele din vieţile anterioare. La acest nivel de evoluţie a conştiinţei fireşte că armonia este destul de redusă, se manifestă încă tendinţa ca cel mai puternic fizic să-l domine pe cel slab, aşa cum se întâmplă în regnul animal. Multe astfel de exemple pot fi văzute în viaţa de toate zilele când bărbatul este violent, cu femeia cu care vieţuieşte, ca o expresie a nivelului lui spiritual foarte scăzut în cadrul speciei umane. Fireşte că şi femeia în cauză are partea ei de negativităţi, ea formând „un cuplu potrivit“, cum s-ar spune, cu acel bărbat.

Panditul Jayanarayan îşi opreşte expunerea, priveşte către noi, auditoriul lui, şi satisfăcut de atenţia cu care îi ascultăm cuvintele mai bea puţin din ceaşca de ceai.

- De observat este că pe parcursul multiplelor reîncarnări, datorită ciclicităţii fenomenului de samsara, se înmulţesc momentele de bună înţelegere, atunci când cuplul se manifestă cu un nivel de conştiinţă ridicat. Este tocmai acea armonie care produce progresul cuplului, o desfăşurare a vieţii care îi predispune pe cei doi la a urca pe scara evolutivă spirituală.

- Putem spune că astfel de suflete îngemănate revin mereu şi mereu împreună pentru a-şi urma consecinţele karmice? adresez eu prima întrebare panditului.

- Într-adevăr ele revin ciclic, dar există câteva caracteristici esenţiale care trebuiesc ştiute. În primul rând este necesar să înţelegem că evoluţia spirituală se face numai prin armonie. Lipsa ei înseamnă stagnare, uneori chiar împingere înapoi, sufletul astfel suferind involuţie. Tuturor sufletelor, inclusiv celor îngemănate, li se aplică această regulă.

- De unde ştim că sufletul pe care îl credem îngemănt cu al nostru, este chiar acela? Poate fi o descindere a lui în corpul altcuiva, aşa cum s-a întâmplat în cazul Sangitei! întreb.

- Nu contează dacă sufletul îngemănat are corp propriu sau de împrumut! Ceea ce este important de reţinut este interacţiunea lui cu alte suflete, transformarea creată în direcţia evoluţiei de conştiinţă. Trebuie înţeles clar că o astfel de dinamică poate apare în multiple împrejurări, nu numai între sufletele îngemănate, dar şi cu cele ale altor oameni despre care nu ştim ce suflete poartă. Un lucru este cert: o relaţie armonioasă cu cineva de sex opus, manifestarea iubirii cum se spune în mod curent, are loc întotdeauna între suflete îngemănate. Toate celelalte interacţiuni, deşi pot avea aportul lor pozitiv, precum sunt cele cu prietenii, rudele, etc., au importanţă secundară.

- Să continuăm periplul sufletului masculin pe care îl avem ca exemplu în discuţia noastră, propune Sureshwar după câteva minute, prins ca şi mine de tematica interesantă expusă de pandit.

- Aşa deci. Se ştie că un astfel de suflet se află rând pe rând în nenumărate corpuri în vieţile pe care le trăieşte. Pe parcursul acestor existenţe se întâlneşte şi se desparte de foarte multe ori de sufletul îngemănat. Dezvoltarea în linie ascendentă către lumină, Dumnezeu, are loc ca rezultat al vieţii armonioase care se acumulează în timp.

- Din priviri! Se naşte imediat un fir roşu subtil între cei doi! Practic nu le trebuie decât câteva secunde pentru ca cei care au evoluat spiritual împreună să-şi dea seama că există ceva deosebit între ei. De altfel, de-a lungul vieţii, fiecare este în căutarea celuilalt în mod permanent. Mira Bai spune într-unul din poemele sale: În căutarea iubirii am venit în această lume. Deci iubirea este principalul motiv pentru care se revine pe pamânt. Din păcate majoritatea oamenilor, de cele mai multe ori, cred că nu şi-au găsit sufletul cu care rezonează. Aceasta se întâmplă deoarece ei nu ştiu că sufletele îngemănate există... şi chiar dacă ar şti, nu posedă metodologia identificării lor.

- Este cazul cel mai frecvent! Nu-mi amintesc decât de foarte puţini oameni care au mărturisit că şi-au găsit perechea căutată, intervin eu.

- Din păcate aşa este. Spun aceasta deoarece cei care au impresia că n-au dat de urma sufletului căutat... se înşeală. Instinctiv toţi se află continuu în căutarea sufletului îngemănat, au din când în când şansa să-l recunoască într-una din vieţi, dar în general oamenii nu sunt conştienţi de aceasta.

- Adevărul pe care îl voi spune poate surprinde pe mulţi: În toate schimburile de priviri armonioase cu o persoană de sex opus, întâlnim sufletul îngemănat! Astfel de trăiri sunt ca o chemare, care spune: „Sunt aici! Conştientizează că m-ai găsit!“. Cazul Sangitei este exemplul cel mai bun care-mi vine în minte şi pe care îl puteţi înţelege cel mai uşor. Prin devoţiune a reuşit să-şi cheme sufletul îngemănat, un fapt pe care... oricine dornic de armonie îl poate face. Desigur că Sangita a invocat o mare putere, cea a zeului Rama, să-i trimită iubitul care să aibe anumite caracteristici, de aceea i-au trebuit 20 de ani ca dorinţa să i se împlinească. Dar în cazul dumneavoastră, domnule Ramdas, lucrurile sunt acum mult mai simple, deoarece ştiţi cum să procedaţi şi pe cine să chemaţi din mulţimea de suflete care hălăduiesc mai mult sau mai puţin libere.

- Este uimitor ceea ce afirmaţi panditji! Analizând manifestarea sufletelor în lumea materială înţeleg că există o anumită „volatilitate“ a interacţiunii lor în lumea materială, de-a lungul uneia sau mai multor vieţi.

- Într-adevăr am putea folosi termenul „volatilitate“ deoarece tindem să aplicăm regulile lumii noastre materiale, nivelului lor superior existenţial, aşa cum am menţionat anterior. Dar ceea ce noi etichetăm ca fiind „volatil“ aici în prakriti acolo în tărâmul celălalt... este o normă existenţială. Lumea noastră este caracterizată de reguli şi restricţii, pe când în celălalt tărâm libertatea, lipsa de constrângeri sunt caracteristici dominante. Fireşte că în trecerea lor prin lumea noastră sufletele îşi manifestă aceeaşi libertate până când sunt „fixate“, pot spune, într-un corp, pentru un timp mai scurt sau mai lung. Până atunci ele se manifestă libere, sărind dintr-un corp într-altul, cum le este vrerea... După cum am înţeles, chiar Sangita s-a manifestat ca atare, apărând într-un corp sau altul, din momentul în care aţi ajuns în Syndey, anul trecut. Toate acestea mi le-a povestit Sureshwar.

Cele spuse de pandit sunt impresionante. Totuşi, am nevoie de mai multe clarificări.

- Logica dumneavoastră ar fi bine susţinută de exemple concrete. Îmi este încă greu să înţeleg aspectul teoretic al existenţei sufletelor, călătoria lor variabilă în timp, din corp în corp. Care ar fi proba cea mai evidentă a transmigrării sufletelor îngemănate aşa cum le descrieţi, panditji?

- Realitatea vieţii de zi cu zi! Omul este în căutarea armoniei, prin aceasta acceptă o anumită dinamică existenţială, deci un anumit fel de interacţiune cu persoanele de sex opus. Practic ne aflăm tot timpul într-o astfel de căutare. Poate avea un statut mai stabil, ca în cazul celor căsătoriţi, care, aflaţi în relaţii karmice strânse, au sufletul îngemănat aproape, în cazul în care trăiesc în armonie. Pentru ceilalţi există tangenţele efemere şi spontane, care ne revitalizează şi ne dau un tonus pentru moment. Toate aceste tonificări sunt prezenţe lângă sufletul îngemănat, întâlniri care corespund unui anumit nivel evolutiv spiritual, al lui şi al nostru.

- Putem oare spune că sunt mai multe suflete îngemănate într-o viaţă pentru protagonistul de gen masculin al exemplului dat de dumneavoastră?

- Pentru fiecare perioadă de evoluţie există doar un singur suflet îngemănt, dar în timp fireşte că ele par ca fiind multe deoarece şi protagonistul exemplului nostru nu rămâne neschimbat, trăieşte într-o dinamică neîntreruptă, devine compatibil cu un anumit suflet în diferite momente din timp, suflet aflat într-o anumită persoană. Astfel de idei nu sunt uşor de înţeles, totuşi sunt convins că acum le-aţi pătruns esenţa.

- Înţeleg că există o continuă schimbare pentru toate sufletele, ceea ce s-a numit mai înainte „volatilitate“. Pe măsură ce sufletul evoluează şi dobândeşte un alt nivel spiritual, este mereu schimbat în el însuşi precum şi în relaţiile pe care le are cu sufletul îngemănat al momentului în timp. La un alt punct în timp sufletul astfel transformat se îngemănează cu „un altul“ cu care rezonează atunci, deşi acest suflet îngemănat, al momentului respectiv, este tot cel cu care s-a întâlnit anterior, dar fireşte că i s-au adăugat schimbările în timp şi transformarea evolutiv spirituală proprie.

- Este cât se poate de corect ceea ce spuneţi! Tocmai aceste idei am vrut să vi le prezint!

- Aşteptaţi-mă şi pe mine pentru continuarea dezbaterilor, vă rog! Merg după ceai. Revin imediat!

Curând gazda noastră reapare. Cu îndemânare umple cu ceai proaspăt fiecare ceaşcă golită de mult în vârtejul dezbaterilor.

- Să continuăm deci! ne invită el. În urma acestor conversaţii mi-am îndepărtat şi eu reminiscenţele ce mai persistau.

- Ce este de făcut în situaţia în care mă găsesc eu cu Tulsi şi Sangita, care îşi au sălaşul sufletelor în corpul tinerei? Am dubii asupra compatibilităţii noastre, ţinând seama de diferenţa mare de vârstă care ne desparte... sunt 29 de ani.

- Tradiţia noastră nu are restricţii în această privinţă pentru cei care se iubesc. Este la latitudinea celor doi să decidă dacă pot continua să evolueze spiritual în corpurile pe care le au.

- Cred că ar trebui să fac ceva pentru a determina sufletul Sangitei să iasă din corpul lui Tulsi.

Panditul Jayanarayan cade pe gânduri. Într-un târziu pare că a găsit o soluţie:

- Presupun că încă mai practicaţi acea sadhana începută în Australia. Ar trebui să o continuaţi în alt mod.

- Urmez constant japa cu Taraka Mantra după care adaug: „Sangita, întoarce-te!“, aşa cum procedam şi până acum. Dar acum... situaţia este alta!

- Într-adevăr lucrurile s-au schimbat. Va trebui să renunţaţi la chemarea ei, care de altfel s-a şi înfăptuit! Mai degrabă trebuie s-o eliberaţi, nu s-o ţineţi în continuare legată de corpul lui Tulsi.

- În loc de „Sangita întoarce-te!“ spuneţi-i „Sangita fii liberă“. Aceasta va face ca sufletul ei să plece, să fie din nou în acea „suspensie“ ca mai înainte... până când doriţi ca ea să revină în alte condiţii, în viitor.

- Vă mulţumesc foarte mult. Astă seară s-au abordat teme extrem de instructive pentru mine. Pot acum să privesc cu alţi ochi relaţiile mele cu Tulsi-Sangita. Vă sunt adânc recunoscător!

Sureshwar este şi el foarte bucuros că mă vede mulţumit şi liniştit în sfârşit.

- Rar pot asista la astfel de dezbateri spirituale! ne mărturiseşte el. De acum încolo voi fi foarte atent la legătura mea cu soţia! glumeşte. Ea este cea care poartă sufletul ce se găseşte în armonie cu al meu, sunt bucuros că o am aici. Mulţi aleargă prin lume... pentru a-şi căuta sufletul îngemănat fără să ştie cât de uşor îl pot descoperi.

- Mâine mă trezesc devreme pentru a merge la Rikhia. Dar festivităţile, despre care bine ştiţi, încep poimâine. Vreau ca acum să plec la hotel!

Îmi iau rămas bun de la interlocutorii mei şi de la întreaga familie a lui Sureshwar; sunt în sufragerie cu toţii.

A doua zi dimineaţa mă trezesc mult mai devreme decât de obicei. Ies pe terasă, îmi fac exerciţiile yoga, dar la partea obişnuită de japa cu Taraka Mantra urmez sfatul panditului Jayanarayan, acela de a-i cere Sangitei să devină liberă. De acum sper ca evenimentele să evolueze într-o altă direcţie.

Curând eu şi Sanjay suntem la poarta aşramului. Mergem direct în curtea unde se adună cei care doresc să participe la Karma Yoga pentru a da o mână de ajutor organizatorilor. Mai deoparte, în aceeaşi curte, îi zărim pe Babuji şi Ammaji.

- Bine aţi venit la Rikhia! îi salut eu simţindu-mă îndreptăţit să mă port ca gazdă, fiind venit aici de mai mult timp.

- Ai putea să ne spui câteva amănunte despre activităţile festivităţilor ce va urma? se interesează Babuji.

- Programul începe chiar mâine. Sunt cinci zile de invocare a zeiţei Chandi, Sat Chandi Mahayajna. În paralel este consacrarea regală Raja Suya, timp în care au loc şi discursuri pe teme spirituale. Culminarea festivităţilor, la sfârşitul celei de-a cincea zi, este căsătoria simbolică între zeii Sita şi Rama, Sita Kalyanam. Focul sacru, yajna, menţinut de brahmani, va fi prezent zi de zi. Astăzi, precum veţi observa, se fac ultimele pregătiri... Dar haideţi să ne apropiem de oamenii strânşi acolo, care aşteaptă însărcinări. Vom fi împărţiţi pe sectoare de lucru.

Ne alăturăm mulţimii. În scurt timp apare un swami de la office care citeşte lista de repartizări. Eu fac parte din grupul care va uda plantele în grădina de la complexul Paramahamsa.

Babuji şi Ammaji, abia sosiţi, nu sunt cuprinşi în listă. Au o scurtă convorbire cu swami responsabil care le dă şi lor sarcini: Ammaji se va alătura unui grup de femei de vârste apropiate, care fac munci mai uşoare, curăţenie în gradina de la Christ Kutir, iar Babuji este trecut ad-hoc pe lista pe care sunt şi eu.

Curând pornim spre destinaţie. Avem de mers pe jos circa 10-15 minute. Avem şi un conducător de grup, el ştie cum ne vom descurca la faţa locului.

Este un moment prielnic de a-i aduce la cunoştinţă tatălui Sangitei frământările mele, lupta pe care o duc în mine însumi pentru a împăca dorinţa de a fi împreună cu iubita mult visată şi tinereţea gazdei Sangitei, Tulsi cea tânără, de care nu mă pot apropia din considerente morale.

- Babuji, nu sunt convins că eu şi cu Tulsi ar trebui să continuăm relaţia începută, deşi ea încă poartă sufletul Sangitei. Între noi există o diferenţă de 29 de ani. Pot eu oare, în viitor, să fac fericită pe o tânără ca ea? Vă aduc de asemenea la cunoştinţă că la sfatul panditului Jayanarayan, pe care cred că îl cunoaşteţi, am început o sadhana... pentru a-i sugera sufletului Sangitei să se elibereze din trupul existent acum.

Domnul Ramamurti mă priveşte nedumerit. După un timp aprobă din cap cele spuse de mine, apoi îşi exprimă părerea:

- Te înţeleg foarte bine. Şi este şi firesc ceea ce crezi! Cred că am şi eu partea mea de vină în crearea acestei situaţii fără precedent în familia noastră. Eu am dorit ca Sangita să revină astfel ca iubirea voastră să continue să se împlinească. Dar nu puteam şti în ce condiţii o astfel de întrupare se va produce. Îţi mărturisesc deschis că şi noi am fost surprinşi de faptul că sufletul Sangitei a ales corpul lui Tulsi pentru a reveni. Această situaţie a creat şi creează încă probleme, nu numai pentru tine, dar şi pentru noi. Mai există o altă complicaţie: Sanjay are sentimente deosebite pentru Tulsi. În câteva rânduri ne-a spus că... ar vrea să se căsătorească cu ea.

- Sanjay!? Dar ştie foarte bine că Sangita este soţia mea! Cum poate face el o astfel de propunere!?

- El desigur că nu o doreşte pe Sangita... ci pe Tulsi. Noi credem că există o legătură karmică strânsă între Sanjay şi Tulsi. Iată cât de complexă este situaţia atunci când există mai multe suflete în acelaşi corp! Cauzalitatea dată de karmele acelor suflete poate genera situaţii dificile şi paradoxale.

- Este o veste care iarăşi mă ia prin surprindere! Nu mă aşteptam! Sanjay... să gândească să se căsătorească cu Tulsi!?

- Trebuie să fii de asemenea conştient că te-ai bucurat de întruparea sufletului Sangitei ignorând faptul că Tulsi are şi ea o karmă, care fireşte predispune la un destin de urmat.

Spusele lui Babuji îmi aduc spre analiză aspecte la care mărturisesc că nu m-am gândit.

„Iată în ce situaţie mă aflu! Credeam că am controlul asupra desfăşurării lucrurilor, dar constat că apar elemente noi de care trebuie să ţin seama cu mare atenţie.“

- Credem că aşteaptă să vadă ceea ce mai urmează. Ne-a auzit pe noi în casă discutând despre transmigrarea sufletelor, revenirea celor îngemănate, despre karma, etc. Treptat a înţeles aceste noţiuni. Sanjay şi-a dat seama de compatibilitatea sufletului lui cu cel al lui Tulsi, deşi ea, fiind în prezent influenţată de sufletul Sangitei, nu l-a încurajat deloc.

- Trebuie să vă mărturisesc că în Deoghar se aşteaptă ca în curând să mă căsătoresc cu Tulsi; panditul Girdari este deja pregătit să o oficieze. Va fi un ritual special între mine şi Tulsi, ne va asigura o nouă viaţă împreună cu Sangita. Cum să ies din această situaţie?

- Se va clarifica. Tu doreşti ca sufletul Sangitei să se elibereze din trupul lui Tulsi, Sanjay vrea să se însoare cu Tulsi.

Răsuflu uşurat. Până la complexul Paramahamsa ne petrecem timpul cu discuţii diferite. Cele importante deja s-au lămurit.

Abia ajunşi, liderul grupului nostru format din şase persoane, bărbaţi şi femei, procură găleţile cu care vom uda grădina. În câteva ore dăm plantelor apa necesară.

Întorşi la aşramul principal mă despart de Babuji. Prin mulţimea de oameni îl zăresc pe panditul Girdari.

- Ramdas, v-am tot aşteptat pe amândoi, pe tine şi pe Tulsi... trebuia să îmi aduceţi un răspuns... hotărârea pe care aţi luat-o! Când încheiaţi casatoria voastră? Am făcut pregătiri, anticipând că veţi fi de acord.

- Situaţia se îndreaptă într-o altă direcţie. Eu şi Tulsi... nu ne vom căsători!

- Găsesc că este nepotrivit, deşi sufletul iubitei mele Sangita este încă în trupul lui Tulsi. Panditul Jayanarayan m-a sfătuit, ca prin rugăciuni, să o ajut pe Sangita să iasă din corpul în care se găseşte în prezent.

Swami Girdari este dezamăgit. Se uită întrebător la mine aşteptând să afle amănuntele care m-au determinat să iau decizia de a mă orienta într-o direcţie exact contrară primelor intenţii.

- V-aş ruga să discutaţi cu domnul Ramamurti, care cunoaşte cel mai bine toate etapele prin care am trecut, clarific mai departe. Tânărul Sanjay, nepotul doamnei Amita, are un rol de jucat. El este cel care doreşte să se căsătorească cu Tulsi. Au karmele compatibile, după părerea lui Babuji.

Tânărul este surprins de cuvintele mele. Tace. Este, se vede, stânjenit de intervenţia mea directă, ştiind că sufletul Sangitei, soţia mea, şi cel al lui Tulsi, sunt unite într-un singur corp. Nici lui nu-i este uşor să-şi exprime trăirile în aceste împrejurări.

- O iubesc pe Tulsi! Mi-a fost soţie în viaţa anterioară! Îmi dau seama că Sangita se află şi ea acolo... în acelaşi corp... dar... ce pot face eu...!?

„Da! Aşa este! Ce poate face el? Este purtat de destin la fel ca şi mine. Să lăsăm lucrurile să se desfăşoare natural.“

A doua zi ne trezim devreme. Eu şi Sanjay, sosim la Akhara la începerea festivităţilor Sat Chandi Mahayajna şi Raja Suya conştienţi fiind că în ultima zi, cea de-a cincea, se va serba Sita Kalyanam.

Cântecul mantrelor vedice se revarsă în întreaga zonă. Rezonanţa vibraţiile sattvice umple de extaz, ananda, inimile. Păsările ciripesc cu veselie în zona kunda în care se va oficia sacrificiul focului, yajna. Atmosfera este revigoratoare.

În zilele următoare pacea şi liniştea pătrund adânc în sufletele noastre.

În tot timpul acestor evenimente, eu, Babuji, Ammaji şi Sanjay nu ne-am prea văzut, repartizarea mea fiind într-un alt sector din Tapovan, curtea unde se desfăşurară ceremoniile. Statutul meu este cel al străinului venit din afara Indiei care alături de alţii la fel stau separat.

Cu două seri înainte de a se serba Sita Kalyanam, Babuji îmi spune ce hotărâri au luat:

- Eu şi panditul Girdari am stabilit logodna lui Sanjay cu Tulsi. O vom face tot în acelaşi loc unde anul trecut s-a petrecut căsătoria ta cu Sangita, în timpul sărbătoririi celor doi zei. Desigur că eşti invitat să participi.

- Aş dori să rămân aici la Akhara pe timpul programului Sita Kalyanam. Până la celebrarea logodnei, sufletul Sangitei cred că va fi eliberat. În ultimul timp mi-am mărit eforturile în sadhana mea. Vreau ca ea să fie cu mine aici, unde se învocă coborârea sufletelor cuplului divin Rama-Sita.

- Bine Ramdas. După terminarea întregului program vom reveni împreună la Kolkata.

Cele două zile rămase nici nu ştiu cum trec. Particip cu dăruire la cele ce se petrec, dar nu pierd din vedere ţelul pe care îl am... acela de a descoperi că sufletul Sangitei este liber.

A sosit şi ziua a cincea, cea în care se va invoca prezenţa celor doi zei la nunta lor, Sita Kalyanam. Încă de dimineaţă mă îmbrac într-o kurta, cămaşă lungă indiană, pentru evenimentul cel mai important al zilelor festive.

Prima parte a zilei decurge normal. Abia revenit de la masa de prânz, intru în Tapovan, spaţiul destinat spectatorilor. Mă îndrept agale către sectorul alocat pentru străinii veniţi din afara Indiei.

Sunt anumite persoane însărcinate cu respectarea ordinii, ele ne îndreaptă pe fiecare să mergem să ne ocupăm locurile, identificându-ne după îmbrăcăminte şi felul cum arătăm.

Mare îmi este surpriza când unul dintre îndrumătorii de sector îmi indică să merg... acolo unde stau indienii.

Nu-mi spun adevărata identitate. Calm îmi fac loc printre indienii de care nu mă disting acum în nici un fel; avem acelaşi gen de îmbracăminte; în ultimele zile, datorită soarelui ambru, tenul meu a devenit măsliniu. Pot astfel fi uşor confundat cu un indian veritabil.

Iau loc în rânduri. Nu după mult timp în stânga mea se aşează o indiancă între două vârste. Este frumoasă şi distins îmbrăcată într-un costum tradiţional hindus. Cu vocea caldă îmi vorbeşte... în hindi.

- Sunt australian, îi spun. Am nimerit din întâmplare în acest sector pentru indieni.

Femeia se uită cu curiozitate la mine. Mă priveşte în ochi şi îmi zâmbeşte.

- Foarte bine Purna, mă bucur că vom fi alături aici în această după-amiază.

„Bine ai venit, iubito, bine ai venit, Sangita! Iată că eşti liberă! Suntem iarăşi împreună!“ plutesc într-o fericire nemarginită.

Deodată, în tăcerea deplină se aude un sunet de melc, sankha, semnul începerii nunţii divine, Sita Kalyanam. Simt cum efluvii de iubire vin dinspre Purna de care sunt lipit umăr lângă umăr de câteva ore. Am sentimentul zborului lin, uşor, trăiesc intens fiecare moment din întreaga oră cât durează ceremonia.

După arati, ceremonia de invocare a luminii şi oferire a ei către audienţă, programul se sfârşeşte. Este timpul să mă despart de Purna. Ne salutăm cu mâinile împreunate la piept, cu greu mă stăpânesc să nu o iau în braţe şi... să o sărut.

Ajung la hotel. Mă întind pe pat aşteptând să se facă ora 8, când Babuji şi întreaga familie revin de la temple.

Îi regăsesc pe toţi la hotelul Vijaya. Pe tineri îi felicit pentru momentul fericit, logodna.

- Sanjay şi Tulsi vor pleca la familia lui în Bengal. Acolo vor avea o nuntă aşa cum se cuvine, îmi comunică Babuji.

- Foarte bine. Tinerii sunt o pereche potrivită, remarc eu privindu-i pe cei doi care sunt deosebit de veseli.

Nu mai zăbovim prea mult. Tulsi va rămâne să doarmă la hotelul Vijaya, Sanjay revine cu mine înapoi la Yatrik.

Dimineaţa suntem cu toţii pregătiţi de drum. Eu, Babuji şi Ammaji vom pleca spre gara Jasidih Junction, Sanjay şi Tulsi vor merge la Akhara, dorind să plece în ziua următoare.

- Rămâneţi cu bine! le urez tinerilor la despărţire. Să aveţi o căsătorie fericită aşa cum am avut-o eu cu Sangita.

Cei doi zâmbesc, se privesc cu drag unul pe celălalt, fiind încredinţaţi că au făcut o alegere reuşită, aşa cum doresc zeii.

Sosiţi la Kolkata, ajungem curând acasă. În prag ne întâmpină Sati, sora lui Babuji. Suntem cu toţii obosiţi în urma călătoriei cu trenul, Babuji ne îndeamnă ca după cină să mergem imediat la culcare.

- Vom vorbi mâine pe larg despre cele întâmplate recent! În cele câteva zile, cât mai stai în Kolkata, vei putea trăi stări deosebite gândindu-te la Sangita, în camera voastră, îmi spune.

- Practică 3-4 cicluri pranayama, la alegere. Meditează apoi cu mantra ta favorită, timp de 20-30 de minute. Adormi cu faţa în sus. Să urmăreşti apoi atent ce se va întâmpla!

Mănânc ceva la repezeală, revin în camera mea. Urmez sfatul lui Babuji. După 4 cicluri de Sahita Pranayama, practic japa cu Taraka Mantra fără să uit să adaug după fiecare rostire a ei: „Sangita, vino, te rog!“.

Morfeu mă cuprinde curând în braţele sale. Visez... dar sunt conştient că mă aflu în somn:

Sunt un tânăr... de 25 de ani... aflat pe o colină în munţii Himalaya. Din depărtare zăresc pe cineva alergând către mine, pe pajiştea de iarbă şi flori. Suntem din ce în ce mai aproape... este... ooo... da... Sangita! Arată foarte tânără, cam de vârsta mea, cum nu am văzut-o vreodată.

O iau de mână, suntem uşori… şi liberi… faldurile rochiei îi dansează pe lângă trup. Din când în când Sangita se opreşte… eu o cuprind în braţe… ne sărutăm.

- Suntem treji! îmi spune ea. Ne împărtăşim din libertatea fără de sfârşit!

- Dar cum se face că suntem aşa tineri? Eu ştiu că în realitate am peste 50 de ani!

- Noi sufletele nu avem vârstă, deşi ne deosebim evolutiv unele de altele. Din lumea noastră ne alegem singure în ce corpuri să ne întrupăm sau să descindem.

Simt că energia îmi este nelimitată... zbor… plutesc… Din când în când ating pământul cu picioarele.

Într-un târziu mă las să alunec pe iarbă... având-o în braţe pe Sangita.

- Eşti tu oare conştientă de acest lucru? Într-adevăr eu am corp, acolo în lumea materiei, prakriti. Tu ai plecat din cel al lui Tulsi! Ce vei face în continuare?

- Mai întâi vreau să-mi răspunzi la nişte întrebări. Ai lăsat acea scrisoare părinţilor tăi în Kolkata! În ea menţionezi că vom înfăptui lucruri deosebite! Care pot fi astfel de fapte de excepţie? La ce anume te-ai gândit?

- ...Cea mai importantă dintre ele este că vom învăţa omenirea să-şi creeze şi să-şi materializeze speranţa în dragoste! Peste tot în lume iubirea sfârşeşte în lacrimi, deoarece oamenii nu sunt conştienţi de potenţialul lor privind trăirea eternă a iubirii. Se vorbeşte şi se scrie despre dragoste ca despre o năzuinţă, dar foarte puţini ştiu cum poate fi împlinită.

„Îmi place maturitatea cu care gândeşte. De fapt nu mă miră... şi în viaţă a dat dovadă de chibzuinţă.“

- Cât crezi că va dura, cât timp va fi nevoie pentru înfăptuirea acestui plan?

- Este deja în curs de împlinire. Depinde de tine cum vei trăi experienţele şi apoi cum le vei aşterne pe hârtie. Pot spune că ai o misiune... aceea de a expune cu claritate calea pentru a atinge iubirea eternă în viaţa de zi cu zi. Nu uita că avem o ţintă, atunci când vom fi împliniţi evolutiv spiritual... cândva în viitor, vom fi una cu zeii Rama şi Sita.

- Deosebirea între tine şi oricare alt barbat, care şi-a „pierdut“ iubita, este că eşti conştient de faptul că iubirea, considerată apusă, poate reveni. Urări de iubire frântă în viitor precum „Să vă iubiţi până la moarte!“, nu îşi mai au rostul. Nu există cu adevărat iubire până la moarte... ci... iubire eternă!

- Din păcate poveştile de dragoste, cele mai îndrăgite de oameni în prezent, nu tratează decât... agonia iubirii. Sub o formă sau alta protagoniştii se zbat între dorinţa de dăinuire a iubirii şi experienţa practică pe care o trăiesc. Timpul îi macină, deoarece nu înţeleg realul din spatele aparenţei trăirilor vieţii. Acele istorii romantice care se termină cu un happy end nu oferă o soluţie practică, ci lasă imaginaţia cititorului să construiască ceea ce se presupune că a mai urmat, crezându-se că au rămas fericiţi până la adânci bătrâneţi.

- O viaţă minunată îi aşteaptă dacă sunt conştienţi de puterea minţii lor. Nu numai că pot spera să fie iubiţi, dar trebuie să aibă certitudinea că cineva îi caută, că... există un spirit îngemănat cu care vor atinge viaţa veşnică, vor intra în nemurire, vor fi una cu Dumnezeu. Omenirea trebuie să înţeleagă că iubirea nu moare niciodată... Într-o astfel de perspectivă civilizaţiile viitorului vor reuşi să depăşească cu mult limitele înţelegerii actuale a relaţiilor de iubire.

- Iubirea trebuie căutată şi recunoscută. Evoluţia spirituală este împlinită prin iubire!

...Sangita se ridică iute. Porneşte iarăşi dansul faldurilor prin iarbă şi flori. Alerg ca să o pot îmbrăţişa, dar ea are un ritm pe care nu mai pot să-l urmez.

Mă trezesc fericit. Ceea ce am trăit parcă a fost realitate. Adorm apoi până dimineaţa fără să-mi mai amintesc nimic din visele ce au urmat.

La micul dejun Babuji, sigur de rezultatele metodei pe care mi-o indicase aseară, se interesează:

- M-am întâlnit în vis cu Sangita! Parcă am trăit aievea toate câte ni s-au întâmplat astă noapte.

- Urmează această cale în continuare în camera voastră. De acum sufletul ei este liber şi gata să revină aşa cum este dorită de cel cu care are legăturile karmice cele mai puternice, adică de tine. Eu mă voi abţine de a urma vreo sadhana, eşti prin urmare singurul răspunzător de rezultatele ce le vei obţine. Acum de tine depinde revenirea Sangitei şi felul în care ea o va face.

În timpul zilei cutreier oraşul în căutarea unor postere cu zeităţi hinduse. După-amiază dorm puţin, mă simt astfel refăcut. Noaptea înainte de culcare împlinesc iarăşi mica sadhana învăţată de la Babuji.

Este cald. Mă aflu pe malul unui râu limpede şi răcoros. Îi privesc curgerea lină. Valurile au mişcări rotunjite, sclipesc în soarele dogoritor.

Sfios întru în apa până la genunchi, păşesc către mijlocul râului, iau apă în căuşul palmelor şi îmi răcoresc faţa, gâtul şi capul. Ooo... ce bine mă simt!

...Intuiesc... prezenţa cuiva.... cineva se află... în spatele meu... mă întorc şi... ochii îmi lucesc de fericire. Ooo... este Sangita! Păşeşte încet către mine, venind din josul râului.

- Te voi răcori eu...! se oferă ea pe când se depărtează câţiva paşi, ia apă în căuşul palmelor şi o aruncă înspre mine.

- Aşa deci! Mă stropeşti... vrei să mă răcoreşti...!? Poate şi ţie îţi este cald?! Poftim!

Îmi adâncesc iute mâinile în apă, le umplu, şi de mai multe ori, repede, împrăştii apa către ea.

Sangita râde în hohote, dar... nu mai apucă să ia din nou apă. Îi prind cu mâna mea stângă mâna dreaptă şi cu mare îndemânare cu mâna mea dreaptă o strâng de mijloc la piept... şi o sărut... pe buzele-i ude... după care cădem îmbrăţişaţi în apă...

- Aş vrea să mă aflu în situaţii mai stabile cu tine! Acum exişti doar în acest vis al meu.

- Oricând doreşti! Este deajuns să te gândeşti la mine şi mă voi manifesta în cineva. De acum ştii cum să mă recunoşti. Aduc armonie acolo unde mă aflu şi te afli!

- La fel ca al oricărui om! Împlinirea treptată a cele patru aspiraţii în viaţă, realizarea plăcerii kama, a prosperităţii artha, a virtuţii dharma şi în cele din urmă eliberarea în viaţă moksha. Prin iubire se pot cuprinde gradat toate aceste ţeluri. Cu perseverenţă orice om poate atinge aceste idealuri.

- Să mă urmeeezi! mai apucă ea să-mi spună peste umăr, după care se pierde repede alergând în susul râului.

- Vor urma şi altele până ce Sangita va descinde mai stabil în cineva, mă încredinţează Babuji.

- Să ne ţii şi pe noi la curent cu cele ce ţi se vor întâmpla în viitor, mă roagă Ammaji.

„Cum este şi viaţa! Până acum am avut o familie aici în Kolkata! Oare de acum înainte pe unde îmi vor fi îndrumaţi paşii în viaţă?“

Sosit în Sydney, ajung acasă. A doua zi îmi reiau sadhana pentru a o rechema pe Sangita. Folosesc aceeaşi mantră, Taraka Mantra, ca şi în trecut, Om Shri Ram Jaya Ram Jaya Jaya Ram. De data aceasta enunţul folosit la sfârşitul recitării este mai clar; adaug „Sangita, întoarce-te încât armonia să ne poarte pe braţele ei!“.

Zilele trec. Astă-seară doresc să urmez metoda recomandată de Babuji în Kolkata, pentru ca Sangita să-mi apară în vis.

Adorm iarăşi cu gândul ca tot ea să-mi dea soluţia pentru a o regăsi. Visez:

Mă aflu în România, în satul unde am copilărit, la Drăgăneşti-Olt... Sangita este o fetiţă de vreo 10 ani care zburdă veselă pe strada copilăriei mele. Faţa i se schimbă, când o are pe cea a Doiniţei, prietena mea din copilărie, când pe cea a Sangitei.

- Urcă dealul! Mergi acasă! Urcă dealul! Mergi acasă! Urcă dealul! Mergi acasă!... sare ea veselă de pe un picior pe altul. O urmez, dar ea aleargă mai repede şi se pierde curând în susul străzii.

Mă trezesc brusc. Ştiu ce am de făcut! Iubita mă sfătuieşte să merg la rădăcinile unui nou început, să pornesc experienţa vieţii dintr-o altă perspectivă.

Acum, după toate câte le-am trăit alături de Sangita, am cheia iubirii eterne, ştiu şi uşa pe care pot intra. Iubirea mea în India va da roade.

Va crea o viziune extraordinară, pentru dragostea oamenilor. Va rezista în toate timpurile. Va isca curentul transcendental al iubirii. Vom învăţa omenirea, din generaţie în generaţie, să trăiască iubirea eternă.

Eu şi Sangita suntem mesageri ai iubirii. Am sentimentul marilor împliniri.

India puterilor magice – Vol. 1 (Deva: Editura Flori Spirituale, 2007). Volum omagial Mircea Eliade.

Jivanmukti: Calea eliberării spirituale în viaţă (Deva: Editura Flori Spirituale, 2007). Volum omagial Mircea Eliade.

Iubire în India (Deva: Editura Flori Spirituale, 2007). Volum omagial Mircea Eliade.

Spirit şi iubire în India – Vol. 1 (Deva: Editura Flori Spirituale, 2007). Volum omagial Mircea Eliade.

Yoghinii Indiei – Vol. 1 (Deva: Editura Flori Spirituale, 2007). Volum omagial Mircea Eliade.

Iubire în India (continuare) (Deva: Editura Flori Spirituale, 2007). Volum omagial Mircea Eliade.

Din înţelepciunea chineză: Tao-te Ching – Cartea Căii şi Puterii (Sydney: Sarbatoare Publications, 2005).

Din înţelepciunea hindusă: Yoga Sutras – Aforisme Yoga (Sydney: Sarbatoare Publications, 2006).

Gândeşte bine, vorbeşte frumos, fii drept – Cugetări (Sydney: Sarbatoare Publications, 2006).

În căutarea lui Dumnezeu – India – Vol. 1, Vol. 2, Vol. 3 (Sydney: Sarbatoare Publications, 2006).

India nemuritoare (Sydney: Sarbatoare Publications, 2007). Volum omagial Mircea Eliade.

Soseşte Salvatorul Lumii – Vol. 1, Vol. 2 (Sydney: Sarbatoare Publications, 2006).

Spirit şi iubire în India – Vol. 1 (Sydney: Sarbatoare Publications, 2006).

Jivanmukti: Calea eliberării spirituale în viaţă (Sydney: Sarbatoare Publications, 2007).

Iubire în India (Ediţie completă) (Sydney: Sarbatoare Publications, 2007). Volum omagial Mircea Eliade.

Iubire în India : Calea împlinirii iubirii – Mărturisirea autorului (Sydney: Sarbatoare Publications, 2007). Volum omagial Mircea Eliade.

Awaiting the World Saviour in India: Basic Scriptural References, and Modern and Contemporary Perspectives (Sydney: Sarbatoare Publications, 2006).

Awaiting the World Saviour in the Middle East: Basic Scriptural References, and Modern and Contemporary Perspectives (Sydney: Sarbatoare Publications, 2006).

Hermeneutics of the Sacred: An Introduction to Mircea Eliade’s Phenomenological Approach to the Study of History of Religions. (Sydney: Sarbatoare Publications, 2007).

From St. Augustine to Samuel Huntington: A Study of Just War Tradition, Human Rights and the Clash of Civilisations (Sydney: Sarbatoare Publications, 2007).

Long Road to Peace: Studies in International Regional Conflicts (Sydney: Sarbatoare Publications, 2007).

Love Story in India: Mircea Eliade birth centenary volume – Romantic prose (Sydney: Sarbatoare Publications, 2007).

Despre autor
Prefaţă
Cap. 1 - Sangita
Cap. 2 - Arta însufleţirii zeilor
Cap. 3 - Către inima Sanctuarului Marelui Zeu
Cap. 4 - Suflete îngemănate
Cap. 5 - Eşarfa
Cap. 6 - Regăsire
Cap. 7 - Speranţa se-nfiripă
Cap. 8 - Lămuriri şi dileme
Cap. 9 - Tulsi
Cap. 10 - Lumea sufletelor
Cap. 11 - Pe calea dharma
Cap. 12 - Privind spre viitor