Site designed and created by Razvan Paraianu.
© Created in January 2001, Last revised: June 02, 2001

Ioan Slavici

Semitismul
 [The Semitism]

 

 

 

SOURCE OF MATERIAL: Ioan Slavici, "Semitismul," Apărarea Naţională, III (1902), nr. 111 (15 Decembrie), p. 1.

Semitismul

Iacov, aşa ştim cu toţiĭ de când eram copiĭ, a plecat cu tótă casa luĭ din Canaan şi s’a aşezat în Egipet, unde Iosif, cel maĭ iubit dintre fecioriĭ luĭ, era atotputernic la curtea Hicsoşilor.

Urmaşiĭ luĭ aŭ rĕmas apoĭ în Egipet timp de maĭ multe secole şi s’aŭ sporit aicĭ, în cât, pe timpul lui Moise eraŭ 40,000 de familiĭ.

Leagănul poporului evreiesc nu e dar în Canaan, de unde a plecat o familie, ci în Egipet, de unde Moise a ieşit cu 40,000 de familiĭ.

Iară Iosephus, contimporanul Impĕratuluĭ Vespasian, evreu şi el şi apărător al connaţionalilor sĕĭ alungaţĭ din Canaan, ne spune în “Antiquitatum judaicarum libri XX,” că străbuniĭ sĕĭ nu aŭ plecat, cu aŭ fost alungaţĭ din Egipet.

Deşi patria lor adevărată era Egipetul, deşi sute de anĭ de’a ręndul trăiseră împreună cu ceĭ-lalţi Egiptenĭ, în mijlocul cărora le-a mers bine, căcĭ alt-fel nu s’ar fi sporit, eĭ n’aŭ fost în stare să se potrivească la fire şi la apucătirĭ cu compatrioţiĭ lor, aŭ rĕmas un element de disordine socială, în cât pacea şi buna rĕnduială, numaĭ prin alungarea lor a putut să fie restabilită.

Chiar începutul vieţiĭ naţionale a Evreilor trebue să lase în mintea ómenilor cu judecată convingerea, că eĭ sunt un neam de ómenĭ, care nu sunt în stare să trăiască în pace şi bună înţelegere.

Urmărind îndelungata viaţă a poporului evreiesc, în deosebitele fase ale desfăşurăriĭ eĭ, ne întărim din ce în ce mai mult convingerea acésta.

După-ce s’aŭ stabilit în Canaan, deşi stăpânĭ în noua lor ţară, eĭ n’aŭ fost în stare să întemeieze o viaţă comună, ci aŭ trăit despărţiţĭ după seminţiĭ, care se hărţuiau fără de curmare între ele. Abia după douĕ sute de anĭ, în faţa unuĭ puternic duşman, eĭ s’aŭ unit sub o singură căpetenie, dar unirea acésta e şi ea de scurtă durată, căcĭ după mórtea luĭ Solomon ĭar se desbină.

De aicĭ înainte “pămęntul făgăduinţei” e un cuibar de desordine socială, în care nicĭ Asirieniĭ şi nicĭ Babiloneniĭ, nicĭ Perşiĭ şi Macedoneniĭ, nicĭ Seleuciziĭ şi Ptolemeiĭ nu pot să restabiléscă pacea şi buna rînduială.

Ast-fel Romaniĭ, care făcéŭ poliţia pe cóstele Mariĭ mediterane, ajung la convingerea, că numaĭ alungându-ĭ şi din acéstă, a doua patrie a lor, pot să restabiléscă pacea şi buna ręnduială.

Sunt aprópe douĕ miĭ de anĭ de atuncĭ. Evreiĭ aŭ fost risipiţĭ cam pe timpul când coloniştiĭ romanĭ, străbuniĭ noştri, s’aŭ aşezat în Dacia. Pe când însă noĭ am stat strânşi la un loc şi am apărat în luptă necurmată cu duşmanĭ maĭ puternicĭ de cât noĭ, vetrele părintescĭ, Evreiĭ şi-aŭ petrecut viaţa risipiţĭ şi împinşĭ mereŭ de icĭ până colo ca nisce ómenĭ urgisiţĭ, pentru care nicăierĭ pe faţa pămęntuluĭ nu e loc de adăpost statornic.

Nu e în Europa apuseană nicĭ un popor, care nu i-a alungat vre-o dată, şi nu e în lume nicĭ un popor, care vrea azĭ să-ĭ priméscă în mijlocul sĕŭ.

Un proverb german zice: "Haust du meinen Iuden, so hau ich den Deinen”; dacă daĭ tu în Evreul meŭ, daŭ şi eŭ în al tĕŭ; azĭ se póte zice: “Dacă daĭ tu în Evreul tĕŭ, daŭ şi eŭ în al meŭ.” Chiar aceia, carĭ îĭ apără pe Evreĭ, îĭ apără numaĭ pentru-că nu cum-va, alungaţi de alţiĭ, să vie la dęnşiĭ.

De ce óre Evreiĭ le-aŭ fost tot-d’auna şi le sunt şi astă-zĭ tuturor atât de nesuferiţĭ?

Pentru că în eĭ lipsesce ceea-ce pe om îl ridică maĭ pre sus de animale şi-l face om în puterea cuvîntuluĭ.

Noĭ, ómeniĭ adevăraţĭ, suntem determinaţĭ în faptele nóstre maĭ mult de compătimire de cât de egoism. De óre-ce bucuria ivită în inima unuia ne înveselesce pe toţĭ şi toţĭ suntem atinşĭ de durerea orĭ şi căruia, numaĭ împreună putem să găsim mângâierea vietiĭ. In Evreŭ lipsesce acest simţimînt comun. Pe când eŭ, omul adevĕrat, mĕ înduioşez, când îl vĕd pe Evreŭ sbătându-se în mizerie şi sunt pornit a căuta mijlóce pentru alinarea suferinţelor luĭ, Evreul se bucură când mĕ vede în strîmtóre şi e pornoit a căuta mijlóce, ca să tragă folos din nevoile, cu carĭ mĕ lupt.

Aşa a fost Evreul în Egipet, aşa în timpul vieţuiriĭ luĭ în Canaan, aşa a rĕmas şi după ce a fost alungat şi din acéstă a doua patrie a luĭ şi aşa e şi astă-zi.

La acéstă lipsă de simţămęnt comun ne gândim cu toţiĭ când vorbim despre semitism şi zicem, că Evreiĭ sunt un element disolvant. Osîndiţĭ prin insuficienţa constituţiuniĭ lor organice a nu putea să întemeieze eĭ înşi-şĭ, prin sine o societate trainică, eĭ nu se mărginesc a stărui cu îndărătnicie în apucăturile lor egoiste, ci profită de tóte împrejurările şi se vîră pretutindenĭ, ca să-şĭ propage felul de a fi şi de a vedea, decĭ să semitiseze şi societatea, în mijlocul căreea trăiesc.

Trebue orĭ nu să combatem acéstă înrîurire destructivă a Evreilor?

Atât suntem de semitisaţĭ, în cât numaĭ fórte puţinĭ dintre noĭ se maĭ îmbărbătéză să dee un rĕspuns hotărît la întrebarea acésta. E par’că te degradezĭ tu însuţĭ pe tine, dacă mărturiseştĭ adevĕrul, şi pe când Evreiĭ sunt de o obrăsnicie, de care numaĭ eĭ sunt capabilĭ, noĭ nu suntem în stare să înfrînăm pe aceĭa dintre noĭ, care fac causă comună cu dânşiĭ şi propagă semitismul fără de sfială.

Unde are să ne ducă slăbiciunea acésta!?

Fără îndoială nu la deslegarea, pe care o vor ceĭ ce combat semitismul.

 

 

1