Site designed and created by Razvan Paraianu.
© Created in January 2001, Last revised: June 02, 2001

Ioan Slavici

Barbaria Moderna
 [Modern Barbary]

 

 

 

 

SOURCE OF MATERIAL: Ioan Slavici, “Barbaria modernă,” īn Apărarea Naţională III (1902), nr. 79 (9 Aprilie), p. 1. 

Barbaria modernă

Cultura īn īntréga lume organică scóte la iveală caracterele genului şi reduce din ce īn ce maĭ mult īnsuşirile indi[vi]duale, care nu sunt, la urma urmelor, de cāt anomaliĭ resultate din o desvoltare defectuósă, decĭ nişte degenerărĭ īn cel mai propriŭ īnţeles al cuvântului.

Cu cāt maĭ intensivă e dar cultura, cu atāt maĭ vīrtos ne regenerăm şi noĭ ómeniĭ, ca atāt maĭ puţin ne deosebim uniĭ de alţiĭ, cu atāt maĭ uşor ne īnţelegem şi maĭ mult ne iubim īntre noĭ, cu atāt maĭ covīrşitor e īn noĭ simţĕmęntul, că sīntem cu toţiĭ acela-şĭ om īntrupat īn fel de fel de chipurĭ şi că durerile unuia sīnt ale tuturora şi bucuriile tuturora sīnt ale fie-căruia.

Resultatul etic al cultureĭ moderne e acest simţĕmęnt, care īn practica vieţiĭ se dă pe faţă ca purtare de grijă a tuturorapentru binele fie-căruia.

Sīnt īnsă atāt plante, cāt şi animale, pe care le socotim incultivabile, fiind-că sīnt atāt de degenerate īn cāt regenerarea lor e peste putiţă. Sīnt şi ómenĭ incultivabilĭ, organisme atāt de degenerate, īn cāt rěmān zadarnice tóte silinţele de a le readuce la forma normală, stārpiturĭ de ómenĭ, a cărora fiinţă nicĭ cea maĭ stăruitóre purtare de grijă n’o maĭ póte corecta.

Aceştĭ ómeni incultivabilĭ sānt barbariĭ moderni. Eĭ primesc formele culturale, dar rĕmān inaccesibilĭ pentru simţĕmęntul, care determină īntregul mers al vieţiĭ nóstre moderne, căcĭ, desechilibraţĭ fiind, eĭ nu se simmt ómenĭ ca alţiĭ, ci numai indiviå ĭ şi numaĭ de interese individuale pot fi determinaţĭ.

Avênd numaĭ consciinţă individuală, barbarul modern nu póte nicĭ el, cum nu putea cel medieval, să aibă simţĕmęntul de dignitate omenească şi nu scie ce e ruşinea, minte, se făţăresce, īnşeală, despóie orĭ se tīrĕsce, e laş orĭ īndrăsneţ, linguşitor orĭ insolent, bine-voitor orĭ nemilos, - după cum īn īmpregiurările date póte să-şi facă maĭ uşor treburile.

Fie Englez orĭ Muscal, Evreŭ orĭ Maghiar, Armean, Grec orĭ Bulgar, turc orĭ Romān, fie bandit orĭ īmpĕrat, el nu e īn stare să-şĭ dea sémă, că se īnjosesce şi se pune ‘n rīnd cu fiarele sĕlbatice cānd strigă «Să nu aveţĭ milă !» căcĭ el īn alţĭ ómenĭ vede numaĭ material de exploatare şi pe dīnsul numai egoismul, amorul propriu, vanitatea orĭ ambiţiunea póte să-l īmpingă la faptă. Inţelege dar, că ómenii, carĭ aŭ acela-şi interes, să facă causă comună şi să se grupeze după profesiunĭ lege orĭ după ném, dar nu póte să īnţelégă indignaţiunea de care sīnt cuprinşĭ ómeniĭ maĭ echilibraţĭ cānd vĕd, că semenīi lor sīnt despuiaţĭ şi īmpinşĭ spre ruina morală şi materială. Rĕmaşĭ eĭ de eĭ, barbariĭ aceştia nu se pot īnţelege īntre dīnşii, īşĭ sīnt uniĭ altora nesuferiţĭ şi se mănāncă īntre eĭ ca nişte cānĭ lihniţĭ de fóme. Se risipesc dar printre ómeniĭ mai normalĭ, iar apoĭ se īntovărăşesc şi formézăun fel de castă īntemeiată pe identitatea intereselor individuale, - nu spre a se ajuta unul pe altul, ci ca lupiĭ īnhăitaţĭ, orĭ ca pirul īn lumea vegetală, spre a se folosifie-care de ceĭ-l-alţĭ.

Eĭ nu pot să-şi dea sémă de ce ne emoţionăm noĭ cānd fiecăruia individual nu ni se face nicĭ un rĕŭ. Durerea, pe care tu om īn tótă firea o simţĭ cānd semenul tĕŭ e lovit, īn gāndul barbaruluĭ e cu desĕvīrşire nemotivată, şi silinţele nóstre de a apĕra pe cei slabĭ şi neajutoraţĭ pentru dīnsul nu sīnt pornite din iubirea de ómeni, pe care el numaĭ īn torie o scie, ci fie din egoism, fie din fanatism religios, fie din ură de rasă.

Aşa ajungem, ca barbariĭ aceştia să ne sos[c]otéscă pe noĭ barbarĭ şi să susţină īn virtutea iubiriĭ de ómenĭ pe ceĭ maĭ neomenoşĭ dintre exploatatoriĭ ce s’aŭ ivit vre-o dată pe faţa pămęntuluĭ.

Nu vorbesc de Evreĭ, nicĭ de simbriaşiĭ lor, care ţipă şi ne īnjură pentru-că stăruim, ca ceĭ tarĭ să ia mĕsurĭ pentru apĕrarea celor īncă slabĭ, ci de Romāniĭ desechilibraţĭ, care nu sīnt īn stare să īnţelégă, că stăruinţa nóstră e pornită din cea maĭ curată iubire de ómenĭ.

Dacă vre-un om, fie el Romān, Bulgar, Turc orĭ Evreŭ, se află īn miserie, noĭ īl ajutăm după putinţele nóstre; dacă vre-un Romān ar voi să jefuiască pe un Evreŭ orĭ să-l ciomăgéscă, noĭ am sări să-l apĕrăm pe Evreul năpăstuit: ce trebue óre să facem, cānd Romānul se află īn miserie, cānd el e jefuit, el năpăstuit? Iubirea de ómeni nu cere ca să-l ajutăm şi să-l apĕrăm şi pe el?

Romānul acesta e om al iubiriĭ de ordine, blajin şi muncitor, se mulţumesce cu puţin, ba suportă tóte cu īndelungatărăbdare şi a dovedit cu prisos, că e cu desĕvīrşire capabil de desvoltare morală şi intelectuală. Nu e numaĭ cestiune de ambiţiune naţională, ci tot odată şi un intet[r]es general omenesc, ca un popor alcătuit din asemenea ómenĭ să se sporească, să se ridice prin cultură şi să devie un factor hotărītor īn cercul īnrīuririĭ luĭ firescĭ.

Ce trebue óre să simţim noi, cānd vedem, că Romāniĭ cu tótă munca, pe care o sĕvārşesc cultivānd pămāntul cel maĭ mănos al ţăriĭ lor, sīnt ruinaţĭ trupesce şi economiceşte!? Ce trebue să simţim cānd īĭ vedem istoviţi şi galbenĭ la faţă şi constatăm, că copiĭ lor pier īn lipsă de hrană şi de suficientă purtare de grijă!? Nu trebue óre să ne īntrebăm, ce se fac ródele munciĭ lor şi cum se risipesc bogăţiile agonisite de dīnşiĭ!?

Ni-e destul să ne uităm īmprejurul nostru pentru ca să ne īncredinţăm, că prea sīnt mulţi ceĭ ce trăesc pe nemuncite şi īn răsfăţare din ródele munciĭ sĕvīrşite de Romāniĭ, carĭ pier īn miserie. Nişte barbari, lipsiţĭ de simţimęnt comun, nişte ingraţĭ, mişeĭ nevrednicĭ de lumina sórelui am fi şi noĭ, dacă n’am pune umĕr la umĕr, ca să-l ocrotim pe Romān şi să punem hotar exploatăriĭ neomenóse, care-l duce la peire.

Omenĭ sīntem şi-l iubim pe om fie el Turc, Maghiar orĭ Evreŭ, dar tocmai iubind pe ómeni, trebue să fim cuprinşĭ de viuă repulsiune faţă cu indiviå iĭ degeneraţi, carĭ nu iubescşi eĭ pe semeniĭ lor şi nu sporesc prin munca lor rodnică bogăţiile ţăriĭ, ci īşĭ petrec viaţa adunānd īn mānile lo[r] ródele munciĭ sĕvīrşite de alţiĭ, ca prin ele să şi-ĭ robéscă cu atāt maĭ vīrtos pe ceĭ muncitorĭ şi cu inima curată.

Nu urīm pe nimenĭ, dar ţinem să ne facem datoria faţă cu părinţiĭ noştri, dāndu-ne silinţa de a feri pe némul nostru de agricultorĭ, care sécămana [scarmănă] pămīntului şi istovesc puterile muncitorilor luĭ, de meşteşugarĭ-cārpaci, carĭ nu fac nimic cum se cade, de neguţătorĭ necinstiţĭ şi de speculanţĭ neomenoşĭ, carĭ turbură viaţa nóastră comercială şi ne compromit creditul, de mijlocitorĭ neruşinaţĭ, carĭ trăesc prin ruinarea economică şi morală a societăţeĭ īn care se află.

Voim să fim ómenĭ cinstiţĭ şi muncitorĭ şi ca cinstiţĭ şi muncitorĭ să fie toţĭ ceĭ ce ţin să trăiască īmpreună cu noĭ.

Mulţĭ aŭ fost şi sīnt, ómenĭ străinĭ de némul nostru, carĭ aŭ venit īn ţara acéasta, ca să trăiască maĭ uşor decāt acasă la dīnşiĭ, şi toţĭ s’aŭ īmpărtăşit alăturea cu noĭ de ródele bine-cuvīntatului pămīnt, pe care īn vremurile grele numaĭ Romānii l-aŭ apĕrat; toţi ne-aŭ zăpăcit prin străinul lor fel de a vedea lucrurile, toţĭ ne-aŭ stricat obiceiurile bune, pe care le-am moştenit de la īnţelepţiĭ noştri străbunĭ. Trăind īnsă īmpreună cu noĭ, mare parte dintre dīnşiĭ s’aŭ făcut ómeni ca noĭ şi aŭ ajuns īncetul cu īncetul să īnţelégă, să ia parte la bucurille şi la durerile nóstre şi să lucreze īmpreună cu noĭ pentru ridicarea némului romānesc. Pe aceştia īĭ socotim de o potrivă cu noĭ şi-ĭ iubim şi stimăm cum noĭ īntre noĭ ne iubim şi ne stimăm.

Nu pe Evreĭ īĭ respingem, ci pe ómeniĭ desbrăcaţĭ de firea omenéască, carĭ străinĭ aŭ fost şi străinĭ aŭ rĕmas, pe hainiĭ, carĭ nu sīnt īn stare să se iubéscă şi profită fie de nepriceperea, fie de slăbiciunile, fie de strīmtorările nóstre, ca să ne ruineze şi să se facă stăpāni pe puterile nóstre viĭ.

E destul de largă ţara nóstră pentru-ca să ne īncapă pe toţĭ şi destul de mănos pămīntul eĭ, ca tuturora să ne dea hrană, dacă muncim cu toţiĭ fie-care īn felul luĭ şi nu caută uniĭ să tragă mişelesce bucata de la gura altora.

Acésta e ceea ce suferim, şi barbarie īn cel maĭ propriŭ īnţeles al cuvīntului este să sustiĭ, să sprijinesci, să īncuragiezi, să nu combaţi pe faţă şi fără sfială pe ceĭ ce trăesc din sĕul altora.

Dacă ómenĭ īn īnţelesul cel bun al cuvīntuluĭ sīnt aşa numiţiĭ evreofiliĭ, iar nu stīrpituri de om, eĭ nu pe noĭ aŭ să ne ocăréscă, ci trebue să pună umĕr la umĕr, ca să-ĭ nobiliteze pe Evreiĭ ceĭ degeneraţĭ şi să facă din eĭ ómeni ca toţĭ ómeniĭ.

 

 

1