| Iubesc tāmpla sārutului tāu Iubesc secunda in care m-ai fācut sā zāmbesc Te iubesc pe tine acum si aici Iubesc degetele ce mi-au atins gāndurile Cāldura bratelor ce m-au fācut sā respir Gustul buzelor ce-mi aduce aminte de miere Nebunia trupului tāu ce incerca sā-mi alinte dorul de tine te iubeam, iti iubeam atingerea sufletului sunetul glasului aplecarea timpului te iubeam chiar si atunci cānd incercai sā mā certi iti iubeam lacrimile ce-ti brāzdau chipul suferinta izvorāta din prea multā dragoste Iubesc umbra trupului tāu trecātor Urma pasilor lāsati pe alei Te iubesc, iubindu-ti sufletul Te iubesc, iubindu-ti atingerea Te iubesc, iubindu-te pe tine Mā strecor in noapte sub scutul hainelor tale Iti infāsor gāndurile in miresme ale sāruturilor Imi culc tāmpla pe inima ta tremurāndā Iti simt trupul cald, nebun si blānd Iti māngāi usor sufletul zglobiu Imi asez lānga tine trupul, atingāndu-ti dragostea cu degetele tremurānde iti ating buzele le simt conturul le sorb gustul incerc sa adorm lānga tine e pace, e liniste, e iubire suntem noi, tācuti, brāzdati de timp noaptea se apleacā peste noi aruncānd o plapumā de stele dimineata deschid ochii si te simt lānga mine mirosul trupului tāu mā alintā strecor māna in pārul tāu si te māngāi zāmbesc te sārut te iubesc te iubesc cum marea isi māngāie tārmul de mii de ori pe zi te iubesc cum frunzele inmuguresc pe creanga primāverii te iubesc, punāndu-ti in palma minunātia acestei lumi te iubesc, dragul meu, iubitul meu trupul meu poarta dragostea cuvāntului dor tu, forma de timp, aplecare spre māine te iubesc pt. tot ce astāzi suntem te iubesc pentru cā aveam nevoie de aceastā iubire te iubesc pentru cā-mi apartine, dincolo de legile umane te iubesc, simt nevoia de tine |
| Nichita Stãnescu Ploaie în luna lui Marte Ploua infernal, si noi ne iubeam prin mansarde. Prin cerul ferestrei, oval, norii curgeau în luna lui Marte. Peretii odāii erau nelinistiti, sub desene în cretā. Sufletele noastre dansau nevāzute-ntr-o lume concretā. O sã te plouā pe aripi, spuneai, plouā cu globuri pe glob si prin vreme. Nu-i nimic, iti spuneam, Lorelei, mie-mi plouā zborul, cu pene. Si mã-nāltam. Si nu mai stiam unde-mi lāsasem în lume odaia. Tu mã strigai din urmā: rāspunde-mi, rāspunde-mi, cine-s mai frumosi: oamenii ?... ploaia ?... Ploua infernal, ploaie de tot nebuneascā, si noi ne iubeam prin mansarde. N-as mai fi vrut sã se sfārseascā niciodatā-acea lunā-a lui Marte. |
| Nichita Stãnescu Poem Spune-mi, dacā te-as prinde-ntr-o zi si ti-as sāruta talpa piciorului, nu-i asa cā ai schiopāta putin, dupā aceea, de teamā sā nu-mi strivesti sārutul ? |
| Lucian Blaga Dorul Setos îti beau mireasma si-ti cuprind obrajii cu palmele-amândouā cum cuprinzi în suflet o minune. Ne arde-apropierea, ochi în ochi, cum stām. Si totusi tu-mi soptesti : "Mi-asa de dor de tine !" Asa de tainic tu mi-o spui si dornic, parc-as fi pribeag pe-un alt pamânt. Femeie, ce mare porti în inimā si cine esti ? Mai cântā-mi înc-o datā dorul tāu, sā te ascult si clipele sā-mi parā niste muguri plini, din care înfloresc aievea - vesnicii. |
| Nichita Stãnescu Ce bine cã esti E o întâmplare a fiintei mele si atunci fericirea dinlãuntrul meu e mai puternicã decât mine, decât oasele mele, pe care mi le scrâsnesti intr-o imbrãtisare mereu dureroasã, minunatã mereu. Sã stãm de vorba, sã vorbim, sã spunem cuvinte lungi, sticloase, ca niste dãlti ce despart fluviul rece în delta fierbinte, ziua de noapte, bazaltul de bazalt. Du-mã, fericire, în sus, si izbeste-mi tâmpla de stele, pânã când lumea mea prelungã si în nesfārsire se face coloanã sau altceva mult mai inalt si mult mai curând. Ce bine cã esti, ce mirare cã sunt ! Douã cântece diferite, lovindu-se amestecându-se, douã culori ce nu s-au vãzut niciodatã, una foarte de jos, intoarsã spre pãmânt, una foarte de sus, aproape ruptã în infrigurata, neasemuitã luptã a minunii cã esti, a-ntāmplãrii cã sunt. |
| Mihai Eminescu Prin nopti tãcute Prin nopti tācute, Prin lunce mute, Prin vāntul iute, Aud un glas ; Din nor ce trece, Din luna rece, Din visuri sece, Vād un obraz. Lumea seninā, Luna cea plinā, Si marea linā Icoanā-i sunt ; Ochiu-mi o catā In lumea latā. Cu mintea beatā Eu plāng si cânt. |
| Mihai Eminescu De ce nu-mi vii Vezi, rândunelele se duc, Se scutur frunzele de nuc, S-aseazā bruma peste vii - De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii ? O, vino iar în al meu brat, Sā te privesc cu mult nesat, Sā rāzim dulce capul meu, De sânul tāu, de sānul tāu ! Ti-aduci aminte cum pe-atunci Când ne primblam prin vāi ?i lunci, Te ridicam de subsuori De-atâtea ori, de-atâtea ori ? In lumea asta sunt femei Cu ochi ce izvorāsc scântei ... Dar, oricāt ele sunt de sus, Ca tine nu-s, ca tine nu-s ! Cāci tu inseninezi mereu Viata sufletului meu, Mai mandrā decât orice stea, Iubita mea, iubita mea ! Târzie toamnā e acum, Se scutur frunzele pe drum, Si lanurile sunt pustii ... De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii ? |
| PERPLEXITATE Octavian Paler- "Rugati-va sa nu va creasca aripi" Tu spui, linistit : "adevār". Ei se uitā la tine si tac, fārā sā priceapā ce vrei, dar pentru cā sunt oameni educati intreabā : "Cāt costā ?" Tu le arāti māinile goale, Dar ei nu mai pricep gestul demult si, nedumeriti, dau sa plece. Tu alergi si le spui : "sperantā". Politicosi, ei se opresc si te intreabā incā o datā : "Cāt costā ?" Iarā tu nu stii ce valoare are speranta.Tu taci. |
| ZODIA RACULUI Octavian Paler Ce bine ar fi fost sā fiu un rac autentic, sā merg constant inapoi. Te-as intālni printre amintiri si dupā ce te-as gāsi nu ti-as mai da drumul, te-as tāri cu mine inapoi, sā ne iubim tineri si nevinovati, dupā care, mereu inapoi, te-as tāri mai departe, spre copilarie, ne-am juca inocenti pāna ce, obositi de joc si de inocentā, Am dispārea intr-un mit. Darā nu sunt un rac autentic, in zadar mā tot laud cu zodia mea, sunt condamnat sā merg inainte si tot ce pot e sā tārāsc intre clestile mele de rac toatā memoria mea, fārā sā cedez nimic, nimic, nimic, cu riscul ca povara ei uriasā sā mā ucidā intr-o zi. |
| FRATI SIAMEZI Octavian Paler- "Rugati-vā sā nu vā creascā aripi" E amiazā, e varā, suntem la seceris si ne odihnim pe razor, in umbra unui māces. Alāturi, tata s-a lāsat pe spate, sā atipeascā putin. Mama priveste grāul in tācere. Poartā o pālārie de pai, innegritā de ploi, cu snurul trecut pe sub bārbie, si are obisnuita ei expresie gravā, pe care nimic n-o tulburā si nimic n-o indulceste. Isi acoperā gura cu palma, simbolic parcā. Mama a tācut mai mult decāt a vorbit. De cāte ori mā gāndesc la ea, ii aud intāi tācerea, abia apoi ii revād chipul. Nu cred cā mi-a dat mai mult de trei, patru sfaturi in toatā viata. Si toate aveau acelasi inteles: sā fac numai ceea ce se cuvine. Dar ce se cuvine ? Sunt lucruri pe care altādatā le-am dorit pentru ca dupā aceea sā mā rusinez, dacā nu de dorinte, atunci de modul cum le-am implinit. Uneori, gesturile puerile aveau o scuzā.Vārsta. In primii ani de liceu, mi-am dorit foarte mult o pereche de pantaloni scurti. Cānd mi-am vāzut, in sfārsit, implinitā dorinta, era, din nenorocire, iarnā. Tocmai incepea vacanta. Si am plecat in miez de noapte de decembrie, pe un ger de crāpau pietrele, in pantaloni scurti. Trenul in care m-am dus era atāt de aglomerat incāt n-am avut loc decāt pe coridor lāngā scara. In garā unde coboram de obicei, cānd m-a zarit, tata s-a speriat deoarece aveam picioarele rosii ca flacāra din pricina frigului Dar scuza vārstei are limitele ei. Mai tārziu mi-am dorit o bicicletā. N-am avut-o cānd am dorit. Mi-am cumpārat-o cānd trecusem de douāzeci si cinci de ani si nu se mai cuvenea sā-mi pierd, cum mi-am pierdut, dupā-amieze intregi gonind cu bicicleta pe sosea, spre Giurgiu ori spre Ploiesti. Am intrat mai tārziu intr-o salā de concert si, lipsit de māsura, cātiva ani am ascultat pāna la saturatie, sapte, opt ore zilnic, discuri cu muzicā simfonicā. Apoi, mi-am lāsat pick-up-ul sā se prāfuiascā. Nu se cuvenea. Am fācut-o totusi. Cum am fācut atātea altele care nu se cuveneau. Am tācut uneori cānd trebuia sā vorbesc. Mi-am gāsit justificāri cānd nu aveam nici una. M-am cālāuzit o vreme dupā principiul foarte discutabil cā orice fericire e bunā, numai fiindcā e superioarā plictiselii si golului. Uneori, am impresia cā amestec in realitate reziduuri de vis, ceea ce ar explica in parte contradictiile mele. Am terminat prin a mā resemna cu faptul cā in calitatea mea de om rational nu mā pot intelege cu mine in calitatea mea de om afectiv. Ceea ce omul rational percepe fragmentar, intre anumite limite, viata sā zicem, omul afectiv e gata sā iubeascā fārā rezerve. Cei doi sunt legati unul de altul ca doi frati siamezi. Nu se pot despārti in aceeasi masurā in care nu se pot intelege. Cel mult se pot tolera. Omul rational ii tolereazā omului afectiv inexplicabila lui lacomie. Omul afectiv ii tolereazā omului rational grimasa scepticā. Poatā cā existenta "celuilalt" este pentru fiecare un pret ce trebuie plātit echilibrului. Imi rāscumpār tristetile cu o mare nevoie de a iubi, si imi plātesc faptul cā sunt deschis spre orice bucurie posibilā cu amārāciunea cā nu mā pot opri la atāt. Poate cā mā aflu mereu in altā parte decāt s-ar cuveni. |
| I believe That we don't have to change friends if we understand that friends change. I believe That no matter how good a friend is, they're going to hurt you every once in a while and you must forgive them for that. I believe That true friendship continues to grow, even over the longest distance. Same goes for true love. I believe That you can do something in an instant that will give you heartache for life. I believe That it's taking me a long time to became the person I want to be. I believe That you should always leave loved ones with loving words. It may be the last time you see them. I believe That you can keep going, long after you can't. I believe That we are responsible for what we do, no matter how we feel. I believe That money is a lousy way of keeping score. I believe That my best friend and I can do anything or nothing and have the best time. I believe That you shouldn't be so eager to find out a secret.It could change your life forever. I believe That your life could be changed in a matter of hours by people who don't ever know you. |
| INTR-O GARA (Octavian Paler-"Pagini razlete" in "Rugati-va sa nu va creasca aripi") Dimineata e abia presimtitā si totusi sunt destui cālātori care vin si cālātori care pleacā. De ce vin ? De ce pleacā ? Dar e prea devreme sā intreb. Filosofii, istoricii, profetii si toti ceilalti care se ocupā cu sensul existentei dorm incā. Au citit pānā noaptea tārziu. si nu pot sā-i trezesc la o orā atāt de nepotrivitā. Existā si cālātori care stau si asteaptā, bineinteles in sala de asteptare, cuminti, dar si pe peroane. Ce asteaptā ? Dorm insā si psihologii sau cum se mai cheamā cei care stiu cate lucruri poate sā astepte un om si, in general, ce rol are asteptarea in lume. Nici pe ei nu pot sā-i trezesc. Sunt obositi, extenuati de probleme serioase, nu se cade sā-i deranjez pentru un fleac, fiindcā eu in gara aceasta, in dimineata aceasta, care nu e incā dimineatā, e jumātate noapte, nu stiu de ce stau oamenii prin salile de asteptare ale veacului. Unii au renuntat sā astepte. Au atipit, pur si simplu, Intre doua tipete de locomotiva. Au uitat de veniri, au uitat de plecāri, au uitat de vacarmul din gara. E bine ? E rāu ? Nu stiu.Cei care explicā astfel de lucruri complicate dorm si ei. E normal. Sunt din ce in ce mai multe intrebāri si ei trebuie sā dea din ce in ce mai multe explicatii in timp ce inexplicabilul creste ca o noapte imensā sau ca o dimineatā imensā. Incāt, stau mai departe in aceastā jumatate de mirare si jumatate de spaimā, prudent, sā nu fac vreo gafā care sā atragā atentia celorlalti asupra mea. Ar intoarce toti capul. Ce cautā āsta aici, intr-o garā, cu intrebārile lui ? Aici nu e oracolul din Delfi. Aici oamenii vin si pleacā, asteaptā sau motāie, dar nimeni, absolut nimeni nu-si permite sā punā intrebari. Deci, mā strecor din garā tiptil si plec sā umblu pe strāzi. E mai bine. Singurul lucru care mā-ncurcā e cā nu stiu la ce orā se scoalā filosofii, istoricii, profetii, psihologii si cei care ne explicā lucrurile complicate, prin urmare nu stiu cāt ar trebui sā umblu fārā noimā pe strāzi. Si nici nu pot sā intreb trecātorii. Risc sā nimeresc vreunul dispus sā mā ia peste picior si sā rādā: "Nu stiai ? Ne-am hotārāt sā venim, sā plecām, sā asteptām si chiar sā murim fārā sā ne mai punem intrebarea de ce. Lumea s-a transformat intr-o garā, nu vezi ?" Mai bine nu intreb. Tac si mā uit la ferestre. |
| Tiptilush, Kia Rio, u know her. Her poems, her voice MP3 |
 |
 |
| 1.Cine sunt eu ? 2.Poze 3.Dialoguri (twf) 4.H.Q. Wallpapers 5.Links 6.DON'T click here ! 7.L'Onnipotente 8.Poezii 9.Slide-shows 10.FuN-PiCs 11.Murphy 12.Applets 13.e-Books 14.MP3 |