Idealuri feminine de ieri si de azi

MIHAI COSTIS

Idealul unei societati policulturale presupune existenta a cel putin trei-patru sintetizari distincte, dar categoric reusite, ale virtutilor femenine. Daca femeia are o singura destinatie, oricit de cotata ar fi aceasta, nu e treaba, in pofida faptului ca acest lucru este limpede permis de carta ONU.

Asa stau lucrurile cu femeia in lumea musulmana. Reactiile islamice violente prilejuite de desfasurarea recenta a concursului de frumusete “Miss World – 2002” in Nigeria, o tara pe jumatate musulmana, pot servi aici drept confirmare celor spuse.

Noi, basarabenii, prin deschiderea fata de progres care ne caracterizeaza, nu sintem ca musulmanii. Sintem pentru diverse experiente interculturale, pentru tot felul de actiuni de alternativa.

Elementarul spirit civic ne obliga sa nu-i lasam pe confratii nostri designeri sa testeze singuri idealurile posibile de femeie. Pentru basarabeni, orice femeie e femeie. Pornind de la acestea, initiem o procedura de clasificare usor asimilabila si foarte practica a „stereo-tipelor” multrivnite, cu instructiuni de utilizare practica.

Asadar, vom enumera in continuare citeva dintre cele mai vandabile stereotipuri femenine, care au inspirat, inspira si vor inspira avintul nostru spre noi realizari individuale si de grup:

Femeia-muza

Cel mai raspindit tip de femeie inexistenta. Nu are trasaturi exterioare definitorii, atit doar ca trebuie sa fie seducatoare si inaccesibila, chiar mai mult inaccesibila decit seducatoare. Domnii psihanalisti considera ca, de fapt, este vorba despre atribuirea sexului femenin diverselor forme de aspiratii, nazuinte, himere, visuri si alte nazdravanii. Probabil, este elementul ce provoaca controversata mutatie gumilioviana, in urma careia viata capata dintr-o data directie si scop, implinirea caruia poate fi, desigur, comparat si cu cucerirea unei semizeitati din specia muzelor. Ceea ce stim cu totii, e ca muzele sint ademenitoare, iar drumul spre ele abunda in diverse eforturi si capcane neprevazute.

In mod eronat se considera ca Josephinne ar fi fost muza lui Bonaparte sau ca Nadejda Konstantinovna ar fi fost cea a lui Vladimir Ilici. In genere, traditia aceasta de a distribui fiecarei personalitati marcante de sex masculin cite o muza vine dintr-o ignoranta si iresponsabilitate crasa a baietilor din spatele camerei de luat vederi exotice. Categoric, muza nu este o amanta secreta, ea este minim o Dulcinee, o Othelie, o Margareta, la urma urmei. Se asociaza de minune cu orice ciocolata cu arahide.

Femeia-erou

E tipul de femeie la care se aspira cel mai putin, exceptie servind aici poate doar cazul Uniunii Sovietice, tara in care s-au dezvoltat, cu promotion-ul de rigoare, un sir de subcategorii ale acestui gen, precum: femeia-partizan, femeia-tractorist, femeia-cosmonaut femeia (prim-) secretar de partid.

Este semnificativ faptul ca in anii ’50 ai secolului trecut era la moda – iarasi, nu fara o oarecare incurajare “de sus” – numirea fetitelor sovietice in cinstea acestor femei-erou. In prezent, exista alte variatiuni, inrudite pe undeva cu femeia-erou, insa mai putin lirice, cum ar fi femeia-halterofil sau femeia-pugilist. Desi aceasta categorie poate coexista relativ pasnic cu celelalte, se resimte o diminuare progresiva a prezentei femeii-erou in societatile contemporane. Probabil, din lipsa de conditii prielnice pentru desfasurare si impunere.

Cit ii priveste pe pacientii nostri – creatorii de iluzii – femeia-erou poate servi drept gaselnita publicitara pentru diverse articole de cosmetica si igiena personala ce ies din standartele normale. De asemenea, este sugestiva atunci cind este vorba de masini de orice teren. In imbracaminte civila poate trezi teama, la limita repugnarii, motiv din care este preferata in uniforma de politist, amazoana sau scafandru.

Femeia-casnica

Elogiata excesiv de mult in prezent, ca alternativa mai modesta a femeii de succes, despre care vom vorbi putin mai jos. Este o aparitie ce a stirnit, odata cu iluminismul, dezbateri publice directe si indirecte. Frustrarile rezultate de aici au servit drept instrument docil in miinile diversilor demagogi, militanti ai emanciparii feminine, odata cu atribuirea dreptului de vot femeilor si cu diversificarea terenului electoral.

Astazi acestui tip i se administreaza un substantial “upgrade” prin diferite manevre cosmetologice, menite sa lustruiasca mediul natural de trai al genului, pentru a legaliza prezenta lui in Pantheonul “femeilor bune in toate privintele” (Gogol).

Data fiind actualitatea economica vitrega, femeia casnica a devenit de nepretuit, pe de o parte, datorita locurilor restrinse de munca destinate femeilor, iar pe de alta – incapacitatii materiale a majoritatii barbatilor de a-si salta pretentiile pina la categoria “femeia-fatala”. Este regina maionezei si a detergentilor cu enzime bioactive, este chiar smechera pe undeva, caci stie sa economiseasca bani si sa aleaga dintre toate combinele de bucatarie pe cea mai rezonabila. Punctul forte al oricarui cineast incepator, trecut, totodata, de primele virste de creatie.

Femeia-precupeata

A nu se confunda cu femeia de afaceri. Personaj istoric concret, insa mult prea anonim. Este femeia prin care se realizeaza schimbul de marfuri marunte in societate. Pentru femeia-precupeata au vocatie extrem de multe reprezentante ale sexului frumos, si deseori aceasta vocatie se realizeaza.

Pe jumatate mistica si pe jumatate pragmatica, ea vinde seminte prezicind viitorul, e consumatoare consacrata a tabieturilor publice pe care paraziteaza, poate impinge cu suficienta gratie manageriala orice marfa si servicii, incepind de la ciorapi si tigari si terminind cu verdicte politice, initiative sociale sau asistenta religioasa.

O caracteristica de baza a ei este faptul ca face totul cu seninatate. Impacata cu sine, isi da concursul in diverse drame de familie sau de strada, prin participare concreta sau interventie samanica. Nu uraste pe nimeni la modul serios si nu se regaseste in structuri sindicale, lucruri ce nu arareori au facut din ea tap-ispasitor pentru diverse delicvente publice morale sau sociale. A fost adesea arsa pe rug pentru limbutie necontrolata, a fost ridiculizata in artele frumoase cu caracter ideologic. Fenomenul “clicusismului” la rusi ar fi fost imposibil fara existenta acestei femei.

Asexuata, ramine, totusi, femeie, pastrind bariera impenetrabila a apartenetei sexuale ca pe o povara asumata. Acest tip de femeie imbatrineste usor si calm, se regaseste in orice virsta si are vocatie pentru bunicie. Este de neinlocuit, atit in majoritatea serialelor latino-americane, cit si in majoritatea pauzelor publicitare dintre ele, multumindu-se cu postura modesta a figurantilor.

Femeia de afaceri

Noutatea sezonului. Pe micile ecrane o deconspira rapid ochelarii, trasaturile impecabile si miscarile pline de gratie. Din lipsa de exercitiu, pe strada, insa, n-o recunoastem deocamdata nicicum. Un sir de tribune reactionare, retardate si revansarde, cum ar fi barbatii divortati, cavaleri ai patimei betiei, sustin in adunari restrinse ca o astfel de femeie nu este nimic mai mult decit o vipera capabila sa strice viata omului. Totusi, nu este asa.

Femeia de afaceri este femeia care stie ce vrea. De regula, vrea cam tot aia ca si barbatii de afaceri, adica ii place sa fie membru, daca nu chiar sef, al vreunei elite, caste superioare sau barem al unei societati pe actiuni. Deosebirea, mica de altfel, e ca-si urmeaza scopul prin metode ceva mai talmudice. Vede in lipsa de scrupule o virtute, lucru de care reuseste sa convinga si jumatatea voinica a umanitatii, in momentele cind aceasta sta in pozitia “gura-casca”. Feroce femeie.

Intrucit setea de activitate scade implacabil in rindurile barbatilor, femeia de afaceri este una a viitorului, realitate de care abuzeaza de multe ori. Rivala a toti si a toate, confidentializata, bine impachetata, este delicioasa atunci cind se deconspira direct din birou, recunoscind ca prefera un mic secret femeiesc altui mic secret femeiesc.

Epilog

Colapsul comsomolismului a fost marcat de unele descoperiri de sensatie din istoria razboiului – Zoia Kosmodemianskaia n-a existat. Verdict oarecum pripit, tinind cont de autoritatea inca stabila a Ioanei d’Arc. Totodata, insa, extrem de necesar bunei si dreptei dezvoltari a rolului femeii in viata de zi cu zi.

Intrucit pina la ea, in miinile inexistentei au fost dati doar somitati masculine ca Shakespeare, Ion Soltis si Socrate, fapt ce a atras o oarecare sotioasa rasturnare de valori, s-a considerat a fi oportuna si detronarea a citorva zeite, aspect trecut grosolan cu vederea de misoginul Nietzsche.

In pofida tuturor evidentelor, ne vedem nevoiti sa sustinem contrariul – Zoia Kosmodemianskaia a fost o persoana reala. A trait si a activat mai cu seama pe timpul Marelui Razboi pentru Apararea Patriei si a murit chinuita de fascisti.