VALIZA CU INGERI

Pe domn Costache, il vedeam mai in fiecare zi, in fata Universitatii, cu valiza lui mare, verde si roasa plina de ingeri. De citeva ori, l-am surprins cum ii prindea de capacul valizei: intii, ii invelea in celofan, apoi, poc! cu un ac de gamalie, ii infigea in buretele valizei. Cei de bronz stateau pe dreapta, cei de ipsos la mijloc, iar cei argintii la stinga. Toti la acelasi pret: 10.000 de lei.
Intr-o dupa-amiaza, m-am apropiat, curioasa sa aud cum vorbeste un om care trage dupa el, printr-un Bucuresti aglomerat si agresiv, o valiza plina de ingeri. Ma uitam cu atentie.
- Astia, donsoara, nu se sfarama...Eu vind calitate. La ailantii, ingerii se macina si se face nisisp toti. Da' ai mei tine.
- Cit, adica, dureaza un inger? il intreb, cu senzatia ca dialogul e suprarealist.
- Astia n-are moarte. E material d'ala bunu. (Tace. Il simt cum ma cintareste, intrebindu-se daca o sa cumpar sau nu.) Stiti citi oameni au luat de la mine? continua el cu verva. Si mai vin. In fiecare zi mai vin. Pai, ce eu imi bat joc de clienti?! Nevasat-mea imi zicea: "Ma, omule, fa-i si tu mai mici!", da' eu i-o taiam repede: "Muiere, taci!"...Ce cu ingerii e de gluma?! Nu se face asa cu una, cu doua! Tre' sa fii bucuros ca sa mesteresti la ei si ii faci cit trebuie. Nici mai mari, nici mai mici. Cit o luminare. Apoi, pe unii ii sufli ( si-mi arata inspre cei de bronz si inspre cei de argint), zici o rugaciune si gata!..
Acu' nu mai are cine sa ma certe, zise melancolic. Sa- dus si ea. Nu mai am ajutor, nu mai fac fata.. Toata casa-i plina de ingeri, ma credeti?....Cind sa-i iau, cit stau aici, cind sa ma intorc, s-a terminat ziua. Noaptea ma scol, pup icoanele, ma uit la ingeri, o pup si pe ea si-i zic: "Sai cuminte ca acu' viu si eu!" si ma culc..Asta e. Viata e o nica. O nica!! Ieri esti tinar, miine esti mos si vii si cumperi ingeri. (Tace o clipa, apoi continua.) Ii puneti peste tot. Astia n-are loc fix ca icoanele. Daca vreti, ii puneti pe perete. Daca nu, pe masa, pe dulap...Dar, la loc uscat. Ca trage umezeala, mustesc si se strica.
Apoi, a inceput sa imi povesteasca despre al doilea razboi mondial cind tragea in dreapta, in stinga, in sus ca sa nu impuste pe cineva.
- Razboiu' e o mare mindrie si prostie. Acu' voi, tineretul, sinteti scapati. E bine. Si eu zic: daca esti bine, esti si bucuros. Nu???
Am plecat. Mi-a dat in brate un inger alb: "Luati-l! Luati-l! Mi-ati amintit asa de bine de Didina.." (Gindindu-se ca nu inteleg, a rectificat): Semanati cu o sotie!!
Peste o vreme, am trecut iar pe linga valiza lui domn Costache.
- Ce faceti? Nu mai aveti ingeri? il intreb.
- Ba mai am, raspunse vioi. Da' nu se mai vindea.. Ce sa faci, acu' toata lumea are ingeri. Asa ca vind si eu bazaconii d'astea.
In valiza stateau fel si fel de maimutoi de plus, care aveau sub git etichete: Strumful, Topaila, Ciuciu, Gidilici si asa mai departe.

Alexandra Craciunescu
(Bucuresti - pentru Opinii & Credinte)