Anul 2000

Anca CHISER


 

                 Alegerile anului 2000 se deosebesc radical în România de alegerile precedente, în sensul în care starea economică a țării este dezastruoasă: salarii mici (sau întârziate) raportate la prețurile mereu în creștere, alienarea treptată a instituțiilor statului, corupția generalizată la toate sferele puterii. Mesajul CDR al schimbării din 1996 “Votați schimbarea” a captat interesul unei importante părți a populației, dar, in locul unui program coerent de modernizare a economiei tarii, s-a experimentat un “algoritm” de împărțire a posturilor în întreaga structură a administrației publice locale și centrale, care a luat locul capacității și pregătirii profesionaleiar in locul programelor de reconversie profesională sau slujbe alternative pentru cei disponibilizați, s-a “planificat” numai concedierea colectiva, disponbilizarea “temporara” sau concediile fara salarizare.  Pana in prezent nu s-a afirmat o a “treia cale”, stânga și dreapta fiind reprezentate la ora actuala de PDSR respectiv CDR.  Atat PD cat si PSDR, desi isi manifesta in toate ocaziile orientarea social-democrata, prin participarea lor la actuala guvernare de dreapta, nu mai pot emite pretentii credibile la  aceasta doctrina. Dorinta de putere a acestor partide a fost atat de mare incat au abdicat de la orice principii doctrinare si chiar morale, facand alinante imposibile pentru partide ce se doresc respectate.  Prin scandalurile politice in care au fost implicati mai multi lideri de seama ai acestor partide, in special a celor din PD, prin clientelismul politic promovat cu ferocitate, ponderea celor care mai au inca incredere in aceste partide este in continua scadere. Un caz diferit este cel al liderului Partidului Democrat, Petre Roman care are capacitatea si puterea personala de a se detasa de imaginea partidului pe care il conduce si de a atrage cateva procente in plus. Cu toate acestea, scandalurile provocate de persoane aparținând familiei sale, sau anturajului acestora, au deteriorat imaginea sa de idol si au creat o imagine derizorie si chiar hilara a acestuia, care se răsfrânge și asupra partidului. PSDR este un partid care, dacă nu ar fi fost “protejat” prin alianta cu PD și nu ar fi intrat la guvernare nu ar fi rezistat timpului. Deja, prin plecarea lui Sergiu Cunescu, prin renuntarea la alianta electorala cu PD, limita superioara a rezistentei interne la rupere se face simtită. O sută de tineri dintr-o organizație județeană și-au dat demisia in bloc ca raspuns la masurile disciplinare impuse de liderii locali ai partidului.   PNTCD  isi crează singur, propria anticampanie electorală. Dacă mai era nevoie, imaginea unor bătrânei care nu au ce face acasă și vin pe la partid jucându-se de-a politica, făcând si construind alianțe, comploturi si “lucrături fine”, se suprapune ca o mânușă cu excluderea din partid a celui de-al doilea premier țărănist, cu interzicerea exprimării oricăror puncte de vedere contrare conducerii partidului. “Diciplina atât de necesar㔠a dlui Diaconescu nu se limitează numai la premier, acestuia îi urmează, ca exemplu, îndepărtarea apropiaților lui, așa numitul “Grup de la Brașov”. In aceste conditii, partidul nostru va trebui să își determine un mesaj foarte concis, ușor de descifrat de populație, conținând elemente extrem de precise și punctuale de pornire a programului de  dezvoltare de după câștigarea alegerilor. Nesiguranța situației economice și politice a ultimilor  ani  a făcut ca oamenii să își dorească normalitate, liniște, continuitate. “Schimbarea” a devenit sinonimă cu nesiguranța, disprețul legii, corupția. Mesajul partidului nostru va trebui să se axeze pe siguranță, cinste, respect, apropiere față de cetățean, legalitate. El va trebui sa fie mai “agresiv”, capabil sa concentreze într-un număr mic de cuvinte, esența  programului politic și economic al partidului; va trebui să provoace alegătorilor  emoție, dorința de normalitate, de continuitate a unei vieți normale, a siguranței  acestei vieti ( hrană, loc de muncă, locuintă, sănătate, educație pentru copii) .  Stimularea acestei dorințe de normalitate a vieții va trebui să inducă hotărârea de a participa la această normalitate, prin participarea la vot. Mesajul nostru va trebui adresat cu precădere celor indeciși, tinerilor și în special celor care votează pentru prima dată, dar și intelectualilor și micilor întreprinzători. Mesajul trebuie însoțit de sloganuri simple, ușor de memorat și de reprodus, care să inducă o stare de participare activă la construirea propriei vieți, de participare la viața comunitară. (ex.” Am vorbit destul - e timpul să trecem la acțiune” sau “Viitorul înseamnă viața ta - tu decizi”  )Aceste sloganuri care pot înlocui la un  moment dat chiar programul electoral al partidului (vezi campania electorala a CDR din 1996)  pot fi conținute în cântece, pot fi desene, pot fi semne etc. Canalele prin care aceste mesaje pot și trebuie să ajungă la populație sunt diverse: emisiuni radio, TV, spectacole electorale, caravane electorale, mitinguri, manifeste distribuite pe stradă, din mână în mână sau în cutiile poștale. Este necesar ca imaginea celor care vor  lansa aceste mesaje să fie axată pe dinamism, determinare și puterea de a schimba, tinerețe, buna pregătire, apropierea față de cetațeni (văzuți ca prieteni, colegi, vecinii de bloc).

 

1