Inca din
antichitate, puterea politica si desigur, alienarea acesteia (instrainarea ei)
au preocupat numerosi ganditori si filosofi. In epoca contemporana s-au facut
remarcate trei curente de gandire:primul curent, lansat de Hegel preluat si
dezvoltat de Marx, considera cauza principala a alienarii puterii politice ca
fiind cea economica si anume proprietatea privata, iar solutia pozitiva a
disparitiei acestei alienari fiind revolutia socialista, care ar pregati
conditiile comunismului. Aceasta teorie
defineste statul ca alienat prin esenta. Ea introduce o viziune paradisiaca a
individualului si socialului, emancipati de alienare intr-o societate post -
statala. Politologii nemarxisti considera, dimpotriva, politicul a fi cuza
fundamentala a tuturor formelor de alienare. Pentru Duverger, unul dintre principalii sustinatori ai acestui curent de
gandire inegalitatea politica, lipsa de participare a maselor la putere,
confiscarea puterii de catre elitele de guvernare sunt cauze fundamentale ale
alienarii puterii si societatii. O a treia gandire filosofica, curentul
liberal, sustine ca “binele colectiv nu
vine de la factorii guvernamentali, ci de la cei individuali”. Izvorul sau cauza alienarii sta in interventia
statului in treburile proprietatii si
societatii civile. Juvenal teoretizeaza
cele doua parghii ale mecanismului “umflarii puterii”: parghia materiala
(aparatul de stat, armata, politia, justitia, fiscul, partidele etc) si parghia
spirituala (aparatul ideologic de stat format din mijloacele de comunicare in
masa si institutiile corespunzatoare acestora). Dupa opinia multor
teoreticieni, alienarea puterii se manifesta prin trei ipostaze: mitul politic, anomia si violenta. Mitul
politic este o forma spirituala a alienarii puterii, deoarece produce
comportamente si decizii care ataca si justifica atacul valorilor si normelor
politice si juridice asupra carora exista consensul comunitatii sociale date,
pentru a produce rasturnarea si transformarea institutiilor. Functia
fundamentala a acestuia este justificarea practicilor puterii corupte. In
raport cu poporul, guvernantii folosesc mitul pentru a inlocui intelegerea
rationala cu manipularea afectiva, scopul fiind abdicarea de la participare si control.
Forma si purtatorul material al mitului si totodata un instrument important al
puterii alienate in cadrul propagandei pe care aceasta o desfasoara este
sloganul: “X nu greseste niciodata”, “Nu
va fie frica, Y pica”, “Mai bine morti, decat rosii (verzi, negri)”. Anomia se manifesta ca
disfunctionalitate a structurilor puterii precum si randamentul scazut al
actelor acesteia. Acest concept desemneaza absenta relativa a normelor intr-o
societate, starea dereglata, din aceasta cauza atat a societatii cat si a
individului. Intr-o societate, pentru unul si acelasi sistem politic, anomia
este produsul acelor regimuri politice care au incalcat legea pana la anulare
sau. Mostenind incalcarea au desavarsit-o. Anomia se refera la societatile in
care liberul arbitru a luat locul legilor si institutiilor legitime.Violenta reprezionta cea de-a treia si
ultima etapa a alienarii puterii. Ea consta in epuizarea mijloacelor persuasive
ale puterii si trecerea la violenta psihologica, intelectuala, fizica, armata pentru a se obtine supunerea.
Violenta represiva este prologul revoltei.
(
dupa “Elemente de politologie” – N.Dragoi, V.Nazare, G.Serban – Ed. Fundatiei
Andrei Saguna, Constanta, 1995)