O NESFÂRŞITĂ ZI ÎNTUNECATĂ...

Mi-e frig. Imi trag pe mine zdrentele, ma invelesc cu paturi jerpelite dar nu reusesc sa ma incalzesc. In camaruta mizera aerul e inghetat si umed. Peretii decojiti si patati sunt albastriti de igrasie in colturi. La fiecare intetire a viscolului prin crapaturi vin pale de vant rece care imi incretesc carnea. Din ferestrele peticite cu cartoane si carpe vine lumina cenusie a acestui amurg nesfarsit...
        Lupta mea cu frigul si umezeala e istovitoare si nesuferita. Nu indraznesc sa ma misc in pat ca sa nu ating cuverturile jilave si reci in partile neincalzite de trupul meu. Imi spun ca ar fi mai bine sa ma ridic si sa ma incalzesc miscandu-ma dar, de parca as fi paralizat, nu ma pot hotari sa fac gestul. Nu stiu ce fatalitate ma imobilizeaza intr-un somn fortat, fara rost, care doar imi irita nervii. Casa se invarte cu mine tot mai repede, tot mai ametitor. Parca as aluneca pe o spirala descendenta din ce in ce mai stransa, din ce in ce mai verticala. Cu toate eforturile nu reusesc sa ridic pleoapele pana la capat. Cu ochii intredeschisi vad peretii rotindu-se si inteleg ca ameteala se datoreaza unei miscari periodice, spasmodice a ochilor. Cu groaza celui care se scufunda intr-o apa neagra ma smulg din acest cosmar circular si ma ridic din pat. Aceeasi atmosfera umeda si inghetata, aceeasi lumina cenusie, crepusculara. Dar in camera si-a facut aparitia un personaj nou la a carui recunoastere tresar violent iar inima incepe sa-mi bata cu putere. Este batranul, cu spinarea curbata, cu ranjetul ipocrit si ochii mici, rapizi si rai. Ceilalti din camera nu par cu nimic speriati sau incomodati de prezenta batranului. Discuta cu el asezat, gospodareste, cu o lipsa de eticheta cu totul protocolara si cu descurajarea vremurilor pe care le traim. Batranul intra in joc, le raspunde tot asezat, modest si doar rostogolirile ochilor in directia mea cu sclipirile lor de rautate imi arata ca se preface. Nimeni nu pare sa inteleaga nimic. Doar eu stiu ca a venit sa ma ucida.
        Printr-o manevra batatoare la ochi, batranul incearca sa se aseze langa mine. Alarmat, am tipat oprindu-i tentativa. Batranul a ramas in picioare nemiscat, fixandu-ma neindurator. Ceilalti au sarit cu gura pe mine certandu-ma si chiar amenintandu-ma pentru obraznicia mea. Unul m-a impins cu violenta, a azvarlit asternuturile si l-a invitat pe batran sa se aseze pe pat in proximitatea mea. Batranul schimba expresia crunta si enigmatica a chipului sau cu o alta amabila, protocolara. Ai mei discutau cu el in aceeasi maniera, injurandu-ma cu toata desconsiderarea pe care conceptia lor rudimentara despre politete le-o impunea.    Batranul se aseza langa mine intentionat in asa fel incat sa ma atinga. M-am retras cu repulsie. Atunci el s-a intors spre mine si a inceput sa ma certe. Nota pedagogica din cuvintele lui era pentru ceilalti, care aprobau cu satisfactie plata truismele si tautologiile lui. Nota maligna, subintelesurile amenintatoare insa erau pentru mine. Batranul a mai facut o miscare prin care m-a inghesuit atata in coltul meu de pat incat pentru a nu fi in atingere cu el, ar fi trebuit sa ma dau jos din pat. Dar nu m-am incumetat la o asemenea sfidare.
        Sub diverse motive ai mei au parasit pe rand incaperea lasandu-ma singur cu batranul. Acesta l-a urmarit cu atentie pe ultimul iesit, care nici nu ascultase implorarile mele de a nu ma lasa la dicretia batranului, si dupa ce usa se inchise, se intoarse spre mine si isi scrasni furia impotriva mea. Alternand moralizarile cu obscenitati oribile se apropia amenintator. Ce-l infuria pana la isterie era impotrivirea, faptul ca nu ma supuneam fara cracnire poftelor lui scarbavnice. Intai faptul in sine al impotrivirii, apoi acela ca ii cauzam oboseala de a ma prinde. Eu ma retrageam pas cu pas, iar el ma urmarea. Strigam ceva, il imploram, dar el profera in continuare injuraturile lui groaznice. Si-a intins in laturi mainile tremurande si osoase ca sa ma prinda. Miscarile lui stangace, postura grotesca, de joaca si cruzimea intentiilor ce i se citeau pe fata concentrata si serioasa formau un tot de necrezut si inspaimantator. Cand am vazut in mana lui cutitul lung si tocit de bucatarie, o sincopa mi-a luat mintile timp de o clipa. Inconstient, fara sa vad ce fac, am fugit pe langa el si doar in treacat lama cutitului m-a taiat pe la tampla. Am fugit afara din casa, dezbracat, plangand, cu batranul injurand ingrozitor dupa mine. Alergam neincaltat prin zapada afanata cuprins de groaza. Mi-l inchiuiam pe batran in urma mea cu goana lui impleticita, caraghioasa si sinistra, tinandu-se de sale, blestemandu-ma pentru ca ii aduceam atatea neplaceri. Am alergat pana cand nu i-am mai auzit glasul si m-am trezit singur pe intinderea alba...

De atunci fug mereu. Nu ma opresc in nici un catun, in nici o casa. Ninge continuu si viscoleste si aceeasi lumina cenusie, trista, ce vine dinspre plafonul jos de nori imi arata drumul. Mereu cu groaza in mine mereu fugar. Am tot mai putine sperante ca voi scapa. Stiu cum imi va fi sfarsitul. Odata batranul ma va prinde inr-o fundatura. Isi va pregati cutitul tremurand de pofta si furie si va intinde bratele in laturi ca sa nu-i scap. Apoi se va arunca asupra mea si ma va dobori in zapada, caci pentru lupta cu un copil putina vlaga a bratelor sale descarnate va fi de ajuns. Ma va blestema pentru cat l-am alergat pe coclaurile sub ninsoare cu toata indreptatirea furiei sale. Se va sui pe mine si pe cand lama cutitului imi va patrunde in gat, cu miscari necoordonate, grotesti va imita cu trupul sau costeliv actul copulatiei.
        Uneori incerc sa ma amagesc cu gandul ca scadenta nelinistii mele e inca departe si daca as reusi sa uit cateva clipe, langa un foc bun la care sa-mi incalzesc mainile invinetite, as putea chiar sa fiu fericit. Din aceasta iluzie ma trezeste constiinta lucida ca un astfel de refugiu e doar o amanare.
        Mai dureros decat asteptarea aceasta a inevitabilului este, poate, o anume nesiguranta care imi amplifica durerea pana la limita insuportabilului. In afara de mine nimeni nu pare sa vada ceva rau, ilegitim in intentiile batranului. Doar eu vad cu claritate cat de monstruoasa este dorinta lui. Si atunci de ce sentimentul acesta de vina, de hot, de fugar care vrea sa scape justitiei oamenilor? Poate ca mai presus de intelegerea mea se afla un temei inalt, absolut, evident pentru toata lumea, care justifica sau revendica fapta batranului. Poate ca asa e drept si frumos, ca eu sa-mi intind gatul sub cutitul lui si sa-mi supun trupul pangaririi.