Introducere

Epistola lui Pavel către Galateni este una dintre cele mai vehemente şi polemice scrieri în Biblie. Începe cu o acuzare a celor cărora le-a fost scrisă şi a celor ce aduc tulburări (1:6-9). Cataloghează un alt grup de creştini drept “fraţi falşi”, face remarci aspre la adresa liderilor din Ierusalim (2:6) şi îl acuză pe Petru de ipocrizie şi prefăcătorie (2:13-14). După două capitole ceva mai restrânse tonul stăruitor şi acuzele sunt reduse (5:2-4, 7-10) incluzând mai degrabă o digresiune crudă şi satirică (5:12). Nici paragraful final nu poate să nu coondamne pe cei care sunt în spatele problemelor cărora pare să li se adreseze epistola (6:12-13).

Aceste trăsături sunt cele care fac din scrisoarea lui Pavel un document atât de interesant de studiat. Pentru Galateni aceasta nu este un tratat academic scris în toamna calmă a unei lungi vieţi, fructul maturităţii unei îndelungate dezbateri, cu fiecare afirmaţie bine cântărită, şi fiecare frază atent construită. Mai degrabă este scrisă în zorii unei viguroase mişcări noi (creştinismul), când principiile fundamentale au fost formulate pentru prima dată, şi când întregul caracter al mişcării era în pericol. În paginile rezervate Galatenilor, unul dintre cele mai timpurii documente ale Noului Testament vedem, aşa cum sunt, trăsăturile fundamentale ale teologiei creştine luând formă în faţa ochilor noştri. În nici un caz Galateni nu este un tratat scris într-un turn de fildeş departe de viaţa reală, sau afirmaţia dezinteresată a unuia ce vede lucrurile departe de câmpul bătăliei. Dimpotrivă, este un strigăt din inima unuia din prima linie a avanposturilor creştinismului, având de a face cu întrebări care au determinat identitatea întregului mod de viaţă al celor cărora le-a scris.Este teologie întrepătrunsă de provocarea interpretărilor de neegalat ale crezurilor centrale şi de criza noilor convertiţi aflaţi în neputinţa de a şti pe cine să creadă şi cum să acţioneze. Este teologie la cald, miezul teologiei, teologie trăită. Nici nu se pune întrebarea că omul care a redactat această epistolă să nu fi fost profund legat şi total convins de ceea ce a scris.

Aceeaşi trăsătură se găseşte, probabil, la baza influenţei epistolei în istoria şi teologia creştină. Asta pentru că natura fără rezerve a limbajului lui Pavel dă cititorului o călătorie unică în inima teologiei sale. Aici propoziţiile atent construite pentru a ascunde mai mult decât dezvăluie, formulările ambigue ale compromisului eclesial, sunt notabile prin absenţa lor (2:6-10 poate fi o excepţie). Pavel a vrut, evident, ca auditoriul din Galatia să nu aibă nici un dubiu asupra poziţiei lui, asupra modului cum concepea el evanghelia şi asupra consecinţelor acestui fapt. Chiar şi cititorii care au urmat simt deja că ei întâlnesc inima vie a Evangheliei lui Pavel dezgolită şi de limitările şi tonurile mult mai măsurate ale scrisorii ulterioare către Romani. Aceasta este teologia fără mască golită de orice surplus, quintesenţa gândirii pauline. Poţi găsi o calitate naturală în ea de care cei plictisiţi de jumătăţile de adevăr comromiţătoare sunt atraşi când simt impulsul instinctiv de a se întoarce la primele principii. Există mai multă putere nucleară în aceste câteva pagini decât în tunurile polemice şi mortierele tratatelor teologice de douăzeci, cincizeci sau chiar de o sută de ori mai mari care au bombardat istoria creştinismului.

Cei care cu adevărat doresc să se ocupe de această scrisoare şi de teologia ei trebuie prin urmare să fie pregătiţi ei înşişi să se angajeze în procesul teologiei: să de întrebe de ce Pavel a simţit aceste puncte ale principiilor teologice cu atâta pasiune; fie a avut dreptate în convingerea sa că nu mai putea să existe “altă evanghelie” (1:7), alta decât aceea pe care a predicat-o el, sau fie, alternativa că înţelegerea şi expresia evangheliei erau atât de lipsite de echilibru pe cât erau ale acelora pe care i-a atacat. Cu siguranţă ca model de integritate teologică, în care principiile deviate adânc simţite sunt aduse la o expresie clară, în care întrebările contemporane şi provocările sunt îmbinate într-o puternică expoziţie Galateni are puţini egali.

Aşezând epistola în context

În cazul unui document atât de minuţios relatat într-un context particular în istorie, este în mod natural foarte important să încercăm să localizăm acel document pe cât posibil în accel context. Cine erau acei “galateni nechibzuiţi”(3:1) Care era natura crizei pentru care autorul scrisorii era atât de îngrijorat? De ce era atât de intrigat? Chiar şi înainte de studierea scrisorii în detaliu există presupunerea că va conţine aluzii şi referinţe la acel context. Aici cerinţa interpretării unei epistole diferă de la cerinţa interpretării unui text narativ sau un tratat ştiinţific naratorul ca autor a făcut un pas înapoi din imediata implicare în afacerile vieţii de zi cu zi sau în situaţii particulare. O scrisoare, mai mult sau mai puţin prin definiţie, este parte a unui dialog (dintre un autor specific şi destinatari specifici) şi să treci la abstractizare de la acel dialog înseamnă să pierzi ceva din calitatea lui ca răspuns la întrebările actuale sau la afirmaţiile făcute sau cer în schimb un răspuns de la destinatarii originali. Şi această scrisoare dintre toate scrisorile este vocea unui om care se adresează unei situaţii particulare cu atâta urgenţă şi pasiune încât cerinţa aşezării ei în context devine un imperativ necesar.

Nu se poate spune că o completă reconstituire a contextului istoric este posibilă. Dar nici nu putem admite că fiind imposibilă reconstituirea totală, o mare parte sau cea mai mare parte din înţelesului dialogului conţinut în scrisoare ne va scăpa. Există suficiente indicii în scrisoarea însăşi, în special când ne îndreptăm spre contextul mai larg al lumii iudaice sau elene din perioada respectivă, pentru a ne ajuta să reconstituim o imagine destul de bună a situaţiei din Galatia. Vor fi bineînţeles nuanţe şi aluzii care sunt dificil de recunoscut şi ne vor scăpa, datorită cunoaşterii destul de vagi a contextului. Şi vom fi în mod frecvent nesiguri care este punctul până la care putem să acordăm deplină încredere în punctul de vedere uneori dual, alteori unic al lui Pavel asupra problemelor. Dar chiar şi aşa putem să reconstruim suficient de detaliat atât şirul evenimentelor scrisorii (graţie mai presus de toate propriei relatări autobiografice a lui Pavel din capitolele 1 şi 2), cât şi punctele de vedere teologice diferite cărora li se opune Pavel în scrisoare, încât să fim suficient de siguri de primele intenţii ale cuvintelor lui Pavel.

Acest accent pus pe înţelegerea contextului ei istoric pentru care a scrisă nu exclude posibilitatea şi legitimitatea citirii altor texte în contexte ulterioare sau diferite. Vom reveni asupra câtorva dintre acestea în capitolul final. Dar un text care este tratat ca fiind flexibil la nesfârşit şi capabil de o multitudine de citiri contradictorii fie devine un simplu instrument al dogmei şi ideologiei, fie o reflectare a pluralismului egoist neconstrâns. De fapt, oricum limbajul textului însuşi asigură toate constrângerile necesare în special când ne reamintim că a fost scris în greacă şi că prin urmare înţelegerea lui este chiar de la început dependentă de de o cunoaştere a termenilor greceşti, sintaxei şi idiomurilor într-o perioadă particulară a istoriei. Din punctul meu de vedere textul aşezat fără context, în general în cazul unei scrisori şi în special în cazul acesteia determină o limitare a înţelegerii textului în subiecte largi dar şi în multe subiecte particulare, lucru care ar trebui să devină normativ pentru alte citiri.

Autorul

Spre deosebire de documente antice ale căror autori putem doar să-i ghicim, pe acesta ştim bine cine l-a scris. A fost Pavel – Pavel care se introduce pe sine însuşi în 1:1. Aici dintr-o dată descoperim primele comori ale Galatenilor. Pentru că Galateni ne asigurăcu cea mai personală informaţie autobiografică comparativ cu oricare dintre scrisorile lui Pavel în mod special capitolele 1 şi 2. El începe chiar din primele rânduri prin a-i impresiona pe cititorii săi cu propria sa înţelegere a numelui “apostol”(1:1). Aflăm despre viaţa sa timpurie în Ierusalim, că a fost un evreu zelos şi persecutor al bisericii lui Dumnezeu (1:13-14). El ne spune despre intrarea sa în credinţa creştină – convertirea sa cum este numită de obicei (1:15-16). El relatează întâlnirile sale prealabile cu liderii religioşi din Ierusalim (2:1-10)şi ceea ce pare să fi fost o confruntare puternică cu Petru în Antiohia (2:11-14). El de asemenea relatează nişte amintiri foarte personale ale vizitei sale în Galatia (4:12-20) şi face aluzie la sacrificiile fizice personale ale vieţii sale tulburate (6:17). Când toate acestea sunt puse împreună cu învăţătura scrisorii însăşi, reuşesc să construiască o puternică imagine a lui Pavel ca misionar şi ca teolog şi ne pun la dispoziţie suficiente resurse pentru a situa epistola către Galateni atât în viaţa cât şi în teologia lui.

În orice caz nu trebuie să abstractizăm asemenea informaţii din scrisoare şi să ne mulţumim pentru a alcătui un profil bibliografic. Asta pentru că aceste informaţii sunt parte a scrisorii. Foloseşte scopului pentru care a fost scrisă epistola. După cum a indicat o analiză retorică recentă asupra scrisorii, expunerea autobiografică din capitolele 1 şi 2 a fost menită să construiască şi să introducă principalul argument teologic al capitolelor următoare.

Limbajul foarte pesonal din 2:14-21 şi 6:11-17 este un indiciu al gradului în care Pavel vedea experienţa lui personală ca un rezumat al evangheliei. Va fi deci necesar să ne uităm la acestă informaţie la timpul cuvenit, din moment ce alegerea materialului autobiografic al lui Pavel şi modul în care el se foloseşte de acesta este parte a telologiei scrisorii. După cum G. Lyons a observat, Pavel îşi prezintă “autobiografia” ca şi o paradigmă a evangheliei libertăţii creştine şi de consideră pe sine însuşi într-un anume sens un reprezentant sau chiar o întrupare a acelei evanghelii. Dacă acesta implică un grad de reconstrucţie autobiografică, atunci acestea sunt amintiri personale, croite să se potrivească unei perspective ulterioare şi asta este ceva ce trebuie să ţinem minte. Astfel de reflecţii de asemenea sugerează un pericol în a admite că informaţia oferită de Pavel ar fi pură pentru că ar fi de prima mână faţă de informaţia “pătată”, de mâna a doua, oferită de Faptele Apostolilor. Dar din moment ce preocuparea noastră este în primul rând teologia Galatenilor nu mai este nevoie să urmărim acest subiect mai departe.

Destinatarii:

Amintirile lui Pavel ne oferă de asemenea informaţii preţioase asupra acelora cărora scrisoarea le-a fost adresată şi despre intrarea lor în credinţa creştină. Ei erau galateni (1:2, 3:1); faptul că aceasta înseamnă de asemenea că ei erau Neamuri face mai clară semnificaţia lui 4:8 (“când nu cunoşteaţi pe Dumnezeu, eraţi robiţi celor ce din firea lor nu erau dumnezei”). Ei l-au întâmpinat pe Pavel la sosire cu mare bucurie dar şi cu îngrijorare în ce priveşte starea lui fizică (4:13-15). Lor le-a predicat Pavel pe Cristos răstignit (3:1) şi răspunsul credinţei lor a avut ca rezultatbogate şi puternice experienţe cu Duhul Sfânt (3:2-5). Aici încă o dată, în afară de numele şi identitatea lor etnică (“galateni”) întreaga informaţie serveşte scopului teologic al lui Pavel în scrierea scrisorii şi va trebui să o studiem cu o mai mare grijă dacă vrem cu adevărat să apreciem această teologie.

Mărul discordiei pentru istoria critică la acest punct a fost identitatea “galatenilor”. Este destul de clar că ei aparţineau regiunii cunoscute sub acel nume (Galatia), situată chiar în inima Asiei Mici (Turcia modernă). Dar numele era folosit într-un sens etnic (Galateni = descendenţi ai coloniştilor iniţiali galici sau celţi) sau într-un sens administrativ (provincia romană a Galiei extinsă înspre sud)? De fapt întrebarea se referă mai mult la integrarea informaţiei oferită de Galateni (scrisoarea) în programul lucrării misionare a lui Pavel aşa cum este ea prezentată în Fapte. Pentru că dacă numele era folosit pentru a desemna teritoriul adminstrativ, galatenii în discuţie puteau fi cetăţeni a mult mai civilizatelor cetăţi din sudul regiunii, cetăţi care conform cu Fapte 13-14, au fost vizitate de Pavel în timpul primei sale călătorii misionare (Antiohia, Iconia, Listra şi Derbe). În timp ce tot conform Faptelor, Pavel nu a vizitat Galatia etnică până la ceea ce este incorect descrisă ca fiind cea de a doua călătorie misionară (Fapte 16:6). Oricum, aici acest aspect are un efect foarte mic asupra teologiei epistolei, exceptând faptul că se sprijineşte pe o datare relativă a scrisorii (vezi mai jos), deci nu ne putem referi decât la comentarii pentru discuţie mai amplă asupra alternativelor punctelor de vedere.

Ocazia scrisorii

Epistola pare să fi fost scrisă ca răspuns imediat la ceea ce Pavel a văzut a fi o criză urgentă printre bisericile din Galatia (1:6-9). De când fusese cu ei, probabil pentru a doua oară (4:13) au venit alţii printre ei spunându-le că trebuie să fie tăiaţi împrejur (5:2-12; 6:12-13). Pavel îi numeşte “oameni care vă tulbură” (1:7, 5:10,12) şi putem probabil deduce clar că ei au criticat atât chemarea lui Pavel la autoritatea apostolică cât şi înţelegerea evangheliei (1:1, 6:12), şi probabil de asemenea şi consistenţa ei (5:11). Cine erau ei, ce doreau ei pentru galateni şi de ce, sunt întrebări centrale pentru studiul teologiei scrisorii, din moment ce epistola a fost scrisă în mod evident pentru a întâmpina învăţătura lor. Aceste întrebări au nevoie prin urmare într-un anume fel de o atenţie mai mare dacât cele menţionate deja.