IUDAIZATORII

Traducere: RUSU GABRIEL

Sunt câteva dovezi în scrierile pauline ce asigură că creştinii iudei aveau îndoieli dacă creştinii dintre neamuri pot fi priviţi ca membri deplini al poporului lui Dumnezeu, dacă aceştia nu se conformează cerinţelor Torei. Câţiva chiar au încercat să forţeze tăierea împrejur şi un mod de viaţă iudaic, pe asemenea convertiţi. Sunt de asemenea evidenţe în creştinismul timpuriu că unii creştini dintre neamuri au fost atraşi la Iudaism . Verbul a iudaiza şi substantivul iudaizator, au fost folosite în relaţie cu ambele grupări de mai sus, având însă ulterior o lipsă de claritate în înteţes.

1. Introducere

2. Definiţie şi terminologie

În câteva puncte ale scrisorilor lui, Pavel, îşi direcţionează argumentele şi furia asupra adversarilor lui, care îi înşeală şi îi necăjeşte convertiţii. Uni oameni sunt probabil, în anumite circumstanţe pană la urmă, din afara enoraşilor. În Galateni, 2Corinteni şi Filipeni întâlnim astfel de interacţiuni. Una din întrebările care i-a preocupat pe învăţaţii ultimului secol şi jumătate a fost identificarea acestor adversari. Problema fundamentală a fost dacă astfel de adversari să fie s-au să nu fie priviţi ca un grup specifi, particular pentru fiecare context local, s-au să vedem fiecare exemplu de adversari ca parte a unei mişcării răspândite. Într-un renumit eseu în 1831, F.C.Baur a găsit identitatea adversarilor lui Pavel în cei care au venit la Corint ca emisari a lui Petru şi care au pretins că sunt ”a lui Cristos”. Efectele pe termen lung a contribiţiei lui Baur au fost să urmărească un ic între Pavel, şi învăţătura lui, şi cea a bisericii primare din Ierusalim. Astfel a fost stabilit un contrast între Neamuri şi creştinii iudei şi acest contrast a fost influenţat de înţelegerea relaţiei lui Pavel cu Ierusalimul, pînă în zilele noastre (vezi, Pavel şi interpreţii lui ). O urmare a acestui punct de vedere este eceea că Pavel e văzut prea mult ca un aposol izolat, singurul care a înţeles cu adevărat universalitatea şi libertatea pe care Isus le-a reprezentat. Aparent în memoria altor apostoli acestea, amândouă, au fost uitate, neînţelese, s-au compromise. Un amăgitor contrast au comunicat Baur şi mulţi teologi care l-au urmat – aceştia plasează o opoziţie absolută între particularism şi universalim; aceasta tipic pespectivei

Mai recent prin cercetare s-a descoperit mai multă diversitate în rândul grupărilor şi teologiilor noutestamentare. Accentuarea particularităţii fiecărei scrisori, adresate unei situaţii specifice, afost în urmărirea interesului istoric a lui Baur, revelator că adversarii lui Pavel nu sunt neaparat toţi din fundalul iudeu, nici n-ar trebui să-i privim coerent ca adversari organizaţi. Apartenenţa la un partid nu are nevoie să ia forma unui partid organizat.

2.Definiţie şi terminologie

2.1.Iudaizator.Termenul iudaizator îşi are originea ca o transliterare în latină a verbului grecesc ioudaizein (ioudaizo).Cel de-al doilea este un hapax legomenon în Noul Testament (Galateni 2:14). Înţelesul normal al verbului a fost ”să trăieşti ca un iudeu, în concordanţă cu obiceiurile iudaice.”. E găsit cu sensul acesta, de ezemplu, în Plutarh (Cicero7.6) şi Iosefus (ex. J.W.2.17.10.&454) şi Ignaţiu (Magn.10.3). În Galateni 2:14 acesta probabil înseamnă “a deveni un convertit iudeu şi a ţine Legea” (conf.Galateni 5:3). În Galateni 2 noi, de asemena, găsim o expresie unică în Noul Testament ioudaicos yen, “să trăieşti ca un iudeu”. Statutul religios a lui Petru e definit de Pavel ca fiind a unui iudeu (Iudaios hyparhon) şi încă ca unul care are un mod de viaţă ca al neamurilor (ethnikos, alt hapax legomenon noutestamentar; conf. ethnikos în Matei 5:47; 6:7; 18:17 ; 3Ioan7).

Iudaismos (iudaism).Este doar în Noul Testament, în Galateni 1:13-14. Termenul apare să descrie modul de viaţă iudaic ca şi un întreg, fiind distinct decât cel al altor religi (conf. Ignaţiu, Phld. 6.1, unde ea apare în opoziţie cu creştinismul, christianimos). Una dintre dificultăţile întâlnite într-o discuţie despre ce înseamnă iudaizator, s-au a iudaiza, este a stabilii ce referinţă poate indica simplu o aderare la un mod de viaţă iudeu fără a implica orice intenţie deliberată de a-i forţa pe cvei dintre Neamuri. Astfel, Iosefus (J:W: 2.18.2.&463) apare să facă o distincţie între iudaizator (hoi ioudaizontes) şi iudei (hoi ioudaioi). În literatura creştină termenul iudaizator, în general, caracterizează creştinii care s-au angajat în practici iudaice. De exemplu, Ignaţiu, (Magn. 10.3) spunea : “Este absurd să spui ‘Isus Cristos’ şi să practici Iudaismul” (ioudaizen). E probabil corect să susţinem că “a iudaiza” nu este complet sinonim cu a trăi ca un iudeu (ioudaikos zen) , dar apare mai degrabă să descrie întru-câtva caracterul artificial al noilor convertiţi (conf.Esth.8.7 [LXX] . Mulţi oameni s-au tăiat împrejur şi au practicat Iudaismul din pricina fricii lor de iudei).

În concordanţă cu Galateni 2:12, în întâlnirea cu Petru în Antiohia, Pavel îl acuză că îi este frică de iudei, ”cei tăiaţi împrejur” (tous ek peritomes) [vezi: Tăierea înprejur]. Parte a problemei este că Pavel i-a criticat sever pe anumiţi credincioşi (Galateni2:14), şi în plus şi pe Petru. El de asemenea se referă la “unii oameni de la Iacov” (Galateni2:12). Pe care nu i-a

deasemenea, a avut în minte iudeii în general, incluzând iudeii non-creştini – de fapt toţi aceia care gândesc în conformitate cu patriarhii iudeilor.

Totuşi, trebuie să fim atenţi să îngăduim măcar puţină varietate celor care gândesc ca iudeii. Petru trebuie pus în categoria iudeilor, la fel şi Iacov şi Ioan, însă având în vedere ceea ce zice Pavel, aceşti trei oameni de bază nu au insistat ca cei creştini dintre neamuri să fie tăiaţi împrejur. Problema pe care se pare că fraza “tous ek peritomes” o pune la traducere, este că nu lasă loc varietăţii, ci sugerează că toţi cei ce aparţin “partidei celor tăiaţi împrejur” sunt în mod ideologic obligaţi să promoveze circucizia în rândul creştinilor dintre neamuri şi astfel, inevitabil, să se implice în opoziţie cu misiunea paulină cu neamurile.

În plus, faţă de grupul iudeilor de mai sus, probabil asociat cu Ierusalimul dintr-un anumit punct de vedere, avem şi alte exemple de iudaizatori în bisericile galatene. Ar fi mai simplu doar să identificăm aceste biserici ca aparţinând “partidei celor tăiaţi împrejur” menţionat mai sus. Oricum, nu este tocmai clar că cei care susţineau tăierea împrejur erau ei înşişi iudei prin naştere.

2.3. Cei care primesc tăierea împrejur:

Un text cheie este Galateni 6:13, unde Pavel susţine în mod surprinzător că ”nici ei, care au primit tăierea împrejur (hoi peritemnomenoi) nu primesc legea “. La suprafaţă, acest lucru ar părea să fie cazul unor creştini dintre neamuri, care au primit recent tăierea împrejur, iar acum încearcă să o impună şi celorlalţi creştini dintre Neamuri. Munck (88) observă cum cei care interpretează Biblia au încercat de multă vreme să ia în considerare şi această posibilitate (ex. că neamurile creştine acceptă Iudaismul), susţinând ideea tradiţională că cei care au provocat această tulburare erau şi ei iudei creştini. Aceasta se realizează alăturând articolul la participiu prezent (hoi peritemnomenoi) care înseamnă “aceia aparţinând clasei celor... care sunt tăiaţi împrejur în conformitate cu obiceiul stabilit, clasa iudeilor care primesc tăierea împrejur”.

De vreme ce participiul prezent “peritemno” (a tăia împrejur) apare doar în două locuri (Galateni 5:3 şi 6:13), în Noul Testament şi deloc în LXX, s-au în Părinţii Apostolici, există prea puţine texte din care s-ar putea ajunge la o întelegere clară a sensului. Oricum, este folosit de două ori în fiecare loc în Dialogul lui Iustin, [27.5, 183.1], în aceste situaţii nu există nici o îndoială ca înţelesul este “a primi tăierea împrejur”. Munck însă spune că de vreme ce participiul prezent din rostirea lui “peritemno” nu înseamnă niciodată “aceia ce aparţin tăierii împrejur” ,ci “cei care primesc tăierea împrejur”, s-au “cei care se taie împrejur”, atunci acesta trebuie să fie şi sensul din Galateni 6:13. Adversarii lui Pavel care susţin Iudaismul printre neamurile galatene creştine, sunt chiar ei creştini dintre Neamuri. Tăierea lor împrejur este încă în prezent, aşa că toată această mişcare iudaizatoare este recentă. (Ar trebui notat că există sprijin MS pentru perfectul pasiv, peritememenoi [p⁴⁶ B et. Al.], “aceia care au fost tăiaţi împrejur”, care atestă cel puţin felul în care uni scriitori au înţeles participiul prezent.)

Dacă susţinem s-au nu părerea lui Munck în întregime, este foarte probabil că anumite interpretări tradiţionale să nu fie adevărate. Este foarte clar că “tous ek peritomes” nu mai poate fi tradus simplu “partida celor tăiaţi împrejur” (RSV) s-au nici chiar ca “fracţiunea celor tăiaţi împrejur” (NRSV). Este nevoie de multă precizie în utilizarea termenilor în aşa fel încât să

există un fel de legământ cu ritualul tăierii împrejur . Trebuie să mai facem distincţie şi între creştinii iudei care acceptă neamurile ca “neamuri” şi alţii care ar putea fi numiţi iudaizatori pentru că insistă să fie făcută tăierea în prejur în ambele cazuri. Pe langă aceasta, neamurile creştine nu pot fi văzute ca entitate monocromă, trebuind să fie recunoscute în cadrul atitudinii lor diferite faţă de Lege şi Templu. Înainte să ne ocupăm în special de identitatea adversarilor lui Pavel, trebuie să eliminăm, dacă este posibil, o sursă tradiţională de opoziţie.

3. Pavel şi Ierusalimul: diversitate în misiunea creştină timpurie

Pavel nu face niciodată legătură între adversarii săi şi Ierusalim. Mai mult, întotdeauna vorbeşte despre Biserica din Ierusalim în termeni pozitivi. El îi numeşte pe cerştinii din Ierusalim “sfinţi”; se referă la liderii lor ca “apostoli” şi “fraţi a-I Domnului”, şi la trei dintre ei ca “stâlpi” (chiar dacă face asta în silă). Pavel recunoaşte că apostolatul lui Petru către cei tăiaţi împrejur a adus roade, aşa cum a fost şi misiunea sa cu Neamurile. A fost un fel de recunoaştere reciprocă în ceeace priveşte cele două misiuni. Astfel, cu toate că misiunea Bisericii din Ierusalim diferă de cea a lui Pavel, este recunoscut faptul că amândouă misiuni reprezintă munca Duhului Sfânt. Ierusalimul şi-a considerat aria de misiune redusă la Israel; totuşi conducătorii acestuia au susţinut misiunea lui Pavel printre Neamuri. Ceea ce este şi mai semnificativ este că Pavel însuşi poate să spună “căci Cel ce făcuse din Petru apostolul celor tăiaţi împrejur, făcuse din mine apostolul Neamurilor” (Glateni2: 8).

O părere mai achilibrată asupra Bisericii din Ierusalim este să abservăm diversitatea de opinii reprezentate în cadrul ei, tot aşa cum e şi la Antiohia, s-au altundeva. Unii au fost mai aproape de părerile lui Pavel în unele situaţi decât alţii. Însă, există solidaritate în cee ce priveşte Evanghelia lui Cristos (1Corinteni 15: 11), iar Iacov până la urmă a împărtăşit cu Pavel martiriul pentru credinţă, demonstrând că ceea ce a împărtăşit Neamurilor împreună cu apostolul a fost mult mai semnificativ decât ceea ce l-a legat de cei din Ierusalim.

4.Diversitate în opoziţie:Varietatea adversarilor lui Pavel

Încercarea lui Baur de a face un portret al adversarilor lui Pavel ca iudaizatori, a fost treptat modificat şi în anumită măsură respins pe parcursul anilor Super simplificarea împărţirii primilor creştini în două părţi opuse şi eşecul de a distinge între diferite accente din fiecare parte a fost foarte repede găsită ca lăsând de dorit în unele situaţi, chiar şi în ultimul secol. Studii recente ale lui W.Schmithals oferă perspective alternative asupra situaţiilor la care s-a referit Pavel. Lutger a atras atenţia asupra existenţei unor entuziaşti spirituali a-i varietării gnostice libertine, privindu-i ca adversari a lui Pavel în 1Corinteni şi (alături de iudaizatori) în Glateni.

În locul a ceea ce J.D.G.Dunn (1990, 370) numeşte ipoteza “pan-iudaizator”(toţi ca fiind iudaizatori) a lui Baur, W.Schmithals a propus ipoteza “pan-gnostic” (toţi ca fiind gnostici), astfel încât adversarii din Galateni sunt văzuţi nu ca iudaizatori, ci ca iudei-creştini gnostici, şi tot aşa şi în Corinteni şi Filipeni.

Aşa cum s-a arătat mai sus, ipotezele comprehensive nu sunt întru totul adecvate pentru a reprezenta marea diversitate a primului secol. Nici nu este potrivit să se considere ereziile crezute de primii creştini ca venind toate din surse iudaice. Cercetările recente exemplificate în studiile lui D.Georgi, R.P.Martin, J.L.Sumney, C.C.Hill au încercat o reexaminare a diversiunii din Biserica Primară. S-a acordat multă atenţie eleniştilor şi rolului lor în opoziţie cu Pavel. De exemplu, s-ar putea spune că Pavel a trebuit să ţină piept aceloraşi adversari şi în 1 şi 2 Corinteni (deşi, între redactarea celor două scrisori au existat schimbări şi evoluţii) şi că aceşti adversari sunt pneumaticieni. Singura dovadă reală despre iudaizatori este în Galateni, şi poate fi demonstrat faptul că teza lui Munck despre originea lor dintre Neamuri este demnă de luat în considerare.

-tradus din: Dictionary of Paul and his Letters , (pag. 512-516)

Editors: Gerald F. Hawthorne, Ralph P. Martin, Daniel G. Reid

A compendium of contemporary biblical scolarship