În ce priveşte referinţele din scrisorile lui Pavel cu privire la botez, este vizibil că el credea că toţi cei ce cred în Hristos au fost botezaţi. Un singur exemplu ar fi destul pentru a arata aceasta. Expunerea despre botez din Romani 6 a lui Pavel începe prin a cita o obiecţie la învăţăturile sale, o justificare “prin credinţă” separată de acţiunile Legii; “Pe această bază”, spune cel ce obiectează, “de ce sa nu păcătuim mai mult pentru a face mai mult loc harului îndreptator al lui Dumnezeu? Pavel raspunde apelând la înţelesul botezului: “Cum pot oameni ca noi care am murit faţă de păcat să mai trăim în el?” El continuă “toţi dintre noi care am fost botezaţi în Isus Hristos am fost botezaţi în moartea Lui.”, şi conclude “deci voi deasemenea trebuie să vă consideraţi morţi faţă de păcat si vii pentru Dumnezeu în Isus Hristos”. De la sine înţeles că prin “oameni ca noi care am murit faţa de păcat”, “noi toţi care am fost botezaţi în Hristos Isus” şi “voi de asemenea trebuie să vă consideraţi morţi faţă de păcat “, îl include pe Pavel şi pe toţi cititorii lui, altfel argumentul lui împotriva, chipurile, efectului antinomian al doctrinei despre justificare prin credinţă cade la pamânt. Exemple similare ale presupunerii că toţi creştinii sunt botezaţi, au să fie văzute în Galateni 3:26-28, Coloseni 2:12, I Corinteni 12:13 şi expunerea moralei botezului în Coloseni 2:20-3:15.

Din moment ce Pavel a primit botezul, şi avea motiv să creadă că toţi ceilalţi creştini erau botezaţi, este clar că ritualul a existat înainte de convertirea sa. (Convertirea lui Pavel este datata cam cu 5 ani după moartea lui Isus.) Din moment ce botezul a existat mai înainte de convertirea lui Pavel, este rezonabil să privim acesta ca fiind coexistent cu începutul Bisericii. Această concluzie coincide cu mărturia Noului Testament, despre misiunea de botezare a lui Ioan Botezatorul (Marcu 1:4-8), a lui Isus (vezi Ioan 3:25-26, 4:1-3), şi a apostolilor începand cu ziua botezului cu Duhul Sfânt în (Fapt. 2:37-41), şi marea trimitere a Domnului înviat, consemnată în Matei 28:19)

1. Limba şi Acţiunile Botezului

1. Botezul “în Numele lui Isus”. În scrisorile lui Pavel, ca şi în cartea Faptele Apostolilor, botezul este tipic reprezentat ca botezul “în Numele” lui Isus. Acesta este reflectat într-un mod semnificativ în tratarea diviziunii bisericii din Corint a lui Pavel. El îi citează pe membrii ei spunând: “Eu aparţin lui Pavel”, îi aparţin lui Apollos”, “îi aparţin lui Chifa”, “eu ţi aparţin lui Hristos” (1 Cor. 1:12). Cu ceva indignare, Pavel întreabă: “Hristos a fost împarţit? Pavel a fost răstignit pentru voi? Sau în numele lui Pavel aţi fost voi botezaţi?”Această finală întrebare este ecoul limbii botezului în Numele lui Isus; Folosirea ei în context sugerează că utilizarea normală trebuie să facă o persoană un urmaş al lui Isus, chiar să-i aparţină Lui, şi cumva să fie implicată în crucificarea Lui, şi să se bucure de o relaţie specială cu El.

S-a discutat mult dacă fraza “în Numele”... referă un limbaj (sau dialect) grecesc sau evreiesc (aramaic) pentru că ea este găsită în toate cele trei limbi. W. Heitmuler a arătat că în timp ce expresia “eis to onoma” (“în numele...”) nu a apărut în literatura clasica grecească, ea era foarte comună în documentele zilnice cu înţelesul “din pricina”, asemănător în operaţii bancare şi oferte comerciale. El a citat cu aprobare definiţia lui A. Deissman, “în numele (cuiva)” ca indicând “stabilirea relaţiei de apartenenţă”. Heitmuler a mai adăugat , “Cuvântul nostru <<PENTRU>>,în general vorbind, ar produce înţelesul corect” (Heitmuller, 105). Conform cu Heitmuler, apoi, botezul în numele lui Isus semnifică instaurarea relaţiei apartenenţei lui Isus.

Această explicaţie, în orice caz, este negată de cineva în favoarea originii evreieşti a frezei. În literatura iudaică, incluzând Vechiul Testament, un echivalent al expresiei greceşti este frecvent întâlnită, numele le şem (le = către, şem = nume, în numele). Termenul are un sens foarte elastic. La bază el înseamă “cu respect către/la”, dar contextul îi determină o conotaţie precisă. P.Billerbeck a dat trei ilustraţii ale folosirii lui în discuţiile sale despre botez în Matei 28:19 (1) Când păgânii erau cumpăraţi de evrei ca sclavi, ei erau botezaţi “în numele sclaviei”, asta este, în vederea devenirii sclavi; când ei erau eliberaţi, erau botezaţi “în numele libertăţii”, asta este, pentru libertate. (2) O ofertă este sacrificată în numele a cinci lucruri: în numele dăruirii (cu respect pentru această intenţie, chiar dacă e ardere sau păcat sau dăruire de pace etc.) ; în Numele lui Dumnezeu (de dragul Lui şi a gloriei Lui); în numele focurilor altarelor (ca ele să fie aprinse, să ardă cum trebuie); în numele savoarei dulci (pentru plăcerea pe care o dă lui Dumnezeu); şi în numele plăcerii bune a lui Dumnezeu (în ascultarea voii Lui). (3) Un israelit poate să facă circumcizie unui samaritean, dau un samaritean nu poate unui israelit, pentru ca samariteanul circumcis “în numele Muntelui Garizim, are obligaţia se a-l preamări pe Dumnezeul samaritenilor care este înălţat acolo (Str–B, 1045-55) În lumina acestor dovezi Billerberck a afirmat: “Botezul intemeiază o relaţie între Trinitatea Dumnezeiască şi botezat, care în cele din urmă trebuie să afirme şi să exprime prin mărturia sa lui Dumnezeu, in numele cui este botezat”.

Este evident, deci, că utilizarea grecească sau evreiască a “în numele” are remarcă similară în înţeles, în special când este aplicat la botez, şi ar fi interpretate similar în greaca vorbită si ebraica vorbită, în ciuda elasticităţii mari a înţelesului în limba ebraica.

Câteodată una găseşte în Pavel o expresie mai scurtă, botez eis Christom care poate fi interpretată ca şi “în Hristos” sau “petru Hristos” (vezi Romani 6:3,4 Galateni 3:27), Semnificant, amândouă, prepoziţia grecească eis cât şi prefixul ebraic le pot avea inţelesul “cu respect pentru” şi de asemenea un sens final sau dativ de interes, “pentru” (BAGD, 229; BDB 514-15). În asemenea cazuri contextul va ajuta să îi determine intenţia.

Un element important al interpretării ia naşter în legătură cu această formulă. Am notat afirmaţia lui Deissmann că “în numele” înfiinţează o relaţie a apartenenţei. De asemenea Billerbeck a afirmat că botezul în numele Trinităţii Dumnezeieşti “fondează o relaţie între Dumnezeu şi botezat”. Cine este văzut ca primul care acţionează în întemeierea acestei relaţii? În cererea la botez amândoi, Dumnezeu şi umanitatea sunt imlicaţi. Botezătorul invocă Numele lui Isus peste botezat, şi botezatul cheamă Numele Domnului, el sau ea fiind botezat ( Ios2:7, Fapte 22:16). Este probabil ca Pavel să fi avut amândouă aspectele în minte în Romani 10:9. Este universal cunoscut că “Isus este Domnul” este cea dintâi mărturisire de credinţă în Hristos care era făcută la botez; Toate crezurile târzii ale Bisericii s-au dezvoltat din ea (vezi Creed; Worship). Dar salvarea acordată pe mărturia de credinţă este în urmarea acţiunii “ odată-pentru-totdeauna” a lui Dumnezeu prin moartea şi învierea lui Hristos şi acţiunea Lui în vieţile celui ce cred. Prioritatea acţiunilor lui Dumnezeu se aplică în reconcilierea fiecărui credincios care o acceptă (2 Cor 5:18-21) în botez, Domnul îşi alocă botezul pentru Sine iar cel botezat recunoaşte pe Isus ca Domn şi se supune stăpânirii Sale.

2. Simbolism şi Realitate este important de observat că Pavel nu se referă nici o dată la botez ca un ritual pur extern, ci mai de grabă ca un “simplu simbol” pantru a mărturisi credinţă în Hristos sau ca un ritual care produce ceea ce simbolizează. Comform părerii lui Pavel, ca şi a întregii Biserici primare, natura simbolică a botezului este limpede. Cel mai evident simbolizează curăţirea de păcat (cf. Fapte 22:16). Şi această înţelegere parte clară dintr-o pericopă care este cel mai bine înţeleasă oglindind practica botezului creştinismului primar şi semnificaţia sa pentru congregaţie (Efeseni 5 : 25-27vezi comentarii esp. Lincoln ad loc.)

Acţiunile de bezbrăcare hainelor la botez şi îmbrăcarea altora după botez oferă un simbol de de “dezbrăcare de “ viaţa veche fără Hristos, şi “îmbrăcarea” vieţii noi în Hristos, şi chiar îmbrăcarea cu însuşi Hristos (Gal 3: 27; Col 3: 9,12). Cufundarea celui botezat în apă şi ridicarea lui cu strălucire simbolizează acţiunea îngropării şi învierii în Hristos(Rom 6:3-4 acţiunile de botaz stau în contextul versetului din Efeseni 5:14, deseori privit de interpreţi ca un cântec de botez adresat credincioşilor nou iniţiaţi: vezi comentariile). În orice caz nici una din aceste realităţi spirituale nu se poate spune că au loc doar prin desfăşurarea acţiunilor simbolice adecvate; ele depind de faptele “odată-pentru-totdeauna” ale lui Dumnezeu în Hristos, comform Evangheliei şi a acţiunii lui Dumnezeu în credincioşi pe măsură ce aceştia răspund chemării lui Dumnzeu din Evanghelie. Din acest motiv folosirea limbajului botezului la Pavel, (în 1Corinteni 10:1-12) indică o situaţie în care cititorii îşi imaginau că acţiunea sacramentală conţinea puterea activă şi eficace, fără a ţine seama de alegerile morale. Pavel insistă contrariul, că “sacramentele” Vechiului Testament au adus la judecată pe o generaţie idolatră şi imorală. Având aceste considerente în minte, neîntoarcem să examinăm afirmaţiile din scrisorile lui Pavel care relatează semnificaţia botezului.

1. Botezul şi Hristos

Botezul “în Numele lui Hristos” este diferit de toate abluţiunile celorlalte religii prin virtutea relaţiei sale cu Hristos. Credincioşii sunt uniţi cu Hristos în acţiunile Sale de răscumparare prin moarte şi înviere, şi astfel trec din viaţa cea veche la viaţa cea nouă (vezi: Dying şi Rising)

1. Punând pe Hristos. Relaţia dintre botez şi unirea cu Hristos este indicată nu numai prin administrarea sa “în Numele lui Isus”, dar deasemenea în enunţul fundamental de botez al lui Pavel, Galateni 3: 26-27 “Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu, prin credinţa în Hristos Isus. Toţi care aţi fost botezaţi pentru Hristos, v-aţi îmbrăcat cu Hristos”. (vezi: Adoption; Sonship) Afirmaţia prinde viaţa în discuţia din contextul a cui sunt copiii lui Avraam, căci promisiunea lui Dumnezeu că el va moştenii lumea ce avea să vină a fost facută lui şi urmaşilor lui (Rom. 4: 16). Pentru evrei răspunsul era limpede: ei sunt urmaşii lui Avraam, şi oricine ar dori să fie parte a lor trebuie să primească semnul legământului (circumcizia) şi să traiască în ascultare de legea lui Moise. Pavel, de partea cealaltă, menţine ideea că “urmaşii” lui Avraam, către care a fost destinată promisiunea este Hristos şi toţi cei uniţi cu El. De aici pertinenţa lui Galateni 3:26: “Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu, prin credinţa în Hristos Isus”.

Ei sunt copii nu numai ai lui Avraam, dar şi ai lui Dumnezeu. Aceasta a venit din “prin credinţă” (Gal.3:26) “toţi care aţi fost botezaţi pentru Hristos, v-aţi îmbrăcat cu Hristos (Gal 3:27). Am notat deja simbolismul folosit în acest pasaj. Imagini precum a dezbrăca haine şi a îmbrăca pe cele proaspete care indică o transformare de caracter, sunt des întâlnite în Vechiul Testament (cf., e.g., Is. 52:1; 61:10; Zah.1: 1-5). Simbolismul a fost deosebit de apt pentru botezul Creştin în timurile apostolice, de vreme ce normal se făcea prin cufundare şi deseori aparent dezbrăcat. (Botezul iudeilor prozeliţi insistă pe asta: cand femeile erau botezate Rabinii îşi întorceau spatele de la ele în timp ce femeile intrau în apa pâna la gât, şi apoi erau întrebate, ca ele să raspundă; trebuiau să aibă părul desfacut pentru a asigura că tot trupul a fost atins de apă. Această trasatură reapare în Hippolytus, The Apostolic Tradition (Traditia apostolica), c. A.D. 215. Chiril al Ierusalimului, mai târziu, a observat aptitudinea de a fi botezat gol, la fel cum Isus a murit pe cruce în aceeasi stare.)

Mai important decat simbolismul este realitatea exprimată prin asta: cei botezaţi “se dezbrăcau” de viaţa lor veche şi “se îmbracau” cu Hristos, aşadar devenind una cu El, şi astfel fiind calificati să participe în viaţă în Împaratia lui Dumnezeu (vezi: Noua Natura şi Vechea Natura).

Cele doua afirmaţii în Galateni 3:26 şi 27 sunt complementare: versetul 26 declara că credincioşii sunt copiii lui Dumnezeu “prin credinţă”, şi versetul 27 asociază intrarea în familia lui Dumnezeu pe unirea cu Hristos, şi Hristos împarţind calitatea de fiu cu cei botezaţi. Este un exemplu a lui Pavel de a lega credinţa şi botezul în asa fel încât întelegerea teologica a credinţei care se întoarce la Domnul pentru mântuire, şi a botezului unde credinţa este declarată, este una şi aceeasi.

2.2. Unire cu Hristos în moarte şi înviere. Deoarece botezul semnifică unire cu Hristos, Pavel a văzut asta ca extinzându-se la unire cu Hristos în acţiunile sale răscumparatoare, pentru ca Hristos care mântuieste este pentru totdeauna Cel crucificat şi acum Mântuitorul înviat. Asemenea este mesajul lui Pavel în expunerea sa despre botez în Romani 6:1-11. (pentru o trecere în revista a interpretărilor, vezi Wedderburn).

În primul rând, trebuie observat că în acest pasaj, la început Pavel nu dădea nici o explicaţie teologică a naturii botezului, ci explică sensul, întelesul lui pentru viaţă. El este preocupat să combată acuzaţia că doctrina justificarii prin credinţă logic încurajează păcatul. Prin urmare el a îndemnat ca “oameni ca noi care am murit faţă de păcat” nu mai pot încă să mai trăiască în păcat, pentru că “moartea faţă de păcat” este însuşi întelesul botezului nostru. Când noi eram “botezaţi în Isus Hristos”, noi eram “botezaţi în moartea Lui”( Rom. 6: 3 care are ecou în Gal. 3:27).

Aceasta este consecinţa devenirii una cu Domnul care a murit şi a înviat pentru cucerirea păcatului şi a morţii. Mai mult decât atât, “noi am fost ingropaţi cu El prin botezul în moarte”. Notaţi ca Pavel nu a scris, “noi am fost îngropaţi ca El”, ci “ îngropati cu El”. Asta înseamna ca noi eram întinşi cu El în mormântul lui în Ierusalim! Deci, de asemenea, moartea Lui pe cruce a fost şi moartea noastră deasemenea. Asta atrage un mod diferit de a privi la moartea lui Hristos pentru lume, decât la ceea ce noi ne-am putea aştepta.

Când citim în Romani 5 că Hristos a murit pentru noi în timp ce noi eram încă păcătoşi, noi ne gândim la Hristos ca la substituitorul nostru. Aici, oricum, Pavel vorbeste despre Hristos ca şi reprezentantul nostru. Dacă a murit pe cruce ca reprezentatul nostru, şi moartea aceea a fost acceptată, atunci ea era acceptată ca moartea noastră, aşa ca atunci când El a murit, am murit şi noi (vezi Moartea lui Hristos). El a fost un reprezentant eficace! Mergând un pas mai departe, uniţi cu El în moartea Lui pentru păcat, noi ne înălţăm în El ca să trăim viaţa de după reînviere. Prin credinţa exprimată în botez, ceea ce a fost făcut în afara noastra (extra nos ) devine credinţa eficace înlauntrul nostru. În Hristos noi suntem copiii împacaţi ai lui Dumnezeu.

Dar un element suplimentar este implicat în această expunere despre botez. Ultimele două propoziţii sunt ecoul relatării lui Pavel despre Evanghelie în 2 Corinteni 5: 14-15: “Suntem convinşi că Unul a murit pentru toţi, toţi deci au murit. Şi El a murit pentru toţi, pentru ca cei ce trăiesc, să nu mai trăiasca pentru ei inşişi, ci pentru Cel ce a murit si a înviat pentru ei”. “Acei ce trăiesc” sunt cei care, învăţând că Hristos a murit ca reprezentantul lor, cu mulţumire se încred în El, mărturisesc credinţa lor în botez, împărtăşesc viaţa de după reînviere şi în recunoştinţă au început viaţa în Hristos spre gloria Lui.

Acest aspect al botezului –sfârşitul vieţii fără Dumnezeu şi începutul vieţii cu Dumnezeu-, este explicit relatat în Coloseni 2: 11-12. Ca şi pasajul din Galateni acesta respinge o încercare de a convinge creştinii să se supună circumciziei, dar adopta o apropiere diferită accentuând inutilitatea ritualului Israelului, pentru că în Hristos ei au suferit o mai drastică circumcizie: “În El (Hristos) voi aţi fost tăiaţi împrejur cu o tăiere spirituală, punând la o parte trupul cărnii în circumcizia lui Hristos. Aparent, Pavel înfăţişează moartea lui Hristos ca o circumcizie; tăind prepuţul organului sexual masculin este înlocuit prin sfâşierea întregului trup lumesc al lui Hristos, de aici moartea Lui! În El asta s-a întâmplat pentru noi; s-a întâmplat în botez fiind înţeles ca întoarcerea-noastră-la-Dumnezeu-prin-credinţă, “fiind îngropaţi, împreună cu El prin botez, şi înviaţi în El împreună cu El”. Nu este aşadar mult o promovare a învăţaturilor lui Pavel din Romani 6 ca o clarificare a ceea ce a scris acolo. Persoana care aude evanghelia, îi dă atenţie, o crede şi o mărturiseşte la botez, încheie viaţa veche departe de Dumnezeu şi începe viaţa în Hristos cel înviat. Coloseni 2:12 atinge punctul: “fiind îngropaţi împreună cu El, prin botez ... şi înviaţi în El şi împreună cu El, prin credinţa în puterea lui Dumnezeu, care l-a înviat din morţi. Orice efect în botez este datorită puterii lui Dumnezeu, activ prin credinţă. În mod clar, Pavel vorbeşte despre schimbare-botez, un botez care intrupează amândouă: Evanghelia şi răspunsul convertirii la aceasta. Unii consideră felul în care Pavel foloseşte “pecetluire” (în 2 Cor. 1:21), pentru a include elementul ultim cum că Dumnezeu adevereşte acceptarea răspunsului pe care îl dă omul. Totuşi a treia trăsătură a botezului aşa cum o expune Pavel în Romani 6 este inerentă. Botezul, care exprimă identificarea credinciosului cu Hristos în moarte şi înviere, şi sfârşitul vieţii departe de Dumnezeu pentru o viaţă în Hristos, cheamă la renunţarea unui mod de viaţă nepotrivit pentru noua era. Romani 6:4 scos din contextul clauzei parantetice în mijlocul versetului zice: “Noi am fost îngropaţi cu El prin moartea Lui...ca să putem trăi o viaţă nouă.” De aceea Pavel ne dă motivul pentru care un creştin niciodată nu poate păcătui cu voia “ca să se înmulţească harul”, în moartea lui Hristos credincioşii au murit faţă de păcat, în învierea lui Hristos ei au înviat, ca de aici înainte să trăiască pentru Dumnezeu care i-a răscumpărat prin Hristos (2 Cor. 5:15).

O consecinţă majoră a înălţării penticostalismului modern şi a mişcării carismatice este să provoace întrebări despre relaţia dintre ritualul botezului şi botezul cu Duhul Sfânt (vezi Duhul Sfânt). Cei mai mulţi membrii ai acestor grupări privesc botezul cu Duhul Sfânt ca ceva complet distinct de botezul în apă, şi este chiar ceva trecut pe care ei pun accent. Punctul de vedere este caracteristic celor două grupuri, deşi din motive diferite (vezi Dunn pentru discuţia în detaliu); întrebarea este dacă Pavel a făcut o asemenea distincţie.

W.H.Griffith Thomas a dat voce unei îndoieli frecvent întâlnită astazi: “Cum poate cel fizic să-l afecteze pe cel spiritual?” (Griffith Thomas, 379). Din acel punct de vedere câţiva interpreţi ţin acele pasaje la fel ca Romani 6: 1-11; Galateni 3: 26-27; Coloseni 2:11,12; Efeseni 5: 26 si Tit 3:5-7, unde toţi unesc botezul cu “efecte spirituale”, referitor la botezul cu Duhul Sfânt, nu la botezul în apă, prin aceasta eliminând majoritatea referinţelor lui Pavel la botez. Dar o astfel de chestionare cu privire la relaţia dintre fizic şi spiritual, logic aduce în discuţie accentul paulian asupra întrupării (Rom. 8:3) şi moartea fizică a lui Hristos de unde rezultă “răscumpărarea trupului” (Rom. 8:23). Urmarea acestei discuţii despre botez ca fiind doar lucrarea Duhului fară botezul în apă, este să facă creştinii paulini prea eterici şi nerelaţionaţi cu obiceiurile creştine timpurii (cf., e.g., Fapte 18:8; 1 Petru 3:21)

Galateni 3: 26-27 asociază botezul cu unirea cu Hristos. Acum Pavel clarifică că oamenii pot fi “în Hristos” numai prin Duhul Sfânt. Este menţionat din plin în Romani 8:9-11 şi este însumat în 2 Corinteni 3: 17, 19. În mod clar Pavel asociază botezul şi unirea cu Hristos, şi tot ce urmează din el pe baza că pentru el botezul în apă şi botezul în Duhul Sfînt sunt ideal una, la fel cum convertirea şi botezul sunt parte a unui singur proces. Drept urmare, referinţele de bază din scrisorile lui Pavel la botezul în Spirit (1 Cor. 12:13), trebuie cu siguranţă să se relaţioneze la botez în sensul că Pavel în altă parte foloseşte: “Într-un singur Spirit noi am fost toţi botezati spre un singur trup”, şi în acel trup toate barierele sociale şi rasiale sunt date la o parte. Precis asta este menţionat în Galateni 3: 26-28 în relaţia cu botezul. Jumătatea urmatoare din 1Cor. 12:13 este în general redată: “Noi toţi am fost botezaţi într-un singur Duh” (vezi Cuming pentru o referinţă la botez în acest text). În toată probabilitatea acesta are în minte revărsarea Duhului în ultimile vremuri (Is. 32: 15; Ioel 2:28-29), si poate fi parafrazat “noi toţi am primit revărsarea Duhului Sfânt (i.e., noi am fost saturaţi cu Duhul Sfânt).

O linie similară de înţelegere similarăeste în Tit 3: 5, unde NRSV-ul dă: “El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou ţi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt.” Ultima propoziţie poate fi atribuită: “ El ne-a mântuit... prin spălare caracterizată de noul început şi reînnoire pe care Duhul Sfânt o face. Textul continuă: “Acest Duh pe care l-a turnat peste noi din plin”, care este un ecou al Ioel 2:28.

De la început botezul în comunităţiile Noului Testament, a fost înţeles ca un colectiv la fel ca şi un ritual individual. Deja am văzut că pentru Pavel acest înţeles al botezului era ceva ce nu trebuia demonstrat, şi în Corinteni este apelat pentru a fi ca un protest împotriva individualismului până la extreme. A fi botezat pentru Hristos insemna să fii dus în trupul lui Hristos. (1Cor. 12:13; vezi: Trupul lui Hristos). În Galateni 3:26-27 gândul lui Pavel imediat se mută de la acela al “împăcării cu” Hristos în botez, la acela al trupului în care toate distincţiile dintre fiinţele umane îşi pierd puterea. Aceeaşi conexiune este aparentă în apelul pentru comportament vrednic de botez în Coloseni 3: 5-15, unde ilustrările de botez găsite în Galateni 3:27 sunt aplicate considerabil: “Voi v-aţi dezbrăcat de natura cea veche şi aţi îmbrăcat-o pe cea nouă, care a fost reînnoită...potrivit imaginii Creatorului lor (i.e. Hristos ca imagine perfectă a lui Dumnezeu), acolo unde nu mai este Grec sau evreu, taiaţi împrejur sau netăiaţi împrejur, bărbaţi, sciţi , sclavi şi liberi, dar Hristos este tot în toţi”.

Întrebarea nu s-a ridicat destul de des, “În care biserică dă intrare botezul: în biserica locală sau universală, biserica vizibilă sau invizibilă? Întrebarea este în esenţă modernă. Ae fi putut fi de neconceput pentru Pavel. Biserica este manifestarea vizibilă a oamenilor lui Dumnezeu, a căror viaţă este “ascunsă cu Hristos în Dumnezeu” (Col. 3:3). Botezul este un act vizibil cu înţeles spiritual; de aceea el este bine adaptat pentru a exista înţelesuri ale intrării într-o comunitate vizibilă a poporului lui Dumnezeu şi trupul care trece dincolo de orice loc sau de timp. Cum să dai o expesie satisfăcătorare elementelor interioare sau exterioare, la fel despre botez şi despre biserică, este o problemă patorală perpetuă; această dilemă, oricum, provoacă credincioşii să se reformeze ei înşişi,ţinând seama de Cuvântul lui Dumnezeu decât să accepte lipsa de stricteţe al doctrinei şi practicii.

Cum putem noi care am murit faţă de păcat să continuăm să trăim în el? ... Noi am fost îngropaţi cu El prin botez spre moarte...ca să putem păşi în noua viaţă... Eul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, penturu ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului... Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat, şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos.

Aceasta l-a făcut pe G. Bornkamm să afirme că în scrierile lui Pavel, “botezul este menirea noii vieţi, şi noua viaţă este menirea botezului” (Bornkamm 1958, 50). Pentru a da substanţă acestui principiu, biserica primară a costruit un sistem etic care este reflectat în secţiunile practice ale mai multor dintre scrisorile Noului Testament, şi nu mai puţin în scrisorile lui Pavel. La această tradiţie Pavel se referă uneori, de notat Romnai 6:17 : “Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, pentru că, după ce aţi fost robi ai păcatului, aţi devenit ascultători din inimă la dreptarul învăţăturilor, pe care le-aţi primit. (vezi Crezuri). De aici este clar că alocuţiunile credincioşilor erau instruite în elementele trăirii creştine care urmau botezului (vezi mai departe 1 Tes. 4 :1-7; 2 Tes. 3:6, 11-13)

Botezul lui Ioan Botezătorul era esenţial un ritual escatologic, anticipând venirea lui Mesia , Ziua Domnului şi împărăţia lui Dumnezeu. În timp ce îl boteza pe Isus, el a văzut inaugurarea acelei Împărăţii: cerul s-a deschis, Duhul s-a pogorât peste Isus, vocea lui Dumnezeu a venit la el, dovedindu-L ca servitorul Mesianic al Domnului (cu Marcu 1:11; cf. Ps 2:7; Is. 42:1), şi serviciul Său pentru Împărăţie a atins climaxul în moartea şi învierea Sa. Pavel a înţeles botezul creştin ca participarea în inaugurarea împărăţiei lui Dumnezeu prin Isus. Cel botezat ia parte în moartea şi învierea Domnului care începe o noua eră, din acest moment credinciosul trăieşte in ea. Acelaşi adevăr este exprimat de Pavel in termenii unei noi creaţii; când Isus a înviat din morţi noua creaţie a luat naştere în El, de aici Pavel ar fi putut să spună, “Dacă este cineva în Hristos este o creaţie nouă: cele vechi s-au dus, iată că toate lucrurile s-au făvut noi!” ( 2Cor. 5:17) Existenţa creştină nu e nimic altceva decât viaţa în noua creaţie.

Datorită acestui lucru, viaţa creştină este un pelerinaj în împărăţia desăvârşită în care credinciosul intră prin învierea de pe urmă. Aşadar Pavel explică în Romani 6:5 : “Dacă am fost indentificaţi cu El printr-o moarte asemănătoare cu moartea Lui, vom fi una cu El şi în înviere” – logic acum, şi în final în ziua venirii Lui în această împărăţie. Aceasta este expusă mai deplin în 1 Corinteni 15, a cărui inimă este 1 Corinteni 15: 20-28. Interesant, aceasta înseamnă că botezul, ca şi Cina Domnului, îl pune pe credincios între doi poli ai răscumpărării- moartea şi învierea lui Isus si viitoarea venire a lui Isus; Stând între acestea două, creştinul se uită înapoi la înfăptuirea salvării, înainte la mântuire ce-i stă gata pentru a fi consumată, şi la Domnul cel înviat în prezent pentru harul de a persista spre un scop şi de a trăi demn de această dragoste infinită.