1.Referinţe sigure sau probabile

3.Continuitate/ Similaritate în teologie şi atitudine

4.Domeniul teologic şi zicerile lui Isus

5.Tradiţia orală

6.Cantitatea mică şi caracterul aluziv al referinţelor

7.Rezumat şi concluzie

1Tesaloniceni5:3:"peste ei neaşteptat ca durerile naşterii....scăpare"

Luca21:34-36:"vine fără veste asupra voastră ca un laţ ...să scăpaţi "

Acest adiţional confirmă concluzia noastră anterioară cu privire la expresia:"prin Cuvântul Domnului"(1Tes.4:15).Prin intermediul unei analogii, acesta duce la concluzia :aşa cum Pavel şi-a bazat învăţătura acum reîntâlnită în 1Tes.5:2-7("prin Domnul Isus") pe învăţătura lui Isus recunoscută prin mulltele sale ecouri, tot aşa în noua învăţătură din 1Tes.4:13-

18 despre credinţa cu privire la moartea credinciosului"prin Cuvântul Domnului" el îşi bazează învăţătura sa pe cea a lui Isus,deci şi acesta conţine multe ecouri ale învăţăturii Sale.

Prin urmare expresiile"prin Cuvântul Domnului" şi "voi ştiţi foarte bine" care se urmează îndeaproape una pe alta în scrierea lui Pavel cu privire la învăţăturile anterioare pe care le-a dat"prin Domnul Isus"(1Tes4:2), ambele indicând faptul că în 1Tes.4:15-5:7, Pavel face aluzie la învăţătura escatologică a învăţăturii lui Isus.

Este un acord general că în Rom.12:14-21 şi 1Cor.4:11-13 există un număr de ecouri clare a zicerilor lui Isus.Chiar N.Walter ,un "minimalist",acordă această înţelegere şi notează în mod special următoarele seturi de corespondenţe:

(2) Conjuncţia "să", care introduce expresia "Să vă iubiţi unii pe alţii" În Rom.13:8a, ne indică faptul că este "cea mai Cunoscută poruncă", pe care cititorii trebuie s-o recunoască imediat.În opinia lui Ioan 13:34-35, 25:12-13,17 şi 1In.3:11-2In.5; 1Pt.1:22,este posibil să se aştepte s-o recunoască ca fiind porunca dominicală .

(3)Expresia "împlineşte [plero] Legea" în Rom.13:8b (de asemenea şi în Rom.13:10b) şi în Gal.5:14(în special cu nuanţa sa escatologică ) ,fiind rară în literatura ebraică ; este paralelă cu Mt.5:17(vezi Legea).

(4)Îndemnul lui Pavel "Purtaţi-vă unii altora sarcinile împlinind astfel Legea lui Cristos" în Gal.6:2(cf. de asemenea1Cor.9:21) ar trebui luată cu Gal.5:14 :"Căci toată Legea se cuprinde într-o singură poruncă:'Să iubeşti pe apropele tău ca pe tine însuţi' "(Lv.19:18; vezi Legea lui Cristos).

1Cor.6:15("că trupurile voastre sunt mădulare ale lui Cristos")

1Cor.6:16("că cel care se uneşte cu o curvă ,este un singur trup cu ea ")

1Cor.6:19("că trupul vostru este templul Duhului Sfânt care locuieşte în voi")

11:1şi Mc.10:44-45 par. 2:7-9 (cf.1Cor.3:11;

16,19conţinând

expresia"Nu ştiţi 31.2Tes.2:1-12 Mc.13par.

Partea a II-a

Traducere: Lapuste Anca

Am spus ca doar in citeva cazuri Pavel face referire intr-un mod clar la zicerile lui Isus si chiar in aceste cazuri dupa cum arata 1Cor.7:10-11 si 9:14, nu le citeaza cuvant cu cuvant ci le reproduce in propriul sau limbaj folosind uneori unul sau doua cuvinte sau direct esenta lor. Aceasta sugereaza ca paralelismul verbal nu poate fi singurul criteriu pentru a judeca daca afirmatiile lui Pavel reflecta sau nu o invatatura dominicala. Prezenta unui sens paralel sau a unui inteles trebuie de asemenea luata in considerare. Cazul aluziilor si ecourilor insirate in prima si a doua parte asupra rezultatului comparatiilor critice ale formei vocabularului si continutul afirmatiilor lui Pavel cu acelea ale dominicalului logial pastrate in Evangheliile sinoptice.

Criteriul de care se tine cont cand se face critica este principiul deosebirii (o afirmatie a lui Pavel identica cu o zicere a lui Isus ar putea proveni doar din ultima din moment ce aceasta este unica diferita de iudaismul si elenismul din V.T) si principiul coerentei (o afirmatie a lui Pavel trebuie sa fie identica si sa se potriveasca cu o afirmatie a lui Isus. Spatiul limitat a impiedicat prezentarea asemanarilor pentru exemplele prezentate sub forma de tabel in sectiunea doi). Fara indoiala aceasta cercetare implica un grad mediu de subiectivitate. Unii s-ar putea intreba daca aici nu exista de fapt multe aluzii sau ecouri care sa nu fie descoperite, in timp ce altii s-ar putea sa respinga multe din cazurile prezentate mai sus. Chiar si unde o declaratie a lui Pavel in mod clar pare sa reflecte o zicere a lui Isus, minoritatea va dori sa intrebe daca Pavel a avut legatura cu afirmatiile lui Isus.

Intr-o astfel de situatie nu s-ar putea sa exist un alt criteriu care sa ofere o parere mai demna de crezare? Aici se asigura continuitatea sau similaritatea dintre Pavel si Isus, atit in cadrul teologiei cat si atitudinii trebuie luata in considerare ca un factor, daca nu un criteriu. Se recunoate in mare masura ca este o continuitate reala intre invatatura lui Isus despre imparatia lui Dumnezeu si doctrina lui Pavel despre justificare. Cum am spus mai sus, termenul specific folosit de Isus- imparatia lui Dumnezeu este folosit de Pavel de 8 ori pe cand in alte parti din N.T. (in afara Evangheliilor) este folosit rar si este semnificativ. La fel ca Isus, Pavel invata ca imparatia lui Dumnezeu este in acelasi timp prezenta (Rom. 14:17, 1 Cor . 4:20 ,Col.1;13, 4:11) si viitoare ( in alte exemple). El prezinta puterea salvatoare prin Duhul Sfint (1 Cor.4;20 cf.12:28, Luca11:20). Imparatia nu va fi mostenita de oameni firesti, pacatosi (1Cor 15:50, Gal 15:21) ci doar de cei drepti, de aceia care merita sa intre in aceasta imparatie (1Cor.6:9, 1 Tes 2:12, 2 Tes.1:5, Gal.5:21cf.Matei5:20) sau de aceia care au fost facuti copii ai luiDumnezeu, au privilegiul sa-L numeasca pe El abba (Rom.8:15-17 cf.k.10:15)

Accentul pus de Pavel pe harul divin corespunde accentului pus de Isus pe caracterul transcedental si plin de har al imparatiei Lui, manifestat in limbajul despre “venirea imparatiei” si “oferirea “ de catre Dumnezeu si ‘primirea “ ei de oameni sau ‘’mostenirea” ei. Se poate vedea aceasta si in parabolele lui Isus despre imparatie (Mt.20:1-16, Luca 11:15-32, 18:9-14, Marcu 1:40-45). Rezumatul lui Isus este extras din Lege, in lumina celor doua porunci ale dragostei pentru Dumnezeu si pentru cel din apropierea noastra; critica Lui pentru intelegerea Legii de catre evreii din acea vreme, faptul ca a nesocotit legile Sabatului, credinciosia, curatia, acceptarea celorlalti isi gasesc cel mai apropiat corespondent in invatatura lui Pavel despre “lucrarile Legii” ca intelesuri ale justificarii. Isus binecuvinteaza pe cei saraci si ofera ajutorul celor surghiuniti “pacatosi” potrivit cu Legea cei care raspund invataturii despre imparatie – ea nu este in legatura doar cu incercarea lui Pavel de a ajunge la Neamuri ci si cu doctrina sa despre justificarea celor pacatosi, sola gratia.

E mai bine sa spunem ca aici e o legatura mai apropiata intre invatatura lui Isus centrata asupra imparatiei lui Dumnezeu si teologia lui Pavel ca intreg, mai degraba decat intre primul pomenit si doctrina celui de-al doilea. Pentru bisericile de dupa Paste in general ceea ce a promis Isus prin invatatura Sa despre inparatie –sa creeze (sa nasca) un popor al lui Dumnezeu care sa traiasca in dragostea Sa si in bogatie, a fost realizat prin moartea Sa rascumparatoare si confirmat prin inviere. Astfel biserica pune accentul pe predicarea Vestii Bune a mantuirii deja produsa prin moartea (si invierea) lui Isus, mai degraba decat pe simpla repetare a invataturii despre imparatie ce avea in esenta caracterul unei promisiuni si a unei invitatii.

Deci si Pavel face din moartea lui Isus pe cruce centrul mesajului sau. El face o prezentare a insemnatatii salvarii produsa in acesta prin intermediul unor metode variate sau metafore ca: justificare, impacare, adoptie, viata in Duhul , transformare. El explica binecuvantarea folosind termeni: ca dreptate, pace, bucurie, libertate, speranta, viata. Ele au fost promise in mod explicit sau implicit in invatatura lui Isus. Acum ele sunt disponibile datorita mortii Lui. Asadar faptul ca evanghelia lui Isus despre imparatie este inlocuita cu evanghelia lui Pavel despre moartea si invierea lui Isus Christos nu presupune o discontinuitate intre Isus si Pavel. Intr-o oarecare masura este valabila cealalta varianta: ea trebuia astfel inlocuita.

Oricum in explicarea salvarii promise in invatatura Sa si realizata prin moartea si invierea Sa, ar mai fi putut folosi Pavel limbajul care cuprinde referirea la “imparatie”? Daca e asa, de ce o face doar cu cateva ocazii? Printre termenii pe care ii foloseste in locul cuvantului imparatie, justificare este predominanta Cel putin aceia care sustin ca notiunea de justificare nu este numai un “crater subsidiar” sau ceva care s-a dezvoltata mai tarziu din pricina necesitatii polemicii, ci mai degraba este partea centrala a soteorologieie lui Pavel, ofera o explicatie faptului ca se inlocuiesc termenii cu cei referitori la justificare. In mod sigur motivul trebuie cautat pe fundalul dreptatii ca fiind o preocupare de baza a evreilor, atat in incercarea de a merita salvarea, cat si de a ramine in Legamant prin pastrarea Legii. S-ar putea in aceeasi masura sa aiba de-a face cu incercarea lui Pavel de a evita o intelegere gresita a evangheliei sale in lumea romanilor (Roma). Continuarea este legata si de propria lui trecere de la zelul pentru lege si dreptate, la primirea indreptatirii lui Dumnezeu prin Isus (Gal. 1:13-16, Fil.3:4-11). De la aceasta experienta Pavel vede clar actul salvator al lui Dumnezeu in Isus ca un Dumnezeu al dreptatii, realizind de asemenea ca dreptatea /indreptatirea era cel mai bun mod pentru a arata caracterul harului salvarii, ca reactie impotriva conceptiei evreisti despre Lege si indreptatire.

Motivul principal trebie sa se afle in intelegerea mortii lui Isus ca sacrificiu rascumparator si legamantul care a produs mantuirea promisa de Isus in invatatura Sa despre imparatie (Rom.3:24-26, 2Cor. 5:21). Din moment ce acest eveniment salvator a fost cel rascumparator si sacrificiul stabilit prin Lege, mai departe, Isus a aratat ca moartea Sa avea sa aiba acest inteles si El a prezentata-o prin termenul “Ebed Yahweh”(Slujitorul Domnului) care avea sa-si “dea viata la moarte “ca si “asam”(jertfa de vina) “punandu-i pe multi intr-o stare dupa voia Lui”(Isa.53 :10-12, Mar.14:17-25). Pavel in mod natural a interpretat mantuirea produsa prin moartea lui Isus mai ales prin intermediul justificarii/dreptatii. Aceasta categorie care exprima interesul legat de rascumparare, iertarea pacatelor si numirea celor care au dreptul, sau sunt implicati in Legamant, in relatie cu Dumnezeu, avea in plus avantajul de a putea arata intentiile din invatatura lui Isus si dorinta Lui de a-I primi pe pacatosi. Astfel nu doar legatura materiala apropiata dintre evanghelia lui Isus despre imparatie si cea a lui Pavel despre moartea si invierea lui Isus, ci si alegerea lui Pavel in privinta dreptati si indreptatirii in calitate de prima categorie a interpretarii mantuirii in Isus, tradeaza cunostinta tainica despre invatatura Lui despre imparatie si conceptia lui Isus despre propria Sa moarte.

Am vazurt deja cum Pavel imita invatatura unica a lui Isus despre Templu la fel ca unica adresare fata de Dumnezeu cu abba si invatatura despre primirea credinciosilor in familia lui Dumnezeu. Aceste invataturi sunt de fapt strans legate cu invatatura despre imparatia Sa. Unirea lui Isus cu pacatosii vazuta de multi ca o baza pentru misiunea lui Pavel la Neamuri este data ca exemplu si garantie pentru mantuire, pentru intrarea in imparatia lui Dumnezeu. Marea asemanare intre Pavel si Isus in invatatura escatologica este de multe ori adusa in atentie ( a se vedea E. Sch. pasajul despre imparatie din 1Cor. 15:20). Invatatura escatologica este data in lumina invataturii despre Dumnezeu. Aici consecventa dintre intentia lui Isus de a aduna poporul lui Dumnezeu astfel ca acesta sa fie cu El in imparatie si conceptia lui Pavel despre biserica ca popor al lui Dumnezeu si trup al lui Hristos este exemplara. Aceste parabole demonstreaza cunoasterea profunda a invataturii lui Isus despre imparatie. C. Wolff a cercetat dovezile pe care la avea la imdemana legate de Pavel si Isus pentru a le compara purtarea in cele patru situatii de baza: lipsa bunurilor, castitatea, serviciile umile facute celorlalti, rabdarea persecutiilor. In acest sens W. afirma “cateva concordante remarcabile” intre cele doua personaje si trage concluzia ca Pavel in calitate de apostol, reprezentant al lui Isus “se manifesta ca un adevarat apostol al Acestuia .“Am putea lua in considerare aceasta ca o dovada a faptului ca Pavel stia destul de bine viata si invatatura Lui. Unii incearca sa vada asemanarile intre Pavel si Isus in teologie, atitudine si purtare ca fiind indirect legate de elenisti. Intr-adevar ei ar fi putut fi primii care au intrat in contact cu traditia dominicala . Dar ar fi nerealist sa presupunem ca Pavel ar fi fost multumit doar cu cunoasterea invataturii si atitudinii lor. Din moment ce el nu a facut cunoscut decat pe Isus Hristos si lucrarea salvatoare a lui Dumnezeu in El, ar fi cerut sa stie ca ceea ce elenistii pretindeau ca infatisa pe Hristos si invatatura Sa era exact.

De exemplu daca Pavel ar fi auzit ca elenistii motivau ajutorul dat Neamurilor pe baza atitudinii lui Isus fata de cei in nevoi nu ar fi simtit El indemnul de a sti cum isi motiva Isus atitudinea din moment ce aceasta ar fi fost de neacceptat in zilele dinaintea schimbarii Sale? Pentru Pavel, Isus nu a fost un erou legendar ci un om care a trait in aceeasi epoca, care a fost crucificat in postura unui fals Mesia. Aceasta fiind situatia este imposibil sa credem ca Pavel nu a incercat sa invete despre Isus, despre viata si invatatura Sa, de la primii martori ca Petru si in aceeasi masura de la altii din Ierusalim ca Barnaba, Silva. Nu este usor sa ne imaginam ca legaturile apropiate intre invatatura si purtarea lui Isus si invatatura si purtarea lui Pavel ar fi putut produce ceva mai putin decat o dorinta sincera din partea lui Pavel de a invata despre Isus. Asadar tragem cocluzia ca asemanarile remarcabile intre Pavel si Isus in teologie si atitudine pot fi luate ca dovezi pentru cunoasterea profunda a invataturii si atitudinii lui Isus. Ele trebuie luate ca reflectiile lui Pavel la zicerile lui Isus. Daca teologia lui Pavel, mai ales doctrina despre justificare, reprezinta indeaproape invatatura lui Isus despre imparatie, trebuie sa credem ca a cunoscut-o bine, si aceasta pentru ca el stia bine zicerile lui Isus (incluse si parabolele) despre imparatia lui Dumnezeu. Aceste consideratii ale continuitatii teologice intre Isus si Pavel ar terbui sa rastoarne balanta in favoarea unei gandiri pozitive in cazurile (ca si cele din partea a doua) in care exista neantelegeri in legtura cu o posibila repetare a zicerii lui Isus in afirmatiile lui Pavel. Ar putea fi sugerat un eseu, analog celui al lui J. Jeremias pe problema autenticitatii loggiei dominicale in Evangheliile Sinoptice.

Cand este discutata o ramasita din loggia dominicala in Epistolele lui Pavel, greutatea dovezilor atarna mai greu asupra acelora care o neaga, decat a acelora care o accepta.

Zicerile lui Isus pe care le-am abordat, indiferent ca sunt aluzii sau repetari sunt diverse si apar in diferite contexte in invatatura lui Pavel. Majoritatea pot fi clasificate ca fiind legate de invatatura etica si escatologica a lui Pavel. Este demn de notat mai ales ca in unele locuri Pavel repeta zicerile lui Isus care sunt adunate de Matei, Luca, in Predica de pe munte. Dc.A deduce din aceasta ca Pavel cunostea o serie din ele, pastrate in Luca 6:23-38, partea centrala a Predicii de pe campie (Mt.5 :38-48, 7:12). Descoperind “dependenta ciudata “fata de traditia escatologica cu privire la Isus, D.W. foloseste si repetarile lui Pavel ca dovezi importante in elucidarea istoriei traditiilor din Evanghelii. Una din referintele clare ale lui Pavel la zicerile lui Isus este privilegiul apostolic de a “trai din Evanghelie”(1 Cor.9:14 cf. 1 Tes. 2:2-9); cateva preluari din zicerile lui Isus se preocupau de ucenicie ( Rom. 15:8-9, 16-19, 1Cor. 4:1-5, 7:7, 2Cor. 12:12, Gal.1 12-16, 2:7-8, 1 Tes.4:8 ). Aici trebuie luat in considerare si urmarea exemplului lui Isus de catre Pavel in situatii de lipsa, celibat, servitor umil si suferind, discutate mai sus, care presupun cunoasterea din partea lui a vietii si invataturii despre o asemenea viata. In mod clar, in calitate de apostol si misionar, Pavel a pretuit invatatura Domnului, stia ce inseamna sa fi apostol, sa faci misiune, dar si exemplul Lui (cf. 1Cor. 11:1)

Din moment ce la cuvintele lui Isus de la Cina cea de Taina face referire Pavel, influienta lor asupra doctrinei despre euharistie (vezi Cina Domnului) nu mai are nevoie de alte explicatii. Am mai vazut si alte sesizari legate de influienta invatarurii lui Isus despre Templu, casatorie/divort si in aceeasi masura zicerile legate de impartasanie, in masura in care acestea au modelat conceptia lui despre biserica ca si trup al lui Hristos.

Ne reantoarcem la intrebarea daca invatatura lui Pavel referitoare la cristologie si soteriologie contine preluari din invatatura lui Isus. N. Walter pretinde ca precis “in prezentarea continutului central al evangheliei sale, in afirmatiile de natura cristologica sau soteorilogica Pavel nu invoca traditiile legate de Hristos” pe langa aceasta el sustine ca in prezentarea Evangheliei lui Hristos nu face dovada unor urme ale influientei afirmatiilor teologice din invatatura lui Isus, mai ales in interpretarea jesuanica a imparatiei lui Dumnezeu. W. trage concluzia ca Pavel fie nu a fost foarte familiar cu mesajul lui Isus, fie a fost incapabil “sa inteleaga si sa asimileze elementele centrale din traditia legata de El”.

Oricum acest fel de afirmatie poate fi facuta doar de minimalisti care tin cont de cateva pasaje din scrierile lui Pavel unde face referire la spusele lui Isus. Dar dupa cum am vazut exista o continuitate puternica intre invatatura despre imparatia lui Isus si evanghelia lui Pavel despre moartea si invierea lui Isus si parerea sa despre mantuirea prin indreptatire. Am incercat sa aratam ca inlocuirea domniei/imparatiei prin indreptatire nu a fost doar eficienta ci ceruta in mod logic. Am dovedit ca aceasta continuitate sau unitate presupune cunoasterea adanca de catre Pavel a invataturii despre imparatie si conceptia lui Isus despre propria moarte. Altfel nu putem explica legatura de natura teologica intre Pavel si Domnul Isus.

In plus fata de aceste considerente de baza, am putea contra lui Walter, face referire la trimiterile lui Pavel despre imparatie care cu similaritatile din invatatura lui Isus despre aceasta, sunt importante prin ele insele. Sau am putea face referire la citatele lui Isus cu privire la euharisti , care cu greu ar fi dat gres in incercarea de a-I influienta soteorologi ; aluzia sa la numirea Lui abba care formeaza temelia invataturii despre Fiul Sau –cristologia- si despre adoptarea Sa –soteorologia-, in aceeasi masura si invatatura despre marturia Duhului Sfant in Rom; la folosirea cuvantului paradidomai (a se da pe sine insusi) (1Cor.4:10-11, Rom.4:25, 8:32, Gal.1:4 2:20) care repeta afirmatiile pline de pathos ale lui Isus; la argumentul cristologic si soteriologic din 1Cor. 1:18-2:16, care sunt pline de strigatele de lauda ale lui Isus (Luca 10:21-24) si de pathos. Nu este momentul sa vedem daca in spatele doctrinei cristologice kyrios, impacarii si creatiei noi soteorologice, nu ar putea sta unele invataturi concrete ale lui Isus. Oricum am aratat suficiente lucruri pentru a demonstra ca in afirmatiile lui Pavel exista urme clare ale invataturii lui Isus. Bineanteles, este adevarat ca el nu citeaza orice zicere ca text-dovada pentru afirmatiile sale. Dar cu exceptia 1Cor. 7:10-11 si 9:14 el nu foloseste traditia despre Isus in acest fel, nici pentru alt tip de afirmatii teologice. In comparatie cu invatatura etica si escatologica, Pavel da dovada de o mai mare libertate in interpretarea invataturii lui Isus in masura in care o face parte integranta a cristologiei si soteorologiei lui, unde de multe ori inlocuieste limbajul folosit de Isus cu al lui propriu. Si acest lucru este de inteles. Consideratiile anterioare sunt indreptate in directia explicarii motivului pentru aceasta. Deci la fel ca in cristologie si soteorologie, in celelalte domenii ale teologiei, in scrierile lui Pavel se simte ecoul zicerilor lui Isus aceasta insemnand ca invatatura lui Isus ii furnizeaza o baza pentru invatatura teologica ca si intreg.

In conformitate cu N.W..’’nu exista dovezi ca Pavel stia de existenta unei traditii narative despre Isus’’. Dar, trebuie sa reamintim ca aceasta este o afirmatie pozitivista facuta de un ninimalist .M.H.considera `(in mod realistic in the Sitz im Sieben a invataturilor lui Pavel:’’era pur si simplu imposibil in vremea veche sa proclami un om crucificat cu cativa ani in urma ca si Kyros Fiul lui Dumnezeu si ca Rascumparator, fara sa spui ceva despre cine era acest om, care era invatatura Lui, ce facea si de ce a murit ‘’.Aceste considerati ar trebui sa impiedice pe interpret sa trateze neserios diferite indicatii despre cunoasterea traducerilor narative despre Isus pe care le gasim in scrisorile lui Pavel, din simplul motiv ca sunt simple indicatii si nu naratiuni dezvoltate despre viata si faptele lui Isus, ca acelea pe care le gasim in Evanghelii. In Gal.3:1 le aminteste galatenilor ca le-a’’zugavrit pe Isus Hristos ca rastignit inaintea ochilor lor’’cu ocazia primei lui predici. In 6:17, 2 Cor.4:10 vorbeste despre viata de apostol care in aceasi masura poarta “semnele lui Isus Hristos’’ in trupul sau ”omorarea lui I.H.”in trupul lui. Aici folosirea de catre el a numelui Isus (in locul termenului mai familiar) ‘ moartea lui Hristos [Isus] ) ca si termen x si y arata in mod clar consideratia sa despre procesul palpabil real al crucificarii lui Isus. De aici K. sugereaza in mod corect ca Pavel’’trebuie sa fi avut o anumita imagine vizuala a morti lui Isus. Aceasi impresie o descoperim si in Fil.3:10, unde Pavel vorbeste despre decizia sa de a fi “partas suferintelor lui Hristos, si sa ma fac asemenea cu moartea Lui”.

Mergand mai departe am aratat deja ca folosirea de catre Pavel a termenului paradidomai (2 Cor. 4:11, Rom.4:25,8:32, Gal 2:20cf. 1Cor. 11:23, Gal.1:4) arata cunostinta sa despre patimile lui Isus. 1Cor.2:8 se refera la conducatorii romani si evrei care L-au crucificat pe Isus, Rom.15:3 se refera probabil la ocarile pe care le-a suferit Isus pe cruce (2Cor.13:4). Bineanteles ca situatia ar fi mai arbitrara daca datele directe si concrete oferite de 1 Cor. 23-25 si 13:3-5 ar fi excluse de la considerentele legate de de cunostinta lui Pavel despre o versiune a naratiunii patimilor pe baza faptului ca este o forma liturgica si kerigmatica. Pavel incearca sa lupte impotriva acestei dovezi coplesitoare prin admiterea faptului ca stia in mod clar ceva despre evenimentele legate de patimile Sale, dar in acest timp negand “cunoasterea acestei naratiunii in/a versiunii sinoptice. Dar aceasta afirmatie este arbitrara. Daca Pavel stia ceva despre patimile lui Isus atunci stia o versiune a acestora. Cum altfel ar fi putut fi?

De fapt una dintre cuvantarile lui Pavel despre imparatie (1 Cor.4:20) par sa tradeze cunostintele despre invatatura lui Isus despre imparatie ca insotita de minuni (Luca 11:20). Asa cum Isus a actualizat prin intermediul miracolelor mantuirea pe care a predicat-o, asa Pavel, apostolul lui a actualizat prin miracole salvarea prin evanghelia pe care a predicat-o. Pavel insa a facut-o in numele lui Isus Hristos si a stiut ca in lucrarea sa, Isus Hristos cel inviat a dus mai departe lucrarea Sa de mantuire la fel ca lucrarea de pe pamant. Aceasta arata Pavel desi aluziv :cunostinta sa despre traditia narativa despre Isus ca infaptuitor de minuni. Pasaje ca Rom.15:3,8,9, 1 Cor.10:33-11:1, 2 Cor.4:5, 8:9, 10:1, Fil.2:6-8 demonstreaza clar cunostintele lui Pavel despre viata lui Isus, ca o viata umila, lipsita. Aceasta lista de calitati a oferit lamuriri pentru viata crestina din 1 Cor. 13:4-7, Gal. 2 :22-23, formeaza “caraterul schita” a lui Isus. Pavel indeamna pe corinteni sa se imbrace cu Hristos”(Rom.13:14, Gal.3:27) si vorbeste despre 1 Cor. 11:1 “calcarea pe urmele Lui”. In acestea si in alte exemple ale educatiei morale deseori se gandestre la Hristos ca exemplu, si la “caracterul exemplar a lui Isus asa cum l-a inteles Pavel este compatibil cu caracterul lui Isus prezentata in Evanghelii”.

Trebuie sa intelegem ca atunci cand Pavel vorbeste despre exemplul lui Hristos –al renuntarii la sine, umilintei, dragostei, slujirii nu are in vedere doar faptele lui Isus in timpul petrecut pe pamant, ci intreaga existenta –de la existenta Lui inainte de incarnare si viata pamanteasca la statutul Sau actual-unul plin de marire. Dar faptele si caracterul lui Hristos in existenta Sa dincolo de istorie sunt puse in lumina celor savarsite pe pamant (sau cum spune W. “proiectii inainte si inapoi ai termenilor actiunilor si atitunile lui Isus pe pamant”. Se poate crede ca fara a cunoaste numic despre viata si caracterul lui Isus, Pavel a atribuit pur si simplu acete calitati “Hristosului”sau. Dar cum am spus mai sus “asemanarile remarcabile” intre Isus si Pavel untr-o viata de suferinta si serviciu plin de umilinta sugereaza ca e mai crdibil sa credem ca invatand intr-adevar despre viata si caracterul lui Dumnezeu, Pavel in calitate de apostol al Lui a incercat sa-L imite. Este mai credibil decat sa credem ca a acceptat o viata plina de lipsuri doar pentru o nascocire a imaginatiei lui (folosirea numelui Isus in 2Cor.4:5, 4:10, Gal.6:17). Asa ca trebiue sa presupunem ca Pavel avea o cunoastere mai larga despre traditia narativa (relatata) care vorbeste despre viata, caracterul si misiunea lui Isus acestea stand in spatele pasajelor in care Pavel se refera la exemplu lui Isus ( desi asupra term. “exemplu”- ca exemplu de urmat, sunt o serie de discutii)

Legatura dintre acceptarea pacatosilor si misiunea lui Pavel la Neamuri sugereaza in aceeasi masura cunostintele lui despre traditia narativa in legatura cu primul. Asa cum am aratat mai sus, aceasta nu se poate nega prin apelarea la o teorie a elenistilor careau mediat aspectul lucrarii lui Isus ca justificare pentru misiunea la Neamuri. De fapt Rom .12:16b arata ca Pavel a fost constient de caracterul model al lui Isus asociat aceluia de umilinta. In final, Rom. 1:3-4, 9:5, Gal.4:4,1:19, “Iacov frate al Domnului arata faptul ca Pavel nua fost in totalitate ignorant sau neinteresat de originea lui Isus .

Daca pana aici argumentul nostru este ratonal, in cartile lui Pavel, exista un numar considerabil de referinte sau ecouri ale spuselor lui Isus si traditia narativa despre El. Se gasesc in toate scrisorile despre el, sunt legate de toate temele majore ale teologiei lui. Oricum criticii comenteaza de obicei ca sunt “izbitor” de putine. Dar daca ele pot fi considerate multe sau putine depinde de termenii de comparatie. In mod clar sunt izbitor de putine si prezentate indirect in comparatie cu referintele lui Pavel la V.T.sau obiceiurile rabinilor din timpul lui si filosofilor elenisti in notele lor despre invataturile dascalilor lor. Apare deseori faptul ca in comparatie cu referintele la actiunile si invatatura lui Isus in alte scrieri din N.T. (F.A.,1 Petru, scrisorile ioanine, Iacov) cele din scrierile lui Pavel sunt extrem de putine.

A.J.M.W. noteaza cateva probleme in care cineva s-ar astepta ca Pavel sa se refere, dar nu o face:

S-a aratat (1) ca in Rom.13:1-7 Pavel face referire la invataturile lui Isus din Marcu 12:17 si (2) Rom. 14:14,20 face aluzie la spusele din lui Isus din Marcu 7:15. In Cor. 8-10 s-ar fi putut evita trimiterile la invatatura lui Isus din Marcu 7 pentru ca acestea erau cunoscute corintenilor si in mod sigur interpretarea lor a fost o parte a controversei dintre ceea ce e puternic si slab la corinteni. In mod similar in Gal.2:11-14 Pavel a fost constient de diferitele interpretari ale spuselor lui Isus de catre cei din Ierusalim la fel ca faptul ca el abia putea vorbi la fel de autoritar despre traditia legata de Isus, cum a facut-o Petru.

(3)Am aratat ca in 1Cor. 7:7 Pavel face referire la invatatura lui Isus din Matei 19:12. Apoi cand regreta ca nu are “nici o porunca din partea Domnului privitor la fecioare”(1 Cor. 7:25) inseamna ca a gasit cuvintele lui Isus din Matei 19:10-12 nerelevante pentru “fecioare”.

(4)Motivul pentru care Pavel nu citeaza exemplul despre munca in ziua de Sabat in legatura cu controversele despre respecterea anumitor zile sfinte poate fi acela ca el deja I-a invatat pe galateni despre adevaratul sens al Sabatului citand vindecarile savarsite de Isus in ziua de Sabat, ca simboluri ale indeplinirii misiunii Sale escatologice, a intentiei sale reale (obs. Referirea lui cu privire la munca din Gal 4:11) sau in cazul din Rom.14:5,6 pentru ca El priveste sarbatoarea Sabatului (ca o sarbatoare in care te abtii sa faci unele lucruri), un adiaphoron ( o problema de indiferenta) atata timp cat este inteles cum trebuie ca fiind realizat prin in Isus si nu inaltat la o pozitie inalta din cauza mantuirii.

(5)Pentru noi ar fi fost natural si foarte efectiv daca ar fi citat pilde ca acelea a lucratorului din vie, a fiului ratacitor, ca suport al argumentului pentru doctrina salvarii prin har si nu prin fapte. Motivul pentru care totusi nu o face se gaseste probabil in cea mai amanuntita interpretare si reprezintare a invataturii pe care Pavel a folosit-o in propriul limbaj –o necesitate datorita centrului cristologic si soteriologic al evangheliei sale – se pare ca in doctrina sa despre salvarea prin har a considerat ca a fost mult mai eficient sa se refere la revelatia harului lui Dumnezeu in moartea Sa victorioasa decat sa se refera la la invatatura Sa prin pilde despre aceasta. Luand toate acestea in considerare devine evident faptul ca multe locuri in care Pavel esueaza sa transmita o invatatura a lui Isus, sunt de fapt putine, si exemplele sunt toate de inteles. Totusi cand cineva compara referirile lui Pavel la scrierile V.T. cu practicile rabinilor si filosofilor contemporani ca si cand s-ar fi referit la cuvintele invatatorilor lor devine clar faptul ca referirile lui Pavel la invataturile lui Isus sunt incompatibil mai putine. Mai mult in timp ce referirile sale la V.T. sunt adesea foarte explicite si exacte desi unele sunt aluzive adesea mai mult decat un ecou si rareori exacte. Acum, motivele pentru aceste fenomene trebuie gasite. In mod sigur cea mai mare reverenta pe care o arata Pavel pentru porunca Domnului (1Cor.7:10,11) distingand-o de propriile sfaturi si regretul sau din 1Cor.7:25 ca nu are sfaturi din partea Domnului pentru fecioare indica in mod clar ca lipsa de interes sau reverenta pentru invataturile lui Isus nu explica aceste fenomene.

Unii incearca sa explice aceasta lipsa in termenii unei ipoteze prin care opozantii lui Pavel joaca un rol important. W. sugereaza ca Pavel a vazut invatatura lui Isus tinuta in mare masura “in maini dusmane” si folosita gresit intr-un sens legist de catre opozantii iudaici. Asa cum am vazut aceasta ipotezapoate explica esecul lui Pavel in a face referire la unele cuvinte ale lui Isus in cateva cazuri exceptionale ca Gal.2:11-14, 1Cor.8-10. Dar nu e recomandat sa explicam problema ca intreg. M.W.K. speculeaza ca este un rezultat al modului in care Pavel foloseste teologia crucii sa se opuna celor doua grupuri de oponenti din Corint: in primul rand evreii-crestini care se concentrau pe tipul Q de colectie a invataturii lui Isus, prezentandu-L ca pe un invatator al intelepciunii si in al doilea rand- entuziastii care transmiteau povestilae miraculoase ale lui Isus, prezentandu-le in stilu elenistilor “omul divin”. Dar K. este lasat sa explice reticenta fata de traditia legata de Isus in celelalte scrisori. Dece exact in 1 Corinteni si doar acolo Pavel citeaza explicit cuvintele lui Isus doar de trei ori decat in oricare alta scrisoare? In ultimul rand “presupunerile”oponentilor sunt inadecvate pentru rezolvarea problemelor noastre.

Singura solutite credibila parea fi aceea care incepe prin a observa ca atitudinea lui Pavel fata de traditia legata de Isus este in conformitate cu fenomenul general observat in scrierile N.T. in afara Evangheliei dupa Luca. In F.A. abia face referire la traditia legata de Isus, 1Ioan face cateva referinte la traditia gasita in Evanghelia lui Ioan. In celelalte scrisori non-pauline si Apocalipsa situatia e aceeasi. Astfel ca insuficienta referintelor clare la traditie, nu poate insemna lipsa de cunostinte in domeniu sau lipsa de interes fata de el. In aceasta directie B.Gerhardsson a afirmat ca traditia clara legata de Isus a fost luata drept entitate independenta si transmisa separat ca traditie unica in interiorul bisericii primare. Acest argument e convingator cand cineva observa fenomenul general al scrisorilor, F.A.si Apocalipsa in opozitie cu evangheliile . Relatarile clare a traditiei lui Isus sunt gasite doar in Evanghelii, iar ele contin doar traditia legata de Isus. Pe de alta parte Iacov poate fi privita ca o ilustrare a unui autor crestin din biserica primara care reda multe din motivele, frazele si cuvintele lui Isus, si totusi nu citeaza nici un cuvant

Trebuie observat ca si in F.A.20:35 singurul caz in care el citeaza cuvintele lui Isus in F.A. ( un agaphon, nu se gaseste in Evanghelie) si reproducere de catre Pavel a cuvintelor lui Isus din 1 Cor11:23-25 are insusirea de a reaminti bisericii corintenilor cuvintele pe care ei deja le stiau . Acolo folosind termenii evreiesti tehnici pentru transmiterea fidela a traditiei (parelabon) si paredoca, Pavel arata ca a transmis fidel traditia euharistica corintenilor. In mod similar in alte cateva locuri Pavel se refera la traditia pe care a transmis-o sau a invatat-o in bisericila sale (1 Cor. 11:2, 15:3, Fil.4:9, Col.2:7, 1Tes.4:1-2, 2Tes.2:15, 3:6 cf. Rom.6:17) sau la cunostintele pe care ei le aveau despre invataturile variate legate de traditie(1Cor.3:16, 5:6, 6:2, 3, 9, 15, 16, 19, 2Cor.4:14, 5:1, Gal.2:16, 1tes.2:11-12, 3:3-4, 5:2). Am vazut cateva dintre pasajele in care se simte ecoul cuvintelor lui Isus.

Dar Pavel isi bazeaza discutia pentru sustinerea adevarului Evangheliei lui pe evenimentele legate de Hristos, adica nu pe invatatura lui Isus ci pe faptele Lui, aceasta fiind inplinirea promisiunii continute de invatatura Sa. Pentru Pavel, Isus nu e important pentru calitatea Sa de Invatator ci ca Cristos care a murit si inviat din nou pentru salvarea omenirii. De aici inainte Isus in calitate de Domn inviat e esential si fundamental diferit de acela al unui invatator rabin sau filosof fata de elevii sai. Prin urmare modul in care Pavel face referire la Isus in scrierile sale nu poate fi comparat cu referintele unui rabin sau filozof pentru invatatorul lor in tractatele rabinice sau filosofice. Luand in considerare logica realistica a afirmatiilor lui Hengel citatat mai sus ne putem imagina ca la inceputul predicarii in fiecare loc, Pavel a prezentat intelesul mortii si invierii lui Isus in relatie cu invatatura Lui, pe care a transmis-o separat, aratand cum prima a implinit promisiunea continuta in cea din urma. In scrisoarea lui nu era nevoie sa repete aceasta. Din moment ce oponentii lui nu negau caracterul mortii lui Isus ca si compensatie escatologica a realizarea mantuirii promisa in invatatura lui Isus, lui Pavel nu i s-a cerut sa citeze elemente din invatatura Lui sa demonstreze acest lucru “iudaizatorii din Antiohia, Galatia, Filipi si din alte parti au intrat in discutie cu el doar datorita insistentei ca Neamurile trebuie circumscrise si sa ia asupra lor jugul Legii legamantului ca sa se poata folosi de efectele mantuirii prin moartea si inviarea lui Isus Hristos, implinirea vechiului legamant .

“Entuziastii” din Corint l-au deranjat pe Pavel din cauza neantelegerii Scripturii, interpretand-o in termanii intelepciunii elenistice. Si prin convingerea lor puternica ca ei au obtinit deja mantuirea in plinatatea ei. Pavel a gasit cateva cuvinte clare ale lui Isus care erau relevante in lupta impotriva “iudaizatorilor”, “entuziastilor “din bisericile Neamurilor. Pentru Isus aceasta a fost in mare parte o problema a “primirii pacatosilor” izraeliti, nu dintre Neamuri, sa stea la masa prieteniei ca un semn al intrarii in imparatia lui Dumnezeu. Asadar in locul redarii unor cuvinte, el se concentreaza asupra semnificatiei mortii lui Isus pentru poporul Sau (caracter de loctiitor), condus fiind de caracterul general al invataturii lui Isus ( de aici continuitatea de natura teologica intre Pavel si Isus) pentru a demonstra adevarul Evangheliei sale –sola gratia-sola fide-sau a teologiei sale despre cruce impotriva unei teologii a gloriei. El sustine argumentele sale cu citate din Scriptura pe care le intelege din nou in lumina evenimentelor legate de Hristos

In paraenesia, spre deosebire de discutia teologica, nu se demonstreaza veridicitatea unei invataturi, de aceea nu se cere a fi citata sursa. Astfel in calitate de apostol al lui Hristos, care are acelasi mod de gandire (1Cor.2:16) si vorbeste inspirat de Duhul Sfant (1Cor.7:40), Pavel de obicei impartaseste invatatura sa apostolica autoritara. Dar cand are cunostinta de pareri sau opinii contrare propriei lui invataturi face referire sau aluzii la invatatura lui Isus pentru a sustine invatatura apostolica prin autoritatea Domnului. Rom.14;14, 1Cor.7:10-11,9:14, Gal.5:14 (+6:2) si alte pasaje ilustreaza bine acest punct. Alaturi de invatatura escatologica a lui Pavel un fenomen similar e bine de observat si 1 Tes.ilustreaza asta. Astfel, Pavel a folosit spusele lui Isus pentru a sprijini propria lui invatatura cand s-a gasit in situatia in care trebuia sa demostraeaza adevarul ei. In situatii obisnuite nu trebuia sa redea cuvintele lui Isus .Cu toate astea in calitate de apostol terbuia sa reprezinte invatatura Domnului sau, a reprezentat-o in propriul sau limbaj uneori facand aluzia la ea sau redand cuvinte ale lui Isus: ea era necesara ca sa faca invatatura lui Isus mai potrivita pozitiei modificate a lui Pavel dupa Paste sau ascultatorilor lui in lumea elenistilor. Mai mult, trebuie notat ca in paranaesis el tinde sa se concentreze asupra crucii si invierii lui Hristos ca o forta motivatoare mai degraba decat pe cuvintele sale concrete si faptele lu . Despre aceaste Thompson spune: ”de ce a trebuit Pavel sa scoata inevidenta un act (o porunca ), am putea adauga de dragoste, umilinta sau compasiune in timpul lucrarii lui Isus cand ar fi putut cita exemplul Sau de dedicare pe cruce? De ce ar cita un act vindecator plin de putere cand s-ar fi putut referi la invierea Sa? Tot ceea ce Isus a spus si facut inaintea mortii Sale si descoperirea Sa a scazut in importanta in comparatie cu evenimentul Hristos.

Isus s-au dovedit partial necesare datorita trairii lui Pavel in perioada de dupa Paste, dar si pentru ca au fost normale. In orice caz s-au dovedit a fi destul de bine intelese. Ele nu ar mai trebui folosite ca dovezi pentru lipsa de cunostinta a lui Pavel sau interes in traditia legata de Isus sau de un Hristos istoric.

7. REZUMAT SI CONCLUZII

Am descoperit peste 25 de exemple unde Pavel in mod sigur sau probabil face referire sau aluzii la invatatura lui Isus. In plus am diagramat peste 40 de locuri in care se simte influienta acestoer ziceri , raspandite prin toate scrisorile pauline, desi 1 Corinteni si Romani le contin pe cele mai multe. Exista o continuitate reala intre invatatura lui Isus concentrata in jurul invataturii despre imparatie si teologia lui Pavel ca intreg. Inlocuirea Evangheliei lui Isus despre imparatie cu cea apostoloca a mortii si invierii a fost in mod logic ceruta de mantuirea promisa in invatatura despre imparatie. In centrul categoriei justificarii soteorologice a lui Pavel, se exprima exact intentia Evangheliei lui Isus despre imparatie. Continuitatea de natura teologica intre Isus -Pavel este sustinuta de trimiterile concrete ale acestuia. la “imparatia lui Dumnezeu” si “abba” , la invatatura despre Lege si Templu si escatologie, la primirea pacatosilor si alte aspecte ale atitudinii lui si comportamentului ca renuntarea la privilegii si slujirea umila a celorlalti. Asemanarile apropiate intre Pavel si Isus in teologie si atitudine pot fi luate ca dovezi ale cunosterii apropiate de catre Pavel a invataturii si atitudinii lui Isus. Aceasta apreciere ar trebui sa indrepte cercetatorii spre o judecata mai pozitiva in acela cazuri in care exista o disputa despre prezenta unei invataturi, inlocuind povara dovezilor asupra acelora care o neaga dacat a acelora care o accepta.

Ecouri ale invataturii lui Isus sunt de gasit in toate temele majore ale teologiei lui Pavel. Cristologia si soteorologia sunt conditionate de invatatura lui Isus si in aceeasi masura de alte locusuri teologice conducand la concluzia ca invatatura lui Isus ii ofera lui Pavel o baza pentru teologia sa ca intreg. Pavel de asemenea ofera indicii ale cuniosterii unei traditii narativa despre Isus , lucrarea Lui de vindecare , primirea pacatosilor , viata lipsita si serviciul plin de umilinta , caracter si alte especte. Numatul contextelor in care Pavel nu se refera la spuseleLui, contrara asteptarilor, sunt putine si explicabile. Totusi faptul ca referintele lui Pavel la invatatura lui Isus nu sunt numeroase si toate sunt aluzive, un caracter impartasit si de alte scrieri N.T. in afara Evangheliilor cer o explicatie. Pavel, ca si alti scriitori ai N.T. au tratat probabil traditia legata de Isus ca o entitate individuala si a transmis-o separat bisericilor sale la temelia lor.

Oricum pentru Pavel ca si pentru biserica nou formata dupa Paste Isus nu era privit in primul rand ca Invatator ci in calitate de Hristos care a murit si a inviat. De aici inainte Pavel se concentreaza asupra evenimentelor legate de Hristos. El nu poate fi comparat cu un rabin sau un filozof elenist care-si citeaza cu sarguinta invatatorul. In scrisorile lui, Pavel nu demonstraza caracterul mortii lui Isus ca implinira a slujbei Lui , ci ca disponibilitate a mantuirii Neamurilor despartite de de lucrarile Legii. Astfel Pavel nu are nevoie sa citeze invatatura lui Isus despre imparatie pentrua demonstra implinirea in moartea Sa si ar fi gasit putine situatii din contextul evreiesc care sa fie relevante pentru conflictul cu iudaizatorii si entuziastii din bisericile Neamurilor. Prin urmare se concentreaza pe prezentarea intregii semnificatii a mortii lui Isus condus de spiritul general al invataturii pentru a demonstra adevarul cuprins in Evanghelia crucii-sola gratia si sola fide.

In paraenesis si escatologie pentru a sprijini invatatura lui cu autoritatea Domnului in cazul unei opininii contrare, Pavel se refera uneori doar in mod explicit la spusele lui Isus. De obicei nu are nevoie sa demonstreze adevarul invataturii sale. In calitate de apostol al lui Hristos care a avut modul de gandire a Lui si a vorbit inspirat de Duhul Sfant a putut impartasi invatatura apostolica autoritara. Aici el rar a citat cuvintele lui Isus explicit, dar le-a prezentat din nou, rasunand prin intermediul propriului sau limbaj. Desi ararta un mare respect fata de cuvintele Domnului si isi alcatuieste teologia ca intreg in conformitate cu ele, nu le foloseste intr-un sens literar sau legalistic, ci le adapteaza situatiei noi, cea de dupa Paste si auditoriului sau, modificandu-i litera, dar respectand spiritul.

Contrara acestui fundal sarac si caracterului aluziv, ele nu ar mai trebui folosite pentru a demonstra lipsa de cunostinte sau interes legat de traditia referitoare la Isus sau de un Isus istoric. Din contra trebuie sa cautam ecoul invataturii lui Isus, impletit in afirmatiile lui Pavel. Odata ce aceste ecouri ca si aluziile la cuvintele lui Isus sunt stabilite, putem studia in detaliu metoda propriu-zisa prin care Pavel le foloseste si relatia lor cu istoria traditiei sinoptice.