1988

 

O boare aduse odata o ciocanitoare. Era blestemata. Avea-n ochi o pata si coada-ntepata. Asa m-a-ngrozit ca pe dat-am murit. Ea cobori pe sicriu, pe sicriul cel viu, si l-a tot ciocanit ciocanit ciocanit pina ce bietul sicriu cu sufletul viu a murit. Dar gindit. Bine gindit. Dintr-o aschie-n alta trecea moartea inalta. Si toate murira afara de una. Una ca luna ca spuma ca muma. Nascu aschia o mica stea. Cu sens de Pamint si-ascutita ca ea. Dar inca o boare stelara aduse fatala ciocanitoare. Pata crescuse. Cit o spirala pe-un ochi se facuse. Si cobori si pe stea, pe steaua cu viata din ea. Si a tot ciocanit ciocanit ciocanit pina ce biata stea cu viata din ea s-a sfirsit si-a murit. Dar gindit. Bine gindit. Tandarile ce sareau din ea cazura-mpreuna pe-o stea. Alta stea. Si una peste alta au cazut ca au facut acolo un copac placut. Dar iar n-avu ce face boarea si-aduse si aici ciocanitoarea. Pata crescuse. Cit o coroana pe-un ochi se facuse. Si cobori si la pom, la pomul cu suflet de om. Si l-a tot ciocanit ciocanit ciocanit pina ce pomul, ca omul a albit s-a sfirsit si-a murit. Dar gindit. Bine gindit. Tot ciocanit la radacina din pom au sarit bucati de lumina. Si-a sarit si-o scinteie aparte ca neputind sa sara departe gasi chiar ochiul ciocanitorii. Ochiul patat incruntat blestemat. Si scinteia aceasta aparte, sarind ca la carte in ochi de pasare blestemata, sari chiar in pata. Inebunita ciocanitoarea isi scoase pripita lumina. A prins cu ghearele lumina si tot dadea cu ciocu-n ea. Si a tot ciocanit ciocanit ciocanit dar lumina ridea si nu se sfirsea. Si a tot ciocanit ciocanit ciocanit pina ce ea ciocanitoarea blestemata a picat si-a murit.