IEZUITII SI MISCAREA LITERARA DIN MOLDOVA
IN SECOLUL AL XVII-LEA
In secolul al XVI-lea, din mediul orasenesc moldovenesc, tot mai multi tineri plecau la studii în strainatate. Acest fapt îl putem încadra în miscarea de renastere intelectuala si religioasa a tarii. Pe plan local, multi domnitori se vor ocupa de crearea unor institutii de învatamînt "superior", a caror programa urma în general programa occidentala dezvoltata în primul rînd de iezuiti, programa trecuta aici prin filiera slavona si neo-greaca.
In timpul domniei lui Petru Schiopul (1574-1577; 1578-1579), "omul boierilor si al bisericii"(1), misionarii catolici iezuiti si franciscani veniti din Italia sau Transilvania au putut sa înceapa o noua si fructuasa perioada de activitate pastorala si didactica printre credinciosii catolici ai Moldovei. Levantinul catolic Bartolomeo Brutti, marele postelnic al domnitorului, ce-si trimisese fiul la Roma pentru ca sa studieze, reuseste sa aduca la Iasi un grup de iezuiti care trebuiau sa se ocupe cu învatamîntul în rîndul copiilor catolici de aici. In anul 1588 deja se punea problema înfiintarii unuii seminar catolic în capitala Moldovei(2). Din lipsa de fonduri, acest proiect nu a fost dus la îndeplinire, desi unul dintre misionari, polonezul Stanislaw Warszewiecki, ajunsese chiar sa ceara ajutorul papei(3).
In timpul lui Vasile Lupu (1634-1653) în Iasi existau mai multe scoli, între care, datorita nivelului înalt al cunostintelor predate, se distingea scoala catolica, frecventata nu numai de copiii familiilor catolice, ci si de fiii boierilor(4). De fapt, si multi dintre boieri se formasera în colegiile iezuitilor din Kamenec-Podolskij (Ucraina) si Lwow(5). In scoala catolica, ca si în celelalte existente în oras, se învata doar scrierea si citirea(6). In anii 1646 si cel urmator, multe din aceste scoli au cazut prada incendiilor ce au devastat orasul(7). Existau si alte scoli, peste 20 la numar, în care se învata limba slavona, limba folosita atît în bisericile ortodoxe si în cancelaria domneasca, ca si în celelalte sectoare ale administratiei locale. Misionarul Marco Bandini, în vizita sa facuta în Moldova între anii 1646-1647, le numeste scoli "rutene"(8).
Am mentionat deja acel curent de renastere culturala si religioasa prezent în Moldova acestor timpuri. Acum, aceasta tara se va bucura de prezenta si activitatea a doua personalitati care vor aduce o contributie deosebita la dezvoltarea intelectuala moldoveneasca. Acestea sînt mitropolitul Varlaam, candidat în 1639 la scaunul patriarhal al Constantinopolului, si domniturul Vasile Lupu.
Mitropolitul Varlaam si domnitorul Vasile Lupu (1653), doi buni prieteni, încep reforma culturala în Moldova. In timpul lor, în Iasi se construieste biserica Trei Ierarhi, o scoala si o tipografie.
Inca de la începutul domniei sale, Vasile Lupu a încercat sa construiasca o biserica, mai frumoasa si mai scumpa decît toate celelalte existente. Si-a îndeplinit acest ideal prin construirea bisericii amintite, lînga care s-a zidit o manastire cu acelasi nume. Constructia acesteia din urma s-a facut pe terenul bisericii catolice, teren luat cu forta de la aceasta. Acum, pe acest loc se afla gardul care despare curtea bisericii de strada învecinata cu biserica catolica. Pe aceasta strada sa gasea atunci o parte a vechiului cimitir catolic.
Dupa ridicarea bisericii si a manastirii, Vasile si Varlaam au întemeiat Scoala de la Trei Ierarhi, conform modelului scolii din Kiev a lui Petru Movila, scoala cunoscuta de Varlaam în timpul vizitei facute acestuia. Idealul lui Vasile Lupu era ca în noua scoala sa se predea nu numai în greceste si slavona, ci si în limba latina, intentionînd astfel sa regenereze Moldova prin cele trei culturi: greaca, slavona si latina. In acest scop a permis venirea iezuitilor din Ardeal. Impreuna cu arhiepiscopul Marco Bandini, în vizita prin Moldova, le-a încredintat acestora pastorirea catolicilor din capitala Moldovei(9). In intentia domnitorului, iezuitii trebuiau sa activeze si în scoala sa: "Principele Vasile a lucrat si a cheltuit foarte mult pentru a introduce studiul literelor latine în Moldova; dar toate eforturile sale au ramas zadarnice"(10). Aceasta din cauza conducerii bisericesti grecesti si slavone a scolii care nu putea concepe si accepta o astfel de noutate în învatamînt. Probabil, conducerea scolii gîndea ca prin introducerea limbii si culturii latine ar face o concesie si o favoare neadmisa catolicismului, nedîndu-si seama, sau neacceptînd faptul ca limba latina corespundea structural limbii vorbite de popor. Mentionam ca la Kiev se preda limba si cultura literara latina.
Scoala se afla într-o casa din "Ulita Ciubotareasca", casa cumparata de Vasile Lupu de la un boier cu 200 de lei, iar aceasta Ulita Ciubotareasca era lînga "helesteul Bahluiului"(11). Profesorii erau veniti din Kiev. Toti posedau o cultura bizantina pe care au predat-o aici în formele culturale ale timpului: slava si neo-greaca.
Materiile erau cele obisnuite la Kiev, unde s-au imitat în forma bizantina colegiile iezuitilor din Apus si din Polonia: gramatica, retorica, dialectica, aritmetica, muzica, geometria, astronomia si teologia(12). Desi intentia domnitorului de a introduce limba si cultura latina a fost zadarnicita de adeptii slavonismului si ai neo-grecismului, el s-a gîndit totusi la o alta solutie, si anume aceea de a înfiinta o scoala latina catolica separata de cea de la Trei Ierarhi. In anul 1647 Bandini ne spune ca domnitorul a daruit Societatii lui Isus un loc foarte comod si potrivit pentru bunul mers al literelor, promitînd ca le va cladi iezuitilor mai multe case si scoli(13). Imediat, parintii iezuiti au si deschis o scoala pentru copii, unde se învata, între altele, limba româna si cea latina. De altfel, adaptarea la limba si cultura locala intra în traditia lor misionara si didactica, si nu putine au fost cazurile în care misionarii iezuiti au trebuit sa sufere pentru a-si apara aceasta metoda. In Ardeal, de unde venisera, ei predasera limbile româna si latina. Aceasta scoala o continua pe cea înfiintata de iezuitii polonezi spre sfîrsitul sec. al XVI-lea. Intr-o scrisoare trimisa secretarului Congregatiei De Propaganda Fide, Francesco Ingoli, Bandini ne spune ca misionarul iezuit Paul Beke a fost primit cu multa bunavointa de Vasile Lupu(14).
In ajunul Bobotezei, copiii de la scoala catolica l-au felicitat pe Voda în latineste si româneste, felicitare care i-a placut foarte mult nu numai lui, ci si întregii curti adunate. Dupa o felicitare latineasca a unui copil, urma un altul de 12 ani "care cuvînta în româneste cu multa verva oratorica; urmara apoi alti copii, care felicitau pe Voda în latineste si româneste. Principele rîdea cu voie buna, iar mitropolitul (Varlaam) cu Vladicii foarte adesea cu glas lamurit ziceau: Amin, amin!..." "Toate aceste felicitari placura întregii nobilimi curtene, dar mai ales principelui, care nu-si lua ochii de la copiii care cuvîntau si privi pîna la sfîrsit, cînd zîmbind, cînd aprobînd din cap. La sfîrsit porunci slujbasilor sai boieri sa se ofere tuturor vin în cupe de aur". La plecare, i-a oferit lui Bandini un mic dar în bani pe care sa-l împarta la copii(15). Din nefericire, la sfîrsitul acestei frumoase întîlniri dintre domnitor si elevi, dascalii de la scoala Trei Ierarhi, gelosi din cauza simpatiei domnitorului pentru cei ce recitasera în latina si româna, s-au ridicat împotriva iezuitilor, acuzîndu-i în fata boierilor adunati si declarînd ca ceea ce învatasera copiii erau rodul activitatii iezuitilor catolici.
Acesti elevi ai parintilor iezuiti formau si corul bisericii catolice. De aceea, la aceasta biserica nu era dascal, rolul acestuia fiind preluat de dînsii(16).
Cu toata opozitia dascalilor greci si slavoni, la care trebuie sa adaugam si dificultatile cu care parintii Societatii lui Isus se confruntau în Moldova, activitatea didactica a acestora a putut sa continue. In 1670, acestia aveau o alta scoala la Cotnari(17). Sase ani mai tîrziu era în plan marirea numarului parintilor iezuiti, deoarece multi boieri îsi trimiteau copiii la scolile lor. Spre sfîrsitul acestui secol un misionar italian, parintele Renzi, ne declara urmatoarele: "In toata Moldova acelui timp (adica în 1678, cînd venise în Moldova) nu era nimeni altul care sa cunoasca sau sa vorbeasca limba latina, în afara de Domnul Mironascu Costin, Mare Cancelar si Protector al Ritului Catolic...Acum (1693) toata floarea nobilimii vorbeste în latina iar multi sînt buni filozofi..."(18) Scoala de la Iasi functiona înca în 1712, cînd un document francez ne spune ca aceasta era frecventata doar de "les plus basses classes"(19).
Desi numarul misionarilor catolici era insuficient, desi activitatea lor se desfasura printre
nenumarate dificultati, rezultatele muncii lor au durat peste decenii, creînd în Iasi o anumita
traditie catolica în cadrul careia limba româna ca si cea latina au avut un loc deloc neglijabil. De
fapt, în nenumarate documente ale timpului se poate observa cu usurinta insistenta misionarilor
în a afirma ca aici limba vorbita este cea româna, desi în cadrul activitatilor cultuale din
bisericile catolice se folosea partial si limba maghiara, aceasta si din cauza propagandei
maghiare a unor misionari veniti de peste munti. Pe timpul lui Constantin Mavrocordat
(1741-1743), ca în timpurile lui Bandini, copiii scolii catolice se adunau în fata principelui cu
ocazia marilor sarbatori (Craciun, Epifanie, Pasti) pentru a recita în limbile româna si latina.
Urmasul acestuia la tron, Ioan Mavrocordat (1743-1747), este un "principe putin iubitor al
studiilor"(20), iar scoala decade. Notam ca acum, în aceasta scoala activau misionarii franciscani
conventuali. Poate ca rezultatele muncii membrilor Societatii lui Isus ar fi fost mult mai mari si
mai benefice pentru populatia catolica si ortodoxa a Moldovei, daca clerul ortodox, atît de legat
de traditiile slave si grecesti, ar fi avut o constiinta mai clara a radacinilor latine ale acestui popor
si o atitudine mai ecumenica fata de misionarii veniti în Moldova. De fapt, daca am compara
numarul acelor repetari insistente ale misionarilor prezente în documentele vremii în a afirma
necesitatea cunoasterii limbii române pentru orice misionar venit aici, cu atitudinea majoritatii
clerului ortodox si a unor domnitori în a mentine cultura slavona si cea greaca, si în a obstacula
activitatea catolica, ce nu s-a transformat niciodata în prozelitism, am observa, fara sa fim
partinitori, deschiderea intelectuala a misionarilor Societatii lui Isus. Dar acesta este un alt
capitol, care, prezentat "sine ira et studio", pote sa arunce o lumina în plus peste paginile istoriei
Moldovei.
BIBLOGRAFIE
Din multele colectii de documente sau lucrari pe care am putea sa le prezentam pentru aceasta tema, mentionam:
*** Istoria orasului Iasi, vol. 1, Iasi 1980.
URECHIA,V.A., (ed.) Codex Bandinus, în "Anal. Acad. Rom.", Ser. II, vol. XVI, Mem. Sect. ist., Bucuresti 1895.
Arhiva Congregatiei De Propaganda Fide (APF), Moldova, voll. 1 si 2.
CALINESCU, G., Altre notizie sui missionari cattolici nei Paesi Romeni, în "Diplomatarium Italicum", II, Roma 1930.
Diferite documente din primele volume ale colectiei de documente referitoare la istoria României, editata de Eudoxiu de HURMUZAKI: vol. I, sup. 1, p. 421; vol. III, pp. 101-121; etc.
1. *** Istoria orasului Iasi, vol. 1, Iasi 1980, p. 260.
2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. 15. 16. 17. 18. 19. 20.