Deabea cinevă o să incerce să conteste semnificaţia Evangheliei său simbolurile credinţe; pentru a studia intrebare despre unitate creşţinismului. Iata că inima acestei unitaţi poate fi tradiţie, pentru mulţi poate fie ciudată. Deoarece tradiţie aşa cum este ea inseamna acea parte de invăţaturi şi pracţici în biserica moştenite din trecut care difera din cea a Scripturii. Mulţi protestanţi ar fi impotrivă a oricarei prsupuneri, ca tradiţie poate concura cu Scriptura în difiniţia invătaturii şi pracţicii cresţine. Ei chiar şi-ar fi adus aminte cu multa anţipaţie ca, consilul de la Trent (1546) s-a opus ideei protestante despre suficienţa Scripurii şi confirmare despre egalitate în biserica căt tradiţiei atăt şi Bibliei. Dar intradevăr este sigur că fiecare biserica şi fiecare denominaţie fie ea protestantă său nu în mare masura este fomata din tradiţie- tradiţie de interpretare speciala a Scripturii, tradiţie de alegere speciala( intotdeauna limitata ) a textelor preferate din Biblia, tradiţie de un mod special de a conduce inchinare în biserica . Chiar integritate acestor tradiţii speciale şi este un fundament pracţicat de unitate interioara o oricarei denominaţii. Deacea piatra de potecnire pentru miscarea ecumenica este faptul ca adopţii unei tradiţii nu vor să recunască vădilitate a celeilalte. Şi chiar afecţiune inrobita la tradiţii este un pericol mai mare pentru cei care nu vor şi nu pot să recunoască rolul tradiţiei în formare a propriilor lor invătaturi şi pracţici decât acelor care din datorie lor pentru tradiţie nu face nici un secret. Este evident faptul că cercetare factorului iniţial şi diversitate surselor creşţinismului neoprotestante trebuie să aţinga rolul tradiţiei în definire invăţaturii şi pracţicii în acea perioad în care se facea

Intrebare aceasta este foarte interisăntă mai ales dacă difinim tradiţie ca fiind cevă diferit de Scriptura. Fiindcă în secolul I Noul Testament nu a existat ca atare singura Scriptura pentru primii creşţini a fost Vechiul Testament ( pentru clarificari mai jos # 20 ). Tot ceea ce noi acum numim Noul Testament era intr-o formă de tradiţie: tradiţie legate cu Cristos cu Petru, Pavel şi aşa mai de parte. Multumita meotdei care se numeşte Tradiţionsgeschichte ( studiu istoriei tradiţiei foarte vechi) săvănţii au venit la o intalgere mai clară ca, chiar şi documentele noutestamentale în toata vărietatea lor sunt tradiţie chiar tradiţii care cu toate acestea au fost fixate în momentul dezvoltarii lor . Desigur lucrarile noutestamentale sunt rodul inspiraţiei, dar ele deasemenea includ invăţatura şi pracţica care sunt de parcă inţiparite în unul său altul moment al dezvoltarii lor corespuzând cu timpul facerii textului. Deacea ese importanta Tradiţionsgeschichte: să incercăm să reonstruim condiţiile istoriei speciale a acelei situaţii său contextului în care a existat fiecare tradiţie, se poate spera la o nastere a puterii vietuitoare a acestui tradiţii în istoria crestenismului în I secol. Şi exact aceasta Putere vietuitoare” noi vom incerca să o aratam în capitolul acesta.

Aşadar ne propunem ca scop să cercetam rolul tradiţiei la inceputul cristenismului cum s-au raportat primii creşţini la ceea ce le-a fost transmis din partea celor care au crezut mai de vreme. De exempul Pavel a reacţionat la ceea ce a auzit de la Anania, Petru şi alţii despre Cristos şi Evănghelia? Şi mai ales a fost acea tradiţie primita de către primii creşţini, baza unitaţii lot care lega fundamentul vieţii lor în comunitate. Intr-o oare care masură noi ne-am ocupat de aceasta intrebre în capitolul I şi III am analizat deversitatea şi dezvoltarea traţidţiei chiregmaţice marturisere de credinta. Iar mai tarziu ne vom uita la tradiţie liturgica şi caţiheza( #36). În acest capitol atenţie noastra este asupra tradiţiei ca atare care este rolul tradiţiei în crestenismul de la inceput .În ce masura este o putere de legatura.

16.1. Rolul tradiţiei în eudaism . Nu este nesemnificaţiv pentru noi ca în iudaism timpului lui Isus aceasta intrebare a fost discutata. Oponeţţii importansi în discuţia erau Fariseii Săducheii . Fariseii recunosteau căt Tora atăt şi Tradiţie orala. În schimb Săducheii recunosteau doar Tora. Cu toate că despre Fariseii în acesta privinţa nu se aud lucruri bune trebuie să intalegem de ce pentru ei tradiţie avea aşa de multe simnificaţii. Fariseii susţineau că nici o legea scrisă nu poate să cuprinda toate situaţiile din viaţa şi pentru că Tora nu devine relict arhaic ea trebuie interpretat şi adpugată de aceea este cerut de timpul în care se afla ea. Pentru că Tora era mai important mai sfântă şi mai legata de viaţa decăt cuvăntul scris ca atare. Pe pracţica acest lucru inseamna inmulţire anumitor reguli care nu au fost băgate de seama de către legea pentru difinire situaţiei. Toate aceste erau foate respectate de către fariseii dar nu ele insele ci doar pentru că ele erau văzute ca un fel de talmacire a legii scrise care în mod cuvenit arata ceea ce a fost în Tora scrisă. Iar dacă tradiţie era recunoscuta ca fiind talmacire legala a legii asta inseamna ca era parte din Tora şi avea autoritetul ei. Iar penrtu Săduchei nu puteau să aibe autoritate dacă nu era scris în Tora.

Existau doua forme de talmaciri- Halaka is Agada. Halaka este o pronunţare specială a voii lui Dumnezeu, în cazul nostru regula care arata celui ce cauta drumul comportamentului bun. În masura în care o generaţie o schimba pe cealalta invăţătura invăţătorilor precedenţi se aduna şi se transmitea mai departe aşa că intre timp s-a dezvoltat (un drept precedent) care cuprinde toate sferele a vieţii pracţice şi care aţinge probleme căt religioase atăt şi criminale şi cele civile. Şi chiar acest lanţ care tot creste cu invăţţturi transmise, seria de HALAKOTURI interlegate. Marku şi Matei il numesc ‘ tradiţia batranilor” . Acesta a fost codificată şi scrisă de prima dată în Mişne sec II A.C. Mişna în randul ei a devenit obiectul de inerpretare intarita în Talmud . Dar procesul acesta a inceput în anii 70 inaintea nasterii lui Cristos

Agada – prin acest cuvănt se are în vedere acest fel de interpretare a Scripurilor care nu era pentru o regulare a comportamentului, ci pentru invătare. Ea a fost mult mai libera decât Halaka. Aici imaginaţia asupra materialului Scripurii era lăudat cu scopul de a scoate invăţăturile religioase său morale. Agadă este pastrata dar parţial în Talmud, dar cea mai mare parte din ea este separata intr-un fel difirit midraşei. În acest capitol ne vom atrage atenţie asupra lui Halaka. În capitolul V vom putea să ne uitam la cătevă metode cu care invăţătorii din timpul lui Isus se folseau în talmacire şi ajungerea legii .

16.2. Atitudinea lui Isus faţa de tradiţie. (# 21) . Este eviedent că Isus respinge marea partea a Halakei. Oricare ar fi fost atitudinea lui faţa de legea scrisă ( # 25.5 ) El respinge multe parţi din legea orala şi acesta este fară indoiala. Ar fi nedrept să susţinem ca Isus ar respinge total tradiţie, fiindcă El în fiecare sămbată mergea la sinagoga (Mark 1:21; Luka 4: 16; 13:10 Matei 23:3 ) dar faptul ca intoteauna cănd în evănghelii se vorbea despre tradiţie Isus este aratat numai respingand tradiţie ( Mark 7:1-13; Matei 15:1-9 ) . În paşajul acesta Isus “ tradiţie batranilor “ o pune în contrast cu “lege lui Dumnezeu” şi “cuvăntul lui Dumnezeu” . Fariseii puteau să se uite la Halaka ca fiind o parte din Tora şi se mirau de ea , ascultare de Tora pentru ei era egala cu ascultare de Dumnezeu. Dar Isus evident considera legea orala o insărcinare în plus, care era straina duhului dragostei către Dumnezeu şi aproapelui, greutate insărcinarii lor marunte mai de graba te sufocau decăt să iţi dea dezvoltarea de o supunere libera bazata pe dragoste.

Faptul că Isus era impotrivă tradiţiei orale se poate dovedi în trei puncte; săbatul, curatenea rituala şi curbanul . Cu privire poruncii despre săbatul rabinii au mai adaugat 39 de lucrări difirite care sunt de exemplu “ să nu scrii doua literi să nu să nu lege doua lanturi să nu cosi cevă” Din punctul de vedere al lui Isus o astfel de aTitudine îi face pe oameni robi ai săbatului. Tradiţie despre sămbata nu te laşa să implineşţi porunca despre dragoste . Săbatul potrevit Halakei nu numai că nu dă explicaţii voii lui Dumnezeu ci din contra merge impotrivă ei ( Mark 2:23 – 3:5) cam la fel stau lucrurile cu privire la stabilirea fariseilor cu privire la spalarea manilor inainte de a mânca ( Mark 7:1-8 ) “ tradiţie omeneasca face inchinare lui Dumnezeu arţificialasi cu aceasta imbraţiseaza făţărnicie. Isus avea o aTitudine şi mai impotrivitoare faţa de cauzisţica corovănului care Il laşă pe fiul să nu facă tot ce i se spune de către parinţii lui : pentru aceasta trebuia să dedice tot ajutorul care trebuia să fie pentru parinţii lui chiar dacă o facea maniindu-se (Mark 79-13 ) Tradiţie care avea rol să talmiceasca lege s-a facut mai sus decăt legea.

Dacă Isus prindea stadiul de mai tarziu a dezvoltarii traţidţiei, cănd ea incă nu a reusit să se răspândeasca aşa de mult cănd inca nu se ivedenţia aşa de clar tendinţa de causţica şi tendinţa de a ţine în control toata lucrurile- atunci probabil atitudinea lui faţa de ea ar fi fost mai poziţivă. Dar în condiţile în care lucrarea lui avea loc Isus pur şi sumplu nu mai avea ce să facă decăt să fie impotrivă multor tradiţii, care stapaneau în religia Fariseilor conemporanţii Lui. De aceea El categoric era imporivă acelei invtaturi, cari puneau compartamentul religios şi relaţie interpersonala cu oamenii care depind de pastrarea tradiţiei.

16.3.Dacă Isus se comporta foarte redcol cu tradiţie aceasta inseamna ca primii creşţini everi se comprotau şi mai coservăţiv. Atitudinea creşţinilor din Ierusălim faţa de faptul ca Pavel a măncat cu cei netaiaţi imprajur, Cornelui ( F.A. 11:2-3) ne arata clar că pentru ei curţenie rituala se mai ţine . Istorie aceasta inţţiintare cărţii F.A. ( cel puţin în esenţa ei ) este dovedita prin faptul că o găndire la fel au avut creşţinii din Ierusalim care a fost cauza certurilor intre Pavel şi Petru în Anţiohia( Gal 2:12 şi #56.1 ) Cu toate acestea F.A.21:20-21 îi caracterizează pe majoritatea creşţinilor eudei ca “oameni cu râvnă pentru legea” în ceea ce priveşte tăierea imprejur şi pastrarea “obiceiurilor”. Dar în F.A 6:14 este subintales că până Ştefan creşţinii din Ierusălim erau credinciosi căt lui Isus atăt şi “obiceiurilor” care ni le-a transmis Miosei. Mai degrabă chiar aceasta integritate Torei şi pastrare căt celei scrise atăt şi celei orale le-a facut pe Farisei să-şi schmbe impotrivirea lor hotarâtă lui Isus cu o mai multa rabdatoare aTitudine faţa de faptele urmasilor lui (F.A 5: 33-39) şi i-a atras pe mulţi farisei în secta noua însă ei tot ramanieau farisei ( F.A 15:5, 21:20 şi în # 54 )

16.4 Total diferit se uita la tradiţie un alt fariseu ( său ex-fariseu) – Pavel . Căndvă Pavel era total dedicat tradiţilor parîinţilor lui( Gal 1:14 ) dar pocainta şi predică urmatoarea intre neamuri l-au facut să creada ca tradiţie Iudaica este – cauţise în care este pusă credină; ei nu arata ce este crdinţă şi nu o laşa să se manifste şi fura libertatea ei . De aceea numai unul dintre obiceiurile stabilite, care era luat de către el din partea apostolilor din Ierusălim este ingrjorarea pracţica de cei săraci (Gal 2:10). De aici vin cuvinte :tradiţiilor omenesţi “ în Gal 2:21-23

Aici Pavel inrt-un mod clar se imotriveste sincreţismului Cresţin cu iudaismul Fariseic şi mai ales prezentare despre acea ce creşţinii dintre neamurile trebuia să implineasca în detalii obiceiurile orale ( galaha în 61 .2 ) . Pavel ar fi fost mai linesTit dacă era vorba de un cresţin converTit de everi care ar considera ca trebuie să implineasca treadiţiile parinţilor lui de exemplu cu prvire la mâncare sau sărbatorilor cari trebuiau pastraţi ( I Cor 8 Rom 14 ) . Pavel era sigur ca un astfel de cresţin era slab în credinta şi se bucura de propria lui libertatea (Rom 14: 1 – 14 I Cor 10 25: 2 ) Totusi Pavel nu insista la aceasta presupunand că, credinţa în Cristos deasemenea nu cere dela un evreu să se lepede de toate tradiţiele lui , căt de la unul dintre neamuri să le accepte. Căt destp Pavel pentru el asemenea regul ca tradiţie nu aveau nici o semnificaţie ( I Cor 8 : 8 Gal 6 :15) Itnre iudei ortodoxali el putea să urmeze tradiţiile lui precidente fară să cread ca făcând astfel el iarasi ea responsăbilitatea să le urmeze constant ( I Cor 9: 19 –22 . F.A. 21: 23, Rom 14:19 –15: 2 I Cor 8:9 –13 ) el nu o folosea categoric

Vorbind pe scurt atitudinea lui Pavel faţa de tradiţie era simpla: credinta în Cristos nu poate şi nu trebuie să depinda de tradiţie este un obstacol pentru libertatea lui Cristos şi slujire lui Dumnezeu – trebuie să se lepede de ea cine are o credinţă tare el poate să-şi respecte galahul şi să îl ignore . Dar cel slab în credinta poate căpata un oarecare sprijin în respectare tradiţiei iudaice dar prin aceasta se arata ca este sălb .

16.5 Aşadar noi vedem ca aTitudine faţa de tradiţie iudaica primilor crsţini era foarte văriata . Dintr-o parte era foarte respectata iar de pe cealata foarte ingnorata. De aici este clar ca tradiţie iudaica nu a fost o putre de legatura a primilor creşţini. Chiar în biserica din Ierusălm în curand s-a arătat ura faţa de elenisţii acestor tradiţii (# 66 ) dar în bisericile amestecate unde erau şi evrei şi neamuri trdiţie era mai degraba subiectul pentru cearta decăt fundamentul unitaţii . Este clar ca Pavel nu era de parerea ca fiecare cresţin trebuie să rspecte trdadiţie iudaică. Mai de mult în legatura cu Isus şi primii crsţini este gasita mai multa rupere decăt adoptare

Ce putem spune despre tradiţiile creşţine speciale care au avut loc printre primii creşţini ? Au fost ele fundamentul unitaţii primilor creşţini ? În acesta impărţire o să ne aţinTim atenţie noastra pe scriirile lui Pavel . Fiindcă la el (inafară de evănghelii ) sunt cel mai clar aratate tradiţiile primilor creşţini şi fiindcă Pavel îsăsi pune intrbare despre rolul tradiţiei în viaţa comunitaţii cresţine . Ţine cont de firul care leaga în tradiţie în viaţa vărietată în creşţinesmul dela inceput ? Tradiţie la care ne vom uita se pot imparţi pe trei categorii; tradiţie chiregmaţica , tradiţie bisericeasca, tradiţie etica cu toate c este clar că intre ele nu sunt limite clare

17.1 Tradiţie chirigmaţică . Noi deja am vorbit despre diferite formule credinţei chiregmaţice care Pavel le-a moştenit şi le-a folsit în predicile lui (în# 5.1 ) . În Cor 15: 1-3 el afirma ca a transmis corintenilor ceea ce a primit singur . Şi cum aşa se potriveşte afirmaţia lui în Gal 1 : 11-12 ca

Mai de graba Pavel se uita la tradiţie chirgmaţica ca susţinere convingerilor sale despre Isus care vin dela pocainta lui cănd mergea pe durmul spre Damasc şi din misia care ii era incredintata . Inafară de asta tradiţie ciregmaţica ii asigura o posibiltate să faca propvoduire lui mai bună în cuvintele care să fie primite de toţi şi nu doar prntru el insăşi . Pentru o claritate mai buna trebuie să subliniem ca subectul discuţiilor intre Pavel şi potrivnicii lui ( impotrivă carora este scrisă care Galateni ) nu a fost interpretare tradiţionala a Evăngheliei ci una care Pavel o facea . Pavel era sigur ca Cristosul inviat l-a pus apostol pentru neamuri şi ca Evănghelia neamurilor este liberă de legea evreilor de interpretarea trdiţiilor cirigmaţice a facut şi apostoliei lui i-a facut pe mulţi iudeo-creşţini să fie impotrivă lui . Pentru Pavel tradiţie chirigmaţică era tradiţie ,care era interpretat în lumina întalnirii lui cu Isus cel înviat . Acelasi lucrun se poate vedea în descrirea lui a predicii săle . Evănghelia care a propovodiut-o el este, una vălabila nu pentru că , cuvintele lui se potrivesc tradiţiei, ci pentru că i-a fost daruită de către Duhul Sfănt ( I Cor 2: 4-5; I Tesăl 1: 5, 2:13) . Altfel vorbind chiar atunci cănd el folosea tradiţie chirigmaţica în pridicarea lui aceasta a fost o “ tradiţie spirituala “ o tradiţie exprimata din nou cu revelaţie şi pentru Duhul Sfănt . Astfel putem face o concluzie că tradiţie chiregmaţica lega comunitatea primelor cresţini, dar era interpretata diferit . Mulţi iudeo-creşţini o luau ca tradiţie în lumina revelaţie lui Isus Cristos care ii era daruita lui Pavel pe drum sprea Damasc

Cuvinele acestea lui Isus sunt tradiţie şi Pavel crede că Corintenii treuie să–l urmeze atunci cănd fac cina cea de taina . Tot atunci fară să se indoiască adaugă cuvintele acestea , care par a fi interpretarea lui proprie ( pentru că ori de cate or măncaţi din painea aceasta şi beţi din paharul acesta vestiţi moarte Domnului pana vine El 11-26 ). Inafară de asta el intenţionat subliniaza că tradiţie despre cina cea de taina a primit-o de la Domnul . Aceasta se pare a insemna nu atăt că izvorul primelor tradiţii era Isus căt că Pavel Il consisera pe Isus ca fiind izvorul formulelor care există. Cu alte cuvinte formula are autoritate nu pentrucă aparţine tradiţiei ci pentruca este primta conform poruncii lui Isus ( I Cor 7: 10 ) . Aici noi ne intoarcem la ideie “tradiţie spirituală ‘autoritatea a carei este bazată pe revelaţie ca atare şi actualitate văzuta”.

De catevă ori Pavel în I Corinteini se refera la pracţica altor biserici misiei neamurilor(4:17, 7 : 17 , 11 :16 , 14 : 33 ). Aici probabil că ese o forma a tradiţiei bisericesti care putea fi folosita ca şi un funament de legatura. Dar uitandu-ne la I Cor 7:11si14 este vorvă doar despre reguli de comportament care puteau să-i ajute pe primii cesţini să castige autoritate intre oamenii care ii inconjuaru. Şi Pavel ca şi autor acestei tradiţii nu o face ca fiind un autor independent. Tradiţie trebuie să afirme ca direcţie şi mustrare care a dat-o el unei biserici au fost la fel şi în altele

17.3 Traditei etica . Cel mai des Pavel se refera la tradiţie cănd vorveste despre atitudine şi responsabilitatea morala pentru credincioşi cu care avea el de a face(I Cor7:10, 9:14, 11: 2 ; Filipeni 4:9 ; Col 2:6 I Tesăl 4:12 Tes 3:6). Una dintre cele mai interesănte parţi a tradiţiei etice constă în faptul ca ea îi ea argumentele ei în mare parte de la viaţa lui Isus , adică dela tradiţie despre Isus căt de la tradiţie cuvintelor lui( I Cor 7: 10=Matei 5: 32 I Cor 9: 14 =Luca11: 7) şi din tradiţie despre viaţa Să ( Rom 6:17 I Cor 11;1 II Cor 10:1 Filipeni 2:5 Col 2 :6 Efesini 4 :20 ) Chiar atuni cănd chemarea consta în faptul să urmezi exemplul lui Pavel ( Col 4:16 – 17 , 11:1-2 Fil 3: 17, 4: 8-9 II Tesăl 3:6-9 ) chemarea prinde putere fiindcă Pavel considera un astfel de comportament imitarea lui Isus ( I Cor 11 :1-2 Efes 1:6) .

Aşadar Pavel probabil foloseaa o tradiţie intensă despre Isus cu care au fost familiarizaţi şi creşţinii care s-au pocait de la precicile lui . Etogul acesta este întarit şi prin diferite spuneri despre invăţătura lui Isus acestea sunt făcute de către Pavel mai ales în acele parţi a scriilor lui în care vorbeşte despre comportamentul etic ( de exemlu Rom 11:14 , 13 : 9 ,16 :19 I Cor 5:14 Fil 4:6 Fes 5:2 , 13 : 15 ). De aici reese tradiţia care a fost transmisă apostolui Pavel intemiind biserici noi ( I Cor 11:2 II Fes 2 : 15 3:6 ) întrau şi multe părţi din tradiţie despre Isus şi cu toate că noi nu sTim dacă acesta pe atunci existau numai intr-o forma fragmentală său deja au fost adunate în adunari temaţice .

Probabil aceasta moştenire despre Isus a fost pentru comunitatea de atunci un factor de legatura bine observat . Pavel ar considera tradiţie ca fiind o prescriire care avea o putere importantă pentru toţi convertiţii de la predicile lui . Etica lui Pavel era în primul rănd carismatica bazata pe calauzire de Duhul Sfănt ( Rom 8 : 4, 14 , Gal 5:16, 18, 25 ) şi liber de mentalitetul de adunator de reguli ( Rom 6 : 14 , 7: 6 8 : 2 II Cor 3:3, 6 , 17 Gal 5:16 ) . În cazuri discutabile el se baza pe tremise de Duhul daruri diferenţiarii ( Rom 12 : 2 Fil 1: 9-10 Efes 5:10 ) Aceasta este sigur afirmată cu acea uşurinta cu care Pave nu ia în considerare una dintre ştiutele de el supneri lui Isus care este pastrată în tradiţie ( I Fes 2:6 , 9 , II Fes 3:7-9 I Cor 9:14). Aşadar Pavel se uita la tradiţie etica luata de la tradiţie despre Isus nu ca şi o adunare legilor care trebuiesc respectate neuitandtu–ne la imprjurari ci ca o adunare principiilor care trebuie folosite potrevit imprejurarilor. Cu alte cuvinte iarasi avem de a face cu tradiţie duhovneciasca care nu poate fi luată ca independenta de Duh şi care să posede un autoritet indepentent. Aceasta tradiţie care trebuie interpretată calauzindu-ne cu Duhul Sfănt şi să o folosim trebuie numai dacă se vede implicare Duhlui în ea .

17.4 . Tradiţie în epistolele Pastorale . O atitudine cu totul diferită fată de tradiţie se manifestă în ultimile scrieri ale corpului scierilor lui Pvel . Evident ca în acel timp cănd au fost scrise scrisorile care Timotei şi Tit ( sfarsitul sec I ) masivul unitar format de tradiţie a capatat o semneficaţie cresţinului de ortodoxie. Este "ivătatura” (I Tim 4:16; 6: 1 II Tim 2:10 Tit 2 :7, 10 ) său cu claritea adaugată “invăţătura săntoaşa” ( I Tim 1:10 I Tim 1:9,2:1 ) “invătatură buna “ ( I Tim 6:5 ) şi deasemenea “credinţa “(11 ori ) cuvinte sănatoase ( I Tim 6:3 Tim 1: 13 )” incredintate ţie” (I Tim 6:30, II Tim 1:12 ,14 ) . Conţinutul acesţie tradiţii este chiar clar dar dacă vom lua cuvintele “cuvintele de incredintare” ele trebuie să ichluda toate trei calitaţi la care ne-am uitat mai sus: tradiţie chirgmaţică ( I Tim 1:15 ,2 Tim 2 :11 Tit 3:5-8 ) tradiţie biserecească (I Tim 3:1 Tit 1: 9 ) şi tradiţei etică ( Tim 4: 8-9 Tit 2: 11-13 ) probabil că aici intră şi tradiţie despre Isus (?) . Atitudene faţa de tradiţie poate fi conservată ; trebuie să o ţinem ( I Tim 6: 14 ) să o pastram ( I Tim 6:2 II Tim 1:20 II Tim 1: 12,14) şi să o pastram de hula (I Tim 6:6 ) şi să o transmitem celor de credinţa dintr-o generaţie la celaltă ( II Tim 2:2 ) Textul II Tim 1: 12, 14 este foarte tipic

Am văzut că tradiţie chiregmaţică şi traditei despre Isus au fost ca un fir de legtură care lega primile biserici creşţine . Noi dintr-o parte ne-am convns că rolul şi autoritatea era primită foarte difirit cum zice şi Pavel de exemplu comparaţie lui Pavel şi celor care îl urmează conservători , care au scris epistola Pastorala. Căt despre conţinutul acestor tradiţii în cap II şi III sunt foarte bine arătate formelor chiregmaţice şi marturisire de credinţă în tradiţie . Acum este timpul să vorbim despre conţinutul şi forma tradiţiei despre Isus . Oare exista un oarecare corpus a tradiţiolor despre Isus? Probabil că a existat o oarecare tradiţie fixata , care s-a pastrat foarte bine dela inceput şi era o criteria la invătare şi rezolvăre a oricărei probleme ceea ce se presupune în epistolele Pastorale ?

18.1 Căt de mult putem judeca noi tradiţie despre Isus care au fost adunate diferit. Povestire despre pasiune aceasta este probabil singurul bloc textului esenţial care mai de vreme s-a consăcrat intr-o povestea legată. În aceasta se vede dorinta comunitaţilor vechi la o primire şi arătare lui Isus în roulu lui de Mesia (#10.2) Existenţa sursei (Q)a Evăngheliilor sinoptice care conţin numai vorbirilor lui Isus a fost mult timp un subect de discutat . Insă marturiile interioare textelor sinopţice şi fară de aceasta au fost destul de insuflate au primit suplimentar cu deschiderea Evănghelii, Forma care reprezinta documentele de un astfel de ţip este adunare de ( logii ) . Este important să remarcăm ca în Q sigur au lipsit povesţirile de pasiune . Aşadar este marturisirea interselor primelor cresţin pentru cuvintele lui Isus ca atare şi nu pentru ceea ce facea El şi nu pentru moartea lui şi inviere (#62) . Este usor să presupunem că matreialul de la tradiţie Q în mare masura se nimereste cu tradiţie despre care vorveste Pavel(17).

Nu cu mult timp inapoi tot mai mult isi exprimă parerile ca în spatele textului din Mark şi Ioan se ascunde înca o sursă de miracole. Adica un ciclu de pvesţi despre miracole de care se foloseau primii creşţini în predici aratăndu-L pe Isus ca un mare făcător de miracole despre care înaintea lui Dumnezeu oamenii marturiseau faptele Săle minunate . Se pare că împotrivă acestor incercări a fost Pavel în cea de a doua epistola lui către corinteni luând în considerare legatură intre pridicile apostolilor mincinosi “despre alt Cristos “ ( II Cor11:4) şi supraapriciare minunulor de către acesti predicatori , vedeniilor şi a cuvintelor stimulate (10:10 ,11: 16-20. 12: 1-12 şi #44.2). Ca un raspuns la aceasta el subliniază că puterea lui Dumnezeu se manifestă cel mai bine chiar în slabiciunea ( IICor 4:7-12, 12:9 , 13 :3-4) adangând astfel tema lui preferată despre Cristos cel rastignit ( I Com 1:23, 2:2) Şi la Mark se observă o astfel de atitudine faţa de chipul lui Cristos ca facator de minuni; par-exelence iată de ce el pune mare accent în scriirile săle pe stradaniile şi moarte lui Isus ( Mark 8:29-33 9:31 şi altele ) corectând astfel imaginea despre Isus bazată doar pe istorisiri minunate cu care chiar a umplut prima jumatatea a Evăngheliei Săle ( 4:35-5:43 6: 31 –56) Cea mia tare confirmaţie care a exisăt candvă este ceva în genul “ izvorul minunilor” o gasim în cea de a patră Evănghelie care ne mărturiseşte căt despre existenţa “izvorului minunilor “ (Ioan 2:11 4: 34) atăt şi ca cea de a patra Evănghelia schimbă accentul acestor istorisiri incluzând materialul potrevit povesţirii lui (4: 48) . Toate acestea ne spun că intre primii creşţini tradiţia despre Isus se impartaşea câteodata nu intr-o legatura derecta cu moarte şi invierea lui ; o parte din credincioşi era intresată de Isus în primul rănd ca un făcător de minuni.

Una dintre cele mai ciudate trasturi scrierilor vechi noutestamentale este lipsă interesului pentru tradiţie despre Isus la Pavel. Aşa cum am văzut el probabil era familiarizat cu destul de mare numar de material şi l-a folosit (#17.3 ) dar este evident că el vorbeşte numai despre un epizod din viaţa lui Isus ( I Cor 11:2-5 ) şi mai citează două exprimări luate de el din tradiţie ( I Cor 7:10 9:14 ) . Nu prea este clar ce concluzii se pot trage dar cu marturisirile aduse mai sus o sătfelde azitudine fară indoiala vorbeşte- despre varietate folosirii metodelor pentru tradiţia despre Isus de primii creşţini .

18. 2 Ce se intamplă cu tradiţie separata în procesul de transmitere şi folsire ? Se poate dovedi că tradiţie despre Isus a fost dela inceput fixată şi se transmitea de la o comunitate la altă fară schimbari evidente? Aceasta intrebare ca şi altele care ne apar în timpul cercetărilor noastre cere puţin mai multă cercetare decăt ne putem permite. Deacea ne vom aţinti atenţie asupra acelei stadii de Tradiţionschichte, care este cel mai usor de analizat şi naume la trecere de la Q la Matei , Marku şi Luca .

2) În alte cazuri se poate observă o anumita dezvoltare său varietate exprimarii tradiţiei care de fapt nu au o semnificaţie mare . De exemplu intamplare pe raul Iordan 'Tu esţi Fiul Meu ' Mark 1:11.' Aceasta este Fiul Meu' Matei 3:11 şi deasemenea prelungirea tradiţiei în Matei 2:14-15 ; vindecare slugei sutaşului (acela a ieşit s-L intalneasca pe Isus în Matei iar şi-a tremis prietenii la Luca 7:6-7 ) vindecarea lui Batolameu său a celor doi orbi la poarta Ierusalimului său la eşire ( Mark10:46-52)?

3) Şi mai mare libertate în manuire cu tradiţie despre Isus este în nepotrivirea cronologică intre locurile anologice a catorvă naraţiuni. Mark pune epizodul blestemării smochinilor inaite de a descrie Curaţeine Templului pe cănd Matei cu o zi mai tarziu ( Mark 11:12-25, Matei 21:22). la Ioan curaţenie templului are loc la inceputul slujirii lui Isus iar la sinoptici este la sfirşit (Ioan 2:13-2) sunt binecunoste greutăţile în regulamentare cronalogică despre cina cea de taină şi despre rastignire la Ioan.

4)Mulţi cercetatori cred că poevese dubla despre hranire mulţimii la Mark ( Mark 6:30 44 8 : 1-9 şi descrie desprinsă de către Luca celor doua grupur de ucenici trimisi de Isus ( Luca 9:1-6, 10:1-12) rezultatul ca Mark şi Luca au ajuns la două diferite una de cealata tradiţie despre un asemenea epizod din diferite surse.

5. Teologic vorbind dezvoltarea motivată a tradiţiei unde Evănghlistul inbunătăţeşte evidend şi corecteaza sursă. De exemlu , dacă Marku spune ca Isus 'Nu a putut să faca nici o minune acolo ci doar Şi-a pus manile peste caţivă bolnavi şi i-a vindecat' ( Mark 6:5 ) Matei schimba afirmaţie aceasta astfel ' ei au ramas uimiţi caci nu înţăleseseră minune cu painii fiindcă le era inima inpietrita .( Mark 6:51 ,52) iar Matei dupa cum am spus (În 13) a redat acest sfarsit astfel ' cei ce erau în corabei au venit de s-au inchat inaitltea lui Isus şi I-au zis 'cu adevărat Tu esţi Fiul Lui Dumnezeu'
6. Intr-una dintre intmplările, versiile sunt aşa de difirite incăt este aproape imposibil să pui la o parte prima forma . Mă refer la două naraţiuni despre moarte lui Iuda ( Maţie 27:3-10 F. A . 1 :18 19 ) Despre difirite văriante contrazicerii a a celor douasprezeci. ( 28.2 ). În nici unuă dintre întamplarile adevărate care stă după diferite tradiţii său mai degarbă invers .Este necesăr să subliniam faptul că diferite descreri intamlarii adevărate în multe cazuri probabil în procesul transimterii s-a intamplat acesta intr-un mod natural s-au din considerare teolgica şi ca în unele cazuri difernţa este prea evidntă , ca să o poşi ignora

1. Multe cuvăntari lui Isus sunt aduse de diferiţi evănghelisţi cu simbolurile chiar cuvănt cu cuvănt ( Mark2;19-20 Mat8:9 ). Se poate observă căt de multa locigcă s-a păstrat în Ecangheliile au parţile apropiate de tradiţie sinopţice.
2. Unele cuvântări sunt aduse în diferite contexete. De exemplu cuvăntare despre ce inseamna a castiga său a îţi pierde viaţa este pusă în doua său trei contexte(Maţie 16:26 Mark 8:35 Luca 9;24 Luca 17:33 Ioan 12 :25) Luca spune de două ori cuvăntare despre căndeala (Luca8: 16 11 :33 ) logia 'dupa roadele voastre ' ori era strânsă inrt-una de către Luca ori separată la două de către Mtei 7:16-18 şi mai mare difernţă poate fi în avertismentele ( Mark 8:38 Matei 10:32-33 Luca 9:26)
3. Logiile lui Isus care pot fi autentice s-au pastrat şi înafară Evăngheliei ceea ce ne laşa să presupunem existenţă tradiţiei separate care nu au fost luate în considerare de către ucenicii lui Isus. Exemple bune sunt F.A 20 :35 versiunea lui Luca 6:5 de la codexul Bezei (logia adresată omului care lucra în sămbata ' omule dacă sţii ce faci binecuvinat eşit, iar dacă nu sţii ce faci blestemat esţi şi esţi călcătorul legii ' de forma Evăngheliei cine este aproape de mine este aproape de foc iar cine i departe de mine este departe de Impărăţia '
4. Unele cuvinte lui Isus se interpretau diferit în procesul transmiterii lor. Aşa diferită traducere originalului american în greacă este o sursă versiunii care diferă una de cealaltă Mark 3:28-29 ( Fiul Omului şi Matei 12 :32 Luca 12 :10 Fiul Omului ; Mark 4:12 ( ca să ) şi Matei 13:13 ( penru că). Bine bazat punctul de vedere a lui C. G Dodda şi J Jeremais dupa care la unele tradiţii în procesul interpretaţiei se dadea alt sens decăt cel care îl avea în vedere Isus . Mai ales se merita să ne uitatm la transformaţie 'pildei de crizis ' în pilda celei de a doua veniri lui Isus Mark 13:34-36 în paralel Maţie 24: 43-44 Luca 12:39-40 Matie25: 1 –13. Foarte diferit este prezentarea Botezatorului în Q el este propovăduitorul judecaţii de foc în Matei 3:7-10 Luca 3:7-9 pe cănd la Marku este doar propvăduitorul pocaintei 1 :48 iar la Ioan doar maritrul lui Isus ( 1:19-34). Probabil cea mai ciudata istoria este tradiţia cuvăntarilor lui Isus despre dărâmarea Templului şi reînnoirea acestuia . Acesste cuvinte s-au păstrat în Marku 14:58 în Matei 26:61 numai că marturia micinoaşă iar Ioan 2:19 îi este atribuită lui Isus ( #10). Nu este clar cum o inţalegeau primii creşţini din Ierusălim ( ca şi marturia mincinoaşa său ca şi pasiune: O să fie Templu centul înnoiri Ierusălimului ? ( #67.3 b ) .Orce ar fi F.A 6:14 ne face să gandim că Stefan inţlaegea cuvintele acestea ca şi judecată asupra Templului.
5. Unele cuvinte lui Isus s-au modificat în procesul transmiterii lor şi li se dadea un sens nou evindent diferint de cel original. Vom lua ca şi exemplu inceputul dialogului intre tânărul bogat şi Isus în Mark 10:17-18’ Bunule invătator ce să fac ca să mostenesc viaţa viesnica? Pentru ce ma numesţi bun? Nimeni nu este bun decăt Unlu singur Dumnezeu ‘ iar în Matei 19:16-17 ; Invătatorule ce bine să fac … ? De ce ma intrebi ce bine ? Binele este Unul singur .’ Observăţi deasemenea cum verdictul fară doua sensuri impotrivă divortului s-a păstrat în Mark 10 :11 este facut mai moale cu vorbire despre preacurvie, în Matei 19 :9 şi mai lejeră regulă pentru căstorie intre credincişi şi necredicioşi . I Cor 7:15. Uitaţivă căt te bine Luca se scuteşte de necesăritatea de a povesti despre intamplarea din Galilea cănd Isus Ii inviat lăsând şi transformând promiseune lui Isus “ pe cănd era în Galilea” Luca 4:6-7
6. În sfarşit cătevă cu toate că foarte multe texte care conţin indicaţii evedente pentru ievire în primele biserici separate noi cuvăntarilor lui Isus în procesul. Aşa că de exemplu Matei 18:20 este aproape promisiune data prorocilor primilor creştini de către biserici ca şi cuvăntare lui Isus insuşi. Deasemenea cu toate ca cu mai puţină siguranţă se poate spune despre Luca 11:49-51. Iar Matei 11:28-29 este probabil o interpretare profetică a cuvăntarii lui Isus, care pe pamant vorbea ca şi tremisul Înţelpciunii acum în inţelegera creştinilor vorbesţie ca şi Înţelepciune Însăsi ( #51 1 : 62 1) Unul dintre cele mai bune exemle adaugării itrepretate în care se evedenţiaza schimbarea perspectivilor în legatură cu dezvoltarea misiei intre neamuri Mark 13:10 ( cu caracterisţic lui Mark povestirei intreruptea ideii cuvăntului caracteristic Evăngheliilor) În genaral Mark 13 reprzinta un material bun pentru un studiu bun a tradiţiei (67.3). Aşadar trebuie să concluzionam că primele biserici nu cosiderau tradiţie despre Isus ca un fel de adunare cuvintelor şi naraţiunilor conţinutul şi structura căruia este bine bazata de la început . Faptul că s-au pastrat atât de multe tradiţii arată preţul lor mare pentru comunitate primelor creşţini şi probabil un rol evident în formare învăţăturii lor şi practcii lor ( # 91). Iar tradiţiilor nu au incercat să le dea vreo forma finală autoritară şi autoritetul lor era cofirmat de adopţii şi intrpretaţiile , care vroia Duhul profeţic în situaţiile schibatoare ( Matei 13:52 18:4) . Cea mai clară evedenţiare acestei atitudini este tradiţie despre Isusi în acea forma în care era facută la sfarsitul secolului I în cea de a două parte a Evăngheliei. Chiar comparaţie suprficiala muncii lui Ioan cu sinopţicii arată că Isus este arătat într-un mod diferit că tradiţie despre Isus a suferit o evoluţie extraorditară. Nu vreau să spun aici ca chipul lui Isus la Ioan s-a pierdut legatură cu realitatea istorică, chiar în acele locruri unde Ioan este în paralel cu sinopţicii se vede foarte bine că el lua de la o sursă de traditei care nu a suferit ( Ioan 1:19-34 2:13 –22 6:1-15). Aşadar putem presupune că, chiar acolo unde nu sunt paralele este o bază solida în tradiţie care înrădăcineşte în istorie făcuta de Ioan superstructură (Luca 13:34 şi Mark 14:13-14).

Ioan în doua pasje despre Paraclit ( Ioan 14 :16) exprimă cevă ce seamana cu anologia a unei astfel de apropieri. Fiindcaîn în 14:26 şi 16:12-15 este exprimată funcţie dublă a Poracletului. El aduce aminte prima vestea lui Isus şi deschide un adevăr nou astfel aduce iarasi aminte de vestea lui Isus. Cu alte cuvinte din punctul de vedere lui Ioan deasemenea se are în vedere un asemenea balns intre progresul în timp invătarii Duhului ( 2:27 5 :7-8) şi cu invăţătura care era dată de la inceput ( 2:7 24 3:11) mai tarziu ne vom intoarve la subiectul acesta şi il vom cerceta dintr-un alt puncr de vedere ( #46.3 47 3) iar pană atuni trăgând primele concluzii vom remarca, că tradiţie trecutului a fost autoritată pentru Pavel şi Ioan cu condeţie interpretarii de către Duhul pentru situaţie prezentă

În al doilea rand trebuie să consederam acceptarea importantei tradiţiei despre Isus atrage dupa sine acceptare indentitaţii esenţiale cherigmei lui Isus şi cherigmei primelor creşţini. Intradevăr chiar dacă Pavel foloseşte limbajul tradiţiei căt tradiţiei chiregmaţice atăt şi tradiţiei despre Isus o citează numai vorbind despre probleme etice şi în legatura cu cina cea de taină iar din tradiţie chiregmaţice foloseşte numai tradiţie despre moarte şi inviere lui Isus prin asta se confirmă ca Pavel consideră cherigma doar ca reproducere său invăţare lui Isus. Cherigma Il marturisea pe Cristos cel rasţignit şi înviat şi nu ceea ce ii invăţa candvă Isus despre ridicare primelor creşţini dar în multe privinţe mai este neclar

19 4 Acelor care preţuiesc tradiţie în total său tradiţie primului secol analizile facute mai sus il vor ajuta să faca nişte concluzii importante care au semnificţie pentru vremea noastră. În primul rănd nu trebuie să ne ingrijoram pentru faptul că sunt pareri difrerite despre tradiţie care există în crestenismul de azi. De fapt cei carora le este mai aproape atitudinea conservată primei biserici din Ierusălim pentru tradiţie rabinică său atitudine epistolelor Pastorale faţa de tradiţie primelor creşţini nu trebuie să uinte ca Pavel şi Ioan să nu mai vorbim despre Isus insăşi primeau traditei trecutului mai liberal . Căt conservătorii atăt şi leberalii nu ar fi gresit dacă ar merge dupa sfatul lui Pavel cae el il da celor “slabi’şi “tariîn problema tradiţiei în Rom14: 1-15:6 să nu dea multa importanţă problemelor tradţiei şi să se comporte cu mult respect faţa de opiniile celor care pracţica viaţa invers decăt ei . Fie ca coservătorul să nu judece pe liberalul pentru libertate lui şi fie ca liberalul să nu judece pe conservătorul pentru scrupulizitatea lor.

În al doilea rănd dacă în orice situaţie concretă tradiţie interpretată era o autoritate ce să mai spunem despre toate mulţimile tradiţilor interpretate pe care de a lungul istoriei s-a scris în isroria bisericii?

Oare ele pastreaza autroritate lor chiar dacă procesul inerpretarii este sfârsit său o astfel de văriantă este primită doar la timpul ei fiind că este bună doar pentru timpul acela? Devine oare vărietate aceasta parte din tradiţiei care trebuie interpretată din nou? Şi dacă îi aşa atunici este nevoie ca interpretaţia de acum să se caluzească cu toata istorie intrepretaiei tradiţiei său în acea tradiţie este vreun element care este o normă pentru urmatoarele interpretaţii? Său poate că este mai bine în timpul interpretarii să se evite şi chiar să ignore văriantă antirioară să se lucreze doar cu tradiţie aşa cum a fost ea scrisă? Oare ea include Ioan şi epistolele Pastorale său chiar Clement Ignaţius? Său aceasta este acea tradiţie ce stă dupa Pavel şi Evănghelii căt a sinopţicilor atăt şi a lui Ioan? Toate acestea sunt întrebări pentru concepţia şi poruncă lui practica invtaturilor autoritaţi în crestenismul de la sec XX Dar ele ridică şi altele şi mai adîncite intrebari mai ales despre Noul Testament canonismul lui pe care le vom cerceta în ultimul capitol.

Acum trăgând concluzii la ceea ce fost spus pană acum vom repeta în cercetare primilor tradiţiei primilor crestni deschide peisajul unitaţii şi vărietaţii în anologia acelei care a fost desenată în capII şi III. Noi am văzut unitate traditiei despre moarte şi înviera lui Isus şi tradiţii despre Isus şi deasemenea diferite atitudeni faţă de regândire şi vărietate interpretariilor.